Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„Am făcut eu filozofia, dar viața m-a trimis la volan. Și, culmea, am învățat mai multe aici, decât în toți anii de facultate.” Lecția unui taximetrist filozof

Taxi

Am urcat târziu într-un taxi, fără prea mult chef de vorbă, dar șoferul – un bărbat trecut de 50 de ani, cu privirea unui om care a citit mult și a vorbit puțin – m-a măsurat în oglinda retrovizoare și a deschis discuția ca și cum ar fi așteptat momentul ăsta toată noaptea.

- Știți care e cea mai mare greșeală pe care o fac oamenii?, a început el, fără să aștepte vreun semn că vreau să-l ascult. 

L-am privit mai atentă, pregătită să cobor oricând. Vocea lui avea însă ceva din tonul unui profesor, dar fără aroganță. Mai degrabă un înțelept printre oameni, purtându-și lecțiile în buzunarul de la piept, lângă pachetul de țigări. Avea mâinile brăzdate de timp și ochii unui om care văzuse prea multe și uitase prea puține. M-am uitat la el, curioasă.

- Și cum vă antrenați intuiția?, am întrebat, fără să știu exact de ce mă interesează răspunsul.

A zâmbit ușor, ca un profesor mulțumit că elevul său a pus întrebarea corectă, și mi-a răspuns:

- Am făcut eu filozofia, dar viața m-a trimis la volan. Și, culmea, am învățat mai multe aici, decât în toți anii de facultate. Vedeți dumneavoastră, dacă stați să fiți atent, oamenii îți spun adevăruri grele fără să-și dea seama. Îi citești din cum ezită, din oftaturi, din tăceri... Și dacă îți ascuți intuiția… nu mai poți să te prostești singur.

- Și dacă intuiția îți spune să refuzi ceva ce toți ceilalți acceptă?, l-am întrebat, aproape fără să îmi dau seama.

Ochii lui s-au luminat ușor, ca și cum ar fi fost pregătit pentru întrebarea asta de o viață.

- Ai două variante, dragă doamnă: ori o viață ușoară, ori una în care poți pune capul pe pernă liniștit. Ăia care-și ascultă sufletul pierd bani, funcții, prieteni. Dar știți ce nu pierd niciodată? Pe ei înșiși. Viața ușoară e mișto la suprafață, plină de aprobat din cap și de făcut pe plac. Da’ aia în care dormi liniștit? E grea, plină de decizii nasoale, da’ măcar dimineața te uiți în oglindă și știi cine ești…

M-am tot gândit la această discuție și am încercat aici să o redau cât mai fidel. În astfel de vremuri, clauza de conștiință devine singura ta linie de apărare. Este principiul care îți dă dreptul de a spune „nu” atunci când ceva contravine valorilor tale fundamentale. Într-o lume în care conformismul e adesea răsplătit, iar tăcerea trece drept înțelepciune, clauza de conștiință rămâne ultimul reper al integrității. Este alegerea de a nu ceda în fața presiunilor unui sistem care cere loialitate necondiționată, de a refuza să îți vinzi principiile pentru un salariu, un titlu sau iluzia unei siguranțe efemere.

Astăzi, când adevărul devine incomod, iar moralitatea o monedă de schimb, a-ți păstra conștiința curată poate avea un preț mare. Poate însemna să pierzi oportunități, să fii judecat, marginalizat sau lăsat pe dinafară. Dar, în cele din urmă, e un preț mic în comparație cu ceea ce ai putea pierde altfel. Pentru că nu e nimic mai greu decât să te privești în oglindă și să nu te mai recunoști.

Am tăcut tot restul drumului. În taxiul acela, pe o stradă întunecată, Phaidros încerca să-mi spună un adevăr pe care mulți doresc să îl ocolească.

Când am coborât, șoferul mi-a aruncat o ultimă privire în oglinda retrovizoare și a zâmbit ușor.

– Să nu uitați, doamnă… intuiția nu greșește. Doar oamenii care nu o ascultă.

Nu am vrut să rămân cu o întrebare fără răspuns: dacă avea atâtea răspunsuri, de ce încă mai conducea un taxi?

– Poate pentru că, dragă doamnă, am învățat un lucru simplu, dincolo de teorii și idealuri: idealismul nu plătește facturile. Dacă ai banii la locul lor, ai și libertatea să-ți ții principiile fără să te lovești de realitate ca de un zid. Așa că, dacă vrei să rămâi cu sufletul împăcat, uneori trebuie să ai și resursele care să-ți permită să pui în balanță ce-ți spune inima și ce-ți cere viața. Adevărul e greu de înghițit pe stomacul gol…

Abia atunci mi-am dat seama de ce oferă unii taximetriști bomboane în timpul cursei…

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Și ce o să facă filozoful taximetrist atunci când toate taxiurile vor fi autonome (fără șofer)?
    • Like 0
  • Poate dacă studia filosofia, mai și profesa
    • Like 0


Îți recomandăm

Eco-creatorii de energie

Mă bucur să descopăr astfel de inițiative care ne dovedesc încă o dată că educația și formarea cetățenilor de mâine este un efort comun al familiei, al școlii, al ONG-urilor și al companiilor private responsabile. Semințele plantate acum ne vor arăta probabil peste 10-20 de ani dacă țara asta va fi mai bună și mai curată.

Citește mai mult

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult