Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Trăim un Black Swan? Ne întoarcem din Vest nu pentru salarii şi beneficii, ci pentru că am conştientizat că şi aici putem face bine

companie--

 Foto Guliver/Getty Images

De ceva timp, subiectul „lebedei negre” a devenit tot mai întâlnit în discuţii. Mai precis, de când cu criza economică din 2008: Nassim Taleb se face responsabil pentru popularizarea metaforei, descriind criza astfel.

Bine, dar ce treabă are lebăda cu criza?

Povestea spune că, până prin secolul al XVII-lea, nimeni nu credea că lebedele negre există. Şi lumea folosea metafora ca să descrie ceva inexistent, aproape mitologic. Până când cineva a văzut asemenea pasăre. Şi când lumea s-a prins că lebedele negre există, metafora şi-a schimbat semnificaţia. Acum, o lebădă neagră se referă la un fenomen care:

1. reprezintă o surpriză. Nimeni nu se aşteaptă să se întâmple, nimeni nu se gândeşte că ar fi posibil. Ca o criză economică.

2. are un impact puternic asupra mediului în care se întâmplă. Ne gândim nu doar la descoperirea unei noi specii de pasăre, ci mai degrabă la mii de oameni care nu îşi mai pot plăti datoriile, la cartiere întregi de case părăsite.

3. după ce se întâmplă pentru prima oară, devine evident, explicabil, previzibil. Deja sunt sute de explicaţii pentru criza din 2008, toate „evidente": The Big Short e doar un exemplu.

Ioane, ce vrei să zici, că vine încă o criză economică în România?

Nu mă arunc să postulez aşa ceva. Deşi „neagră", lebăda nu reprezintă neapărat ceva rău. La fel cum nici „elefantul alb" nu reprezintă ceva bun. Nu discutăm dacă impactul e pozitiv sau negativ, trebuie doar să avem un impact puternic, explicaţii a posteriori şi imprevizibilitate.

Postulatul meu este ceva mai optimist: întoarcerea românilor plecaţi în străinătate. Fenomenul există de ceva timp: acum vreo treizeci de ani un exemplu a candidat la prezidenţiale. Acum vreo douăzeci s-a mai întors şi un matematician din Franţa care încearcă să câştige Primăria Capitalei. Spaţiul public e deja plin de exemple.

Bine, o să îmi spuneţi, dar exemple mai de la firul ierbii avem?

Da. Eu sunt unul. Mai am doi colegi cu care lucrez la Eloquentix, şi încă doi la Upgrade Academy. Mai cunosc oameni care au studiat în Anglia, au lucrat în Londra, şi ori s-au întors, ori intenţionează să o facă. Am prieteni care au studiat la cele mai bine cotate universităţi din Statele Unite care vor să se întoarcă pe bătrânul continent.

Predicţia mea, de fapt, e mai mult decât o simplă predicţie: fenomenul a început deja. Acum hai, ca la matematică, să arătăm că întruneşte condiţiile de mai sus.

1. Percepţia de improbabil: când eu m-am întors, unii s-au bucurat, alţii mi-au zis că fac o prostie, alţii s-au bucurat că fac o prostie, dar nu cred că a fost om să nu fie surprins. Până la urmă, în capitalismul de tranziţie prelungită, să pleci din ţară şi să lucrezi în străinătate a devenit un soi de titlu nobiliar - „ia uite la X, fi'su e în Germania". De ce să renunţi la aşa ceva?

2. După ce ai stat 3-4-5-6+ ani în străinătate, eventual făcând o facultate acolo şi absorbind cultura, capeţi o perspectivă diferită asupra multor lucruri şi fenomene. Exemplu: în România, ca femeie, ţi se pare aproape firesc să fii fluierată pe stradă, în aşa hal încât faptul că, în afară, nu te mai fluieră nimeni ajunge să îţi afecteze stima de sine. După ce locuieşti o vreme acolo, nu ţi se mai pare că trebuie să accepţi aşa ceva şi sesizezi că e ceva în neregulă, în loc să strângi haina pe tine, să bagi bărbia în piept şi să te faci că plouă.

Dar dincolo de asta, îţi însuşeşti şi alte valori: responsabilitatea pentru munca ta, valoarea cuvântului dat, implicarea civică, simţul responsabilităţii faţă de comunitate. Nu sunt doar curente culturale, care se răspândesc natural de la vest la est (cum ar fi filmele cu cowboy sau trotinetele electrice), sunt valori pe care le adopţi conştient. Valori precum a fi vocal când eşti deranjat, a spune în gura mare că nu e OK ca la magazin să fie o singură casă deschisă pentru 20 de oameni (când am făcut asta, am fost surprins să văd că au mai fost deschise două). Valori care contravin culturii noastre: înveţi să nu mai pleci capul cu speranţa ca sabia să nu îl taie. Să nu o mai laşi, mă, că merge şi aşa.

3. Evident, explicaţiile. Aici intervine aşa-numitul hindsight bias. După ce se întâmplă ceva, e evident că urma să se întâmple, cum de lumea a fost atât de proastă încât nu s-a prins? Sunt convins că, pentru întoarcerea românilor, deja se găsesc explicaţii diverse: PSD a crescut nivelul de trai, USR propune facilităţi fiscale, UE bagă bani în infrastructură, în IT se câştigă bine.

Eu cred că explicaţiile de mai sus sunt foarte, foarte limitate. Impactul oricăreia dintre ele este marginal - şi vorbesc din experienţă. Nevoile fiziologice, de bază, sunt acoperite oriunde. Îţi trebuie mai mult, două-trei niveluri pe piramida lui Maslow.

Unul dintre ele ar fi dorinţa de a participa activ la viaţa societăţii. E foarte uşor să te cari cu viaţă cu tot în altă parte şi să trăieşti, cumva, pe lângă societate. Duci o existenţă endotermă: munceşti pentru alţii, câştigi bani, absorbi cunoştinţe, nu te interesează oraşul sau ţara. Îţi plăteşti taxele şi îţi vezi de viaţă. Mulţi imigranţi fix aşa fac: se stabilesc în altă ţară şi creează câte o mică Românie, un Little Italy, unde nici măcar nu mai e nevoie să vorbeşti limba străină.

Compania pentru care lucrez, Eloquentix, e fondată de un român care a crescut, studiat şi este stabilit în Statele Unite. Vorbind cu el pe parcursul timpului, mi-a rămas în minte o vorbă: „În America poţi trăi uşor şi confortabil ca middle-class, în România poţi avea impact". Cumva, e o concluzie la care ajunsesem şi eu, şi care a făcut de la bun început parte din motivaţia plecării mele din Londra. Mentalităţile schimbate de valorile occidentale te fac să vrei să nu mai profiţi de munca depusă de altul, să absorbi condiţiile bune create de altcineva, şi să vrei să contribui şi în comunitatea de unde ai pornit. Realizând că schimbarea vine de jos, de la firul ierbii, nu mai aştepţi „să ţi se dea, să ţi se facă".

Alt factor care mi se pare important, deşi conex cu sus-menţionatul, e disponibilitatea joburilor. Da, e greu să te întorci din afară pe un salariu de 3000 de lei net, fără şefi toxici care se aşteaptă să vii şi sâmbăta la muncă pe banii ăia. Asta auzisem, asta credeam, că nu voi găsi ceva mai bun. Şi îmi imaginam şi că mi-ar fi lipită eticheta de „nici măcar n-ai fost aici, ai plecat pă anglea să te distrezi pe banii părinţilor şi acum ne dai lecţii" (da, cineva chiar mi-a zis-o acum câţiva ani pe cea cu banii părinţilor). Am descoperit, însă, pe pielea mea, că şi în afara multinaţionalelor îţi poţi găsi angajatori care aplică lecţii şi principii din vest.

Încrederea e un exemplu bun: eu am încredere în angajator, el în mine, nu căutăm să ne ţepuim reciproc. Profităm şi de „ingeniozitatea românească", şi de profesionalismul occidental, creştem, ne ţinem de cuvânt, şi descoperim că munca nu e un joc cu sumă zero - din care unul câştigă şi celălalt pierde. Am avut norocul să descopăr asta şi la Upgrade Academy, şi la Eloquentix. Poate l-am apucat pe Dumnezeu de picior, dar cert e că am descoperit că se poate şi fără abordări cinice gen „timpu' trece, leafa merge", şi vin cu drag la muncă.

Evident, sunt diferenţe imense între generaţii. Încă mai dăm de oameni care încearcă să pişte câte puţin de unde pot. Dar mă uit în jur şi văd din ce în ce mai mulţi oameni, chiar şi din afara generaţiei Uber-trotinetă, care s-au descotorosit de genul acesta de valori, şi au descoperit că onestitatea ajută comunitatea din jur. A renunţa la „fiecare pentru el", la climatul de supravieţuire cu care ne-am obişnuit, şi a „da înapoi", nu înseamnă să te sacrifici pentru alţii, înseamnă să îţi oferi din timp pentru a-ţi face mediul imediat înconjurător mai bun.

Trăim în epoca în care munca poate fi duplicată exponenţial prin tehnologie, iar orice mic bine se poate înmulţi aproape necontrolat. Specia umană, de fapt, prin asta a evoluat: folosirea tehnologiei, de când conceptul se limita la cele două pietre şi un băţ cu care făceai focul. Încă de atunci, am reuşit, ca specie, să depăşim paradigma „animală" a vieţii ca un joc cu sumă zero. Mie mi se pare extraordinar.

Şi de aici optimismul meu. Schimbarea a început să se producă, iar lebăda neagră abia se naşte. Ne întoarcem din vest nu pentru salarii şi beneficii, nu doar pentru nevoi de bază, ci pentru că am conştientizat că şi aici putem face bine, şi a avea impact, a ne satisface nevoile de recunoaştere socială şi autorealizare.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Si eu m-am intors in Romania, ca programator, dupa 12 ani de Anglia. Am facut-o fiindca comfortul in afara Romaniei nu satisface, nu simti ca traiesti. In Romania e nitel aventura, si poate voi reusi sa am un impact, dar in primul rand simt ca traiesc. Sunt uimit si de noua generatie, care face ca tara asta sa fie mult mai faina, incepe sa se vada ceva din profesionalismul din afara.

    Legat de bani, si in afara si in Romania se poate castiga bine, cu site-uri ca toptal.com se poate obtine 35, 55 sau 70$/h si ajunge sa fie mai bine ca un salariu de angajat in UK (unde nu mai poti sa iei bani pe firma datorita unei legi interesante, respectiv nu mai merge contractarea datorita IR35).

    Pentru mine un impact ar fi sa le arat la romani cum pot sa castige mai bine nu la o firma locala, ci lucrand remote, cu vederea unui mic antreprenoriat pe viitor. Si asta e posibil in Romania si sa iasa bani ca in afara Romaniei.
    • Like 0
  • De acord, Ioane. Doar ca asta e numai jumătate din drum. Sustenabil, ca tot e la modă cuvântul, ar fi ca fiecare sa se întoarcă acasă-acasă, eu la Piatra Neamț, tu la Rîmnic, altul cine știe de unde vine. Pentru ca altfel tot la locuri călduțe ne întoarcem, București, Cluj etc. Una e sa fii în București și sa știi ca dacă ramai fără serviciu îți poți găsi altceva, alta e în provincie.
    • Like 0
  • Parerist check icon
    Am observat si eu de cativa ani tendintele din articole intr-o parte a comunitatii capsunaresti. Cred ca exista chiar si un profil al celui care se gandeste la intors. De fapt, doua:
    - Capsunarul amarat, care nu s-a integrat niciodata. Ala care e singur, familia e in Romania, munceste zi lumina, locuiesc 5 (toti romani) intr-un apartament cu 2 camere si trimite toti banii acasa. Si eventual are un casoi in constructie care ii inghite toti banii castigati. E de inteles de ce vrea sa se intoarca, insa din pacate nu prea a inteles mare lucru din tara in care a trait (pe care s-ar putea chiar sa o urasca profund).
    - Capsunarul corporatist, cel la care cred se refera articolul. De obicei asta e plecat de cativa ani, si-a cam satisfacut fanteziile materiale (vacanta in Hawaii, benveul, si in mare daca venitul lui se dubleaza, sau se injumatateste, calitatea vietii ramane cam aceeasi), a scapat de obligatii (credite, copii mici la scoala) si care e in cautare de SENS. S-a saturat sa invarta rotita ca hamsterul la cooperativa, banii (frumosi) care ii intra nu-l mai motiveaza si e in cautare de ceva care SA CONTEZE, si nu neaparat ceva din care sa castige extraordinar. Unii vor sa devina antreprenori, altii voluntariat sau oengisti, unii se gandesc la politica. Astia chiar cred ca ar fi o sansa pentru Romania, nu neaparat pentru ca sunt geniali, insa cred ca motivatia lor este cea corecta. De exemplu daca intra in politica, poate ar fi prima generatie care intra in politica din convingere nu pentru capatuiala.
    • Like 0
    • @ Parerist
      nu am zis niciodată că oamenii ca mine ar fi "geniali" :-) doar o să adaug că nu-s neapărat de acord cu termenul "căpşunar" din analogia ta, fiindcă mă refer şi la mulţi oameni care au plecat începând cu studiile, nu doar pentru un loc de muncă.
      • Like 0
    • @ Parerist
      Chiar sunt curios câți din cei din grupul 2 au copii... Nu știu de ce am o vagă bănuială că nu prea mulți...
      • Like 0
    • @ Ion Ambrinoc
      Parerist check icon
      E doar un termen. Si eu ma incadrez in definitie (de capsunar, nu de genial :) ), chiar daca si eu am plecat tot incepand cu studiile. Mie nici nu mi se pare periorativ, chiar si in sens propriu termenul nu are nimic dezonorant.
      Sunt sigur ca exista si oameni geniali printre ei insa nu cred ca e realist sa mizam pe genii. Am vrut doar sa subliniez ca nu imi pun sperantele intr-un Mesia sau un Einstein, renascuti in staulul de la SpaceX, ci intr-o schimbare de mentalitate si de abordare care sa ne afecteze si pe toti.
      • Like 0
    • @ Ionelu Chelu
      Parerist check icon
      Din cati am cunoscut eu asa e, nu prea multi. Insa genul asta de oameni cu studii inalte si cariere de succes in general nu prea au copii multi, indiferent de natie, origine, religie samd.
      Iar cei care au si care fac parte din categoria descrisa in genral au copii mari, independenti sau oricum care se apropie de momentul luarii zborului din cuib. Asta cumva contribuie si la diminuarea presiunii materiale, banii pot trece pe locul 2 (sau 3... oricum raman un factor insa nu cel mai important). Plus ca e mai usor sa risti atunci cand nu mai ai copii dependenti de tine, iti asumi riscuri doar pe pielea ta, nu si a lor.
      • Like 0
    • @ Parerist
      Doamne Feri, nu, nu ne referim la sensul peiorativ. Când ai spus "căpşunar" am luat-o drept "om plecat la muncă". Am tras distincţia faţă de oamenii plecaţi la studii fiindcă mi se pare că atunci când pleci pentru studii eşti la o vârstă fragedă şi supus unor experienţe care permit mai puternic "transferul" de cultură.

      Genialitatea n-are treabă cu nimic din ce zic.

      Cât despre partea cu copiii - eu n-am. Şi o să mai aştept până voi face. dar asta e şi pentru că sunt încă foarte tânăr.
      • Like 0
    • @ Ion Ambrinoc
      Parerist check icon
      categoria celor foarte tineri care vor sa se intoarca (la modul serios, nu asa doar speculatie la bere) nu am cunoscut-o. Poate si pentru ca nu prea (mai) frecventez aceleasi cercuri...
      • Like 0
  • Oricum ai vrea să încerci să explici „normalitatea” emigrării și „anormalitatea” imigrării nu poți să treci peste câteva lucruri ... de netrecut cum ar fi:
    1. Necesitatea intrinsecă a omului, ca ființă socială, de a simți că aparține unei comunități animată de un set minimal de valori în comun împărtășite.
    2. Pentru cei care și-au trăit copilăria și/sau o parte importantă din viață într-un anumit mediu geografic, social-economic și cultural, nostalgia, dorul de „acasă” nu va fi acoperit niciodată de nici o altă formă de realizare personală ( financiară sau profesională ).
    3. Nu poți să scoți din ecuație motivul economico-financiar ca principală cauză a emigrării pe motiv că există un procent redus de emigranți care au la bază motive nelegate strict de cele economico-financiare.
    4. Nu cred că în România nu se pot însuși valori precum: „responsabilitatea pentru munca ta, valoarea cuvântului dat, implicarea civică, simțul responsabilității fată de comunitate”, că aceste valori reprezintă apanajul exclusiv al lumii occidentale.
    5. Clasa politică carpato-danubiano-pontică a „reușit”, începând de la construcția României moderne ( 1859 ) și până azi, să „dureze” o prăpastie între cea mai mare masă a populației și cei câțiva „aleși”, aleși care i-au cerut poporului tot felul de sacrificii și de jertfe în numele unui bine general ce va să vină, dar care n-a mai venit, implementând forme fără fond ( începând cu dezrobirea țiganilor fără a le asigura mijloace minime de trai și terminând cu economia capitalistă fără capital ) și asta nu din prostie, ci din pură lăcomie și dorință de a-și păstra cu orice preț privilegiile.
    • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      check icon
      Eu cred că lucrurile ar putea fi mai simple (pentru noi, dar mai ales pentru restul Europei) dacă ar exista un program a prin care imigranții ar fi forțați să nu aglutineze!
      Ideea aceea despre "prezervarea identității" s-ar cuveni să se aplice mai ales poporului-gazdă! Căci dacă tu, român, polonez, sirian sau indian te-ai dus în Germania, Canada, Anglia etc, apăi devino german, canadian sau englez! Cã, dacă îți dorești să trăiești acolo, înseamnă că-ți place cultura lor și de cuvine s-o îmbrățișezi cu totul!
      • Like 1
    • @
      #proudtobeCanadian
      • Like 0
  • Teodora check icon
    M-as bucura tare mult să aveți dreptate, sa existe o lebădă neagră pozitiva: romanii sa se întoarcă în țară. Doar ca mie imi par a fi cazuri izolate. Au plecat 4 milioane, cati se întorc? Si cati continuă să plece?
    Întoarcerea unora din cei plecati nu este chiar o lebădă neagră. Era previzibil ca nu toti se vor adapta. Daca s-ar întoarce majoritatea, da, ar fi surprinzător.
    • Like 1


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ștefan Briceag

De la externarea din spital, Ștefan Dănuț Briceag a făcut totul ca să poată relua controlul asupra propriei vieți. În februarie 2018, la 6 luni după accident, s-a mutat împreună cu prietena sa, Iulia, care care i-a fost și îi este alături. „Nu știam că există acest gen de femeie. Iar când cunoști o fată ca ea, te întrebi: Chiar există? După un astfel de accident, când te aștepți ca și mama să plece de lângă tine, ea mi-a zis: Plec când vreau eu, nu când vrei tu.” (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult

Am mulţi cunoscuţi, prieteni si multe rude care au emigrat şi au demonstrat că pot fi cei mai buni evoluând în deplasare. Au demonstrat-o prin muncă asiduă, seriozitate şi perseverenţă. (Foto: Ionel Pop Doncilă)

Maradona din Bacău
Citește mai mult