Foto Guliver/Getty Images
De ceva timp, subiectul „lebedei negre” a devenit tot mai întâlnit în discuţii. Mai precis, de când cu criza economică din 2008: Nassim Taleb se face responsabil pentru popularizarea metaforei, descriind criza astfel.
Bine, dar ce treabă are lebăda cu criza?
Povestea spune că, până prin secolul al XVII-lea, nimeni nu credea că lebedele negre există. Şi lumea folosea metafora ca să descrie ceva inexistent, aproape mitologic. Până când cineva a văzut asemenea pasăre. Şi când lumea s-a prins că lebedele negre există, metafora şi-a schimbat semnificaţia. Acum, o lebădă neagră se referă la un fenomen care:
1. reprezintă o surpriză. Nimeni nu se aşteaptă să se întâmple, nimeni nu se gândeşte că ar fi posibil. Ca o criză economică.
2. are un impact puternic asupra mediului în care se întâmplă. Ne gândim nu doar la descoperirea unei noi specii de pasăre, ci mai degrabă la mii de oameni care nu îşi mai pot plăti datoriile, la cartiere întregi de case părăsite.
3. după ce se întâmplă pentru prima oară, devine evident, explicabil, previzibil. Deja sunt sute de explicaţii pentru criza din 2008, toate „evidente": The Big Short e doar un exemplu.
Ioane, ce vrei să zici, că vine încă o criză economică în România?
Nu mă arunc să postulez aşa ceva. Deşi „neagră", lebăda nu reprezintă neapărat ceva rău. La fel cum nici „elefantul alb" nu reprezintă ceva bun. Nu discutăm dacă impactul e pozitiv sau negativ, trebuie doar să avem un impact puternic, explicaţii a posteriori şi imprevizibilitate.
Postulatul meu este ceva mai optimist: întoarcerea românilor plecaţi în străinătate. Fenomenul există de ceva timp: acum vreo treizeci de ani un exemplu a candidat la prezidenţiale. Acum vreo douăzeci s-a mai întors şi un matematician din Franţa care încearcă să câştige Primăria Capitalei. Spaţiul public e deja plin de exemple.
Bine, o să îmi spuneţi, dar exemple mai de la firul ierbii avem?
Da. Eu sunt unul. Mai am doi colegi cu care lucrez la Eloquentix, şi încă doi la Upgrade Academy. Mai cunosc oameni care au studiat în Anglia, au lucrat în Londra, şi ori s-au întors, ori intenţionează să o facă. Am prieteni care au studiat la cele mai bine cotate universităţi din Statele Unite care vor să se întoarcă pe bătrânul continent.
Predicţia mea, de fapt, e mai mult decât o simplă predicţie: fenomenul a început deja. Acum hai, ca la matematică, să arătăm că întruneşte condiţiile de mai sus.
1. Percepţia de improbabil: când eu m-am întors, unii s-au bucurat, alţii mi-au zis că fac o prostie, alţii s-au bucurat că fac o prostie, dar nu cred că a fost om să nu fie surprins. Până la urmă, în capitalismul de tranziţie prelungită, să pleci din ţară şi să lucrezi în străinătate a devenit un soi de titlu nobiliar - „ia uite la X, fi'su e în Germania". De ce să renunţi la aşa ceva?
2. După ce ai stat 3-4-5-6+ ani în străinătate, eventual făcând o facultate acolo şi absorbind cultura, capeţi o perspectivă diferită asupra multor lucruri şi fenomene. Exemplu: în România, ca femeie, ţi se pare aproape firesc să fii fluierată pe stradă, în aşa hal încât faptul că, în afară, nu te mai fluieră nimeni ajunge să îţi afecteze stima de sine. După ce locuieşti o vreme acolo, nu ţi se mai pare că trebuie să accepţi aşa ceva şi sesizezi că e ceva în neregulă, în loc să strângi haina pe tine, să bagi bărbia în piept şi să te faci că plouă.
Dar dincolo de asta, îţi însuşeşti şi alte valori: responsabilitatea pentru munca ta, valoarea cuvântului dat, implicarea civică, simţul responsabilităţii faţă de comunitate. Nu sunt doar curente culturale, care se răspândesc natural de la vest la est (cum ar fi filmele cu cowboy sau trotinetele electrice), sunt valori pe care le adopţi conştient. Valori precum a fi vocal când eşti deranjat, a spune în gura mare că nu e OK ca la magazin să fie o singură casă deschisă pentru 20 de oameni (când am făcut asta, am fost surprins să văd că au mai fost deschise două). Valori care contravin culturii noastre: înveţi să nu mai pleci capul cu speranţa ca sabia să nu îl taie. Să nu o mai laşi, mă, că merge şi aşa.
3. Evident, explicaţiile. Aici intervine aşa-numitul hindsight bias. După ce se întâmplă ceva, e evident că urma să se întâmple, cum de lumea a fost atât de proastă încât nu s-a prins? Sunt convins că, pentru întoarcerea românilor, deja se găsesc explicaţii diverse: PSD a crescut nivelul de trai, USR propune facilităţi fiscale, UE bagă bani în infrastructură, în IT se câştigă bine.
Eu cred că explicaţiile de mai sus sunt foarte, foarte limitate. Impactul oricăreia dintre ele este marginal - şi vorbesc din experienţă. Nevoile fiziologice, de bază, sunt acoperite oriunde. Îţi trebuie mai mult, două-trei niveluri pe piramida lui Maslow.
Unul dintre ele ar fi dorinţa de a participa activ la viaţa societăţii. E foarte uşor să te cari cu viaţă cu tot în altă parte şi să trăieşti, cumva, pe lângă societate. Duci o existenţă endotermă: munceşti pentru alţii, câştigi bani, absorbi cunoştinţe, nu te interesează oraşul sau ţara. Îţi plăteşti taxele şi îţi vezi de viaţă. Mulţi imigranţi fix aşa fac: se stabilesc în altă ţară şi creează câte o mică Românie, un Little Italy, unde nici măcar nu mai e nevoie să vorbeşti limba străină.
Compania pentru care lucrez, Eloquentix, e fondată de un român care a crescut, studiat şi este stabilit în Statele Unite. Vorbind cu el pe parcursul timpului, mi-a rămas în minte o vorbă: „În America poţi trăi uşor şi confortabil ca middle-class, în România poţi avea impact". Cumva, e o concluzie la care ajunsesem şi eu, şi care a făcut de la bun început parte din motivaţia plecării mele din Londra. Mentalităţile schimbate de valorile occidentale te fac să vrei să nu mai profiţi de munca depusă de altul, să absorbi condiţiile bune create de altcineva, şi să vrei să contribui şi în comunitatea de unde ai pornit. Realizând că schimbarea vine de jos, de la firul ierbii, nu mai aştepţi „să ţi se dea, să ţi se facă".
Alt factor care mi se pare important, deşi conex cu sus-menţionatul, e disponibilitatea joburilor. Da, e greu să te întorci din afară pe un salariu de 3000 de lei net, fără şefi toxici care se aşteaptă să vii şi sâmbăta la muncă pe banii ăia. Asta auzisem, asta credeam, că nu voi găsi ceva mai bun. Şi îmi imaginam şi că mi-ar fi lipită eticheta de „nici măcar n-ai fost aici, ai plecat pă anglea să te distrezi pe banii părinţilor şi acum ne dai lecţii" (da, cineva chiar mi-a zis-o acum câţiva ani pe cea cu banii părinţilor). Am descoperit, însă, pe pielea mea, că şi în afara multinaţionalelor îţi poţi găsi angajatori care aplică lecţii şi principii din vest.
Încrederea e un exemplu bun: eu am încredere în angajator, el în mine, nu căutăm să ne ţepuim reciproc. Profităm şi de „ingeniozitatea românească", şi de profesionalismul occidental, creştem, ne ţinem de cuvânt, şi descoperim că munca nu e un joc cu sumă zero - din care unul câştigă şi celălalt pierde. Am avut norocul să descopăr asta şi la Upgrade Academy, şi la Eloquentix. Poate l-am apucat pe Dumnezeu de picior, dar cert e că am descoperit că se poate şi fără abordări cinice gen „timpu' trece, leafa merge", şi vin cu drag la muncă.
Evident, sunt diferenţe imense între generaţii. Încă mai dăm de oameni care încearcă să pişte câte puţin de unde pot. Dar mă uit în jur şi văd din ce în ce mai mulţi oameni, chiar şi din afara generaţiei Uber-trotinetă, care s-au descotorosit de genul acesta de valori, şi au descoperit că onestitatea ajută comunitatea din jur. A renunţa la „fiecare pentru el", la climatul de supravieţuire cu care ne-am obişnuit, şi a „da înapoi", nu înseamnă să te sacrifici pentru alţii, înseamnă să îţi oferi din timp pentru a-ţi face mediul imediat înconjurător mai bun.
Trăim în epoca în care munca poate fi duplicată exponenţial prin tehnologie, iar orice mic bine se poate înmulţi aproape necontrolat. Specia umană, de fapt, prin asta a evoluat: folosirea tehnologiei, de când conceptul se limita la cele două pietre şi un băţ cu care făceai focul. Încă de atunci, am reuşit, ca specie, să depăşim paradigma „animală" a vieţii ca un joc cu sumă zero. Mie mi se pare extraordinar.
Şi de aici optimismul meu. Schimbarea a început să se producă, iar lebăda neagră abia se naşte. Ne întoarcem din vest nu pentru salarii şi beneficii, nu doar pentru nevoi de bază, ci pentru că am conştientizat că şi aici putem face bine, şi a avea impact, a ne satisface nevoile de recunoaştere socială şi autorealizare.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Legat de bani, si in afara si in Romania se poate castiga bine, cu site-uri ca toptal.com se poate obtine 35, 55 sau 70$/h si ajunge sa fie mai bine ca un salariu de angajat in UK (unde nu mai poti sa iei bani pe firma datorita unei legi interesante, respectiv nu mai merge contractarea datorita IR35).
Pentru mine un impact ar fi sa le arat la romani cum pot sa castige mai bine nu la o firma locala, ci lucrand remote, cu vederea unui mic antreprenoriat pe viitor. Si asta e posibil in Romania si sa iasa bani ca in afara Romaniei.
- Capsunarul amarat, care nu s-a integrat niciodata. Ala care e singur, familia e in Romania, munceste zi lumina, locuiesc 5 (toti romani) intr-un apartament cu 2 camere si trimite toti banii acasa. Si eventual are un casoi in constructie care ii inghite toti banii castigati. E de inteles de ce vrea sa se intoarca, insa din pacate nu prea a inteles mare lucru din tara in care a trait (pe care s-ar putea chiar sa o urasca profund).
- Capsunarul corporatist, cel la care cred se refera articolul. De obicei asta e plecat de cativa ani, si-a cam satisfacut fanteziile materiale (vacanta in Hawaii, benveul, si in mare daca venitul lui se dubleaza, sau se injumatateste, calitatea vietii ramane cam aceeasi), a scapat de obligatii (credite, copii mici la scoala) si care e in cautare de SENS. S-a saturat sa invarta rotita ca hamsterul la cooperativa, banii (frumosi) care ii intra nu-l mai motiveaza si e in cautare de ceva care SA CONTEZE, si nu neaparat ceva din care sa castige extraordinar. Unii vor sa devina antreprenori, altii voluntariat sau oengisti, unii se gandesc la politica. Astia chiar cred ca ar fi o sansa pentru Romania, nu neaparat pentru ca sunt geniali, insa cred ca motivatia lor este cea corecta. De exemplu daca intra in politica, poate ar fi prima generatie care intra in politica din convingere nu pentru capatuiala.
Sunt sigur ca exista si oameni geniali printre ei insa nu cred ca e realist sa mizam pe genii. Am vrut doar sa subliniez ca nu imi pun sperantele intr-un Mesia sau un Einstein, renascuti in staulul de la SpaceX, ci intr-o schimbare de mentalitate si de abordare care sa ne afecteze si pe toti.
Iar cei care au si care fac parte din categoria descrisa in genral au copii mari, independenti sau oricum care se apropie de momentul luarii zborului din cuib. Asta cumva contribuie si la diminuarea presiunii materiale, banii pot trece pe locul 2 (sau 3... oricum raman un factor insa nu cel mai important). Plus ca e mai usor sa risti atunci cand nu mai ai copii dependenti de tine, iti asumi riscuri doar pe pielea ta, nu si a lor.
Genialitatea n-are treabă cu nimic din ce zic.
Cât despre partea cu copiii - eu n-am. Şi o să mai aştept până voi face. dar asta e şi pentru că sunt încă foarte tânăr.
1. Necesitatea intrinsecă a omului, ca ființă socială, de a simți că aparține unei comunități animată de un set minimal de valori în comun împărtășite.
2. Pentru cei care și-au trăit copilăria și/sau o parte importantă din viață într-un anumit mediu geografic, social-economic și cultural, nostalgia, dorul de „acasă” nu va fi acoperit niciodată de nici o altă formă de realizare personală ( financiară sau profesională ).
3. Nu poți să scoți din ecuație motivul economico-financiar ca principală cauză a emigrării pe motiv că există un procent redus de emigranți care au la bază motive nelegate strict de cele economico-financiare.
4. Nu cred că în România nu se pot însuși valori precum: „responsabilitatea pentru munca ta, valoarea cuvântului dat, implicarea civică, simțul responsabilității fată de comunitate”, că aceste valori reprezintă apanajul exclusiv al lumii occidentale.
5. Clasa politică carpato-danubiano-pontică a „reușit”, începând de la construcția României moderne ( 1859 ) și până azi, să „dureze” o prăpastie între cea mai mare masă a populației și cei câțiva „aleși”, aleși care i-au cerut poporului tot felul de sacrificii și de jertfe în numele unui bine general ce va să vină, dar care n-a mai venit, implementând forme fără fond ( începând cu dezrobirea țiganilor fără a le asigura mijloace minime de trai și terminând cu economia capitalistă fără capital ) și asta nu din prostie, ci din pură lăcomie și dorință de a-și păstra cu orice preț privilegiile.
Ideea aceea despre "prezervarea identității" s-ar cuveni să se aplice mai ales poporului-gazdă! Căci dacă tu, român, polonez, sirian sau indian te-ai dus în Germania, Canada, Anglia etc, apăi devino german, canadian sau englez! Cã, dacă îți dorești să trăiești acolo, înseamnă că-ți place cultura lor și de cuvine s-o îmbrățișezi cu totul!
Întoarcerea unora din cei plecati nu este chiar o lebădă neagră. Era previzibil ca nu toti se vor adapta. Daca s-ar întoarce majoritatea, da, ar fi surprinzător.