Sari la continut

Trăsătura care te face un antreprenor adevărat: „Nu există cuvântul în românește. Nu există, pentru că, pur și simplu, cred că nu există conceptul"

Copiii se nasc cu încredere în ei. Când învață să meargă și nu le iese, ei nu au noțiunea de eșec sau de greșeală, ci perseverează și reușesc. Familia, școala, societatea le iau treptat această încredere, spune într-un interviu pentru Republica.ro Cosmin Alexandru, consultant organizațional și fondator și decan al The Entrepreneurship Academy, prima facultate de antreprenoriat din sud-estul Europei. 

O unitate de învățământ superior al cărei slogan este „Facultate de Realitate” și în care studenții sunt încurajați să își deschidă firme din prima zi, iar profesorii sunt ei înșiși oameni de afaceri.

Care sunt calitățile unui antreprenor de succes? Una dintre ele este legată în mod clar de atitudinea față de greșeală: să știi să ieși dintr-un eșec mai bine decât ai intrat.

„Este un parcurs de învățare în ceva ce nu ți-a ieșit care te face să-ți fie mai bine decât înainte. Un antreprenor e cumva obligat la această calitate. Pentru că lui nu or să îi iasă niște lucruri și, dacă nu valorifică acest proces, nu are cum să meargă mai departe. Nu în ultimul rând, e foarte importantă pentru un antreprenor o stare de spirit nu știu dacă optimistă, ci încrezătoare. Capacitatea de a-ți păstra zâmbetul pe buze”, spune Cosmin Alexandru.

Cum sunt tinerii de astăzi?

Sunt altfel. Și studenții noștri sunt altfel. Am avut emoții pentru că, fiind consultant, am lucrat în general cu adulți și în general cu adulți în poziții de conducere. Am avut emoții despre cum vom interacționa cu absolvenții de liceu, dar, până acum, premisele au fost bune, ne-am înțeles foarte bine. Eu sunt de-a dreptul entuziasmat de ei, de disponibilitatea lor, de curiozitatea lor, chiar și de lucrurile care ne provoacă felul nostru de a gândi. De unde venim noi, lucrurile sunt un pic mai predictibile, mai așezate, mai aranjate. De unde vin ei asta nu trece.

Care sunt palierele pe care ne provoacă cei care fac parte din noile generații?

În orice companie, există un fel de a face lucrurile care are niște procese în spate. Te aștepți în companii ca oamenii să chestioneze acest fel de a face lucrurile la un moment dat, după câteva luni, poate după un an. Ei au început deja să chestioneze una dintre modalitățile noastre de lucru. Au niște întâlniri săptămânale, așa numitele team sessions. Au avut una în Amsterdam și la a doua ne-au întrebat: Dar de ce facem chestia asta? Ei au început să chestioneze procesul la a doua iterație.

Ce ați făcut?

Ne-am vorbit, pentru că și noi avem întâlniri, am spus că trebuie să înțelegem de unde le vine asta, că trebuie să îi facem să înțeleagă un pic imaginea de ansamblu, ce se poate schimba și ce nu se poate schimba. Totuși e un curriculum academic acreditat, asta înseamnă că sunt niște lucruri care trebuie făcute exact așa timp de patru ani, fiindcă la final ei obțin diploma recunoscută internațional. Cu diploma asta se pot duce să facă un MBA oriunde în lume, un doctorat oriunde în lume. O să avem conversații cu ei. Dar ideea că ei sunt atât de nerăbdători și atât de puțin dispuși la un parcurs predictibil este de natura surprizei. 

Toți tinerii sunt așa?

Nu cred, noi avem parte de exponenții cei mai inovatori dintre ei. Cei care vor să se facă antreprenori au în ei sământa aceasta să facă lucrurile diferit, să provoace statu-quo-ul, să nu ia de bun ceea ce li se dă. Cumva sunt în linie cu așteptările noastre, dar trebuie să fim siguri că și ei obțin de la noi ce e mai bun și noi construim procesul acesta educațional în așa fel încât să scoată din ei ce au mai bun.

Cum învață tinerii de astăzi? În marea majoritate a facultăților românești se merge încă pe paradigma livrării informației. Mai funcționează astăzi să vii și să le citești dintr-un curs?

Știu că sunt subiectiv, pentru că sunt implicat în această facultate, dar credința mea este că, așa cum arată facultățile tradiționale în România, studenții, tinerii, nu mai învață nimic. Pentru că ei nu mai pot învăța așa. Ei vin după un parcurs în care învață altfel, cu telefonul în mână, cu tableta, cu laptopul, învață prin experiențe, prin proiecte. Abordarea lor educațională e deja de ani buni foarte diferită.

Este pregătit sistemul să le vină în întâmpinare?

Nu și nu le vine în întâmpinare, pentru ei sistemul de masă este o corvoadă. Noi am avut în Amsterdam un workshop în care am explorat nevoile lor de dezvăț. Pentru că ne punem problema ca ei să învețe niște lucruri noi, dar e complicat să înveți niște lucruri noi pe un teren deja neprielnic. Și i-am întrebat ce le-ar plăcea să îi ajutăm să dez-vețe din felul în care au fost educați.

Care au fost primele trei lucruri?

Sunt lucruri foarte înrădăcinate în sistemul de educație clasic: frica de eșec, totul trebuie să fie perfect și să fie perfect din prima. Dificultatea de a colabora, pentru că parcursul este făcut by design individualist, egoist. Trebuie să fii tu cu notele tale, cu examenele tale, cu olimpiadele tale, ceilalți chiar te încurcă. Chestia asta cu învățatul pe dinafara, fără să înțelegi de ce. Și câte și mai câte. Eu am avut și un șoc. Când i-am întrebat de relația lor cu profesorii, unul dintre ei a zis că aveau destui profesori care, în timpul orelor, îi trimiteau să le rezolve probeleme personale; să cumpere țigări, să plătească facturi. Am avut câteva minute în care ei se uitau la mine și nu înțelegeau ce nu înțeleg, că toți erau foarte confortabili cu asta: așa e normal, așa se întâmplă lucrurile. Pe mine m-a lovit în moalele capului pentru că, așa cum înțeleg eu respectul și responsabilitatea în a crește un om, așa ceva mi se pare de nefăcut. O maximă desconsiderare - să-ți tratezi elevul ca pe un lacheu, greu m-aș putea gândi la ceva mai înjositor de atât. Însă ei se mirau de mirarea mea. Nu vedeau o mare problemă: mai chiulești de la ore, mai scapi de o temă, era o tranzacție foarte josnică cu care ei se obișnuiseră.

Care este profilul tinerilor care vor să fie antreprenori?

Noi avem între studenți tineri care în adolescență au avut în familie un model de părinte antreprenor și vor să se școlească aici pentru ca să preia business-ul părinților sau să dezvolte o line separată. Avem tineri care încă din liceu și-au construit propriul lor business, care au venit la noi ca să și-l crească mai bine. 

Și avem și studenți care nu au un business, dar vor să își creeze unul. Ce mi se pare că îi unește este dorința de a-și construi propriul drum. Educația, așa cum e ea făcută la noi, are această enormă meteahnă: forțează pe toată lumea în același parcurs strâmt. Asta se potrivește pentru unii, dar nu se potrivește pentru alții care simt nevoia să aibă un cuvânt mai greu de spus în propriul lor parcurs și în destinația lor. Genul ăsta de oameni pe care îi strânge sistemul de educație găsesc la noi teritoriul cel mai bun de dezvoltare. Deocamdată e mai mare dorința decât putința, pentru că deși vor să își vadă drumul lor, nu au niciun fel de exercițiu pentru că au fost forțați într-un drum îngust. Însă, ușor-ușor, pentru că vor foarte mult și pentru că la noi au toate resursele de care au nevoie o să își creeze acest parcurs individual. Ei urmăresc libertatea.

Ce te face să fii un antreprenor de succes? Care ar fi acele trăsături definitorii pe care trebuie să le ai?

Primul lucru la care mă gândesc este o disponibilitate enormă de muncă. Până să ajungă să se bucure de roadele succesului, un antreprenor muncește mult mai mult decât un angajat. Un antreprenor la început într-un start-up este cu mintea acolo 24 din 24 de ore. 

Sunt grij foarte mari și e un tip de disponibilitate la muncă și la stres care nu e atât de răspândită. Trebuie să te țină balamalele. A doua caracteristică mi se pare că este o curiozitate intrinsecă. Dacă e ceva definitoriu pentru un antreprenor este dorința lui de a încerca în alt fel. La pachet cu această curiozitate vine și disponibilitatea de a greși și de a-ți asuma riscuri. Pentru că, dacă încerci altfel, de mai multe ori nu îți iese decât îți iese. 

Și trebuie să fii dispus la asta, să îți riști stima de sine, reputația, relațiile, banii. Pentru un bine pe care crezi să poți să îl faci. 

A patra ar fi ceea ce în engleză poartă numele de resilience. S-a tradus prin reziliență, dar nu există ca cuvânt în românește. Nu există, pentru că, pur și simplu, cred că nu există conceptul. Conceptul ăsta zice că ești capabil să ieși dintr-un eșec mai bine decât ai intrat în el. Este un parcurs de învățare în ceva ce nu ți-a ieșit care te face să-ți fie mai bine decât înainte. Un antreprenor e cumva obligat la această calitate. Pentru că lui nu or să îi iasă niște lucruri și, dacă nu valorifică acest proces, nu are cum să meargă mai departe. Nu în ultimul rând, e foarte importantă pentru un antreprenor o stare de spirit nu știu dacă optimistă, ci încrezătoare. Capacitatea de a-ți păstra zâmbetul pe buze. La noi la facultate am agreat o valoare, enjoyment. Enjoyment este un fel de a te bucura de ce faci cu toate la un loc. Că e greu să fii antrepenor, e dureros, ai momente în care plângi, ai oameni care plâng pe umărul tău. Capacitatea de a insufla încredere că o să reușim și că de asta suntem aici ca să reușim - asta joacă enorm de mult în reușită. Să fii așa ori să te educi să fii așa, să crezi foarte tare în tine și oamenii tăi chiar atunci când nu mai crede nimeni.

Ce rol are școala în dezvoltarea încrederii?

Am văzut la copiii mei, statistic nu sunt reprezentativi, dar am un fel de cazuistică. Copiii când se nasc, se nasc cu încredere în ei. Când învață să meargă, când învață să facă lucruri ei nu au noțiunea asta a eșecului. Lor când nu le iese ceva nu definesc asta ca pe un eșec, ca pe o greșeală. Adulții fac asta pentru ei și îi conving ușor-ușor că atunci când nu le iese e un eșec. Încrederea este ceva ce avem natural în noi și într-un sistem de educație familială, școlară, societală, instituțională, ni se ia. Sunt oameni care cu bune intenții ne tot iau din încrederea asta în sine. Pe cale de consecință, cred că este valoros să ajungi într-un context de grup în care să existe oameni care să îți ofere încredere, să poți să o pui la loc. Atunci când nu-ți iese, să fie cineva care să îți spune: E ok, nici mie nu mi-a ieșit, nici lui nu i-a ieșit, dar, până la urmă, ne-a ieșit. Nu e un capăt de drum, nu e o traumă, e un proces de învățare, e alegerea ta dacă zâmbești sau nu după ce nu ți-a ieșit. Poți să plângi, e bine să plângi, te eliberezi, dar, după aia, ai grijă să zâmbești și să mergi mai departe.

O academie de antreprenorait. Ce înseamnă asta?

La începutul facultății, noi îi încurajăm să își deschidă o firmă, fie singuri fie împreună cu alții. Noi recomandăm puternic să-și facă companii în echipe. Și încep să facă treabă și noi venim în spatele practicii, de asta avem și sloganul ăsta, „Facultate de Realitate”, pentru că studenții noștri își creează o realitate. După care noi venim în spate cu teoria ca să îi ajutăm să o facă cât mai bine. 

Ei, când încep o companie, or să înceapă să aibă nevoi: de cunoștințe legale, de contabilitate, de tăiat facturi, bilanț, balanță. Or să aibă nevoie să angajeze oamenii, de noțiuni de HR, cum să angajezi oamenii, cum să plătești, ce sisteme de cointeresare există. Or să aibă nevoie de marketing, ce înseamnă targetare, profilare, segmentare, reclamă. 

La fiecare nouă etapă în care ei se află cu business-urile lor, noi venim în spate cu workshop-uri. Noi nu avem profesori, noi avem antreprenori, care au făcut bine ceva și care vin să împărtășească cu studenții ce au făcut ei bine. Studenții au de citit niște cărți, vin la workshop-uri și discută. Își extrag din toată discuția asta valoare, experiențe utile pentru business-urile lor. Suntem o facultate fără profesori și suntem o facultate fără examene. La noi examinările sunt discuții cu studenții despre proiectele lor din timpul anului. Iar la finalul anului, cel mai tare examen este că au target de profit. Fiecare student are un target individual de profit. În primul an de 1.500 de euro, în al doilea an 2.500 de euro, în al treilea an, 5.000 de eruo. Cu profitul din anul I ei își finanțează călătoria de învățare din Silicon Valley din anul II. Cu profitul din anul II își finanțează călătoria de învățare la Cape Town din anul III. Și tot așa. Cu profitul din anul III își finanțează din nou Amsterdam unde dau licența în anul IV. Scopul este să creeze un profit pe care să îl investească în propria creștere. Ne interesează foarte mult lucrul ăsta, să înțeleagă cum crește cineva pe banii lui.

Și dacă nu fac profit?

Dacă nu fac profit, avem conversații. E ceva ce trebuie să rezolve în echipele lor. Fie găsesc oameni în echipă care să contribuie la chestia asta, să îi împrumute, fie aduc bani de acasă, fie găsim alte mijoce. Noi avem niște lucruri stabilite, dar avem și niște lucruri pe care intenționat nu le-am stabilit. Conceptul acestei facultăți, al acestui model educațional este guided self organized learning

Ce deschidere există în România față de modelul educațional pe care îl propuneți?

La momentul ăsta limitată, din trei motive. Unu-modelul este foarte nou, lumea nu știe de el. Suntem într-un proces de răspândire a faptului că existăm și ce facem și cum facem. Al doilea - noi venim ca o surpriză foarte mare pentru studenți și părinți că așa ceva e posibil. E un fel de aspirație, e un fel de dorință, dar mai degrabă la ei e de natura science fiction-ului: așa ne-am dorit să arate lucrurile, dar nu ne-am imaginat că pot să fie așa. Vorbim și cu studenții noștri de la Amsterdam: sunt dați pe spate, e o experiență și tot nu le vine să creadă că lucrul ăsta e adevărat.

Iar al treilea motiv pentru care suntem încă la început este că modelul educațional și poziționarea noastră sunt între ape. Există o parte de absolvenți de liceu sau de liceeni în clasa a XII-a care s-au hotărât să studieze în străinătate și o parte care s-au hotărât că nu o să studieze în străinătate. Pentru aceia care s-au hotărât să studieze în străinătate noi suntem un animal foarte ciudat, pentru că ar trebui să rămână aici, dar, pe de altă parte, și aici studiază în străinătate luni bune, poate un an adunat cap la cap. 

Este tentant pentru ei, dar le schimbă perspectiva. Studenții care s-au hotărât să aleagă România au în minte ASE, Politehnica. Și atunci apariția noastră e neașteptată. Și pentru părinții care se gândesc că îi trimit opt ore la facultate și scriu. La noi nu scriu, au un business al lor, se duc câte șase săptămâni prin țări străine, și părinții trebuie să își reviziteze ideea despre facultatea copiilor lor.

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • @Raluca Ion - traducerea ar fi ”îndârjire”. Dar pentru a avea dârzenie acești tineri au nevoie de părinți care să-i motiveze și de o societate care să-i capaciteze.
    • Like 0
    • Anon
      "Copiii când se nasc, se nasc cu încredere în ei. ... Adulții fac asta pentru ei și îi conving ușor-ușor că atunci când nu le iese e un eșec."...OK, domnule Alexandru, aici m-ati pierdut. Sa intelegem ca ideea de esec e vina ...primului adult? Care a invatat-o cum? Si copilul stie ce-i aia incredere in sine, fie si pe fond emotional, cand se naste?? S-o putea, nu zic, dar imi vine greu a crede. Bun, sa trecem insa la lucruri concrete, ca tot sunteti decanul "Facultatii de Realitate" (pompos slogan, apropos; nici macar facultatile de stiinte exacte nu-si atribuie asemenea titluri, si acelea s-ar putea spune ca intr-adevar studiaza realitatea). Ati mentionat niste venituri anuale pe care le au sau ar trebui sa le aiba in principiu studentii. O initiativa interesanta, foarte buna. Ati uitat insa sa mentionati un mic detaliu, costurile: 6500 de euro anual taxa de scolarizare, cu posibile burse de un cuantum maxim anual de 3000 de euro:"Fiecare candidat poate aplica la una sau mai multe burse antreprenoriale si/sau de sustinere, iar suma totala pe care o poate primi prin intermediul burselor este de 3.000 euro timp de 4 ani." (sursa: http://www.entrepreneurship-academy.ro/taxe-venituri-burse/). Asta desigur pe langa niste costuri aditionale: cheltuieli de mancare in excursia din primul an in Amsterdam (excursie care inteleg ca are loc inainte sa fie obtinute primele profituri, cu exceptia poate a celor care au propriul business inca din liceu), posibilele costuri de business ("fie aduc bani de acasă"), plus costuri pentru laptop/alt device. Legat de ultima categorie, institutia-mama, Team Academy Netherlands e mai deschisa in privinta asta: http://teamacademy.nl/bba-entrepreneurship/#1450873135613-357684c7-3d47. Dupa cum singur recunoasteti, sunteti subiectiv in prezentare, ceea ce nu ar fi neaparat un lucru rau daca nu ati face reclama produsului dvs. facand reclama negativa sistemului de invatamant de stat preuniversitar, fara argumente solide: "Dificultatea de a colabora, pentru că parcursul este făcut by design individualist, egoist. Trebuie să fii tu cu notele tale, cu examenele tale, cu olimpiadele tale, ceilalți chiar te încurcă." Doar pentru ca notele se iau individual, asta ar trebui sa implice dificultate in a colabora? De ce? A, si desigur, un jab subtil servit olimpiadelor. Dragut, aproape ca nu se observa, la moda totusi in ultima vreme. Cred, domnule decan, ca nu ati fost pe la olimpiadele nationale, sa vedeti cum locuiesc elevi din toata tara in acelasi camin pret de cateva zile. Cum iau masa impreuna, cum ajung sa se cunoasca si sa lege prietenii. Cum ajung sa se tot revada pe parcursul liceului la concursuri prin toata tara, nu numai olimpiade, eventual sa se revada si la facultate mai tarziu. Cred ca nu ati fost la cercuri de pregatire pentru olimpiade (sustinute pe gratis de profesori pasionati), sa vedeti cum invata elevii impreuna, cum colaboreaza si isi explica reciproc solutii de probleme. Desigur, eu vorbesc de cazuri particulare, olimpiadele ca regula generala ucid spiritul de echipa, stiti dvs. mai bine, sunt sigur. Ar mai fi de zis, dar daca tot am ajuns la performante sa vedem care este procesul de aplicare la "Faculatea de Realitate": http://www.entrepreneurship-academy.ro/cerinte/. Sa vedem: dupa 7 paragrafe care nu spun nimic concret (dar care contin in mod ironic cuvantul "baliverne"), ajungem in sfarsit la cerinte: bac luat (nu se mentioneaza cu ce nota, deci si 6 merge), si o nota nu foarte mare la un test de engleza deloc greu. Pe scurt, oricine a trecut bacul, stie ceva engleza si, mai ales, are resurse materiale disponibile (pentru ca, sa fim seriosi, macar in perioada initiala parintii trebuie sa scoata bani din buzunar, chiar daca luam in calcul bursele; ori vine studentul cu bani obtinuti din business-ul inceput in liceu, nu stiu insa cat de des intalnit e cazul asta). Ma iertati, domnule decan, dar aceste standarde nu se pot numi inalte. Nu spun ca asta ar fi neaparat un lucru rau, dar nu aveti credibilitate atunci cand criticati performantele altora. Inca un aspect: se poate oare numi aceasta institutie "prima facultate de antreprenoriat din sud-estul Europei. ", avand in vedere ca diploma in anul 4 se obtine direct de la institutia-mama din Olanda (http://www.entrepreneurship-academy.ro/acreditare/)? In concluzie: interesant sistemul de invatare, interesanta ideea per total, prezentarea insa a fost disingenua pe alocuri.
      • Like 0
      • De multa vreme si, se vede, si acum romanii au tentatia pioneratului, in cazul de mai sus- studii antreprenoriale de exceptie; ideea in sine poate fi interesanta, dar din material - intesat cu generalitati, uneori si cu problematica specifica ( riscul, capacitatea mare de munca necesara, lucrul in echipa etc., etc.) nu se depaseste nivelul enuntiativ.
        Utima "problema" de analizat ar fi, asa stand lucrurile, aceea a transpunerii in romana a cuvantului "concept"resilience!!!
        • Like 1
        • Am uitat să adaug un detaliu esențial: antreprenoriatul, așa cum este el înțeles în lumea occidentală modernă, a apărut în țările central-europene și nordice, mai exact în țările protestante. Aceasta este motivul principal pentru care englezii, olandezii, germanii, scandinavii excelează în antreprenoriat, după modelul lor și cehii ori, limitat, maghiarii. Societatea românească a sărit brusc în sec. XIX din evul mediu în lumea occidentală și, tocmai cînd începuse să se trezească din somnul medieval, a venit Carol II și apoi războiul, și apoi comuniștii. De unde D-zeu să aibă românii spirit de antreprenoriat? Din ce? Asta presupune un anume tip de educație, de mentalitate, care nu se reglează cu șmecherii, cu șmenuri ori cu vorbe goale.
          • Like 0
          • @
            Nu se poate afirma, totusi, ca romanilor le lipseste spiritul antreprenorial!
            • Like 0
          • @ aurora oncescu
            Dacă vorbiți „românii”, la modul general, ar trebui să și argumentați statistic. faptul că în 1990 au apărut mii și mii de buticuri în mediu urban și rural care vînd țigări și băuturi astea nu înseamnă „spirit antreprenorial”. Nu înseamnă nici că un nr. mic de oameni cu protecție „și-au privatizat” cîteva fabrici din perioada comunistă, din care apoi s-au îmbogățit ei. Antreprenorii reali, care au pornit de la zero și s-au luptat cu „sistemul” sînt foarte, foarte puțini, stimată doamnă. În top 300 ori top 500 din România, nu cred să fie un antreprenor real, care a pornit de la zero, a pornit de la relații cu statul și s-a îmbogățit. Am o fostă colegă de liceu, femeie ambițioasă, a devenit om de afaceri. Îmi spunea prin anul 2000: Nici unul dintre cei în top 300 nu este om de afaceri real, sînt niște șmecheri. Noroc că nu sînt între ei, mi-ar fi rușine. În anul 2005, și-a vîndut afacerea și s-a mutat în SUA, la fiul ei. End of the story.
            • Like 0
          • @
            Anon
            OK, pe de o parte cereti statistici cand e vorba de <<"romanii" la modul general>>, pe de alta parte cand e vorba de "Antreprenorii reali" (tot la modul general) nu vad ca ati folosi statistici, ci doar ce ati auzit de la o colega in anul 2000. Si de ce cei care isi deschid buticuri nu sunt antreprenori reali?
            • Like 0
          • @ Anon
            Ai dreptate, Anon, ești un patriot autentic: culegi ce-ți convine și spui ce-ți place, ai rezolvat problema: românii sînt un popor de antreprenori talentați, cu un ridicat nivel al IQ. Ca să vă calmez, statistice (disponibile, căutați-le) spun cu totul altceva. La IQ stăm pe media europeană, iar pe cifre economico-financiare, pe penultimul loc din U.E. Mult mai rău stăm pe domeniul social: de 4 ori mai puțin donatori de sînge decît MEDIA (atenție, media, nu vîrful) europeană.
            • Like 0
          • @
            Anon
            Nu sunt patriot. Deloc. Dar tin la corectitudine. Nu am spus nici ca doamna Oncescu ar avea dreptate, nici ca dvs. nu ati avea dreptate. Cel care face o afirmatie este insa dator sa vina si cu demonstratia de rigoare (sursele in acest caz), nu sa-i trimita pe altii sa le caute. Ati cerut rigoare si ati facut exact greseala pe care ati criticat-o.
            • Like 0
        • Dar "tenacitatea" bre? Aia ce e, nu se suprapune suficient cu "resilience"?

          "resilience - cred că nu există conceptul. Conceptul ăsta zice că ești capabil să ieși dintr-un eșec mai bine decât ai intrat în el".

          Io unul sunt prin "americania" de vreo 15 ani si nu asta inteleg prin resilience, ca ies mai bine decit am intrat :) . Ci ca "nu ma las", oricit ar fi de greu. Cu ce ma aleg dup'aia, in urma experientei, poate ca da, "ies mai bine decit am intrat", pentru ca am invatat ceva.

          Sunt dornic sa vin in romania sa beau o bere "draft" (corect: "draught") ca la halba nu cred ca mai gasesc :D
          • Like 2
          • @ spuzaru
            Eu Tu
            Cred că n-o puteam spune mai bine! Hai noroc la o jumătate (Hälfte) de bere!
            • Like 0
        • Eu Tu
          Un articol bun, pe linia celorlalte, adică varianta scrisă a lui teo Trandafir când invita toți țiganii maneliști la proTV sau a lui măruță în același post! Sau „vorbește lumea” ori altă formă mascată de a face cuiva publicitate pe bani mai puțini! Ca să fiu sincer, m-am săturat de vânzătorii ăștia de vorbe, dar Ralucuța se pare că abia s-a specializat în „pupat piața independenței”. În felul ăsta, veți pierde din cititori: adică folosind aceiași autori, același mod de a scoate bani negri și chiar aceleași reclame! Păcat, nu începuse rău, RES PUBLICA!
          • Like 1
          • @ Eu Tu
            Să scrii texte substanțiale, de analiză serioasă, nu e chiar simplu. Meseria de ziarist, în sensul ei adevărat, a dispărut prin anul 2000, odată cu dispariția celor 3 săptămînale de analiză și sinteză: Tinerama, Zig-zag și Expres Magazin. S-au dus ele, ziariștii s-au răspîndit care încotro, mass media a fost acaparată de structurile securiste, adio presă.
            • Like 2
        • E un inceput...Invatamintul nostru este una din cele mai anacronice institutii din aceasta tara.Eu as face din asta o prioritate zero.Inainte de academii as incepe cu educatia primara ...si asa mai departe
          • Like 0
          • PĂi de unde să existe conceptul? Din perioada comunistă? – evident nu. Din perioada interbelică? – evident, tot nu: epoca lui Carol II a fost una a corupției la nivel înalt în condițiile în care industria românească, așa cum era, era dominată de cîteva figuri cu înaltă protecție. România precomunistă era o țară agrară, cu peste 80 % populație rurală, cu procent mare de analfabeți, unde conceptul de antreprenor pur și simplu nu exista sau era aplicabil unei industrii agrare. Idealizarea perioadei interbelice este un clișeu ieftin și mult folosit, dar nu se verifică pe analize serioase privind perioada. Deci, da, antreprenoriatul este un concept nou în România, dezvoltat, sub presiune occidentală, din 1990, dar care se lovește, inevitabil, de carențele unei societăți anchilozate, non-reformabile ori foarte greu reformabile, dominată de plagiatori și de neo-comuniști, de tot felul de interese. Toate asta, la un loc, nu pot oferi un cadru firesc de dezvoltare antreprenorilor în sensul apărut în Occident. Și da, este una dintre marile probleme ale societății românești contemporane.
            • Like 0
            • Articol excelent. Subiect important, care ne lipseste.
              • Like 1
              • Gogu
                Rezilienta exista si in limba romana. Initial termenul e folosit in mecanica, si reprezinta energia unui soc care sa distruga un esantion. Adica mai simplu, cu cat o piese e mai "rezilienta" cu atat "tine" la un soc mai puternic fara a fi distrusa. Insa intelesul termenului s-a extins, in mare "rezilienta" reprezinta capacitatea unui sistem de a reveni la starea initiala in urma unui soc/trauma/catastrofa etc.". Sau e opusul "fragilitatii", indiferent ca se aplica unei piese mecanice sau a unui sistem mai complex (incluzand aici si unul social de exemplu).
                • Like 1
                • @ Gogu
                  Capacitatea unui corp de a-si reveni la forma initiala parca e denumita ( daca nu-mi joaca feste memoria)- rezistenta elastica; N-am gasit ( pe vremi, cand faceam scoala) "rezilienta" - dar probabil ca exista...
                  cica exista si rezilienta- ca termen in psihologie...
                  Capacitatea omului de a-si reveni de la o trauma; Probabil Cosmin aici a gasit termenul...
                  • Like 0
                • @ gabriel.cadar@gmail.com
                  Gogu
                  Limita elastica e limita de tensiune de la care care revine la aceeasi forma, dupa care incep sa apara deformari permanente insa nu neaparat rupere. Insa rezilienta se refera la energie a socului, care duce la rupere. Limita elastica e caracteristica unui material, nu a unei piese, rezilienta se refera la fiecare piesa in parte. Insa in sens larg termenul incepe sa capete rol de "capacitatea de a reveni in urma unui eveniment". O societate "rezilienta" e una care de exemplu in cazul unei epidemii lupta cu ea si intr-o saptamana o rezolva, in timp ce intr-una fragila mor mor pacientii, mor doctorii, spitalele sunt abandonate, apare panica, lumea incepe sa se inchida in casa si pietele sunt goale, infrastructura se duce naibii si pe langa epidemie mai ai si victimile foamei sau a apendicitei, ca spitalele sunt inchise. Se baga in seama si armata, unora nu le convine si iese un razboi civil si in 6 luni intreaga tara e o ruina/cimitir. Cam la asta cred ca s-a referit si autorul cand s-a referit la oameni rezilienti. Sunt aia care dupa ce cad se ridica si-si revin in timp ce aia "fragili" intra intr-o spirala a deznadejdei din care nu mai ies.
                  • Like 0
                • @ gabriel.cadar@gmail.com
                  Gogu
                  PS Despre rezilienta n-am invatat nici eu in scoala, ci abia dupa.
                  • Like 0


              Îți recomandăm

              Gică Hagi

              Cea mai bună investiție pe care a făcut-o după ce s-a lăsat de fotbal a fost în cei 300 de tineri pe care îi are la Academia de fotbal, spune Gheorghe Hagi, proaspăt câştigător al campionatului intern de fotbal cu propria sa echipă, FC Viitorul. (Foto captura video)

              Citește mai mult

              Digital Twin

              „La început, toată lumea te încurajează, te felicită, îți dă like și share. Trece acel val de entuziasm, în care ți-ai hrănit orgoliul și ți se pare că toată lumea o să cumpere, și intri într-o perioadă de liniște, în care nu-ți mai sună telefonul și nu vin comenzile”, spune antreprenorul Laurențiu Ene.

              Citește mai mult