Trăsătura care te face un antreprenor adevărat: „Nu există cuvântul în românește. Nu există, pentru că, pur și simplu, cred că nu există conceptul"

Copiii se nasc cu încredere în ei. Când învață să meargă și nu le iese, ei nu au noțiunea de eșec sau de greșeală, ci perseverează și reușesc. Familia, școala, societatea le iau treptat această încredere, spune într-un interviu pentru Republica.ro Cosmin Alexandru, consultant organizațional și fondator și decan al The Entrepreneurship Academy, prima facultate de antreprenoriat din sud-estul Europei. 

O unitate de învățământ superior al cărei slogan este „Facultate de Realitate” și în care studenții sunt încurajați să își deschidă firme din prima zi, iar profesorii sunt ei înșiși oameni de afaceri.

Care sunt calitățile unui antreprenor de succes? Una dintre ele este legată în mod clar de atitudinea față de greșeală: să știi să ieși dintr-un eșec mai bine decât ai intrat.

„Este un parcurs de învățare în ceva ce nu ți-a ieșit care te face să-ți fie mai bine decât înainte. Un antreprenor e cumva obligat la această calitate. Pentru că lui nu or să îi iasă niște lucruri și, dacă nu valorifică acest proces, nu are cum să meargă mai departe. Nu în ultimul rând, e foarte importantă pentru un antreprenor o stare de spirit nu știu dacă optimistă, ci încrezătoare. Capacitatea de a-ți păstra zâmbetul pe buze”, spune Cosmin Alexandru.

Cum sunt tinerii de astăzi?

Sunt altfel. Și studenții noștri sunt altfel. Am avut emoții pentru că, fiind consultant, am lucrat în general cu adulți și în general cu adulți în poziții de conducere. Am avut emoții despre cum vom interacționa cu absolvenții de liceu, dar, până acum, premisele au fost bune, ne-am înțeles foarte bine. Eu sunt de-a dreptul entuziasmat de ei, de disponibilitatea lor, de curiozitatea lor, chiar și de lucrurile care ne provoacă felul nostru de a gândi. De unde venim noi, lucrurile sunt un pic mai predictibile, mai așezate, mai aranjate. De unde vin ei asta nu trece.

Care sunt palierele pe care ne provoacă cei care fac parte din noile generații?

În orice companie, există un fel de a face lucrurile care are niște procese în spate. Te aștepți în companii ca oamenii să chestioneze acest fel de a face lucrurile la un moment dat, după câteva luni, poate după un an. Ei au început deja să chestioneze una dintre modalitățile noastre de lucru. Au niște întâlniri săptămânale, așa numitele team sessions. Au avut una în Amsterdam și la a doua ne-au întrebat: Dar de ce facem chestia asta? Ei au început să chestioneze procesul la a doua iterație.

Ce ați făcut?

Ne-am vorbit, pentru că și noi avem întâlniri, am spus că trebuie să înțelegem de unde le vine asta, că trebuie să îi facem să înțeleagă un pic imaginea de ansamblu, ce se poate schimba și ce nu se poate schimba. Totuși e un curriculum academic acreditat, asta înseamnă că sunt niște lucruri care trebuie făcute exact așa timp de patru ani, fiindcă la final ei obțin diploma recunoscută internațional. Cu diploma asta se pot duce să facă un MBA oriunde în lume, un doctorat oriunde în lume. O să avem conversații cu ei. Dar ideea că ei sunt atât de nerăbdători și atât de puțin dispuși la un parcurs predictibil este de natura surprizei. 

Toți tinerii sunt așa?

Nu cred, noi avem parte de exponenții cei mai inovatori dintre ei. Cei care vor să se facă antreprenori au în ei sământa aceasta să facă lucrurile diferit, să provoace statu-quo-ul, să nu ia de bun ceea ce li se dă. Cumva sunt în linie cu așteptările noastre, dar trebuie să fim siguri că și ei obțin de la noi ce e mai bun și noi construim procesul acesta educațional în așa fel încât să scoată din ei ce au mai bun.

Cum învață tinerii de astăzi? În marea majoritate a facultăților românești se merge încă pe paradigma livrării informației. Mai funcționează astăzi să vii și să le citești dintr-un curs?

Știu că sunt subiectiv, pentru că sunt implicat în această facultate, dar credința mea este că, așa cum arată facultățile tradiționale în România, studenții, tinerii, nu mai învață nimic. Pentru că ei nu mai pot învăța așa. Ei vin după un parcurs în care învață altfel, cu telefonul în mână, cu tableta, cu laptopul, învață prin experiențe, prin proiecte. Abordarea lor educațională e deja de ani buni foarte diferită.

Este pregătit sistemul să le vină în întâmpinare?

Nu și nu le vine în întâmpinare, pentru ei sistemul de masă este o corvoadă. Noi am avut în Amsterdam un workshop în care am explorat nevoile lor de dezvăț. Pentru că ne punem problema ca ei să învețe niște lucruri noi, dar e complicat să înveți niște lucruri noi pe un teren deja neprielnic. Și i-am întrebat ce le-ar plăcea să îi ajutăm să dez-vețe din felul în care au fost educați.

Care au fost primele trei lucruri?

Sunt lucruri foarte înrădăcinate în sistemul de educație clasic: frica de eșec, totul trebuie să fie perfect și să fie perfect din prima. Dificultatea de a colabora, pentru că parcursul este făcut by design individualist, egoist. Trebuie să fii tu cu notele tale, cu examenele tale, cu olimpiadele tale, ceilalți chiar te încurcă. Chestia asta cu învățatul pe dinafara, fără să înțelegi de ce. Și câte și mai câte. Eu am avut și un șoc. Când i-am întrebat de relația lor cu profesorii, unul dintre ei a zis că aveau destui profesori care, în timpul orelor, îi trimiteau să le rezolve probeleme personale; să cumpere țigări, să plătească facturi. Am avut câteva minute în care ei se uitau la mine și nu înțelegeau ce nu înțeleg, că toți erau foarte confortabili cu asta: așa e normal, așa se întâmplă lucrurile. Pe mine m-a lovit în moalele capului pentru că, așa cum înțeleg eu respectul și responsabilitatea în a crește un om, așa ceva mi se pare de nefăcut. O maximă desconsiderare - să-ți tratezi elevul ca pe un lacheu, greu m-aș putea gândi la ceva mai înjositor de atât. Însă ei se mirau de mirarea mea. Nu vedeau o mare problemă: mai chiulești de la ore, mai scapi de o temă, era o tranzacție foarte josnică cu care ei se obișnuiseră.

Care este profilul tinerilor care vor să fie antreprenori?

Noi avem între studenți tineri care în adolescență au avut în familie un model de părinte antreprenor și vor să se școlească aici pentru ca să preia business-ul părinților sau să dezvolte o line separată. Avem tineri care încă din liceu și-au construit propriul lor business, care au venit la noi ca să și-l crească mai bine. 

Și avem și studenți care nu au un business, dar vor să își creeze unul. Ce mi se pare că îi unește este dorința de a-și construi propriul drum. Educația, așa cum e ea făcută la noi, are această enormă meteahnă: forțează pe toată lumea în același parcurs strâmt. Asta se potrivește pentru unii, dar nu se potrivește pentru alții care simt nevoia să aibă un cuvânt mai greu de spus în propriul lor parcurs și în destinația lor. Genul ăsta de oameni pe care îi strânge sistemul de educație găsesc la noi teritoriul cel mai bun de dezvoltare. Deocamdată e mai mare dorința decât putința, pentru că deși vor să își vadă drumul lor, nu au niciun fel de exercițiu pentru că au fost forțați într-un drum îngust. Însă, ușor-ușor, pentru că vor foarte mult și pentru că la noi au toate resursele de care au nevoie o să își creeze acest parcurs individual. Ei urmăresc libertatea.

Ce te face să fii un antreprenor de succes? Care ar fi acele trăsături definitorii pe care trebuie să le ai?

Primul lucru la care mă gândesc este o disponibilitate enormă de muncă. Până să ajungă să se bucure de roadele succesului, un antreprenor muncește mult mai mult decât un angajat. Un antreprenor la început într-un start-up este cu mintea acolo 24 din 24 de ore. 

Sunt grij foarte mari și e un tip de disponibilitate la muncă și la stres care nu e atât de răspândită. Trebuie să te țină balamalele. A doua caracteristică mi se pare că este o curiozitate intrinsecă. Dacă e ceva definitoriu pentru un antreprenor este dorința lui de a încerca în alt fel. La pachet cu această curiozitate vine și disponibilitatea de a greși și de a-ți asuma riscuri. Pentru că, dacă încerci altfel, de mai multe ori nu îți iese decât îți iese. 

Și trebuie să fii dispus la asta, să îți riști stima de sine, reputația, relațiile, banii. Pentru un bine pe care crezi să poți să îl faci. 

A patra ar fi ceea ce în engleză poartă numele de resilience. S-a tradus prin reziliență, dar nu există ca cuvânt în românește. Nu există, pentru că, pur și simplu, cred că nu există conceptul. Conceptul ăsta zice că ești capabil să ieși dintr-un eșec mai bine decât ai intrat în el. Este un parcurs de învățare în ceva ce nu ți-a ieșit care te face să-ți fie mai bine decât înainte. Un antreprenor e cumva obligat la această calitate. Pentru că lui nu or să îi iasă niște lucruri și, dacă nu valorifică acest proces, nu are cum să meargă mai departe. Nu în ultimul rând, e foarte importantă pentru un antreprenor o stare de spirit nu știu dacă optimistă, ci încrezătoare. Capacitatea de a-ți păstra zâmbetul pe buze. La noi la facultate am agreat o valoare, enjoyment. Enjoyment este un fel de a te bucura de ce faci cu toate la un loc. Că e greu să fii antrepenor, e dureros, ai momente în care plângi, ai oameni care plâng pe umărul tău. Capacitatea de a insufla încredere că o să reușim și că de asta suntem aici ca să reușim - asta joacă enorm de mult în reușită. Să fii așa ori să te educi să fii așa, să crezi foarte tare în tine și oamenii tăi chiar atunci când nu mai crede nimeni.

Ce rol are școala în dezvoltarea încrederii?

Am văzut la copiii mei, statistic nu sunt reprezentativi, dar am un fel de cazuistică. Copiii când se nasc, se nasc cu încredere în ei. Când învață să meargă, când învață să facă lucruri ei nu au noțiunea asta a eșecului. Lor când nu le iese ceva nu definesc asta ca pe un eșec, ca pe o greșeală. Adulții fac asta pentru ei și îi conving ușor-ușor că atunci când nu le iese e un eșec. Încrederea este ceva ce avem natural în noi și într-un sistem de educație familială, școlară, societală, instituțională, ni se ia. Sunt oameni care cu bune intenții ne tot iau din încrederea asta în sine. Pe cale de consecință, cred că este valoros să ajungi într-un context de grup în care să existe oameni care să îți ofere încredere, să poți să o pui la loc. Atunci când nu-ți iese, să fie cineva care să îți spune: E ok, nici mie nu mi-a ieșit, nici lui nu i-a ieșit, dar, până la urmă, ne-a ieșit. Nu e un capăt de drum, nu e o traumă, e un proces de învățare, e alegerea ta dacă zâmbești sau nu după ce nu ți-a ieșit. Poți să plângi, e bine să plângi, te eliberezi, dar, după aia, ai grijă să zâmbești și să mergi mai departe.

O academie de antreprenorait. Ce înseamnă asta?

La începutul facultății, noi îi încurajăm să își deschidă o firmă, fie singuri fie împreună cu alții. Noi recomandăm puternic să-și facă companii în echipe. Și încep să facă treabă și noi venim în spatele practicii, de asta avem și sloganul ăsta, „Facultate de Realitate”, pentru că studenții noștri își creează o realitate. După care noi venim în spate cu teoria ca să îi ajutăm să o facă cât mai bine. 

Ei, când încep o companie, or să înceapă să aibă nevoi: de cunoștințe legale, de contabilitate, de tăiat facturi, bilanț, balanță. Or să aibă nevoie să angajeze oamenii, de noțiuni de HR, cum să angajezi oamenii, cum să plătești, ce sisteme de cointeresare există. Or să aibă nevoie de marketing, ce înseamnă targetare, profilare, segmentare, reclamă. 

La fiecare nouă etapă în care ei se află cu business-urile lor, noi venim în spate cu workshop-uri. Noi nu avem profesori, noi avem antreprenori, care au făcut bine ceva și care vin să împărtășească cu studenții ce au făcut ei bine. Studenții au de citit niște cărți, vin la workshop-uri și discută. Își extrag din toată discuția asta valoare, experiențe utile pentru business-urile lor. Suntem o facultate fără profesori și suntem o facultate fără examene. La noi examinările sunt discuții cu studenții despre proiectele lor din timpul anului. Iar la finalul anului, cel mai tare examen este că au target de profit. Fiecare student are un target individual de profit. În primul an de 1.500 de euro, în al doilea an 2.500 de euro, în al treilea an, 5.000 de eruo. Cu profitul din anul I ei își finanțează călătoria de învățare din Silicon Valley din anul II. Cu profitul din anul II își finanțează călătoria de învățare la Cape Town din anul III. Și tot așa. Cu profitul din anul III își finanțează din nou Amsterdam unde dau licența în anul IV. Scopul este să creeze un profit pe care să îl investească în propria creștere. Ne interesează foarte mult lucrul ăsta, să înțeleagă cum crește cineva pe banii lui.

Și dacă nu fac profit?

Dacă nu fac profit, avem conversații. E ceva ce trebuie să rezolve în echipele lor. Fie găsesc oameni în echipă care să contribuie la chestia asta, să îi împrumute, fie aduc bani de acasă, fie găsim alte mijoce. Noi avem niște lucruri stabilite, dar avem și niște lucruri pe care intenționat nu le-am stabilit. Conceptul acestei facultăți, al acestui model educațional este guided self organized learning. 

Ce deschidere există în România față de modelul educațional pe care îl propuneți?

La momentul ăsta limitată, din trei motive. Unu-modelul este foarte nou, lumea nu știe de el. Suntem într-un proces de răspândire a faptului că existăm și ce facem și cum facem. Al doilea - noi venim ca o surpriză foarte mare pentru studenți și părinți că așa ceva e posibil. E un fel de aspirație, e un fel de dorință, dar mai degrabă la ei e de natura science fiction-ului: așa ne-am dorit să arate lucrurile, dar nu ne-am imaginat că pot să fie așa. Vorbim și cu studenții noștri de la Amsterdam: sunt dați pe spate, e o experiență și tot nu le vine să creadă că lucrul ăsta e adevărat.

Iar al treilea motiv pentru care suntem încă la început este că modelul educațional și poziționarea noastră sunt între ape. Există o parte de absolvenți de liceu sau de liceeni în clasa a XII-a care s-au hotărât să studieze în străinătate și o parte care s-au hotărât că nu o să studieze în străinătate. Pentru aceia care s-au hotărât să studieze în străinătate noi suntem un animal foarte ciudat, pentru că ar trebui să rămână aici, dar, pe de altă parte, și aici studiază în străinătate luni bune, poate un an adunat cap la cap. 

Este tentant pentru ei, dar le schimbă perspectiva. Studenții care s-au hotărât să aleagă România au în minte ASE, Politehnica. Și atunci apariția noastră e neașteptată. Și pentru părinții care se gândesc că îi trimit opt ore la facultate și scriu. La noi nu scriu, au un business al lor, se duc câte șase săptămâni prin țări străine, și părinții trebuie să își reviziteze ideea despre facultatea copiilor lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp