În urma tragediei de la #colectiv, ideea implicării societății civile în spațiul public s-a dezvoltat din ce în ce mai mult. Sacrificiul uman care naşte revoluții nu este un mit, ci o realitate care poate fi cuantificată. Exemplul cristic, moartea a circa 60 de tineri nevinovați la Bucureşti, sau tânărul tunisian Mohamed Boazizi care şi-a dat foc pe 17 decembrie 2010, sunt exemple de situații care fie deschid cutia pandorei, fie sunt punctul de plecare al unei reînnoiri profunde.
Nu ştiu în ce măsură este legitim să asemănăm evenimentele din ultimele luni din România cu începuturile primăverii arabe pornite în Tunisia, dar nici nu avem cum să ignorăm elemente de context care se aseamănă foarte mult, chiar dacă au un parcurs diferit.
Joi, 10 decembrie, în primăria din Oslo a avut loc decernarea Premiului Nobel pentru Pace. Anul acesta premiul a fost acordat Cvartetului pentru Dialog Național din Tunisia. O confederație de patru sindicate care a militat proactiv pentru o tranziție pașnică de la dictatura lui Ben Ali la un regim democrat. Nu vreau să scriu despre însemnătatea acestui eveniment pentru lumea arabă şi despre un exemplu de țară care a înfăptuit o tranziție fulger, dar care încă mai are multe probleme.
Nu vreau de asemenea să discut nici noul trend pe care comitetul de decernare a Premiului Nobel pentru Pace l-a inițiat în ultimii ani, şi anume schimbarea de paradigmă ce constă în premierea inițiativelor comune şi nu a anumitor persoane. Avem exemplul Uniunii Europene, a Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, a Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei, şi în cele din urmă Cvartetul pentru Dialog Național din Tunisia.
Pentru situația actuală a României, cel mai relevant laureat este Cvartetul pentru Dialog Național din Tunisia, pentru că în ciuda unei distanțe de timp de aproape 5 ani, cred că societatea civilă din România are ceva de învățat din această inițiativă. Împărtăşesc această idee pentru că în urma protestelor de după moartea lui Boazizi în Tunisia, dar şi a tragediei de la #colectiv, societatea civilă din ambele țări a jucat un rol determinant în a scutura ambele țări de regimuri față de care poporul nu se mai simțea reprezentat.
Dacă în Tunisia vorbim de un dictator în carne şi oase, în România vorbim de un sistem corupt până în măduva oaselor, chiar dacă avem mii de oameni în administrație care au cele mai bune intenții.
Spre deosebire de România, unde societatea civilă a acționat divizat fără o agendă comună, dar şi mai grav fără inițiava de a lua în propriile mâini situația haotică, societatea civilă din Tunisia nu s-a rezumat doar la proteste de stradă şi revendicări răzlețe de la portavocea fiecărui ONG de mărime mai mică sau mai mare. În Tunisia, societatea civilă a fost cea care a creat o platformă de dialog şi a invitat ea la masa discuției toate partidele parlamentare, nu a aşteptat invitații de dialog cu guvernul sau cu parlamentul.
Avem toate motivele să fim mândri de revendicările străzii din perioada imediat următoare celor trei zile de doliu național, dar este evident pentru toți că acele revendicări trebuiau să fie un punct de plecare pentru o actiune coordinată de către reprezentanții societății civile, ca de exemplu de către sindicatele cele mai importante din țară.
Exact acest lucru s-a întâmplat în Tunisia, patru mari organizații şi sindicate s-au unit într-o confederație care a vorbit cu o singură voce în revendicările pe care strada le cerea. Aceste patru organizații: Sindicatul General al Muncitorilor, Confederația Tunisiană a Industriei, Comerțului şi Meşteşugului, Liga Tunisiană a Drepurilor Omului şi Asociația Tunisiană a Avocaților, au pus de-o parte toate orgoliile şi au structurat mesajul protestatarilor. Atitudinea proactivă a acestor organizații unite a fost crucială în a convinge cele 21 de partide parlamentare să accepte un guvern de tehnocrați şi ulterior în a vota cea mai progresivă constituție din lumea arabă.
Acele revendicări trebuiau să fie un punct de plecare pentru o acțiune coordonată de către reprezentanții societății civile, ca, de exemplu, de către sindicatele cele mai importante din țară.
Se pare că în România, societatea civilă nu şi-a înțeles la fel de bine nici prerogativele de care beneficiază – organizațiile sindicale din România reprezentând interesele a sute de mii de români, şi nici puterea de negociator care survine din lipsa de implicare politică. În România, societatea civilă a aşteptat să fie chemată la Cotroceni, nu a avut ea însăși capacitatea de a genera un val de încredere care să se transforme într-o forță generatoare de inițiative proprii.
Să fie oare comportamentul societății civile din Tunisia însăşi definiția prin excelență a societății civile, iar noi să ne amăgim că societatea civilă din România a avut multe de spus în urma tragediei de la #colectiv? Comparând cu Tunisia s-ar părea că noi fie avem politicieni ceva mai vrednici, care au fost în stare să ia frâiele țării şi să inducă stabilitate, fie cei 25 de ani de democrație încă nu au călit destul societatea civilă, care nu vorbeşte cu o singură voce şi aşteaptă să fie chemată la discuții în momente de criză, fără ca ea însăşi să invite partenerii la masa discuției.
Nu cred că situația din Tunisia lui decembrie 2010 se poate compara cu situația din România lui noiembrie 2015, dar nici nu cred că peste 5 ani, liderii sindicatelor din industrie, sănătate şi educație din România vor călca pe covorul roşu de la primăria din Oslo împreună cu liderii Uniunii Juriştilor din România. Nu cred că este vorba de o conspirație mondială, ci mai degrabă de faptul ca vântul schimbării şi al atitudinii proactive nu a ajuns încă şi în aceste cotloane din România. În cursul protestelor nu am auzit niciun nume al sindicatelor anunțate mai sus cum că ar fi luat poziție față de pasivitatea guvernului şi amăgeli de tipul demisiei unui țap ispăsitor în ajunul căderii guvernului Ponta. Nici acum la aproape două luni de la proteste nu am auzit de demisii ale şefilor de sindicat pe tema pasivității din acea perioadă. Lech Walesa şi mişcarea Solidaritatea rămân aşadar la o distață de milioane de ani lumină şi poate că pentru a trezi din somn aceste structuri adormite e nevoie de sacrificii umane de ordinul sutelor, nu a zecilor.
Privind spre Tunisia şi gândidu-mă la ce fel de atitudine ar fi facilitat acordarea Premiului Nobel pentru Pace unei Confederații Sindicale din România în 2020, îmi dau seama că activitatea societății civile unite din România din ultimele două luni este departe de autoritatea morală care ar atrage o asemenea recunoaştere internațională. Societatea civilă îşi trage seva din faptul că ea îi cheamă la dialog pe politicieni şi reuşeşte un consens național fără precendent, nu din faptul că este consultată de fiecare dată când lumânarea le arde pe deget politicinilor aflați în criză, şi cuțitul ajunge la os celor care au ales imcompetența şi pasivitatea.
Deși există nenumărate idei și proiecte remarcabile în spațiul românesc, lipsește încă o viziune integrată, coerentă și completă pentru dezvoltarea României.
România are nevoie de mai mult dialog şi de mai multă deschidere spre a găsi soluții față de care nimeni nu se bate cu pumnul în piept, dar fiecare dintre noi le împărtăşește cu toți, tocmai pentru a le îmbunătăți. Pe 17 decembrie, exact la 5 ani de la începutul revoltelor care au condus la acordarea Premiului Nobel pentru Pace Cvartetului pentru Dialog Național din Tunisia, la Bucureşti se va lansa Forumul CAESAR – unde 300 de experți din 12 domenii vor discuta cele mai bune soluții pentru România. Deși există nenumărate idei și proiecte remarcabile în spațiul românesc, lipsește încă o viziune integrată, coerentă și completă pentru dezvoltarea României. Să fie acest forum un eventual punct de plecare pentru un Premiu Nobel pentru Pace acordat unui grup de oameni vizionari din România?
Visez cu ochii deschişi şi sper ca această dorință să se concretizeze. Acest eveniment de amploare plasează Bucureştiul pe harta oraşelor care sărbătoresc dialogul şi deschiderea de dragul dezvoltării durabile. Să fie acesta punctul de plecare a unui Cvartet Național de Dialog? Mă rog să fie aşa, dar şi mai mult îmi doresc ca exemplul tunisian şi Forumul CAESAR să fie instrumente care ne amintesc de adevărata misiune a societății civile, cea de a chema la discuții, nu de a fi invitată la masă cu cei mai bine cotați politicieni.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Mișcarea de "piața" din București, care a condus la căderea Guvernului Ponta a fost...o manipulare pe FATA!
Societatea civila, este o asa de manevra.
Sa nu uitam de ...Monica Macovei. Reprezentanta a Societății civile...cel mai mare dușman al Romaniei..DOVEDIT!
In rest...piața reprezinta interesele lui Johannis in acest moment cu sprijin binom si acord tacit ambasade!
Ok exemplul Tunisiei este unul care macar la prima vedere a adus o evolutie pozitiva acestei tari, insa toate celelalte primaveri arabe au fost dezastre cu multi morti si destabilizare pana limita desfiintarii unor state. Chiar nu cred ca ar dori cineva sa avem ceva asemanator.
Apoi de unde si pana unde avem nivelul de reprezentativitate? La apogeu se pare ca au iesit 30000 de oameni prin piete, astea dupa tot felul de estimari ale partii societatii civile si mass-mediei care s-au lipit de aceste iesiri. Chiar credeti ca sunt reprezentativi pentru o tara de 19 milioane?
Apoi daca i-am fi intrebat pe cei 30000 de ce au iesit, nu cred ca am fi avut sub 2-3000 de raspunsuri diferite.
Insusi faptul ca nu au existat niste reprezentanti adevarati care sa mearga la dialog la Cotroceni este un semn al inexistentei acestei societati civile. La noi avem societatea civila a lui Basescu, a lui Soros, a lui Putin, a lui Voiculescu samd.
Cat despre sindicate, cred ca doar politicienii pot fi mai corupti la noi.
In Romania ultimilor 25 de ani ideea de ierarhie a valorilor a fost pur si simplu steasa din mentalul colectiv. Nu doar politicul si administratia sunt corupte pana in maduva oaselor, infiltrate de incompetenti si neaveniti, ci si restul domeniilor importante (si putem include aici orice: societate civila, invatamant, sanatate, presa, mediul de afaceri chiar). Oameni de valoare exista, dar sunt ori marginalizati, ori de-a dreptul imposibil de integrat intr-un astfel de sistem, cu care nu impartasesc nimic in comun. Ce ramane, peste tot unde aruncam privirea? O tesatura de relatii si cumetrii, bazate pe interese mai mici sau mai mari, si care a ajuns sa fie insasi liantul societatii romanesti. Asa liant, asa societate.
Unde e Cvartetul nostru pentru dialog, unde sunt ai nostri Lech Walesa si Solidaritatea lui? Probabil la munca prin strainatate, sau pierduti printr-un middle job, acolo unde isi fac foarte bine treaba si nu incurca pe nimeni. Poate chiar inauntrul sistemului, de ce nu chiar pe posturi de decizie, dar atat de izolati si de lipsiti de parghii de actiune, incat raman nebagati in seama si se plafoneaza.
In cazul asta, va fi nevoie de ceva mult mai traumatizant pentru societate decat cateva zeci de morti pentru a ne veni mintea la cap si a scoate tot gunoiul de sub pres si toate scheletele din dulap. Abia dupa aceea o sa putem sa facem si cvartet, sa fim si solidari unii cu altii.
Cu ONG-isti care nu doresc nici o uniune, eventual sa moara capra vecinului. Iar cand apare cineva, ii dam in cap din toate partile. Asta-i Romania !
Ea nu se votează în alegeri ci se construiește prin interacțiuni sociale cum ar fi discuțiile care să ducă la examinarea critică a perspectivelor diferite astfel încât să distileze un set de valori general acceptate.
Din păcate fragmentarea generată de bogata ofertă massmedia și flexibilitatea internetului face construirea de valori comune prin această metodă extrem de dificilă dacă nu chiar imposibilă.
-- Marius Petcu (ex-CNSLR-Frăția, Sanitas) - 7 ani condmnare penală cu executare pentru o șpagă de 1.4 mil Lel
-- Dumitru Costin (BNS - Blocul National Sindical) - încasează un salariu suplimentar, față de cel de președinte BNS, de 20,000 Euro/an, ca ... Manager de proiect la BNS
-- Ion Popescu (Confederația Sindicală Meridian) - Anchetat de ANI privind dobândirea în 2001-2003 a 3 vile + 3 terenuri intravilan în București, care depășesc cu mult veniturile declarate (împreună cu soția: 10,000 Euro/an)
-- Mircea Dogaru (Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate) - Rusofon dovedit (Aleksandr Dughin), co-semnatar proactiv al ”acordului” din 13 Iulie 2012 pentru desființarea Curții Constituționale, ANI, DNA, CNSAS
-- Marius Nistor (FSI-Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”), cu venituri de la FSI de 4,000 Euro/lună, din care 50% ca ... ”Assistent manager”, co-semnatar al ”acordului” din 13 Iulie 2012 pentru desființarea Curții Constituționale, ANI, DNA, CNSAS
-- Vasile Marinca (Sindicatul Naţional Vamal Unirea, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe, Alianţa Naţională a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex), cel care controlează sancțiunile acordate angajaților din vămi prin votul a 2/3 din membrii Comisiei de disciplină a Administrației Naționale a Vămilor - ANV, deci ”știe tot ce mișcă” în vămile din țară, un om care și-a pus soția în postul de director al Şcolii Naţionale de Finanţe Publice şi Vamă, unde au loc cvasi-totalitatea cursurilor de perfecționare ale ANV.
Îl vedeți pe vreunul dintre acești ”stimabili” candidați la Premiul Nobel? Poate dacă se instituie unul pentru ”corupție și învârteală sindicală” :) :) :)
.
Dar aceasta situatie doar aparent ciudata devine destul de stravezie daca faci paralela cu Tunisia (autorul articolului o face, dar pierde concluzia printre detalii). Ar fi fost scurt si la obiect daca ne spunea de la bun început cine plateste salariile reprezentantilor celor patru organizatii care au preluat (prin tehnocrati) destinele tarii.
In 1 Decembrie era anuntata iesirea in piata a 46.000 de oameni confirmati pe Facebook. Am fost acolo si pana la 20:30 cand am plecat nu se adunasera mai mult de doua sute de oameni, dezorganizati, fara impact.
Cam asa isi fac simtita activitatea si cele mai multe ONG-uri. Cate un interviu la cate o televiziune din cand in cand. Sunt mai dese reclamele la mobila pe Facebook decat promovarile de actiuni ale ONG-urilor. Incep sa cred ca de fapt sunt niste prelungiri ale unor institutii care le scot la vedere atunci cand au vreun interes. Poti avea incredere in cineva pe care il vezi atat de rar incat ii uiti numele intre doua aparitii?
Piata a constatat ca actiunea s-a risipit pentru ca nu a fost nimeni de incredere acolo, in acel moment, sa preia ideile, sa le transforme intr-un document program si care sa continue exercitarea presiunii dupa ce oamenii nu au mai iesit in strada.
Dupa votul de astazi pentru pensiile speciale ar fi trebuit ca la ora la care scriu aceste randuri piata sa fie plina de protestatari. Mai ales pentru ca cei de la care ma asteptam sa iasa in strada sunt cei care urmeaza sa le plateasca aceste pensii.
Au dreptate cei care spun ca romanii sunt un popor de oameni blanzi. Stau cuminti si cand li se umbla prin buzunare. Sau poate ca nu isi dau seama...