Viața la 40 de ani. Șansele de a gestiona mai ușor criza vârstei mijlocii cresc dacă reușim să gândim sistemic și nu liniar

Foto: Getty Images

Săptămâna aceasta împlinesc 40 de ani și încă nu m-am decis dacă asta mă face nostalgic pentru anii trecuți, optimist pentru că urmează cea mai buna parte sau îngrijorat pentru că urmează criza vârstei mijlocii și habar nu am cum se vă manifesta!

Nostalgia pentru cele întâmplate ar fi normală, au fost ani plini cu de toate, bune și rele, dar niciodată plictisitori. Optimismul pentru viitor este o opțiune de luat în considerare, sunt cu siguranță cea mai bună versiune a mea, profesional, social și intelectual. Dar cu toate astea, parcă aș fi cel mai curios cum va fi “criza”. O să postez în curând poze cu noua mea motocicletă pe net? O să încep să merg iar în cluburi de noapte că să mă mint că încă sunt tânăr sau voi finaliza un doctorat în decada 5?

Studiile spun că teama ce se instalează are legătură cu faptul că de foarte puțin timp în istoria umanității, durata de viață depășește această vârstă, iar memoria genetică, transmisă de la înaintași, nu ne mai oferă ghidare. Dispare plasa de siguranță care ne-a ajutat să navigăm mai ușor primii 40 de ani. Aveam informații de bază despre supraviețuire, despre familie sau societate. De acum suntem pe cont propriu, nu avem statistic date și asta dă creierului semnalul. O soluție pentru depășirea acestei perioade din viața noastră poate fi gândirea sistemică. Pentru că este o perioadă de introspecție și decizii despre viitor, s-a nimerit perfect ca în aceste zile să citesc cartea lui Peter Senge – A cincea disciplină. Am reușit să văd o legătură intre a cincea decadă a vieții și a cincea disciplină despre care vorbește autorul. În primul rând, conexiunea principală este că ai nevoie de maturitatea vârstei și lecțiile perioadelor anterioare, pentru a înțelege cu adevărat sistemul.

Că să înțelegem gândirea sistemică a lui Senge, avem nevoie de celelalte patru discipline, iar pentru asta avem nevoie de cele patru decade de viață anterioare în care să le aprofundăm. Vorbim despre modele mentale conectate de prima decadă a vieții, învățare în echipă în perioada 10-20 de ani, o viziune comună în decada trei, iar între 30 și 40 de ani este despre măiestrie personală. Prin înțelegerea și stăpânirea acestor discipline putem să pornim pe drumul înțelegerii gândirii sistemice.

Se spune că în cei șapte ani de acasă ne definim personalitatea, modelele mentale de bază, care vor defini reacțiile noastre viitoare în relația cu mediul și oamenii sunt plantate acum. Eu am petrecut primii cinci ani din viață crescut de bunici, am primit niște modele mentale “old school”, educația aceea a bunului simt și credinței. Am crescut puțin ca Nică, la scăldat, la cireșe, la fotbal în “gropi”, dar am învățat să fiu corect, să împart cu prietenii, am înțeles de la mamaia că empatia și credința nu îți aduc satisfacții materiale și rapide, dar îți oferă liniște la bătrânețe și aprecierea comunității.

Când plecăm cu adevărat de acasă și intram în comunități, după ce împlinim zece ani și înțelegem lucruri mai complexe, începem să ne integrăm și să formăm echipe, petrecem 8-12 ani într-un grup de oameni cu care ne vedem aproape zilnic și așa ne formăm abilitățile sociale. Cum vom munci în echipe pe viitor se definește în acești ani. Șapte ani în echipa de baschet, echipa de micii pompieri, olimpiadele județene dar și orele de la care am “chiulit” să mergem la bere în adolescență sau țigările fumate la colțul clădirii liceului, toate astea au făcut să devin un om de echipă. Să iau uneori decizii, nu tocmai bune personal, pentru binele grupului.

Următoarea etapă nu doar ieșim din confortul familiei și mergem la școală, ba chiar de cele mai multe ori părăsim cu totul spațiul unde am petrecut primii 20 de ani și plecăm spre viețile de tineri adulți. Este momentul - pentru prima oara în viața ta în care singur și pe cont propriu, când crezi că știi, alegi și începi facultatea și o termini doar pentru a afla că de fapt nu știi mai nimic. Mie perioada asta mi-a demonstrat că tot ce știam eu despre mine este ușor de contestat și devine un obstacol dacă nu mă adaptez. Realizezi că facultatea nu e răspunsul, ba mai mult chiar, a adus mai multe întrebări decât înainte. Mulți dintre noi nu lucrăm nici o zi în domeniul de studiu. Aici se pun bazele viziunii, ai ani de căutări, obții claritate și multe răspunsuri, uneori dureroase. Trebuie doar curaj să recunoști că nu știi și să eșuezi. Viziunea mea a început cu primele locuri de muncă, părea că lipsește ceva, am dorit organizații altfel, moduri de lucru diferite și sinergie. Nu știam cum o să fac asta atunci, am învățat în decada următoare, dar scânteia era aprinsă.

După 30 de ani totul pare mai solid, am reușit să adun experiențele din primii zece ani profesional și să definesc drumul pe care vreau să merg. Nu lăsa însă iluzia că ești pe drumul cel bun să te oprească din creștere. Ai ales drumul, știi cine ești și unde vrei să mergi dar este decada pentru măiestrie, profesionistul acum se naște. Nu mai e așa ușor să schimbi radical traseul ales, dar poți să transformi drumul tău într-o autostradă a cunoașterii. Iar la finalul călătoriei vei fi cea mai bună varianta a ta, pregătit pentru etapa finală în înțelegerea scopului personal și dezvoltarea ta.

Dacă am învățat lecțiile primelor patru decade putem să încercăm cu șanse bune să înțelegem gândirea sistemică, a cincea disciplină a lui Senge, care îți dă în sfârșit claritatea să vezi și să înțelegi cu adevărat lumea. Să treci de la linii la cercuri pentru că acțiunile noastre nu sunt linii drepte între start și finiș, sunt mai degrabă cercuri cu diferite puncte de influență, multe dintre ele invizibile. Șansele de a gestiona mai ușor și mai eficient criza de la 40 de ani cresc dacă reușim să gândim sistemic și nu liniar. Ne vom integra mai ușor, vom depăși mai rapid obstacolele necunoscutului din fața noastre și poate chiar vom reuși să ne descoperim pe traseu varianta “nec plus ultra”. 

A cincea decadă de viată ar trebui să fie definitorie, este perioada în care vom avea cele mai mari realizări, sau așa ar trebui, suntem la momentul când suntem în sfârșit destul de maturi din toate direcțiile, avem toate cunoștințele și abilitățile pe care le-am fi putut aduna și încă avem forța, energia și motivația pentru a mai scrie un capitol măreț. În avanpremiera aniversării celor 40 de ani de viață pot doar să sper că am învățat destul pentru a fi pregătit pentru ce urmează. Și mi-aș dori ca acțiunile mele de până acum să fi oferit claritate, să inspire și să ajute și pe alții să fie mai pregătiți pentru decada de aur. Dacă nu am reușit, poate momentul începe acum. 

„Nu se poate forța dedicarea, ce poți face însă...împingi puțin aici, inspiri puțin acolo, și oferi un model de urmat. Principala ta influența este mediul pe care îl creezi. ” - Peter Senge

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp