Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Vreau o şcoală cu faţă umană! „Cât de plăcut a fost pentru tine astăzi la şcoală?”

Dacă întrebi 100 de români, ca să parafrazez titlul unei emisiuni ce se difuzează pe un post TV, care este primul gând care le vine în minte când aud cuvântul şcoală care credeţi că ar fi: note sau teme ?

Din pură curiozitate psihologică m-am apucat de realizarea experimentului, întrebând o categorie de persoane pe care o ştiu foarte sinceră cu mine: adolescenţii. Ei au petrecut un timp suficient de lung în sistemul de învăţământ ca să îşi poată da o părere care merită luată în consideraţie. Surprinzător, sau nu, cele două idei prim-clasate au fost: profesorii deţin arma catalogului ( utilizabilă după bunul plac ) şi prea mult timp ocupat cu şcoala, cam 12 ore zilnic. Weekend-ul în care se presupune că te odihneşti ai meditaţii şi alte opţionale, pe care nu ai putut să le parcurgi de luni până vineri. Cam aşa arată fiecare zi, săptămână după săptămână … Mi se pare mai mult decât epuizant şi mai ales nedrept pentru ei. Când mai au timp aceştia să-şi trăiască copilăria şi adolescenţa? Iar noi adulţii, ce facem să îi apărăm ? Dacă doar observăm fenomenul şi nu intervenim pentru a-l stopa este ca şi cum am fi de acord cu ceea ce se întâmplă acum.

Până la urmă nu pot să nu mă întreb: care este de fapt rolul şcolii ?

Aud atât de des că rolul şcolii este să educe şi să formeze ( sau să deformeze ?, încă nu mi-e prea clar ) oameni - puternici, adaptaţi, implicaţi - încât pur şi simplu dacă te uiţi cu atenţie observi că avem la sfârşitul ciclurilor de învăţământ, an de an, tineri cu o slabă încredere în ei, neadaptaţi, iar despre implicare, ce să mai zic ? Este drept că mai există o mică breşă care este diferită, însă acolo găsim mai întotdeauna, cu rare excepţii, suportul şi implicarea susţinută a familiei. Însă ceea ce mă pune pe gânduri este faptul că poate rolul principal al şcolii, aşa cum arată ea acum, este să-i ţină atât de ocupaţi pe copii şi pe părinţi ( toată familia face teme, nu-i aşa ? ) încât ai sentimentul că şcoala nu se termină nici măcar în vacanţă. De-a lungul vremii am întâlnit părinţi ai căror copii aveau teme şi la grădiniţă. Incredibil, dar adevărat.

Nici nu este de mirare că după zeci de ani de când ai terminat un ciclu de învăţământ încă simţi o senzaţie de apăsare sau poate de uşurare de genul „bine că am scăpat şi de corvoada asta “.

Am început să mă gândesc de ceva vreme că şcoala are un focus care trebuie corectat cât mai repede cu putinţă. Eu cred că misiunea reală a unei şcoli nu este neapărat numărul de olimpici sau premianţi şi întocmirea unui număr din ce în ce mai mare de statistici în fel şi chip – sunt aspecte care contează însă nu într-o manieră esenţială, ci mai ales comportamentele şi modurile de gândire ale tinerilor care termină, pe lângă cunoștințe.

Cu alte cuvinte, sunt din ce în ce mai convinsă că în şcoala românească pe lângă transferul de cunoştinţe este necesar să adaugi o curriculă care să formeze acele competenţe pe care Daniel Goleman le-a numit atât de frumos „inteligenţa emoţională“. Desigur că aceasta se poate obţine cu persoane calificate în acest sens, dar dacă ne apucăm să dăm note cum dăm calificative la disciplina „dezvoltare personală“, pe care „o predă” doamna la clasele din ciclul primar suntem iar într-un scenariu de genul „Niță cu tacsu’ pe întuneric “.

Îmi place să cred că voi trăi în curând în România oamenilor civilizaţi , cinstiţi, educaţi şi mai ales cu o gândire centrată pe cei 3 R propuşi de Dalai Lama: respect pentru tine, respect pentru alţii, responsabilitatea pentru toate acţiunile tale. 

Ştiu acum, după zeci de ani de lucru cu copiii ( elevi mai mari sau mai mici ), părinţi şi cadre didactice, în programele de consiliere psihologică, știu că pentru a obţine oameni frumoşi, avem nevoie de o şcoală frumoasă – metaforic vorbind. În regulă, de acord, dar cum o putem obţine ? Soluţia este la îndemâna noastră, acţionând pe 3 paliere simultan:

- introducând programe de educaţie emoţională ( repet: făcută de oameni care au pregătire de specialitate pentru că ea nu poate fi predată , ea trebuie învăţată experienţial ) în curricula elevilor ;

- în programele de formare ale cadrelor didactice;

- iniţierea unor programe de educaţie emoţională pentru părinţi

Prima întrebare care îmi trece prin minte este următoarea: Cum poţi face educaţie, dacă nu cunoşti mecanismele psihologice implicate ? Este ca şi cum ai de reparat o maşină, când tu nu ai habar nici cum este construită, nici cum funcţionează. Dacă cineva îmi spune că dai pe Google să cauţi un testimonial, acest răspuns nu se ia în considerare, pentru că s-ar putea să ajungi într-o zonă unde nu ai semnal şi atunci ce te faci ?

Ne supără faptul că avem copii agresi, neascultători şi plictisiţi ? Nu este nici o surpriză după felul în care îi formăm sau deformăm.

În aceeaşi situaţie sunt şi părinţii, care de multe ori sunt depăşiţi de ceea ce trăiesc şi nu ştiu cum să reacţioneze. Nu poţi educa un copil dacă nu ştii cum funcţionează mintea şi sufletul lui. Poţi face nişte presupuneri, dar de cele mai multe ori eşti departe de adevăr și nu poti merge pe ghicite.

Hai să ne gândim un pic împreună : toţi actorii implicaţi în educaţie sunt fiinţe umane, adică: dacă te uiţi la un elev vezi un copil, dacă te uiţi la un cadru didactic vezi un adult, la fel se întâmplă şi în cazul unui părinte. Fiecare dintre cei 3 au ritmuri proprii de viaţă, nevoi psihologice diferite, aşteptări, frustrări, bucurii, maniere de comunicare personale – toate acestea se întâlnesc simultan în procesul educaţional.

(Foto Guliver/Getty Images)

Pentru a le armoniza avem nevoie de un liant care se numeşte educaţie emoţională, iar numitorul comun pe care îl obţinem este: respect, cooperare, implicare şi comportament social adecvat.

Şcoala tradiţională a fost construită, conform vremurilor de atunci, pe control şi obedienţă. Astăzi lucrurile s-au schimbat şi oricâte camere de supraveghere sau bodyguarzi vom angaja nu vom rezolva situaţia nici pe termen scurt, nici pe termen lung.

Un puşti mai ghiduş chiar ne-ar putea sugera: „Hei, nu mă poţi obliga, dar mă poţi convinge, dacă ştii cum să o faci ! Şi fără manipulare, pentru că mă prind repede !”

Am putea gândi, spre exemplu ,o curriculă unde să avem în cuprinsul ei o serie de ore de aplicaţii practice, cum ar fi :

- limbaj pozitiv;

- bune maniere;

- feedback corectiv emoţional;

- comunicare non-violentă;

- managementul corect al furiei;

- rezolvarea paşnică de conflicte ( da, se poate !!! ) ;

- gestionarea eşecurilor , etc.

Mai am o propunere: ce-ar fi dacă la şcoală, alături de note şi calificative, elevul ar mai fi evaluat referitor la starea lui de bine zilnic, cu o întrebare simplă: Cât de plăcut a fost pentru tine astăzi la şcoală ? Iar la sfârşitul fiecărui semestru să se traseze un grafic pentru fiecare copil, cred că ar fi tare interesant.

Vreau o şcoală cu faţă umană: un loc unde elevii, cadrele didactice şi părinţii să vină cu bucurie ! Şi ştiu că se poate !

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    Da, fantoma numită „inteligență emoțională” este bună, n-ar strica deloc să fie dezvoltată în fiecare din noi, dar nu cred că mai trebuie să introducem și asta în curiculă.

    Obiectivul școlii românești ar trebui să fie scoaterea din curiculă a cât mai multor materii și înlocuirea lor cu clipuri video concentrate, vizionabile online. Sunt sigur că elevii ar rămâne cu mai mult decât dacă ar face-o asistând la orele respective în clasă...

    La fel, și testarea cunoștințelor ar trebui făcută online, pe o platformă specializată.

    La școală ar trebui venit doar de plăcere, pentru socializare și sport...
    • Like 0
  • check icon
    Introducând programe de educație emoțională rezolvăm parțial problemele învățământului?
    De ce nu introducând programe de gătit, socializare online sau slujbe la biserică?

    Se vede treaba că nici psihologii n-au habar care-i adevărata problemă cu învățământul actual!

    În primul rând, nu este normal ca cea mai mare parte a învățării și efortului personal să fie făcută în afara celor 6 ore de la școală. Acasă ar trebui să mai lucrezi maximum 2 ore și la revedere!
    Obiectivul școlii este să-i învețe pe copii ceva temeinic în timpul celor 6 ore de la școală, nu să lase de fapt învățatul și lucrul temeinic pe seama orelor de efort individual de acasă! Decât așa, mai bine să se comprime cele 6 ore petrecute degeaba la școală în 2 ore de înregistrări video, vizionate de elevi ca și clipuri online pe o platformă de învățământ, și după aceea să le dai teme și studiu individual, până la 8 ore.

    În prezent, elevii vin obligatoriu 6 ore la școală, dar nu rămân cu mare lucru din acele ore de maximum potențial... În concluzie, actualul sistem de învățământ trage mâța de coadă la școală și lasă tot efortul pe munca individuală de acasă. Testările ar trebui date la sfârșitul orei de curs, nu după ce-l pui pe elev să lucreze acasă cât n-ai făcut tu la clasă cu el...

    Pentru ce plătim o armată de profesori dacă studiul și munca serioasă se fac de fapt acasă, de către fiecare elev care vrea și poate?
    • Like 0


Îți recomandăm

Protest 10 august

„Dacă se rostesc astfel de cuvinte cum face Liviu Dragnea, adică moarte, omor, bătăuşi, droguri, fascişti, toate sunt calculate, repetate de domnul Dragnea şi de consilierii săi pentru a construi o justficare în ochii opiniei publice a unor intervenţii asupra manifestanţilor anti-PSD care, până acum nu au comis nicio violenţă”, spune Cristian Tudor Popescu. (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult