Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Wurstaholics, un business de inspirație austriacă cu ingrediente românești. Republica antreprenorilor

Wurstaholics

Ca să pornești un business nu trebuie neapărat să ai o idee nouă, o pasiune pe care să o valorifici sau experiență într-un anumit domeniu care să te motiveze să faci lucrurile în felul tău. Poți privi deschiderea unei afaceri dintr-un unghi mai pragmatic: o investiție care să îți genereze venit pasiv odată ce ai pus-o pe picioare. Sau pe roți, așa cum a făcut Octavian Tupan, care în toamna acestui an a lansat Wurstaholics, un business care mizează pe creșterea popularității conceptului de street food în România și pe rețete tradiționale austriece preparate cu ingrediente românești. Și pentru care vizează o dezvoltare în sistem de franciză.

Octavian este însoțitor de bord în cadrul TAROM și nu se află la prima sa inițiativă antreprenorială. Anterior a avut un atelier de costume bărbătești cusute manual pe care l-a deschis tot în ideea de a avea o sursă de venit pasiv. Wurstaholics este de data aceasta și o oportunitate pentru partenera sa Andreea Chelban, care se ocupă efectiv de dezvoltarea business-ului și marketing, el asigurând mai mult suportul logistic. Pentru că nu vrea să renunțe la meseria pe care o are.

Ideea Wurstaholics a apărut când Octavian l-a întâlnit pe expatul austriac Kurt Riemer. Împreuna au dezvoltat un concept care să se plieze pe comportamentul consumatorilor din România.

„În Austria, conceptul de cârnat și street food este strict pentru snack. Este o gustare pe care poți să o iei la orice oră, așa, din mers. Noi a trebuit să îi găsim o altă abordare și l-am gândit ca pe un prânz. Așa că am decis să îl punem într-o chiflă pentru că oamenii sunt obișnuiți deja cu conceptul de hotdog. Prima oară am pus un singur cârnat în chiflă, apoi Robert, un prieten bavarez de-al lui Kurt, ne-a recomandat să punem doi și l-am ascultat pentru că este un expert în street food german”, spune Octavian.

Rețetă austriacă veche de 80 de ani, ingrediente românești

În portofoliul Wurstaholics se regăsesc deocamdată două sortimente de cârnați: kasekrainer, wurstul cu „miez” de cașcaval făcut după o rețetă austriacă veche de 80 de ani, și bratwurst, cârnatul alb bavarez, care a fost „botezat” BT BRATWURST ȋn semn de mulțumire pentru susținerea Băncii Transilvania, pe timpul pandemiei. Diversitatea gustului este dată de jocul cu alte ingrediente si sosuri: castraveți și varză murată, ceapă caramelizată, ketchup, muștar, două tipuri de sosuri picante, sos curry de casă și hrean.

Ambele sortimente sunt produse în România, cu materie primă locală – carne de porc, pe o linie de producție închiriată și supravegheată de Octavian și de partenerul sau austriac. Chiflele care ajung în fiecare dimineață în food-truck sunt, de asemenea, din producție proprie și coapte zilnic pentru ziua respectivă. Pentru cartofi însă a trebuit să găsească un furnizor deoarece din punct de vedere logistic ar fi fost foarte complicat să îi facă tot ‘in house’. În plus, asta i-ar fi mărit timpul de pregătire și nu ar fi asigurat de fiecare dată aceleași caracteristici produsului final.

„Am ținut foarte mult la partea de logistică și procese pentru că asta îmi permite ca totul să fie rapid de făcut și să fac față unui volum mare la festivaluri. De exemplu, în ceea ce privește burgerii, logistica este mai complicată, mai ales dacă vorbim de burgeri premium. Noi am vrut aceleași concept premium, dar mult mai rapid”, explică Octavian, care știe exact câte minute se scurg între o comandă și livrarea unui preparat.


70% din vânzări vin din comenzile pe aplicații

Octavian și-ar dori ca oamenii să vină, să își cumpere un wurst și să-l mănânce acolo sau pe drum, mergând. Pentru că acesta e conceptul de street food. Mai are însă de așteptat pentru că pandemia nu favorizează un astfel de comportament. Chiar și el a trebuit să se adapteze pentru a-și salva business-ul lansat în luna septembrie.

Inițial și-a parcat food-truck-ul în Piața Presei Libere, în apropiere de „turnurile gemene”, pentru că îi viza pe corporatiști. A rămas acolo până în noiembrie, când autoritățile au recomandat celor ce pot, să muncească de acasă. Ceea ce a însemnat un blocaj pentru Octavian, pentru că ziua următoare nu a mai avut niciun client. S-a gândit să renunțe, dar a ales să găsească o soluție și să-și mute food-truck-ul într-o zonă rezidențială cu o densitate mare a populației și unde livratorii să ajungă mai ușor.

Așa că s-a mutat pe Bulevardul Unirii nr.47 C și a închiriat un spațiu de la IndiVan care plănuiesc amenajarea unei zone de street food și entertainment. Iar lucrurile au început „să miște”, mai ales datorită aplicațiilor de comenzi pentru acasă, care generează în prezent 70% din vânzări.

Planuri de viitor: lărgirea portofoliului și definitivarea conceptului pentru dezvoltarea în sistem de franciză

Anul 2021 va fi unul destul de complicat din punct de vedere financiar, crede Octavian. Și în acest context vrea să introducă în portofoliul Wurstaholics un produs mai ieftin: Leberkase, un preparat din pastă de carne care se servește într-o chiflă, cu muștar.

De asemenea, vrea să diversifice posibilitățile celor care vor să își ia micul dejun la el și să introducă omleta și croissantele cu unt, dar și două tipuri de supă cremă produse în România pentru cei care își doresc o altfel de gustare. În plus, caută soluții gustoase și pentru vegetarieni.

Pe termen mai lung, Octavian nu se gândește să mai investească într-un alt food truck, ci să definitiveze conceptul, să seteze un standard în ceea ce privește conceptul de street food și să pună la punct un sistem de franciză prin care să dezvolte business-ul.

Fișă de business. Subiectiv

Ce îți trebuie pentru a deveni antreprenor? 

Un stomac tare și curaj. Și o doză de nebunie. E ca și cum te-ai arunca din avion fără parașută și trebuie să o „tricotezi” pe drum.

Ce îți trebuie pentru a deveni antreprenor în România? 

Răbdare.

A existat vreun moment în care ai vrut să renunți? 

Numărul mic de vânzări din perioada dinaintea mutării la noul spațiu m-a determinat să consider să renunț. Este foarte important să ai un fond de urgență, mai ales în această perioadă.

Care a fost momentul în care ți-ai dat seama că ești pe drumul cel bun? 

Sunt foarte prudent în privința sărbătorii prea devreme. Entuziasmul meu depinde de feedback-ul pe care îl primesc de la clienți. Vorbesc cu oamenii, le povestesc despre produs și sunt fericit când constat că revin.

Ce este antreprenorul? 

O persoană care se pune în serviciul celorlalți și care luptă pentru a le oferi ce e mai bun.

Fișă de business

Obiectiv

Investiția inițială

Câteva zeci de mii de euro

Număr de angajați: 0

Timp de recuperare a investiției: N/A

Cifră de afaceri: N/A

Profit: N/A

Dacă IMM-urile merg bine, România merge bine. Mulțumim IMM-urilor pentru că generează 50% din cifra de afaceri a firmelor din România. Republica vă va purta în lunile următoare într-o călătorie în lumea celor care mișcă România prin inițiativă, curaj și multă muncă.

Republica antreprenorilor este un proiect susținut de Banca Transilvania.

Cumpără de la o afacere mică este o campanie Banca Transilvania.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult