Să ajungi într-un spital, mai ales românesc, nu e nici pe departe o plăcere. Să ajungi însă acolo pentru copilul tău e cu adevărat sinistru.
Spre norocul nostru, ne permitem să plătim un abonament la o clinică privată pentru cea mică. Dar și norocul acesta este limitat, direct proporțional cu posibilitățile privatului – mai puține decât ne-am fi închipuit. Și asta pentru că, în situații de urgență, așa cum a fost cazul nostru, tot la stat ajungi. Și acolo să te ții, taică!
Povestea pe scurt: în Joia Mare, copila de nici 2 ani se trezește aproape anchilozată: abia își mișcă picioarele și strigă de durere. Tot într-un suflet ajung cu ea la clinica privată. Atitudinea celor de aici este impecabilă: internare de urgență, analize peste analize – toate bune. Între timp, copila își revine. Preventiv, suntem trimise și la un consult neurologic. Evident, la altă clinică, pentru că la cea la care eram nu exista medic neurolog de gardă. Toate bune și acolo, copila își revenise complet. Plecăm acasă.
A doua zi dupa-amiază, simptomele revin. Astfel că sâmbătă dimineață la prima oră (în Sâmbăta Paștelui) ne întoarcem la clinica privată: „Este nevoie și de un consult ortopedic și nu avem pe nimeni în gardă. Mergeți, vă rog, la Spitalul de copii, pentru că noi nu mai putem face nimic altceva”, vine răspunsul plin de neputință al medicului.
Cu inima cât un purice, intrăm la Camera de Gardă. Așteptăm cât așteptăm, până ne vine rândul. Copila este consultată, i se face și o radiografie – nimic suspect. Cu toate acestea, ni se recomandă insistent să ne internăm pentru a fi ținută sub supraveghere până luni în vederea unui consult neurologic (aveam să aflu mai târziu că nici măcar luni nu s-ar fi efectuat acest consult, fiind a doua zi de Paște și, implicit, toți medicii specialiști liberi). Vor chiar să îi ia și sânge – preventiv, în cazul în care va fi nevoie de analize. Adică să o înțepe degeaba, în contextul în care îi făcusem aceleași analize cu 2 zile în urmă. Am refuzat recoltarea, însă am acceptat internarea pentru că în continuare nu aveam un diagnostic...
Ajunse pe secție, trebuia să așteptăm ca medicul de gardă să o consulte și el. Au trecut câteva ore bune, timp în care copila ghici! iar și-a revenit. Alerga, râdea și se juca – nici urmă de vreo afecțiune. Revoltate la culme, medicul de gardă și asistenta au avut o reacție de-a dreptul șocantă:
- Doamnă, dar de ce v-ați internat, nu vedeți ca fata nu are nimic?
- Păi știți că de la Urgență au zis...
- Dumneavoastră nu știți câtă treabă avem noi?!
M-am blocat. Efectiv nu-mi găseam cuvintele. Jurnalist cu experiență, mamă revoltată, om – am rămas statuie în fața acelor halate albe, reci, fără pic de suflet, conștiință sau măcar un strop de logică. Adică eu altă treabă în Sâmbăta Paștelui nu aveam decât să stau cu copilul în spital. Cel puțin în concepția lor.
M-au informat pe un ton extrem de agresiv și autoritar că fata avea… gripă. Un virus de răceală care se instalase în mușchi și articulații în loc de nas și gât, cum ar fi fost normal. Avea să treacă în câteva zile cu antiinflamatoare și un antibiotic ușor (pe care am ales să i-l dau acasă și nu să o țin internată, în perfuzii).
Copila e bine acum și mă rog la Dumnezeu să rămână așa. Îi plătesc în continuare abonamentul la clinica privată, deși sunt conștientă că, în cazul unei situații mai deosebite, tot la stat vom fi trimiși. Și este frustrant să vezi și privatul atins de această neputință contagioasă a statului. Cu bani sau fără, suntem toți la fel de vulnerabili în fața unui sistem putred de bolnav, care te plimbă ca pe un măr stricat dintr-un coș in altul.
Câți trebuie să mai moară, să plângă, să sufere pentru ca roțile să înceapă să se învârtă? De ce nu e nimeni în stare să pună pe picioare un sistem complet, complex și funcțional – fie el și cu plată? Ce trebuie să se întâmple pentru ca această nevoie elementară a omului – sănătatea – să fie și la noi în țară un drept și nu un lux?
Și mă tot întreb - unde se termină profesia și unde începe omenia? De ce medicii buni nu pot fi oameni și viceversa? Cât este logică și rațiune în actul medical, cât automatism? Mi-a plăcut la privat că au fost oameni, însă nu au fost profesioniști. Nu au putut identifica o banală răceală, pentru care am plătit cu lacrimi amare de frustrare, îngrijorare și neputință la stat.
Câți trebuie să mai moară, să plângă, să sufere pentru ca roțile să înceapă să se învârtă? De ce nu e nimeni în stare să pună pe picioare un sistem complet, complex și funcțional – fie el și cu plată? Ce trebuie să se întâmple pentru ca această nevoie elementară a omului – sănătatea – să fie și la noi în țară un drept și nu un lux?
Răspunsurile le vom afla, probabil, într-o altă viață...
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
"Acolo predomină puterea pacientului, pacientul are putere, nu cadrul medical, trebuie să pui foarte mult preț pe pacient. Dacă dorește să-i deschizi geamul, îl deschizi, dacă nu, atunci îl lași închis. Trebuie să îl consiliezi, să empatizezi cu el, să-i acorzi foarte multă atenție, să stai să-l asculți chiar dacă tu nu ai starea necesară, trebuie să simulezi că da, ești acolo, cu el. Dacă vrea să-l ții de mână, să-ți spună o durere, ce a visat azi-noapte, trebuie să-l asculți”, spune asistenta din Timișoara
Gasiti articolul integral aici: http://www.tion.ro/asistenta-din-timisoara-dupa-ce-a-muncit-in-germania-nu-ai-grija-zilei-de-maine-dar-tu-ca-om-esti-mort-in-interior/1636963
Cred ca nici doamna asistenta de la Timisoara nu isi da seama cat de mult greseste si, spune singura ca din cauza colectivului s-a intors acasa, insa nu pricepe ca nu dansa este pacientul, desi ar avea nevoie de multa recuperare.
Ce a dorit sa sublinieze autoarea articolulului a fost faptul ca in privat primesti acea atentie umana (si sa nu veniti cu raspunsul ca acest lucru nu este important ca nu e adevarat) dar ca latura profesionala este mai slaba, iar la stat latura umana e mai slaba.
Corpul este facut din trup si suflet (in ce ordine doriti) dar nu uitati ca tratamentul trupului fara suflet nu are acelasi efect.
Din propria experienta si eu recomand privatul doar pentru simplul fapt ca acolo gasesti mai multi (sper ca se intelege ce inseamna mai multi, nu toti) oameni cu suflet decat la stat. Am intalnit oameni contrar acestor etichete, de ex. la stat o doamna doctor m-a lasat masca dupa ce mi-a facut o simpla injectie, felul cum a vorbit, faptul ca mi-a spus inainte ce avea sa imi faca, ca voi sta pe scaun si ca imi va face injectia, felul cum a procedat a fost ireal de bun, am ramas marcat de acea doctorita - latura umana conteaza destul de mult - iar la privat am intalnit o alta doctorita care te vedea ca esti in suferinta si era mai cruda, sau 'barbatoasa' cum se zice, si in momentele acelea m-am simtit mult mai rau din cauza ei.
Generalizarea si etichetele sunt prostesti, in orice domeniu gasesti oameni pasionati si oameni nepasionati, dar asa functioneaza creierul omului, prin folosirea si atribuirea de categorii, sa ii fie mai usor pe viitor. Ce am observat este ca in domeniul medical, la stat, s-au adunat mai multi oameni nepasionati decat pasionati, si acest lucru se simte exact din atitudinea sociala, umana, exact asta este dovada ca un om este sau nu pasionat.
Acesta a fost periplul nostru in minunatul sistem sanitar. In Romania nu exista protocolul sa se solicite un specialist de la alt spital , daca esti de ex la ORL si ai nevoie de cardiolog ,etc.Intre privat si stat as alege tot sistemul de stat,.Sa te fereasca Dumnezeu sa ai probleme grave de sanatate .Ar fii necesara o continuare la" Moartea Domnului Lazarescu "
Am sa ma opresc asupra unor afirmatii:
1.Vor chiar să îi ia și sânge ….. Adică să o înțepe degeaba, în contextul în care îi făcusem aceleași analize cu 2 zile în urmă.
Sa inteleg ca dvs i-ati facut analizele cu doua zile inainte? Dvs? Ce analize ati facut dvs copilului? Ce notiuni aveti despre analize de sange? Discutam despre analize de rutina sau analize in caz de urgenta. Ce va indreptateste sa judecati decizia unui cadru medical?
2. Nu au putut identifica o banală răceală, pentru care am plătit cu lacrimi amare de frustrare, îngrijorare și neputință la stat.
O banala raceala trebuie identificata acasa. Inteleg ca panica v-a impiedicat sa realizati ca-i vorba de o raceala. Cand suntem atasati sentimental este greu sa avem o imagine justa. Tot din acest motiv avem tendinta sa exageram starea de inconfort a persoanei iubite si sa diminuam calitatea profesionala a celor implicati in tratarea celui drag. Este firesc sa actionati astfel, este o reactie umana.
3. M-au informat pe un ton extrem de agresiv și autoritar că fata avea… gripă.
Eu am rugat-o pe mama generatoare de emotii sa-si tina gura, tot autoritar. Doream sa ajung cu copilul la spital nu cu toata familia la morga. Cu totii avem limite, chiar si medicii :-)
Interesant sa aflu ca doar unii au sentimente.
Cât despre empatia cadrelor medicale..foarte slaba! Aici e o mare problema in institutiile medicale(in special de stat),la felul cum tratează nu numai fizic dar și emoțional,pacienții!De știut că starea emotională acționează si asupra stării fizice!
Medicii de la stat si-au facut pe deplin datoria, este gresita decizia ta de a refuza analizele la stat, este bine sa se faca in procesul de evaluare al pacientului, sunt parte din puzzle.
Tu ai avut la stat un diagnostic inteleg bun, din prima. Dupa titlu si continut, ma asteptam la diagonistice gresite, plimbat mult timp intre spitale, etc.
Da, o replica un pic mai acida, si un ton deplasat. Nu le scoate din context, fii un pic empatica. Cum poate nu au fost ei. Dar nici tu nu esti.
Nu cred ca aveti copii, plus ca nu stiti ce simte mama cand copilul ei e bolnav.
Nu va mai adresati cu "tu" persoanelor pe care nu le cunoasteti, exista un plural de politete.
Sa ai copii nu este o scuza sa ne comportam aiurea. Bun, pe moment, nopti nedormite, etc., Dar apoi, ne calmam - cand scriem articole dupa.
Si pe moment - la spital, cu doctorii, cu atat mai mult, ii respectam, si ii ajutam sa-si faca datoria, nu ne credem noi mai destepti si mai anti-vaccinisti ca am citit pe net ceva.
Si eu pot simti multe, insa asta nu inseamna sa facem tot ce simtim. Ci sa incercam sa fim rationali.
D.ex. lasam doctorii sa faca analize ca sa ne faca bine.
Respectul nu vine dintr-un pronume de politete, ci din fapte si atitudini si comportamente.
Iar asta cu "tu" - ma adresez si CEO-ului din compania mea cu "tu". Nu are absolut nicio relevanta. Comunicarea sincera si directa si fara ezitari si politeturi aiurea - este f. buna si utila.
Si i-ar trebui societatii Ro o mare doza de asa ceva.