Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„A crezut că erau prostituate…” Totul a început de la întrebarea de proxenet pe care o punem oaspeților străini pe Otopeni: „Ce părere aveți despre femeile din România?”

Casa lui Gheorghe Dincă

Foto: Casa în care Gheorghe Dincă și-a ucis victimele (captură Digi24)

Am ajuns la capăt de linie, mai departe nu mai e nimic. Ceasurile au căzut din pereți strigând timpul irosit fără rost, soarele a fost mâncat de bezna minților hulpave, iar străzile orașului pustiu de viață sunt pline de tuburi digestive cu limbi despicate de șerpi supraviețuitori. Un vânt rece ne bate fața tăbăcită cu strigăte de ajutor un cântec de sânziene. Iar noi am rămas ciungi, sprijiniți în cârje mincinoase, cerșind o brumă de speranță la ușa propriei case bântuite.

Ne uităm unii la alții, în autobuz, în metrou, la piață, pe stradă, cu ochii goi, înmărmuriți, scurși, în pragul nebuniei generale. Am fost simple animale din circul dresorilor-bufoni în costume scumpe și conturi prin Brazilia, Madagascar sau aiurea prin lume, ne-am vândut râsul vesel pentru o indexare și o creștere de pensie, banii lui Iuda. Și ei s-au urcat pe spatele nostru, pe capul nostru, pe lacrimile noastre, pe viețile noastre, în jilțurile de comandă. Toți viermii, limbricii, teniile, lupii îmbracați în piele de oaie au început să taie și să spânzure în țara naivilor înlănțuiți, adormiți parcă pentru vecie.

I-am ales pe cei mai proști, pe cei mai puturoși, pe cei mai tupeiști, pe cei mai nepotriviți și pe ei i-am pus să ne păstorescă. Ne-au dus exact aici unde suntem, în mijlocul haitei de lupi, ne-au stins speranțele, ne-au gonit frații în țări străine, iar acum vor să ne ardă pe fiecare, unul câte unul, până nu mai rămâne nici amintirea din noi.

Cum am ajuns aici? Ce duh negru ne-a tulburat mințile, să fim atât de inconștienți? Iar dacă stăm să ne amintim, totul a început cu mult înainte, totul a început atunci când reporterițe gâște întrebau pe aeroportul Otopeni la plecări, prin anii 90, cu o obsesie bolnăvicioasă, orice bărbat, negru, alb, galben, tânăr, bătrân, șchiop, chior, gras, slab: „Ce părere aveți despre femeile din România?” Iar astăzi aflăm că, dintre țările UE, România oferă Europei peste 70% din totalul persoanelor traficate. O întrebare tâmpită care nu demonstra absolut nimic și care a ajuns să ne macine.

Am dat frâiele țării în mâinile hoților, tâlharilor, violatorilor, criminalilor. Și asta nu ne-a deranjat deloc. Pentru o pomană oferită milogilor fără sfârșit, am condamnat la moarte o țară întreagă. Că astăzi e la modă să ne ascundem în case ferecate cu o mie de lacăte, iar dacă mai pică câte unul dintre noi, e vina lui. Păi el nu a știut ce să facă, el a supărat pe cineva, el s-a urcat într-o mașină nepotrivită, s-a îmbrăcat nepotrivit. Până nu ne intră nouă cuțitul până la os nu credem că e posibil să ni se întâmple ceva. Și unde o să ajungem în felul ăsta? Vom fi măcelăriți până la unu de haitele de hiene băloase și nesătule.

Aici se cumpără pe sub masă orice, carieră, școală, ministere, fabrici, bucăți din țară. Vrei un doctorat în orice, pentru suma potrivită găsești repede un vânzător. Se vând rinichi la mica publicitate, la grămadă cu mașini vechi, șalupe moderne sau locuri de veci. Dar suntem un popor cu frica lui Dumnezeu. 

Și nu în ultimul rând, să nu uităm că în povestea asta au fost protagoniști numai conaționali, a fost un caz tipic de indolență, incompetență, nepăsare, bătaie de joc românească. Fiecare dintre noi a fost victima acestui sistem putred, arogant, mincinos și inutil crescut în mijlocul nostru ca o hidră veninoasă cu mii de capete. Mizeria asta nu ne-a adus-o nimeni, mizeria noastră e în noi, moștenire scumpă de la Miorița încoace.

Nu știu ce se poate face, nu știu dacă se mai poate face ceva. Zilele astea am auzit, parcă mai mult ca oricând, o grămadă de oameni ce vor să plece, vor să fugă, nu mai e nimic de făcut, suntem pierduți. Toți anii ăștia a trebuit să suportăm decizia majorității, decizia celor veșnici, oameni care trăiesc cu amintiri dintr-o lume urâtă și prăbușită. Iar nebunia asta pare să nu aibă sfârșit.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Tot ce n-au reusit marile imperii in decursul istoriei, sau popoarele migratoare, fac astia care sunt cocotati pe scaunele conducerii tarii, ajunsi acolo si datorita latentei si indiferentei poporului si care, datorita frustrarilor acumulate in decursul vietilor lor ratate, se razbuna pe tot ce cred ei ca a dus la statutul lor de ratati sociali. Vand tara la taraba, batjocoresc cu o placere perfida si inconstienta, utilizarea minciunii este o forma de a se mentine sanatosi (cred ei!), inseala, stau cu buzunarele vesnic deschise si primesc orice tip de spaga le cade in gheare (vezi cazul "Caltabosul"), incalca legea fara nici cea mai mica remuscare, crezandu-se mult peste ea, fac orice numai sa vada ca toti cei care in decursul vietii lor infecte le-au aratat ca nu merita mai mult decat sunt in stare, sunt afectati de actiunile lor si ca, de fapt, ei sunt cei care au ramas acolo jos. Fac toate astea cu un retard (fiindca nu mai este inconstienta) ce frizeaza utopicul, fara a le pasa macar un pic ca distrug o entitate, un popor ce sta pe aceste meleaguri de mii de ani...
    • Like 0
  • Tot ce n-au reusit marile imperii in decursul istoriei, sau popoarele migratoare, fac astia care sunt cocotati pe scaunele conducerii tarii, ajunsi acolo si datorita latentei si indiferentei poporului si care, datorita frustrarilor acumulate in decursul vietilor lor ratate, se razbuna pe tot ce cred ei ca a dus la statutul lor de ratati sociali. Vand tara la taraba, batjocoresc cu o placere perfida si inconstienta, utilizarea minciunii este o forma de a se mentine sanatosi (cred ei!), inseala, stau cu buzunarele vesnic deschise si primesc orice tip de spaga le cade in gheare (vezi cazul "Caltabosul"), incalca legea fara nici cea mai mica remuscare, crezandu-se mult peste ea, fac orice numai sa vada ca toti cei care in decursul vietii lor infecte le-au aratat ca nu merita mai mult decat sunt in stare, sunt afectati de actiunile lor si ca, de fapt, ei sunt cei care au ramas acolo jos. Fac toate astea cu un retard (fiindca nu mai este inconstienta) ce frizeaza utopicul, fara a le pasa macar un pic ca distrug o entitate, un popor ce sta pe aceste meleaguri de mii de ani...
    • Like 0
  • dan check icon
    Daca exceptia nu exista, avem nevoie sa ne imaginam ca ea exista,
    In mijlocul dezastrului in care ne gasim, inconjurati de institutii care mimeaza functionarea, mizand pe inertie, inconjurati de lideri fake, pe care nimic nu-i recomanda si care nu ne fac decat, sa ne pierdem timpul asteptand in van solutiile promise la nesfarsit, ce sens mai putem gasi, in a continua sa ne cautam drumul, ca natie?

    Resemnificand, am putea spune ca, tot raul spre bine
    Nu-i dracu' chiar atat de negru.
    O sa vie si timpul nostru, timpul insanatosirii.Numai ca,pentru asta,tre' sa facem toate fazele bolii, sa suferim pana ce nu va ramane intreaga decat fibra sincera si autentica a sufletului nostru.Sa trecem prin toate etapele recuperarii de la dependenta la autonomie.

    Dar in loc sa ne lamentam si sa vedem in toate astea un curs fatal, putem sa privim totul ca pe o sansa care ni s-a acordat. Pentru ca,lutul nears nu tine apa, iar niciodata nu-i prea tarziu, sa ai o copilarie fericita.
    Avem comportamentul tipic al unui dependent, care nu se opreste atata vreme cat se mai poate agata de orice. De orice il poate ajuta, in a se autoamagi ca lucrurile inca nu sunt scapate de sub control.
    Inca mai are o slujba onorabila, inca nu l-au mirosit sefii ca nu functioneaza normal, fara o suta doua de tarie la prima ora a diminetii. Deci e oarecum ok. Inca mai are o familie, nu si-au luat deocamdata toti lumea in cap.Inca mai are in garaj o masina scumpa. Inca mai are casa.Inca o mai pacaleste pe nevasta-sa ca nu mai bea atat de mult(si ea chiar crede).
    Nu, fardul care acopera propria realitate, nu are nici o fisura.Totul pare a fi autentic si de calitate.Poate continua sa arate ca e de incredere,ca e sigur pe sine, ca lucrurile sunt in regula.

    Pana intr-o zi, cand sefii nu mai accepta si il trimit acasa. Cand odata intrat pe usa, nu-i mai reproseaza nimeni nimic, pentru ca toata lumea a plecat, satula sa tot incerce la infinit, sa il convinga sa nu se mai autodistruga. Ca fiscul i-a confiscat frumoasa masina in contul datoriilor si nici nu prea mai are cu ce plati utilitatile si ratele. Ca nu mai are nici un argument pentru a continua sa creada, ca lucrurile, inca, nu sunt atat de grave si ca poate simula cu succes normalitatea. Pana intr-o zi cand neavand incotro, realizeaza ca ajuns la fundul sacului.

    Si in momentul acela,are doua optiuni.
    Sa accepte un program si reguli, sa devina autonom si sa reconstruiasca de la zero.
    Sau sa dispara.
    • Like 0
  • dan check icon
    Nu-i dracu chiar atat de negru.
    O sa vie si timpul nostru, timpul insanatosirii.Numai ca,pentru asta,tre' sa facem toate fazele bolii, sa suferim pana ce nu va ramane intreaga decat fibra sincera si autentica a sufletului nostru.Sa trecem prin toate etapele recuperarii de la dependenta la autonomie.

    Dar in loc sa ne lamentam si sa vedem in toate astea un curs fatal, putem sa privim totul ca pe o sansa care ni s-a acordat. Pentru ca,
    lutul nears nu tine apa, dar niciodata nu-i prea tarziu, sa ai o copilarie fericita.
    Avem comportamentul tipic al unui dependent, care nu se opreste atata vreme cat se mai poate agata de orice. De orice il poate ajuta, in a se autoamagi ca lucrurile inca nu sunt scapate de sub control.
    Inca mai are o slujba onorabila, inca nu l-au mirosit sefii ca nu functioneaza normal, fara o suta doua de tarie la prima ora a diminetii. Deci e oarecum ok. Inca mai are o familie, nu si-au luat deocamdata toti lumea in cap.Inca mai are in garaj o masina scumpa. Inca mai are casa.Inca o mai pacaleste pe nevasta-sa ca nu mai bea atat de mult(si ea chiar crede).
    Nu, fardul care acopera propria realitate, nu are nici o fisura.Totul pare a fi autentic si de calitate.Poate continua sa arate ca e de incredere,ca e sigur pe sine, ca lucrurile sunt in regula.

    Pana intr-o zi, cand sefii nu mai accepta si il trimit acasa. Cand odata intrat pe usa, nu-i mai reproseaza nimeni nimic, pentru ca toata lumea a plecat, satula sa tot incerce la infinit, sa il convinga sa nu se mai autodistruga. Ca fiscul i-a confiscat frumoasa masina in contul datoriilor si nici nu prea mai are cu ce plati utilitatile si ratele. Ca nu mai are nici un argument pentru a continua sa creada, ca lucrurile, inca, nu sunt atat de grave si ca poate simula cu succes normalitatea. Pana intr-o zi cand neavand incotro, realizeaza ca ajuns la fundul sacului.

    Si in momentul acela,are doua optiuni.
    Sa accepte un program si reguli, sa devina autonom si sa reconstruiasca de la zero.
    Sau sa dispara.
    • Like 0
  • Omenirea a trecut prin multe momente de cumpănă. Răutatea și ura, crima, minciuna au avut mereu victorii, mai mici sau mai mari. De noi depinde, de fiecare dintre noi depinde, de ce parte a baricadei ne situam. Când disperarea și abandonul ne dau târcoale, să ne amintim că au fost și vremuri mai grele : exemplu recent instaurarea comunismului. Soluția : "desregimentarea" bisericii și promovarea valorilor morale creștine. (în ordinea asta!). Explic:biserica să slujească divinul nu politicului.
    • Like 0
  • Emblematic articol. Pura realitate, purul adevăr. Citi-l până vă intră în căpățâne!
    • Like 1
  • Nu cred ca se mai poate face ceva pentru oprirea degringoladei in care a cazut tara. Etnicii romani si Romania sunt condamnati in vecii vecilor pentru holocaust, catalogat ca cea mai abominabila crima din istoria umanitatii. Suntem singura tara din lume (dupa odioasa Germanie nazista) acuzata si condamnata prin lege de aceasta fapta abominabila. Noi n-am avut aparator la acuzatie. Chiar si Ceausescu a avut aparator care se comporta ca un procuror, dar tot a avut aparator. Vom avea soarta Alexandrei la Caracal, adica sechestrati, baturi, violati, omorati si incinerati. Este un scenariu sinistru ? Sa dea Dumnezeu sa nu fie asa dar nu prea cred. Dumnezeu nu-i roman si nici Domnul nostru Iisus Cristos n-a fost roman. Nu au cum sa tina cu noi. Vedem asta in viata noastra de zi cu zi.
    • Like 0
  • Întrebarea asta,, Ce părere aveți despre femeile din România?” e foarte dragă jurnaliștilor noștri iar cu ocazia finalei cupei UEFA de la București a fost pe buzele tuturor reporterilor, inclusiv reporterițe (fătuci după cum le spune Cirstoiu) iar senzație de greață la vederea lor a persistat. Chiar oaspeții erau uimiți și jenați de tembelismul ,, reporterilor", asta e nivelul, ăsta e efectul celor 30 de ani de experimente în mediul universitar, ăștia sunt intelectualii patriei, formatorii de opinie și după aia ne mirăm că totul e praf.
    • Like 2
  • Dorin check icon
    Normal că am ajuns aici după 30 de ani Descurcăreală.Nu i-am respectat noi pe cei ce se descurcă.Ce contează că ne Fură i-am lăsat că nu-i așa ( Băieții Buni se descurcă).
    • Like 0
  • kris check icon
    Poate ca ar trebui sa facem si noi ce au facut si alti ex-comunisti: sa ne intoarcem in timp si sa-si vada fiecare de bucata lui de tara. Statul român e un proiect esuat, de ce sa-i prelungim agonia?
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult