Sari la continut
Republica
By Republica

„Așa, din când în când, mai ales când sunt obosită, încrederea vine și zice: « Mă, Mirela, ... nu cred că ești suficient de bună. »” Despre munca și neliniștile unui antreprenor de succes: Mirela Bucovicean, la podcastul Business Sănătos

La vârsta de doar 14 ani, Mirela Bucovicean a început să se implice în lumea antreprenoriatului din domeniul modei, lucrând în afacerea inițiată mama sa, la începutul anilor 90. Experiența timpurie avea să fie fundamentul pentru unul dintre proiectele sale de mai târziu, Molecule F, care promovează tinerii designeri din România.

Într-un interviu acordat lui Claudiu Pândaru pentru podcastul Business Sănătos”, Mirela Bucovicean a dezvăluit două lecții esențiale pentru antreprenori, ambele învățate în urma unor eșecuri. Prima se referă la riscul falimentului care poate apărea când un antreprenor ajunge să se identifice prea tare cu propriul business. Mirela a împărtășit cum a experimentat acest aspect, fiind prea atașată de una dintre primele sale afaceri și sperând mereu că lucrurile vor merge mai bine, chiar și atunci când nu se mai putea face nimic. A doua lecție importantă pe care o vede antreprenoarea este legată de concentrarea asupra unui singur drum în afaceri și nu o dispersare în multiple business-uri.

„În afaceri e nevoie de determinarea unui pitbull”

„Am două lecții foarte importante, ambele venite din failure (eșecuri). Unul este falimentul. Am intrat în primul faliment fiind îndrăgostită de business-ul pe care îl aveam și am tot sperat că o să fie mai bine, nu a fost. În real estate, în crash, în timp ce eu îi sfătuiam pe investitorii mei din domeniu să vândă tot și să facă exit, eu încă stăteam acolo, nu știu de ce, decât că eram melancolică.

Cea de-a doua lecție foarte importantă este aceea de a sta concentrat și de a fi focusat pe drumul tău. Eu am pierdut foarte mult și ca evoluție de business și ca, poate, și evoluție personală, de bani nu mai zic, împrăștiindu-mă în atât de multe afaceri. Deci eu cred că performanța într-un domeniu vine din această focusare, din concentrarea pe ceva cu obiective clare și cu determinarea unui pitbull”, a povestit antreprenoarea la podcastul Business Sănătos.

În anii petrecuți în lumea afacerilor a realizat că un antreprenor e nevoie să fie mereu cu ochii pe aspectele financiare din firmă, să recunoască o afacere care nu mai este viabilă și să aibă curajul să se adapteze și să caute soluții alternative. „Nu ești definit de un business. Adică un business e un business - nu merge ăsta, nicio problemă, facem altul”. „Și să nu te atașezi prea mult”, a continuat ea. „Când vezi că nu mai rentează, să înțelegi că tu ai făcut tot ce puteai tu să faci. Poate alții pot să facă mai bine, dar tu atât ai putut. Să îți înțelegi limitele și să zici: ok, care este rezoluția, ce fac?”, vede ea. Mirela a recunoscut că pentru un antreprenor poate fi dificil să nu se implice emoțional în business-ului său, subliniind nevoia unei culturi de business care să promoveze mentalitatea „what's next?”, în care se caută mereu următorul pas în evoluția afacerii.

„Nu știu dacă e obligatoriu, dar la un moment dat, invariabil, în ceva vei eșua”

Pe de altă parte, dacă te focalizezi exclusiv pe dezvoltarea afacerii și îți consumi întreaga energie acolo, riscul de eșec în viața personală crește, crede Mirela Bucovicean. Ignorând schimbările și mergând înainte fără să-ți adaptezi viziunea, riscul de nereușită este tot acolo. „Nu știu dacă e obligatoriu, dar la un moment dat, invariabil, în ceva vei eșua. Dacă mergi foarte bine în segmentul de business și îți dedici tot timpul și viața acolo, vei eșua personal. Dacă nu ești atent la schimbări și doar te duci tot înainte și nu înțelegi contextul, vei eșua”, explică antreprenoarea.

Mirela se descrie ca un om care are suficiente venituri, încât și-ar putea permite să nu mai facă nimic, să tragă pe dreapta. Dar ca să ajungă aici, a fost nevoie de multă muncă, consum, nopți nedormite.

„Eu nu îi înțeleg pe mentorii motivaționali care spun două chestii:« nu-ți trebuie bani ca să faci business ». Serios? De când, în ce societate? Sau ce-ai făcut până atunci? Ok, dacă vine Bill Gates și îți spune, uite, n-am niciun ban la mine, dar vreau să fac o afacere cu tine, sigur că lui nu îi mai trebuie bani acum. Dar îți trebuie bani, asta este una. Și a doua este că «e suficient să fii pasionat, nu e nevoie să muncești». Despre ce vorbim? Hai să ne uităm la programul oricărui om care a reușit profesional, fie că este sportiv, că e businessman, că e CEO, nu contează, doctor, orice, să vedem cam câte ore investește în a deveni cel mai bun. Nu merge fără muncă, nu merge”.

„Știu că pot performa, indiferent de domeniu”

La podcastul Business Sănătos, Mirela Bucovicean a dezvăluit că nu a simțit să fi avut vreun moment greu, de care să i se pară că nu va trece, iar asta datorită încrederii în capacitatea sa de a performa în orice domeniu. Cu toate acestea, recunoaște că se confruntă deseori cu provocări precum sindromul impostorului și incertitudinea în propria competență, dar duce o luptă constantă cu ea însăși pentru a-și întări încrederea în sine.

„Nu am avut așa ceva. Nu am avut pentru că poate am norocul de a nu mă lua foarte mult în serios și mai am norocul de a avea această personalitate proteică în care să știu că pot performa, indiferent de domeniu. Adică eu acum dacă trebuie să fac gogoși, voi face cele mai bune gogoși. Dacă trebuie să mă duc să fac excel-uri, nu îmi plac, dar voi învăța și le voi face pe cele mai mișto, eficiente și creative excel-uri.

Deci nu am avut un moment așa. În schimb am alte momente care țin de natura umană, care mă vizitează tot timpul. Unul este sindromul impostorului și cu cât știu mai mult, cu atât știu că știu prea puțin. Și unul altul este încrederea în sine, care îmi dă la temelie, așa, din când în când, mai ales când sunt obosită, păi vine și zice: mă, Mirela, .. nu cred că ești suficient de bună.

Și lupt foarte mult cu mine în a construi lucrurile astea, fațetele astea de natură umană, care de fapt sunt eșafodul omului de business, în zona de reușită profesională. Dacă alea nu sunt bine echilibrate, e cam greu să le duci pe toate.”

Ce i-ar spune Mirelei de la 14 ani? a fost întrebată de jurnalistul Claudiu Pândaru. „I-aș spune că are nevoie să fie ordonată, determinată, că o să fie un drum foarte, foarte, foarte mișto și să se bucure mai mult de ceea ce i se întâmplă, să se uite mai mult la paharul plin, să fie mai puțin autocritică. (Și asta bănuiesc că le spui și tinerilor pe care îi întâlnești.) Da”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fady Fady Chreih | Reginamaria.ro

De la etajul 17 al unei clădiri emblematice din Nordul Bucureștiului, orașul pare mai verde și mai ordonat. Fady Chreih, CEO-ul Rețelei private de sănătate Regina Maria, îmi povestește, într-un interviu pentru platforma republica.ro, despre cum s-a transformat o afacere locală lansată în toamna lui 1995 într-un motor al unei schimbări culturale- a redefinit ce înseamnă să fii pacient, medic și angajator într-o Românie care se caută încă pe sine și face eforturi să găsească răspunsuri la întrebări dificile în istoria sa de după 1990. În 20230, Regina Maria vizează afaceri de 1 miliard de euro, dublu față de astăzi.

Citește mai mult

fermierul din Sânbenedic

Într‑o Românie în care încă ne mai întrebăm cum rămâne cu agricultura noastră, poveştile oamenilor care se încăpăţânează să construiască ceva aici, la noi acasă, capătă valoare. La Republica am tot scris despre antreprenori, despre profesori, despre doctori, despre tineri plecaţi şi întorşi, încercând să arătăm că se poate. E și cazul lui Adi Lupean, ne arată tuturor că se poate.

Citește mai mult

 Mândra Chic

Povestea Mândra Chic începe cu un moment aparent banal, dar care a schimbat totul. Alina Zară își amintește scena de acum mai bine de 15 ani: mătușa Cornelia răsfoia un număr al revistei Vogue, unde a văzut „o rochie de dantelă de Miuccia Prada” ...

Citește mai mult

Foto CTP

130 de milioane de accesări, atât fac pe net postările care zic ce bine i-ar fi fost României dacă Ceaușescu ar fi rămas președinte după `89. Blocuri de locuințe fără număr, autostrăzi, hidrocentrale, fabrici de avioane și televizoare românești, metrouri la Cluj, Timișoara și Iași, țară suverană. Nenumărați tineri iau de bune toate astea.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon telefon mobil -

Atunci când achiziționăm anumite bunuri prin intermediul firmei, este important să înțelegem beneficiile fiscale potențiale, dar și limitele legale. Trebuie subliniat de la început că nu orice cheltuială poate fi justificată pe o societate comercială; Codul Fiscal prevede că achizițiile trebuie să fie direct legate de desfășurarea activității și de domeniul de activitate al firmei. foto: Maria Kraynova / imageBROKER / Profimedia

Citește mai mult