Foto: Guliver Getty Images
Acum două săptămâni, întors dintr-o vacanță, am deschis televizorul în timp ce despachetam. Tocmai începeau știrile. De cele mai multe ori nu urmăresc jurnalele - prefer să fac revista presei online și să aleg ce subiect vreau să aprofundez. Acum însă, prins în triunghiul geamantan, mașină de spălat, dulap, am lăsat televizorul să meargă. În mai puțin de zece minute am auzit de 4 - 5 ori, înaintea unei știri, avertismentul prezentatoarei - „Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!”.
Ușor exasperat, m-am trezit că spun: „Așa, și? Ce ar trebui să fac?”
Sigur, am mai auzit acest mesaj de foarte multe ori... Acum însă era ca și cum îl auzeam pentru prima oară sau cel puțin era prima oară când chiar îi acordam atenție.
Adesea, rolul unui avertisment este de a te face atent și a-ți oferi o sugestie. De exemplu, atunci când suntem în avion și sunt anunțate turbulențe, suntem sfătuiți să ne cuplăm centurile de siguranță.
Dar cum ne putem pregăti pentru imagini violente? Concret, ce putem face? Nu primim nicio sugestie.
De cele mai multe ori nu facem nimic - continuăm să ne uitam. Sigur, reglementările pentru televiziuni există și sunt respectate de cele mai multe ori - imaginile sunt blurate sau filtrate în alb și negru. Chiar și așa mintea noastră „umple” acest conținut cenzurat.
Ne putem imagina un scenariu în care sunt copii în cameră, iar acest mesaj ne va face să îi trimitem în altă parte, să schimbăm canalul sau să închidem televizorul... Dar câți facem asta? Și oare doar copiii sunt afecați de aceste imagini?
Studiile despre efectele expunerii la imagini brutale susțin că indiferent dacă violența este reală sau reconstituită pe baza unor evenimente reale sau a unei ficțiuni, putem să experimentăm o traumă în mod indirect atunci când asistăm la acte de cruzime în fața cărora ne simțim neputincioși.
„Televiziunile nu fac decât să prezinte realitatea... dacă nu vă convine - ghinion!”, ar putea spune cineva. Oare chiar vrem să ne hrănim de zeci de ori în fiecare zi cu aceste imagini și să simțim emoția lor doar pentru că asta e realitatea? Sau suntem atât de obișnuiți cu ele încât nici măcar nu mai suntem conștienți de ceea ce simțim?
La fel cum suntem atenți cu ceea ce mâncăm, am putea fi atenți la ceea ce înghițim emoțional din produsele media pe care le consumăm. Sigur, asta nu înseamnă să ne izolăm, să nu ne mai intereseze nimic - e important să fim informați. Cheia e să găsim calea de mijloc, să fim conștienți că avem o responsabilitate față de starea noastră de bine și că o putem influența prin informațiile la care ne expunem.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Politicienii populişti oare pe ce credeţi că se bazează atunci când vă fac promisiuni electorale?
- „Ştim că aveţi o problemă, dar noi o vom rezolva!”
Sună cunoscut?
Cu reclame din astea ne mai miram ca oamenii tind sa considere profesionistii niste impostori (cel putin in zona medicala).
Probabil au descoperit (mai riguros sau mai empiric) care e solutia sa te faca dependent de ecran (lucru pe care si feisbuc l-a studiat-o pe sute de mii de cobai, si chiar a publicat rezultatele) si asta fac. Daca ar reprezenta realitatea asa cum e ea (pe de o parte .... nesenzationala si pe de alta parte mult mai complexa decat incape in mintea oamenilor) probabil nu s-ar mai uita nimeni. Asa ca e mai usor sa prezinte chestii fie senzationale fie simplificate. In alb si negru, fara nuante....
agrementate cu discutii moderator-”personagiu important”, ar trebui sa nu se limiteze la avertismentul cu imagini emotionale (adesea superflu) ci mai ales avertismente pe care marturisesc ca le practic pentru membrii mei de familie:
Atentie !! Urmeaza un calup de minciuni si diversiuni pentru popor, sau distrati-va cu elucubratii si tampenii ale unui important om politic, dar mai ales feriti copiii, elevii, studentii, va vorbeste un demnitar analfabet, evitati contagiunea dela stalcirea limbii romane. Tara am cam pierdut-o, sa ne pastram limba pentru a mai avea speranta existentei noastre ca natiune.
Inca fac glume ca de cate ori merg la anumite familii in vizita (unde 2-3 tv-uri functioneaza continuu) incep sa simt nevoia de o asigurare si durerea de hemoroizi desi nu am nici masina si nici hemoroizi.
i