(Foto: Facebook/ I AM Family)
Acum ceva vreme în urmă am sărbătorit 7 luni de când suntem pe drumurile Americii de Sud pe roțile lui Lollipop, Combi-ul nostru născut în 1974. Cum am scris și pe blogul nostru în postul aniversar, am sărbătorit învățând despre cifra 7 și semnificațiile ei și asta ne-a ocupat toată ziua. Așa am învățat despre cele 7 culori ale curcubeului, 7 note muzicale, 7 planete, 7 chakre, 7 zile ale săptămânii și nu în ultimul rând am discutat despre noi, cei 7, doi adulți, 3 copii, un cățel și-o pisică ce călătorim prin viață, în descoperirea unui nou stil de conviețuire, a unui nou mod de gândire și nu în ultimul rând în descoperirea noțiunii de „familie” în libertatea ei, neîngrădită de etichete, definiții și așteptări.
În contextul „Travel is Education”, sloganul nostru, un mod natural în care se poate desfășura procesul de învățare, fără restricții, încurajând și dezvoltând creativitatea copilului este „unschooling-ul", un concept diferit de „homeschooling" cu care deja cititorul este mai familiarizat.
Termenul de unschooling a apărut în anual 1970 și aparține lui John Holt, considerat părintele acestei metode de educație.
Unschooling-ul ar putea fi caracterizat ca fiind o perioadă liberă și direcționată înspre „self-learning" și este antiteza replicării mediului școlar acasă.
Toți copiii se nasc cu o dragoste către a învața, a descoperi lucruri noi și de a se dezvolta. Acest aspect este foarte bine observat la bebeluși în procesul lor de dezvoltare. Toată evoluția către primii pași sau către momentul când reușesc să aducă singuri mâncarea la gură este fantastică. Totul se întâmplă într-un mod natural, liber. Ei cad, se lovesc, plâng, se ridica, gustă, bagă în gură, se murdăresc. În felul acesta învață și descoperă lumea înconjurătoare neîngrădiți. Lucrurile se schimbă însă când ajung să primească o formă de educație tradițională. Copiii devin regimentați, li se pun uniforme, li se servesc informații cu polonicul și sunt învățați ce să gândească și ce să răspundă. Mai sunt învățați că viața lor se transformă într-un șir de teste și că totul se rezumă la numere și calificative. Copiii noștri învață să fie la fel cu ceilalți, întrucât să fii diferit este motiv de bulling nicidecum un motiv de sărbătoare. De la vârste fragede copiii sunt forțați să stea nemișcați în băncuțe și să asculte ce le spune un adult timp de 50 de minute, apoi alte 50 minute și tot așa .. Apoi sunt puși să memoreze definiții și să vorbească despre concepte pe care rar se întâmplă să le înțeleagă. Cerințele sunt din ce în ce mai mari, competiția este înfiorătoare, iar stresul indus naște adulți depresivi.
Studiile demonstrează că un copil în vârstă de 6 ani nu poate fi atent la un subiect ce-l găsește interesant mai mult de 15 minute. Când copiii se întorc de la școală, părinții în cel mai fericit caz bonele sau bunicii se confruntă cu o explozie de energie sau frustrare și dau vina pe copil că este prost educat sau obraznic. Modul în care se rezolvă acest lucru este de obicei ocuparea timpului într-un mod educativ. Așa că ne trimitem copilul la lecții de pian, fotbal, șah, karate, limbi străine și tot așa, mai multe definiții, mai multă teorie. Uităm că copiii noștri sunt copii, că treaba lor este să se joace, așa că-i responsabilizăm de mici și-i transformăm în adulți înainte de a deveni maturi. Apoi ne mai luăm un serviciu, facem ore suplimentare ca să reușim să plătim orele opționale, bonele, favorurile, fondurile de clasă și așa mai departe.
În final nu mai avem timp să stăm cu copiii decât în wekend-uri și atunci este greu, pentru că nu suntem pregătiți să le acoperim nevoile și conflictele deja create și apoi stresul de la serviciu de obicei nu se oprește vineri seară! Unii dintre noi, mai slabi de înger, cu vederi înguste și idei preconcepute, ne simțim îndreptățiți să le aplicăm corecții fizice sau verbale, să-i judecăm, să-i analizăm, să-i comparăm cu alții „mai buni". Toate astea se întâmplă în numele copiilor noștri, pentru ca aceștia să primească cea mai bună educație în vederea unui viitor strălucit. Așa să fie?!
Când au crescut copiii și au ajuns la vârsta în care i-am introdus în sistemul școlar, problema ni s-a părut atât de serioasă încât la un moment dat a început să doară. Când ai o durere acută de măsele să zicem, nu aștepți să treacă, acționezi imediat, cauți cauza, cauți remedii și încerci să înțelegi de unde te-a pocnit. Cam așa a fost și abordarea în ceea ce privește educația copiilor. Am încercat multe variante înainte de unschooling: școala portugheză, școala românească, școala peruană și homeschooling-ul. Atâtea remedii și durerea de măsea era la fel de prezentă. Ce înseamnă unschooling-ul pentru noi? Extracție de măsea, scoatem tot ....lăsăm să crească alta!
Câți ani au trecut de când am părăsit România? Ați ghicit....7 ani! După 7 ani de călătorie noi suntem aici:
• fără teme, nu avem teme pentru că procesul de învățare este continuu și neîntrerupt, bazat pe curiozitatea naturală și interesul fiecărui copil
• fără ceas deșteptător, copiii dorm atât cât au nevoie. În funcție de evenimentele zilei respective, copiii adorm de obicei în jur de 22 și se trezesc în jur de ora 8 dimineața.
• schimbarea proporțiilor de 20% și 80%. Dacă înainte 80% din timpul copiilor era petrecut în încăperi, fie că e vorba de propria casă, sala de clasă, sala de fotbal, sala de limba engleză sau sala de dans, casa prietenilor și bineînțeles mașină ( mai ales în România, blocajul în trafic este un mare consumator de timp) și doar 20% grădini, parcuri și natură pur și simplu. Odată cu unschooling-ul și călătoriile proporțiile s-au schimbat între ele așa că 80% din timpul activ îl petrecem în natură indiferent de vremea de afară și numai 20% indoor, atunci când mergem la restaurante, muzee, mall-uri.
• procesul învățării se desfășoară având la bază o abordare interogativă. Copiii pun întrebări și sunt lăsați liberi să descopere răspunsul, dar de cele mai multe ori suntem implicați și noi, părinții, în acest joc. E funny, e interactiv și nu e dată să nu se lase cu hohote de râs!
• în acest nou cadru creat, noi ca adulți am avut libertatea să facem ceea ce ne place cu adevărat, să călătorim, să scriem și să facem fotografii. În felul acesta copiii au un exemplu și astfel sunt încurajați să-și urmeze chemarea și să-și îmbrățișeze propriile pasiuni. O educație tradițională naște în copil un sistem de gândire bazat pe frică, pasivitate față de orice manifestare a autorității, obediență și competitivitate. Noi nu-i pregătim pe copii pentru joburile de ieri, îi pregătim pe copii pentru joburile viitorului, învățându-i să prețuiască și să trăiască la maximum momentul prezent. Un studiu arată că mai mult de 60% dintre copiii care acum intră în câmpul școlii, vor lucra în joburi ce nu au fost încă inventate. Viitorul se vede bine, pentru că el aparține creativilor, oamenilor ce gândesc liber, inventatorilor de orice fel, celor ce-și dedică existența în folosul celorlați, respectând în același timp mediul înconjurător și în general viitorul aparține pasionaților de orice fel!
• copiii sunt pregătiți pentru o viață de familie, respectând în același timp alte culturi, natura și mediul înconjurător
• fără teste și calificative. Haideți să fim sinceri. Îi testăm pe copii urmând același plan școlar cu cel de pe vremea bunicilor noștri. Ion Creangă este un scriitor reprezentativ al literaturii române. Poveștile lui sunt pline de tâlc și învățăminte, dar limbajul este greoi și încâlcit. Adesea copiii se pierd în descoperirea semnificațiilor cuvintelor din text. Mihai Eminescu a fost cu adevărat un geniu, dar e tare greu să ajungi să-l iubești dacă ești forțat să înveți „Luceafărul" pe de rost. Copiilor le place să citească așa cum le plăceau poveștile la culcare când erau mici. Este bine să știe și cine au fost marii scriitori și poeți ai trecutului, dar dacă îi atrage mai mult un alt gen sau chiar dacă citesc „Jurnalul unui puști" pe nerăsuflate, ei își vor forma propriile gusturi, cunoștințe și păreri.
• să înveți limbi străine este o joacă. Dacă lași la o parte, past tens-urile, conjugarea verbelor și regulile la vârste fragede, să poți conversa în 4 limbi străine devine la fel de ușor ca spălatul pe dinți. Suntem la restaurant, se apropie un domn în jur de 50 de ani, se prezintă și ne anunță că localul urmează să se închidă în 10 minute. Engleza lui este clară și fluidă. Îi mulțumim frumos după care ne întreabă de unde suntem. România îl ia prin surprindere. Domnul ne destăinuie că de fapt chelnerița l-a rugat să ne anunțe orarul de funcționare întrucât nu știe limba engleză. Aris răspunde în portugheză că nu era necesar pentru că vorbim limba portugheza, timp în care Ana conversează în limba spaniolă cu prietenul nostru argentinian. Domnul ne destăinuie că este profesor la o școală din localitate și ne felicită pentru educația pe care o oferim copiilor noștri. În tot acest demers chiar nu știm cine educă pe cine!
Nu vrem să fim înțeleși greșit, noi nu suntem împotriva profesorilor, ba din contră, îi respectăm, le înțelegem rolul și provocările mai mult ca niciodată. Aș mai adauga că nu promovăm unschooling-ul ca fiind singurul mod de a educa un copil, realizez că nu este pentru toată lumea și îmi dau seama că nu este o soluție de a nu ne mai da copiii la școală. Soluția la care noi am ajuns este una personală și venită în urma experiențelor trăite. În schimb suntem împotriva unui sistem de educație găunos, bolnav și învechit care scoate pe bandă rulantă tineri la fel de prost croiți. Un sistem ce judecă și etichetează nonconformismul.
Avem așteptări deșarte, așteptăm ca profesorii să se ocupe de educația copiilor noștri, așteptăm ca cei de la putere să ne ofere o viață îndestulată și fericită, așteptăm de la părinți să-și schimbe modul de gândire, așteptăm de la copiii noștri să devină ceea ce noi nu am reușit să devenim. Așteptarea aceasta presupune o pasivitate de om bolnav și în plus nu conduce decât înspre a crea și recrea în buclă negativitatea în formă pură. Noi ne-am luat în brațe problema și am rezolvat-o în acest fel dintr-o necesitate de a acționa cumva.
Acum nu rămâne decât să demontăm și mitul despre imposibilitatea unschoolersilor de a urma o facultate! Dacă te limitezi geografic probabil că ai dreptate, dar dacă gândești extins și nerestricționat de niște granițe poți afla că facultăți ca Princeton, Oxford și Harvard nu numai că primesc copiii ce au primit un tip de educație neconvențional, ba mai mult chiar îi caută! În plus cum ar fi fost viața noastră fără câțiva dintre unschoolersii următori: Mozart, Claude Monet, Thomas Edison, Charles Dickens, Mark Twain, Charlie Chaplin, Henry Ford, Frank Sinatra, Jack London, 14 președinți americani, printre care și Abraham Lincoln și cum ar fi fost „Nasu" sau „Parfum de Femeie" fără interpretarea lui Al Pacino! Ce am învățat în 7 ani de călătorie este că așteptări nu poți avea decât de la tine însuți, iar schimbarea nu se face din exterior, ci din interior odată cu tine!
Acesta este un experiment social, vă rugăm să-l tratați ca atare.
Între timp știți unde ne găsiți www.iamfamily.eu, noi suntem mai aprig ca oricând „puși pe viață"!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Am purtat discutii cu oameni din diverse culturi si diverse medii cu privire la acest subiect, Cum este si normal am primit raspunsuri diferite.
Totusi am gasit un punct comun. Am citit si comentariile lasate de voi toti la acest articol si majoritatea fac referire la bani,
Si acum sa incepem:
1. Pe mine m-a intrigat acest articol pentru ca sunt genul de om care incearca sa priveasca toate subiectele din cat mai multe perspective. Acest articol le depaseste pe toate pe care le cunosc eu.
2. Am crescut intr-un mediu educational clasic. Gradinita, scoala generala, liceu de informatica (cu cele mai bune rezultate din zona), facultate in Cluj la Babes, masterat tot la Babes (e tot ce si-au putut pemite parintii si am incercat sa ii fac mandri) si ma gandeam sa urmez un doctorat in economie pe cont propriu, dar am renuntat in momentul in care mi-am deschis orizonturile.
3. Sunt intrigat de acest articol pentru ca sunt tatic in momentul de fata si mi-as dori ca Eric (nume ales de mamica pentru ca in Cluj majoritatea locurilor de munca sunt in multinationale si numele meu e mai greu de pronuntat). Eric e un nume usor de pronuntat in majoritatea limbilor. Mi-as fi dorit sa am un al doilea copil sau mai multi, insa m-am impotmolit la educatie, Nu stiu cum e in alte locuri, insa in Cluj este destul de costisitor daca vrei sa ocolesti sitemul de stat care nu se poate adapta dupa 10 ani de reforme la situatia actuala si care nu se va adapta vreodata. E deja mult in urma dezvoltarii pe plan tehnologic si social din ultiumul deceniu (10 ani sunt un punct de referinta mai usor de cuantificat).
4. Anul trecut m-am intalnit cu o prietena din copilarie care este plecata in Lyon de 5 ani. Tinem legatura, insa vorbim destul de rar, Cand sunt evenimente importante. Nu vreau sa o deranjez si probabil considera la fel, desi am fost destul de apropiati inainte sa plece. Este stomatolog in Lyon si in 5 ani a reusit sa plateasca integral cabinetul in care isi desfasoara activitatea si sa dea nastere la 3 copii minunati.
Ca sa va faceti o idee despre personalitatea acestui om o sa va detaliez 4 evenimente:
- a locuit in chirie cu noi o buna perioada de timp in facultate si garantez ca era atat de pasionata de ceea ce facea incat ajungea sa citeasca o singura data si sa primeasca intotdeauna note 9 sau 10.
- a spus ca nu se vede stomatolog toata viata si ar vrea sa studieze arhitectura, care era pasiunea ei. Si s-a apucat pe langa multele examene si carti pe care le avea de citit la "stoma", sa citeasca si carti de arhitectura.
- a plecat in "luna de miere" pana in Portugalia pe bicicleta impreuna cu sotul ei. A fost o luna intreaga cu experiente nemaintalnite.
- a facut 3 copii in Franta si ma incuraja si pe mine sa il fac pe al doilea, pentru ca o sa fie mai bine pentru celalalt daca are un frate. Si e mai sanatos sa facem copii "astia ca noi", decat sa asteptam sa faca altii. Si ii tot explicam ca nu am cum sa le ofer o educatie. Si ea insista ca ceea ce spun eu sunt numai scuze, Nu o intelegeam atunci, insa o inteleg dupa acest articol.
Ca sa inchei cu prietena mea stomatolog din Franta, am sunat-o de ziua ei in mai 2019. Mi-a spus ca anul viitor in februarie sau martie, depinde de cat de repede va reusi sa vanda cabinetul total utilat, va pleca in America de Sud.
Isi doreste sa ofere o experienta culturala cat mai vasta copiilor si cu un drum o sa invete si ei (adultii) mai multe despre viata.
Am considerat-o rebela si fara directie clara in viata, insa pe zi ce trece incep sa apreciez din ce in ce mai mult decizia ei.
5. Acum sa revenim la articol. Am spus ca m-a marcat si mi-a ridicat multe semne de intrebare pentru ca nu percep stilul lor de viata. E si normal, pentru ca societatea nu ne formeaza in acest fel. Nu isi doreste oameni "rebeli". Oameni care sa decida pentru sine. Societatea formeaza indivizi de care are nevoie. Consumatori, programatori, economisti, asistati social, functionari publici, medici, stomatologi, meseriasi etc. (nu vreau sa insir toate meseriile existente in codul muncii). Nu are nevoie de "cei 7" sau 5 fara catel si pisica. Ei sunt exclusi, pentru ca ei traiesc cu adevarat.
6. Toti cei care au fost expusi intr-un fel sau altul la situatia de fata (distribuind voit articolul carte ei) s-au intrebat: "De unde bani sa faci asta?". "Daca as fi bogat si eu pleca sa vizitez lumea.". "Daca as avea atatia bani cat sa vizitez toata lumea, as sta linstit la locul meu si as merge doar in concediu."
Cam astea au fost reactiile. Toate legate de bani. Si la fel gandeam si eu pana la un moment dat si la fel majoritatea care au comentat la acest articol.
7. Stiu ca vine cam tarziu raspunsul. M-am gandit sa nu scriu deloc. E mai importanta Dancila, protestul din 10 august, problemele din Rusia, incendiile din Siberia si Alaska si e normal. E pentru prima data cand ne confruntam cu asa ceva. Insa tot noi (astia care scriem si citim aici) ne confruntam cu ele si ne macina. Cu riscul de a ramane necitit, am scris acest comentariu cu sufletul incarcat.
8. Ce sunt banii pana la urma? Un mijloc de a ne face sa ne intoarcem la punctul 5. "Ce isi doreste societatea?" Isi doreste oameni dependenti.
9. Credeti ca le-a trecut vreodata prin minte "celor 5, sau 7 cu catelul si pisica" sa scrie de bani? Nu! Pentru ca nu in astfel de cifre masoara ei experientele pe care le traiesc, Asta fac ei la matematica sau statistica probabil, dar apoi trec mai departe.
10. Urmeaza sa spuneti cale trebuie benzina, mancare, haine si multe altele. Totul costa nu? Dar v-ati straduit vreunul din voi sa iesiti din rutina voastra zilnica si sa va dati seama ca train in era internetului? Si banii nu se fac neaparat de pe un scaun din Cluj, Bucuresti, Timosara, Iasi etc?
Daca v-ati fi alocat putin timp (20 de minute) si ati fi accesat http://www.iamfamily.eu/ ati fi observat ca au cu toii activitati legate de on-line,
Sa va mai dau un pont? O gramada de companii de turism ar plati pentru un nou review sau un contract nou cu un hotel din America de Sud, Asia, Australia, Noua Zeelenda etc. unde e prea costisitor pentru ele sa isi trimita proprii angajati, dar care sunt dispuse sa plateasca pe cineva care e deja acolo.
Plus ca in momentul in care ajuti pe cineva, primesti in schimb cazare, mancare si iubire. Da oameni buni! Iubire. Care nu o puteti cumpara cu toti banii castigati de voi.
Deci "cei 7" nu se gandesc la bani. De asta nu au scris de bani. Calatorec cu Lollipop care ii poarta prin viata si credeti-ma pe cuvant, "cei 7" traiesc.
11. De ce nu fac asta? Daca tot am scris tot ce e mai sus?Simplu. Sunt tatic si "mami" + Eric conteaza pentru mine. Mai mult decat orice am scris pana acum. Mami e timorata. Apartamentul nostru din Cluj ne achita excursia pe ani buni incepand de acum. Dar pe termen lung? Pe termen lung nu stim.
12. Daca ne gandim la bani si la termen lung (pentru noi adultii si nu pentru Eric), cad de acord cu ea ca este incert si presimt ca nu o sa plecam niciodata in aventura vietii noastre. Asa ca o sa facem asta "sacadat". Tocmai m-am pregatit sa imi schimb locul de munca desi eram multumit pana astazi. Vreau mai mult pentru noi. Sa ntelegem lumea asta cu bune si cu rele. Si ceea ce am acum imi mananca tot timpul si nici nu imi lasa loc de "deplasare".
13. Copiii vostri merita mai mult. Poate ca voi v-ati demotivat si v-ati acceptat situatia, insa inchei comentariul meu in felul urmator (cuvintele unui om mai intelept decat mine):
Destin vs soarta vs consecinta.
- Destinul e ceva ce nu poti controla individual. Ex. Te-ai nascut in orasul X si esti incapabil in primii ani de viata sa decizi asupra viitourului tau.
Destinul merge mai departe (scoala primara, gimnaziala si liceu in unele cazuri).
O boala incurabila survenita genetic este la fel. Sunt factori care nu ii poti controla.
- Soarta o construiesti. Studezi, investi, asculti si muncesti ca sa "devii ceva". Incerci sa "iti croiesti un drum". Astea toate depind de tine ca si individ. Nu este o scuza: "Eh, soarta. Asa mi-a fost sortit. Ce sa fac." NU! Soarta e o consecinta a faptelor tale.
- Si acum Consecinta. Cum spuneam mai sus, tot ceea ce ti se intampla si nu e legat de destin (ceea ce nu poti controla in nici o privinta) este o consecinta a faptelor tale. Multi isi gasesc scuze aici. Printre acestia ma numar si eu. Noi astia, nu o sa traim niciodata. O sa ne uitam retroactiv la consecintele faptelor noastre si o sa ne gandim in ce masura le putem influenta. E prea tarziu. Nu suntem calatori in timp deocamdata. Suntem limitati din acest puct de vedere. Asa ca hai sa acceptam ca stadiul in care suntem e consecinta faptelor noastre pana in momentul de fata. Actiunea este mai buna decat orice "inactiune" sau asteptare, ca ceva bun urmeaza.
Imi doresc ca o gramada din voi "republicanilor.ro" sa nu mai asteptati sa vina ceva mai bun. Actiunea e mai buna decat asteptarea. Actionati si chiar daca gresiti e o greseala asumata de voi si nu de catre societate (careia nu ii pasa de voi ca si individ).
Si nu distrugeti destinul copiilor vostri. Lasati-i sa descopere lumea. Din gimnaziu si Liceu imi aduc aminte doar ceea ce am studiat eu pe cont propriu si olimpiadele la care am participat. Am uitat toate formulele si definitiile. O sa tin minte proiectele din facultate si gandul ca proiectele mele o sa schimbe Romania. Nu au schimbat-o pentru ca le-am abandonat. Sunt prea mic intr-un "sistem mare".
Grija de voi. Va pup. Sper sa ne vedem cu pantalonii rupti in geunchi pe o plaja in Bolivia cu zambetul pe buze si plini de viata cu o gramada de copii in jurul nostru, de-ai nostrii si din comunitatea locala. Toti razand si fara gandul la bani.
Citind cu atentie si "rumegand" afirmatiile sustinute de argumente, vreau sa va felicit pentru activitatea dumneavoastra si faptul ca ati reusit sa va formati astfel in sistemul romanesc de invatamant. Din pacate, in ultimul deceniu, sistemul nostru de invatamant nu a reusit sa se calibreze conform schimbarilor sociale, tehnologice (si nu numai), care se schimba intr-un ritm din ce in ce mai alert.
Copilul meu urmeaza sa intre in acest sistem si as vrea sa-mi schimb orizonturile de la a privi Romania ca stat sau a privi Uniunea Europeana ca "loc de desfasurare".
Momentan ma poticnesc la costuri, desi imi dau seama ca resursele vin treptat pentru a satisface nevoile. Asta se intampla doar daca planul anterior e gandit pe termen lung si indreptat inspre performanta si nu doar "fuga de responsabilitati". Nu sunt las, merg la vot, desi nu cred ca se va schimba ceva, la fel cum nu s-a schimbat in anul 2020 dupa ce am pus stampila pe buletinul de vot. Atata timp cat cei din complexul in care locuiesc (in jur de 40 de familii tinere cu copii) nu strang gunoiul/ tund gazonul etc. din jurul blocului asteptand tot timpul ca altcineva sa faca asta pentru ca ei platesc si au asteptari nimic nu se va schimba. La fel asteapta ei si de la clasa politica. Multi asteapta sa se schimbe ceva. Si tocmai asta e problema. Pentru ca doar ASTEAPTA.
Familia in cauza ("I am family") au fost curajosi. Sunt inca in America de Sud si probabil vor mai petrece o vreme acolo si vor merge mai departe pentru noi experiente, pentru ca nu stim daca exista sau nu "viata vesnica", stim doar ca putem da tot ce putem aici si putem acumula experiente si da inapoi societatii macar ce am consumat/ distrus noi. Ei nu asteapta. Actioneaza.
De unde au bani pentru: mancare, cazare, haine, benzina, laptop si toate celelalte lucruri le care le au?