Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Unde suntem după 7 ani de călătorie prin lume: fără teme, fără ceas deșteptător, fără teste și calificative

 I AM Family

(Foto: Facebook/ I AM Family)

Acum ceva vreme în urmă am sărbătorit 7 luni de când suntem pe drumurile Americii de Sud pe roțile lui Lollipop, Combi-ul nostru născut în 1974. Cum am scris și pe blogul nostru în postul aniversar, am sărbătorit învățând despre cifra 7 și semnificațiile ei și asta ne-a ocupat toată ziua. Așa am învățat despre cele 7 culori ale curcubeului, 7 note muzicale, 7 planete, 7 chakre, 7 zile ale săptămânii și nu în ultimul rând am discutat despre noi, cei 7, doi adulți, 3 copii, un cățel și-o pisică ce călătorim prin viață, în descoperirea unui nou stil de conviețuire, a unui nou mod de gândire și nu în ultimul rând în descoperirea noțiunii de „familie” în libertatea ei, neîngrădită de etichete, definiții și așteptări.

În contextul „Travel is Education”, sloganul nostru, un mod natural în care se poate desfășura procesul de învățare, fără restricții, încurajând și dezvoltând creativitatea copilului este „unschooling-ul", un concept diferit de „homeschooling" cu care deja cititorul este mai familiarizat.

Termenul de unschooling a apărut în anual 1970 și aparține lui John Holt, considerat părintele acestei metode de educație. 

Unschooling-ul ar putea fi caracterizat ca fiind o perioadă liberă și direcționată înspre „self-learning" și este antiteza replicării mediului școlar acasă.

Toți copiii se nasc cu o dragoste către a învața, a descoperi lucruri noi și de a se dezvolta. Acest aspect este foarte bine observat la bebeluși în procesul lor de dezvoltare. Toată evoluția către primii pași sau către momentul când reușesc să aducă singuri mâncarea la gură este fantastică. Totul se întâmplă într-un mod natural, liber. Ei cad, se lovesc, plâng, se ridica, gustă, bagă în gură, se murdăresc. În felul acesta învață și descoperă lumea înconjurătoare neîngrădiți. Lucrurile se schimbă însă când ajung să primească o formă de educație tradițională. Copiii devin regimentați, li se pun uniforme, li se servesc informații cu polonicul și sunt învățați ce să gândească și ce să răspundă. Mai sunt învățați că viața lor se transformă într-un șir de teste și că totul se rezumă la numere și calificative. Copiii noștri învață să fie la fel cu ceilalți, întrucât să fii diferit este motiv de bulling nicidecum un motiv de sărbătoare. De la vârste fragede copiii sunt forțați să stea nemișcați în băncuțe și să asculte ce le spune un adult timp de 50 de minute, apoi alte 50 minute și tot așa .. Apoi sunt puși să memoreze definiții și să vorbească despre concepte pe care rar se întâmplă să le înțeleagă. Cerințele sunt din ce în ce mai mari, competiția este înfiorătoare, iar stresul indus naște adulți depresivi. 

Studiile demonstrează că un copil în vârstă de 6 ani nu poate fi atent la un subiect ce-l găsește interesant mai mult de 15 minute. Când copiii se întorc de la școală, părinții în cel mai fericit caz bonele sau bunicii se confruntă cu o explozie de energie sau frustrare și dau vina pe copil că este prost educat sau obraznic. Modul în care se rezolvă acest lucru este de obicei ocuparea timpului într-un mod educativ. Așa că ne trimitem copilul la lecții de pian, fotbal, șah, karate, limbi străine și tot așa, mai multe definiții, mai multă teorie. Uităm că copiii noștri sunt copii, că treaba lor este să se joace, așa că-i responsabilizăm de mici și-i transformăm în adulți înainte de a deveni maturi. Apoi ne mai luăm un serviciu, facem ore suplimentare ca să reușim să plătim orele opționale, bonele, favorurile, fondurile de clasă și așa mai departe.  

În final nu mai avem timp să stăm cu copiii decât în wekend-uri și atunci este greu, pentru că nu suntem pregătiți să le acoperim nevoile și conflictele deja create și apoi stresul de la serviciu de obicei nu se oprește vineri seară! Unii dintre noi, mai slabi de înger, cu vederi înguste și idei preconcepute, ne simțim îndreptățiți să le aplicăm corecții fizice sau verbale, să-i judecăm, să-i analizăm, să-i comparăm cu alții „mai buni". Toate astea se întâmplă în numele copiilor noștri, pentru ca aceștia să primească cea mai bună educație în vederea unui viitor strălucit. Așa să fie?! 

Când au crescut copiii și au ajuns la vârsta în care i-am introdus în sistemul școlar, problema ni s-a părut atât de serioasă încât la un moment dat a început să doară. Când ai o durere acută de măsele să zicem, nu aștepți să treacă, acționezi imediat, cauți cauza, cauți remedii și încerci să înțelegi de unde te-a pocnit. Cam așa a fost și abordarea în ceea ce privește educația copiilor. Am încercat multe variante înainte de unschooling: școala portugheză, școala românească, școala peruană și homeschooling-ul. Atâtea remedii și durerea de măsea era la fel de prezentă. Ce înseamnă unschooling-ul pentru noi? Extracție de măsea, scoatem tot ....lăsăm să crească alta!

Câți ani au trecut de când am părăsit România? Ați ghicit....7 ani! După 7 ani de călătorie noi suntem aici:

• fără teme, nu avem teme pentru că procesul de învățare este continuu și neîntrerupt, bazat pe curiozitatea naturală și interesul fiecărui copil 

• fără ceas deșteptător, copiii dorm atât cât au nevoie. În funcție de evenimentele zilei respective, copiii adorm de obicei în jur de 22 și se trezesc în jur de ora 8 dimineața. 

• schimbarea proporțiilor de 20% și 80%. Dacă înainte 80% din timpul copiilor era petrecut în încăperi, fie că e vorba de propria casă, sala de clasă, sala de fotbal, sala de limba engleză sau sala de dans, casa prietenilor și bineînțeles mașină ( mai ales în România, blocajul în trafic este un mare consumator de timp) și doar 20% grădini, parcuri și natură pur și simplu. Odată cu unschooling-ul și călătoriile proporțiile s-au schimbat între ele așa că 80% din timpul activ îl petrecem în natură indiferent de vremea de afară și numai 20% indoor, atunci când mergem la restaurante, muzee, mall-uri.

• procesul învățării se desfășoară având la bază o abordare interogativă. Copiii pun întrebări și sunt lăsați liberi să descopere răspunsul, dar de cele mai multe ori suntem implicați și noi, părinții, în acest joc. E funny, e interactiv și nu e dată să nu se lase cu hohote de râs! 

• în acest nou cadru creat, noi ca adulți am avut libertatea să facem ceea ce ne place cu adevărat, să călătorim, să scriem și să facem fotografii. În felul acesta copiii au un exemplu și astfel sunt încurajați să-și urmeze chemarea și să-și îmbrățișeze propriile pasiuni. O educație tradițională naște în copil un sistem de gândire bazat pe frică, pasivitate față de orice manifestare a autorității, obediență și competitivitate. Noi nu-i pregătim pe copii pentru joburile de ieri, îi pregătim pe copii pentru joburile viitorului, învățându-i să prețuiască și să trăiască la maximum momentul prezent. Un studiu arată că mai mult de 60% dintre copiii care acum intră în câmpul școlii, vor lucra în joburi ce nu au fost încă inventate. Viitorul se vede bine, pentru că el aparține creativilor, oamenilor ce gândesc liber, inventatorilor de orice fel, celor ce-și dedică existența în folosul celorlați, respectând în același timp mediul înconjurător și în general viitorul aparține pasionaților de orice fel!

• copiii sunt pregătiți pentru o viață de familie, respectând în același timp alte culturi, natura și mediul înconjurător 

• fără teste și calificative. Haideți să fim sinceri. Îi testăm pe copii urmând același plan școlar cu cel de pe vremea bunicilor noștri. Ion Creangă este un scriitor reprezentativ al literaturii române. Poveștile lui sunt pline de tâlc și învățăminte, dar limbajul este greoi și încâlcit. Adesea copiii se pierd în descoperirea semnificațiilor cuvintelor din text. Mihai Eminescu a fost cu adevărat un geniu, dar e tare greu să ajungi să-l iubești dacă ești forțat să înveți „Luceafărul" pe de rost. Copiilor le place să citească așa cum le plăceau poveștile la culcare când erau mici. Este bine să știe și cine au fost marii scriitori și poeți ai trecutului, dar dacă îi atrage mai mult un alt gen sau chiar dacă citesc „Jurnalul unui puști" pe nerăsuflate, ei își vor forma propriile gusturi, cunoștințe și păreri. 

• să înveți limbi străine este o joacă. Dacă lași la o parte, past tens-urile, conjugarea verbelor și regulile la vârste fragede, să poți conversa în 4 limbi străine devine la fel de ușor ca spălatul pe dinți. Suntem la restaurant, se apropie un domn în jur de 50 de ani, se prezintă și ne anunță că localul urmează să se închidă în 10 minute. Engleza lui este clară și fluidă. Îi mulțumim frumos după care ne întreabă de unde suntem. România îl ia prin surprindere. Domnul ne destăinuie că de fapt chelnerița l-a rugat să ne anunțe orarul de funcționare întrucât nu știe limba engleză. Aris răspunde în portugheză că nu era necesar pentru că vorbim limba portugheza, timp în care Ana conversează în limba spaniolă cu prietenul nostru argentinian. Domnul ne destăinuie că este profesor la o școală din localitate și ne felicită pentru educația pe care o oferim copiilor noștri. În tot acest demers chiar nu știm cine educă pe cine!

Nu vrem să fim înțeleși greșit, noi nu suntem împotriva profesorilor, ba din contră, îi respectăm, le înțelegem rolul și provocările mai mult ca niciodată. Aș mai adauga că nu promovăm unschooling-ul ca fiind singurul mod de a educa un copil, realizez că nu este pentru toată lumea și îmi dau seama că nu este o soluție de a nu ne mai da copiii la școală. Soluția la care noi am ajuns este una personală și venită în urma experiențelor trăite. În schimb suntem împotriva unui sistem de educație găunos, bolnav și învechit care scoate pe bandă rulantă tineri la fel de prost croiți. Un sistem ce judecă și etichetează nonconformismul. 

Avem așteptări deșarte, așteptăm ca profesorii să se ocupe de educația copiilor noștri, așteptăm ca cei de la putere să ne ofere o viață îndestulată și fericită, așteptăm de la părinți să-și schimbe modul de gândire, așteptăm de la copiii noștri să devină ceea ce noi nu am reușit să devenim. Așteptarea aceasta presupune o pasivitate de om bolnav și în plus nu conduce decât înspre a crea și recrea în buclă negativitatea în formă pură. Noi ne-am luat în brațe problema și am rezolvat-o în acest fel dintr-o necesitate de a acționa cumva.

Acum nu rămâne decât să demontăm și mitul despre imposibilitatea unschoolersilor de a urma o facultate! Dacă te limitezi geografic probabil că ai dreptate, dar dacă gândești extins și nerestricționat de niște granițe poți afla că facultăți ca Princeton, Oxford și Harvard nu numai că primesc copiii ce au primit un tip de educație neconvențional, ba mai mult chiar îi caută! În plus cum ar fi fost viața noastră fără câțiva dintre unschoolersii următori: Mozart, Claude Monet, Thomas Edison, Charles Dickens, Mark Twain, Charlie Chaplin, Henry Ford, Frank Sinatra, Jack London, 14 președinți americani, printre care și Abraham Lincoln și cum ar fi fost „Nasu" sau „Parfum de Femeie" fără interpretarea lui Al Pacino! Ce am învățat în 7 ani de călătorie este că așteptări nu poți avea decât de la tine însuți, iar schimbarea nu se face din exterior, ci din interior odată cu tine!

Acesta este un experiment social, vă rugăm să-l tratați ca atare.

Între timp știți unde ne găsiți www.iamfamily.eu, noi suntem mai aprig ca oricând „puși pe viață"!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ok. Imi plac foarte mult ideile din articol. Intrebearea mea e urmatoarea:
    De unde au bani pentru: mancare, cazare, haine, benzina, laptop si toate celelalte lucruri le care le au?
    • Like 0
  • Continui să postez aici. Nu știu cum pot contacta redacția republica. Nu au o adresă de maill la care să !e poți comunica. Negruțiu, Panduru, CTP și ceilalți așteptam să vad o atitudine vis-a-vis de ce se întâmplă zilele astea cu o parte a medicilor de familie care,cu dezinvoltură, condamnă pacienții la privarea de rețete compensate. După criza vaccinurilor, a tratamentelor oncologice, de care sunt răspunzători ministrul sănătății si guvernul, împreună cu mincinoșii majoritari, acum și criza medicilor de familie care vor, ce să ne ascundem după deget, bani mai mulți. Restul motivațiilor sunt praf in ochi. Nu aveți curajul să aveți o părere! Erați foarte incisivi cu altă ocazie. Acum nimic. Să vă fie rușine! Dezbateți alte subiecte iar despre aceasta crimă cu premeditare nimic. Și aveți curajul de a vă lăsa contactați. Nu toți sunt needucați ca să va insulte, amenințe,etc. Cu toată seriozitatea, eu cred că este un caz de o gravitate uriașă care merită dezbătut și condamnat.
    • Like 0
  • Eu vreau să mă adresez redacției republica. De ce nu a apărut până acum niciun comentariu referitor la crima pe care o comit guvernul și o parte a medicilor de familie? Vă e frică? Nimeni nu ia o atitudine tranșantă fata de medicii criminali care au interpus intre ei si acest guvern malefic și inconștient pacienții. Sunt o mulțime de dependenți de acești funcționari lacomi, oameni cu venituri minime, in pragul subzistenței, dependenți de rețetele compensate, rețete pe care unii medici refuză să le elibereze in prezent. Condiționează mărirea veniturilor proprii de nevoile populației care a plătit sau plătește contribuția pentru sănătate, bani din care se înfrupta și respectivii medici. Ceea ce fac in prezent o parte a medicilor se numește șantaj ordinar. Este o crimă împotriva umanității. Ar trebui pedepsiti aspru, fără milă, la fel cum se comportă și ei față de pacienți. Sunt de acord că guvernul, majoritatea parlamentară dau dovadă de nepăsare față de popor, sunt hoți și corupți, neglijează sănătatea și educația nației. Dar nu trebuie să sufere tot prostimea. Se puteau găsi alte cai: instanțe judecătorești interne sau internaționale, avocatul poporului (o calamitate, o caricatură, o sluga PSD), orice altă formă dar nu periclitarea vieților bolnavilor. Sunt contrariat că ministrul sănătății nu a demisionat imediat, că premierul nu ia măsuri, că #-urile nu iau atitudine, că "marii" jurnaliști nu scot o vorbă. Se ignoră că ceea ce se petrece, acum, este o crimă în adevăratul înțeles al cuvântului. Treziti-va tembelilor! Nu mai este de joacă cu jigodiile dacă s-a ajuns la periclitarea vieților omenești in masă. Prima zi a trecut cu declarații cretine, de o parte și de alta și din partea unor pacienți total aerieni. Pentru asta trebuia să iasă in corpore toată lumea in stradă. Să potolească ipocrizia medicilor implicați și a guvernului nepăsător. S-a creat un precedent periculos care se poate repeta la scară mai mare. Așa ceva este de neiertat.
    • Like 0
  • Sunt cu totul de acord si imi place aceasta idee si probabil ca asa voi proceda si eu ,dar as avea si o intrebare ? Cu aptitudinile ( sport , arta , muzica , etc ) copiiilor ce solutii am avea !?
    • Like 0
    • @ Costi Constantin
      camypos check icon
      La sport, arta, muzica etc. majoritatea elevilor au medii de 10 si nu stiu mai nimic!
      • Like 0
  • Foarte interesant. Totusi de unde venituri pentru o astfel de viața? Chiar sunt curios cum poți supraviețui așa. Mulțumesc!
    • Like 0
  • Un prieten mi-a distribuit link ul despre dvs. Va admir si va felicit ptr.alegerea dvs. ! Apreciez ca este un stil sanatos de viata si de gandire. Bravo! Salut ideea si cu regret ca din pacate nu am avut alta obtiune. Copilul meu ca majoritatea a fost supus tocmai stilului de viata despre care vorbiti in comentarii. E f.greu sa mai facem ceva acum desi o sfatuiesc sa urmeze drumul de a studia in afara granitelor. Este mult mai educativ, mai lejer si educational a invata din practia si nu din buchia cartii. Va doresc sanatate si va imbratisez cu mare drag! Admir curajul dvs.
    • Like 0
  • Va super admir si iubesc! Va urmaresc deja de ceva timp atat pe site-ul vostru cat si pe Instagram. Imi doresc ca la un momentdat in viata sa urmez exemplul vostru si sa adopt acelasi stil de viata. Calatorii placute! Va imbratisez!
    • Like 0
  • Este o experiență minunată in care acești părinți curajoși și-au luat răspunderea sa fie atît părinți cît și dascăli. Ceea ce nu înțeleg multi părinți este faptul că răspunderea majora în educația copiilor o are familia și apoi școală. Nu întâmplător se spune că " are 7 ani de acasă" ! Sunteți minunați !
    • Like 1
  • Am.o.mare curiozitate....care este sursa veniturilor care va permit o.astfel de viata sau ma rog cam cat cheltuiti pe an
    ..cu siguranta multi v ar urma exemplul ....
    • Like 2
  • in titlu scrie 7 ani si in articol 7 luni...
    • Like 1
    • @ Cristina Tatiana Paduraru
      Gravity check icon
      Dacă aveați răbdare să citiți tot articolul ați fi descoperit asta:
      "Câți ani au trecut de când am părăsit România? Ați ghicit....7 ani! După 7 ani de călătorie noi suntem aici:"
      • Like 0


Îți recomandăm

Tășuleasa Social

„Este o uriașă sală de clasă și o formă de protest. S-au înscris foarte mulți adolescenți și tineri. Generația noastră le lasă lor o datorie. Și uneori le lăsăm conștient datoria asta, iar ei vor trebui să repare toate problemele care decurg din ea”, spune Alin Ușeriu. (Foto: Facebook Tășuleasa Social)

Citește mai mult

Carmen Avram, BEC - Inquam Photos / Octav Ganea

„Erau fericiți că ajunseseră acolo, doreau să facă ceva. Și din față erau ăia, ca la Hollywood, cu ventilatoare, cu...să îi oprească din a avansa”. (Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea)

Citește mai mult