„Noi” și „ei”: cum ne vindecăm de ură. Despre mitingul PSD, dintr-o altă perspectivă

(Foto: Inquam Photos/Alberto Groșescu)

Zilele astea m-au lăsat cu un gust amar. Am văzut o imagine urâtă a României. Și nu neapărat pentru ce s-a întâmplat în București, ci pentru modul în care am reacționat noi, restul.

Dincolo de absurdul motivului manifestației (protejarea de statul paralel), orice miting face parte din democrație. La urma urmei, tocmai asta ar trebui să fie partea frumoasă a unei democrații: să avem dreptul să ne spunem fără frică părerea, oricare ar fi ea. 

Dar cum am răspuns majoritatea dintre noi, cei care „#rezistăm”? Exact cum și-a dorit Liviu Dragnea, artizanul programului național de dezbinare:

De mult nu am mai simțit simțit atât de multă ură și dispreț ca în urma mitingului PSD din 9 iunie. Am văzut oameni care pretind că se află pe un tărâm moral mai înalt, dar care au folosit ca argumente aspectul fizic sau educația celor care protestează.

„Ești prost!” nu e un argument

Am văzut argumente care dacă ar fi fost (și probabil au fost) folosite împotriva noastră, ne-ar fi scandalizat.

Am văzut comentarii pline de dispreț față de modul în care arătau unii dintre protestatari, față de modul în care se exprimă.

Unii au mers atât de departe, încât să spună că nu ar merita să fie în viață

La urma urmei, care e marea noastră problemă cu mitingul care a avut loc? Ce ne supără atât de tare?

Dacă e să ne uităm mai profund, mai toate „argumentele” și mesajele din jurul manifestației au pornit de la „nu sunt de acord cu tine”.

Diferența dintre mitingul din 9 iunie și celelalte proteste din ultimii doi ani e faptul că primii spun că „poți să furi, atât timp cât ne dai și nouă” iar ceilalți că „orice furt din bani publici e din banii mei și nu sunt de acord cu asta”.

La un nivel foarte de bază, cam despre asta e vorba. Dar trebuie să înțelegem că suntem diferiți, avem valori diferite și venim din medii diferite.

Vrem nu vrem, există și oameni răi în lumea asta. Oameni cărora nu le pasă cât rău fac, atât timp cât lor le e bine. Astfel de oameni au fost prezenți la protest pentru a-și proteja interesele.

Dar, cred eu, majoritatea celor care au venit la manifestație, și a celor care au votat actualul Parlament, chiar pornesc de la credința că a fura din bani publici nu e rău, atât timp cât dai și „poporului”.

Poate pentru unii dintre noi e de neconceput. Dar până nu demult, până în ‘89, România semăna cu un trib mai mult decât ne-ar place să credem. Dacă voiai o viață cât de cât decentă, trebuia să ai grijă de cei din jurul tău și să oferi „atenții” pe ici pe colo. Singurul mod în care te puteai descurca era să mai iei câte ceva acasă atunci când plecai de la lucru. Nu spun doar că asta se întâmpla, ci era acceptat atât timp cât luai în „limite rezonabile”.

Dacă cineva s-a format în acel mediu, probabil toată viața va trăi cu această mentalitate. Și dacă ne uităm la media de vârstă a oamenilor din Piața Victoria, majoritatea au crescut în comunism, într-o perioadă când trebuia să te descurci. Iar cei mai tineri au avut părinți care au trecut în comunist și de la care au învățat că trebuie să te descurci.

E asta o scuză pentru a fura? Din punctul meu și al nostru de vedere, nu. Dar nu poți spune că nu înțelegi de unde vin oamenii aceștia. Ne e ușor nouă să-i judecăm din spatele unui ecran, dar nu știm care e povestea lor și cum le arată viața de zi cu zi.

Cred că dacă gândeam așa, am fi reacționat altfel. În schimb…

Calitatea argumentelor

Chiar în zilele dinaintea protestului a apărut pe Facebook o poză cu o comunicare internă a PSD care a prezis foarte bine ce urma să se întâmple.

O dată, faptul că prea multe argumente raționale nu vom folosi, și apoi faptul că, din nou, PSD e bine organizat și știe să mobilizeze oamenii când e nevoie.

La apariția imaginii Facebook-ul, sau cel puțin bula mea, s-a aprins. „Uitați-vă ce fac ăștia, incredibil, nu se poate așa ceva”.

Dar dacă e să îl studiezi mai atent, care e problema cu documentul de mai sus? Doar le spunea oamenilor cum să se organizeze.

De când „sunt organizați” e un argument? Adică, ce să vezi, PSD e în spatele unui miting organizat de PSD. 

E ca și cum cineva ar veni la mine și mi-ar spune „Eee, păi campaniile tale de marketing au fost mai bine organizate, de aia ai avut tu rezultate mai bune. În rest, și ale mele au fost ok”.

Scuză-mă, dar arată-mi o mișcare, orice mișcare, care a avut succes dar nu a fost bine organizată. De la mișcarea pentru drepturi civile din Statele Unite din anii 60’-70’ până la protestele #Rezist, au avut impactul pe care l-au avut pentru că oamenii s-au organizat.

Poate că aceste mișcări au pornit de jos în sus și nu invers. Dar în locul directivei interne au existat evenimente pe Facebook, oameni care au preluat inițiativa. Fără sloganuri gândite dinainte, fără aprobări obținute, fără pancarte, portavoce, mișcarea #Rezist nu ar fi avut impactul pe care l-a avut.

Nu e doar inutil, e chiar contraproductiv modul în care am reacționat

Dă-mi voie să te întreb: cu ce a ajutat faptul că i-am jignit pe ceilalți? Că am făcut mișto de ei, că i-am luat peste picior?

Îți spun eu, cu nimic. Doar am mărit prăpastia dintre „noi” și „ei”. Dacă vrei să schimbi părerea cuiva, primul pas e să-i spui da, înțeleg ce vrei să spui și de unde vii.

De exemplu, „da, înțeleg că de mic părinții ți-au spus că trebuie să te descurci, că trăim într-o lume grea. Dar uite ce se întâmplă când votezi cu o persoană care fură. Poate ți se pare că îți dă și ție pentru că îți mărește pensia/salariul cu x, dar ai văzut în spitale cum e? Ai văzut cum arată clasa în care învață copilul tău? Ai citit la știri că iar s-au împrumutat cu câteva miliarde? Tot noi va trebui să le plătim.”

Dacă cineva s-ar fi luat de noi din cauza modului în care arătăm, din cauza culorii pielii, a muzicii pe care o ascultăm i-am fi catalogat (pe drept) ca niște discriminatori și ne-am fi retras în bula noastră.

În momentul în care ataci pe cineva, șansele ca acesta să te asculte și să-și schimbe părerea sunt aproape de zero.

Am ales calea ușoară, nu calea corectă

Ce am făcut sâmbătă a fost să alegem calea ușoară, comoditatea. Am recurs exact la lucrurile de care îi acuzăm pe ceilalți: ignoranță, superficialitate, lipsă de educație.

Poate că ei au lăsat în urmă o grămadă de gunoaie. Dar o sticlă de plastic e adunată și aruncată la gunoi. În schimb, „dacă nu ești de acord cu mine ești prost” va lăsa o urmă adâncă.

Cred că dacă vrem să susținem, să arătăm că ce fac ceilalți nu e bine, atunci nu ar trebui să ne rezumăm la soluția ușoară, să „facem mișto”, ci să alegem calea corectă, chiar dacă e mai grea.

Spre deosebire de mulți dintre noi, oamenii care au fost sâmbătă în București vor ieși și la vot la următoarele alegeri.

Dar noi, dacă nu e vremea rea, dacă suntem mahmuri, vom găsi o scuză cum că „și așa nu contează” sau „n-ai cu cine”. Și apoi, după ce lucrurile vor fi iarăși cum vor fi, ne vom plânge.

Cred eu, calea corectă în acest caz era echilibrul, empatia, înțelegerea.

Felicitări celor care au îndemnat la echilibru în aceste zile, celor care s-au abținut de la jigniri ieftine. Și în special celor celor care au ieșit și au adunat câte o sticlă după proteste.

Așa se răspunde când nu ești de acord cu ceva, așa se vindecă o țară divizată, așa îl faci pe celălalt să-și pună întrebări. Nu împroșcând cu noroi.

Și, cel mai important, felicitări celor care și până acum au refuzat să acorde „atenții”. Celor care de mâine merg la lucru sau unde au de mers și își fac treaba pe cât de bine pot. Așa se schimbă lucrurile, prin exemplu personal, nu prin miștouri pe Facebook. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp