Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„O ciudățenie și o practică nepermisă acum 5 ani”. În parc, la Cluj...

Stau într-un hamac și citesc. Sunt în parc. E una dintre activitățile care-mi produce relaxare, deconectare și o senzație extraordinară de libertate. În jurul meu zeci de alți oameni fac același lucru. Unii joacă cărți, alții citesc sau pur și simplu stau cu prietenii de vorbă. În urmă cu cinci ani, asta era o ciudățenie și chiar o practică nepermisă, cel puțin la Cluj. Cum să-ți întinzi hamacul sau pătura pe iarbă, în centrul orașului? Cum să calci iarba? Unde ai mai văzut așa ceva? Cum unde? Peste tot în Europa, le răspundeam celor care puneau întrebarea asta în gând sau cu voce tare. Existau chiar și plăcuțe pe care stătea scris „Nu călcați iarba!” 

Dar ce-ar fi să o călcăm și să ne simțim în parcul orașului exact așa cum ne-am simți la noi în curte? Să ne bucurăm de acel spațiu. Desigur, fără să-l distrugem. Din contră, să-l însuflețim. Să-i dăm viață. Să-i dăm voie să respire și să ne aducă împreună. Să organizăm aici evenimente, să aducem muzica bună în parc.

Cum stau acum în hamac îmi dau seama că mai sunt cinci zile până la festivalul care le-a redat clujenilor Parcul Central și care a făcut posibilă senzația mea de libertate. Jazz in the Park e festivalul care m-a atras prin creativitate, libertate și improvizație, dar și prin faptul că a schimbat mentalități. De la autorități la cetățeni. De aici vine și numele festivalului, în primul rând de la libertate, creativitate și abia apoi de la unul dintre stilurile de muzică pe care le poți asculta în cadrul lui. Asta am aflat abia mai târziu. De altfel, când a luat naștere festivalul eram plecată în concediu, se întâmpla în vara lui 2013.

Când m-am întors la Cluj mi-am dat seama că oamenii care au rămas în oraș au avut parte de o experiență chiar mai frumoasă decât a mea, care fusesem peste mări și țări. Îmi spuneau prietenii că e...altceva, un festival care are loc în parc, îl însuflețește și le dă ocazia să socializeze, să se relaxeze și să experimenteze, dar și să se bucure de muzică pe care altfel nu ar fi descoperit-o. În plus, e un festival care ne dă posibilitatea să ne bucurăm de tot parcul, nu doar de alei. În primă fază nu i-am crezut. Am crezut, sinceră să fiu, că exagerează. Poate îmi doream să cred asta, nu prea-mi place să ratez evenimente faine.

Lucram atunci în presă și auzisem despre Jazz in the Park, dar nu-mi era clar cu ce se mănâncă. Știam că e un eveniment cu intrare liberă care aduce muzica în parc. Abia în anul al doilea de viață al festivalului, 2014, am înțeles. Atunci mi-am planificat concediul în așa fel încât să nu se suprapună peste Jazz in the Park, mai mult din curiozitate. Știam că poți să-ți întinzi, pe timpul festivalului, pătura, hamacul și să te relaxezi, plus de asta vedeam nume bune pe line-up. Jazz, dar nu numai. Pe unii nu-i cunoșteam, dar după ce-i ascultam pe YouTube îmi rămâneau piesele lor în minte mult timp. Al treilea an m-a prins în Cluj, căci nici nu mai încăpea discuție să fiu plecată. Deja știam despre ce e vorba. Țin și acum minte cum am jucat jocuri de societate și de strategie cu colegii mei din JCI Cluj, mai făceam câte-un direct din parc (lucram atunci la radio), cum ascultam trupele care cântau în parc și pe malul Someșului și, una peste alta, era unul dintre cele mai faine evenimente la care participasem. Fără îmbulzează, fără agitație și fără bași care-ți dau dureri de cap, dar cu multe activități, evenimente și multă muzică bună.

Anul al patrulea e aici. De fapt, mai sunt doar cinci zile. În 27 iunie-3 iulie Clujul și clujenii se bucură de Jazz in the Park. Acum sigur nu voi fi în concediu, căci din august 2015 lucrez aici și simt în fiecare zi ce înseamnă să organizezi un eveniment de care m-am îndrăgostit înainte să știu că drumurile noastre se vor intersecta. Acum poți călca iarba, poți să stai în hamac, și nu doar pe perioada festivalului, oricând vrei. Poți și să te implici în comunitate și să lași ceva în urma ta, ceva frumos și durabil, poți să te simți parte din oraș. Și chiar te invit să faci asta la Jazz in the Park. S-ar putea să te îndrăgostești de el, cum mi s-a întâmplat mie.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • E foarte frumoasă atmosfera din noul Parc Central din Cluj; însă din câte știu Jazz in the Park a debutat odată cu inaugurarea parcului după mult-criticata renovare. Vuia atunci Clujul că se ciopârțesc copacii și se toarnă betoane pe alei, se organizau proteste și se huiduia în spațiul public... a fost și vina celor care s-au ocupat de proiect că nu au comunicat deloc cu comunitatea, care pe bună dreptate se așteaptă la ce-i mai rău. Din fericire, gura cârcotașilor a fost închisă după ce s-a așternut praful ridicat de lucrări, gazonul a înverzit luând locul tufelor și smocurilor de iarbă, iar copacii tăiați sau toaletați au lăsat lumina să învioreze atmosfera întunecată care domnea înainte în posomorâtul Parc Central. Apoi a apărut Jazz in the Park, care a încurajat ceea ce deja se petrecea firesc - însuflețirea unui spațiu împrospătat de către comunitatea căruia îi este destinat. Ar trebui menționat și ”micul” rol jucat de investiția asta; Jazz in the Park are o contribuție pozitivă la comunitate, însă este totuși (și) un demers comercial.
    • Like 0
  • MihaiSt check icon
    Nu este nici o ciudatenie: este frumos si placut sa stai intr-un hamac, la aer, si sa citesti, sa te relaxezi... Inteleg asta prin parcurile semi-naturale (cum am vazut pe la Mogosoaia, sau la Buftea, pe domeniul Stirbey). In parcurile amenajate este mai complicat - nu stiu exact cat de civilizat este sa ignori placutele "Nu calcati iarba !", ca iarba, daca o calci, nu mai e ca inainte (iar daca "insisti" putin, se strica peluza).
    • Like 0


Îți recomandăm

plaja Bulgaria

Există un moment în fiecare an în care litoralul românesc ar trebui să dea semnalul de start: Paștele. Nu este doar o sărbătoare, ci și un test. Un test despre cât de pregătiți suntem, ca sistem, să transformăm intenția de consum a românilor într-o experiență coerentă. Anul acesta, însă, testul a fost picat într-un mod atât de vizibil, încât nici măcar nu mai poate fi ascuns în spatele unor explicații de sezon sau al unor justificări administrative. Foto: litoral în Bulgaria/ Foto Profimedia

Citește mai mult

fani Peter Magyar

Ungurilor le-au trebuit 16 ani pentru a răsturna un regim dictatorial, aservit Kremlinului. Oare la noi câți ani ar trece pentru a da jos extremiștii/suveraniștii/fasciștii dacă, ferească Dumnezeu, ar conduce România? Fiindcă ăsta este principalul pericol, odată ajunși la putere, este extrem de greu să-i mai poți răsturna democratic, deoarece schimbă legile în favoarea lor, manipulează și acaparează toate instituțiile, media și tot ce se mai poate, pentru a avea controlul total. foto Profimedia

Citește mai mult

CTP--

„Olé-olé, olé, olé, Viktor Orban nu mai e!” – mă pregătesc să strig, ca în `89. Orban e un Ceaușescu. A împânzit mediul politic și de afaceri cu cimotiile și acoliții lui, creând o rețea de corupție la nivel de stat comparabilă cu a Ceaușeștilor. Încearcă să acopere situația economică a Ungariei, mai proastă decât a României, cu „dușmanul iestern”, UE-Ucraina. Până și un stadion a construit în comuna sa natală, aidoma lui Ceaușescu în Scornicești. Un singur lucru nu a făcut: nu a sugrumat alegerile libere; în compensație, nu va fi împușcat.

Citește mai mult

CT Popescu

Vă simțiți bine, da? Friptura de miel, stufatul, drobul v-au mers la casa sufletului. Deși, aici, înainte de desfătarea gurii pline, e vorba de păstrarea unui statut social și ontologic: și pentru un creștin sărac, a nu avea de Paști o masă bogată, cu bucate „tradiționale”, înseamnă nu numai sărăcie, dar și că încetează să mai fie om, devine un paria. Aceeași idee ca în cazul celor două „fete” care discută despre o a treia: „Auzi, dragă, aia a ajuns să bea apă de la ghivetă!...”.

Citește mai mult

Madeira / sursa foto: arhiva personala

După ce timp de 5 ani am venit în Madeira de 4-5 ori pe an, dar practic tot turiști, doar că nu trebuia să plătim cazarea, abia la începutul lui martie 2026 ne-am luat bilet doar dus și, când am coborât din avion pe aeroportul Cristiano Ronaldo, mi-am simțit împlinit visul de a deveni emigrant. În sfârșit am emigrat - și nu oriunde, ci în insula care, pe bună dreptate, este numită și Paradisul Atlantic și în care foarte multe străzi și locuri au în denumirea lor și cuvântul Paraiso.

Citește mai mult