Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Consternarea unui profesor după ce a citit „perla” unei mame pe un grup de Facebook: „A da notă mică unui elev e totuna cu a-l discrimina”

Imagine cu elevi într-o clasă. Foto: Wavebreak Media LTD / Wavebreak / Profimedia

Foto: Wavebreak Media LTD / Wavebreak / Profimedia

Îmi aud urechile fel și fel de minuni, dar cea pe care v-o spun în acest editorial sare mult de tot calul. Să înțeleg că „a da notă mică unui elev e totuna cu a-l discrimina”, așa susține o mamă pe un grup de Facebook.

Hai să clarificăm!

Calificativele sau notele sunt simpli indicatori de performanță meniți să evalueze dacă anumite conținuturi au fost însușite sau nu. Nu reprezintă în ansamblu elevul (personalitate, capacități intelectuale, caracter). Nota nu trebuie să fie un capăt de lume, indiferent de cât de mică ar fi ea.

Să ne învățăm copiii să privească nota ca pe o simplă etapă din procesul lor de învățare, nu ca pe o tragedie, e mult mai sănătos așa.

Dacă e mică, tragem linie și vedem ce-i de făcut, unde trebuie să lucrăm, ce minusuri avem la lecția/ materia respectivă, nu să-i sărim profesorului în cap și să-l acuzăm că a dat un test „prea greu”.

În primă instanță, nu ai cum să decizi tu asta fiindcă nu ai competențele necesare și nu cunoști particularitățile clasei respective. Mai util e să ai o discuție deschisă cu copilul și să vedeți împreună ce soluții sunt. Puteți chiar să-i cereți cadrului didactic să vă evidențieze palierele asupra cărora mai trebuie lucrat, sunt sigur că ar fi mult mai de ajutor decât să-i contestați fără fundament munca.

Toată treaba asta pornește (cel mai mult) de acasă, din păcate. Elevii devin niște vânători de calificative de teama comparărilor fără rost sau a șantajului emoțional („iei nota X, cu mine ai terminat-o”/ „dacă iei Y, îți iau telefon scump”).

Mi-aș dori să o combatem împreună, profesori și părinți, prin raportarea, în primul rând, a noastră față de aceste rezultate și prin utilizarea lor în folosul copiilor, nu în defavoarea lor.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Observ o serie de comentatori cam revoltați. Și pe bună dreptate. Articolul ne spune că nota este un simplu indicator al materiei în cauză. Din punct de vedere pedagogic, așa ar trebui să fie. Într-un sistem normal, nota ar trebui să fie un simplu indicator. Ceea ce uită să spună articolul este că într-un sistem normal - cum ar fi cel finlandez - acest indicator are anumite atribute:
    a) este considerat informație sensibilă și, la fel ca datele personale, nu este făcut public;
    b) nu are altă miză decât materia în sine. Dacă de acest indicator atârnă unul din cele mai dificile examene din viața unui școlar, atunci nu mai este un SIMPLU indicator. Și mă refer aici la media anuală care intră în componența notei de examen.
    c) nu înseamnă că alte sisteme de educație nu dau examene în care nota să conteze, însă sistemele normale nu maschează un examen de admitere sub masca unei evaluări. Examenul e examen, evaluarea e evaluare. Termeni diferiți.

    Și acum, să disecăm puțin acest simplu indicator. Să trecem la treabă:
    - la evaluarea națională, un elev obține la o probă nota 4.68. Urmează o contestație și nota sare la 9,76. Ce garanție avem că nota respectivă este un simplu indicator? Și, ca să complicăm puțin lucrurile, ce garanție avem că 9,76 reprezintă nota CORECTĂ? Poate că 4.68 reprezintă indicatorul în cauză.
    - clasă bună, cu 9 pe linie. Se schimbă profesorul la o materie. Inexplicabil, clasa începe să ia 5 sau 6 doar la materia respectivă. E vina clasei sau e vina profesorului? Avem deja articole care ne spun că avem dascăli fără calități pedagogice. Și atunci?

    Și acum să explicăm de ce sistemul românesc nu este un sistem normal. Pentru a preda la gimnaziu, un profesor are nevoie de un an de pedagogie (modulul I). Poate să rămână acolo dacă are chef. În Finlanda, un profesor are nevoie de 7 (șapte) ani de formare. Simțiți diferența? S-ar lăsa cineva operat de un chirurg cu 1 an de experiență profesională? Eu cred că nu. Plus, să nu uităm că sistemul nostru permite și cadre didactice fără studii superioare. E rău? E bine? Nu cred că alte sisteme permit acest lucru.

    Cât despre discriminarea prin notă - care poate fi atât negativă cât și pozitivă -, pedagogia vorbește de efectul de halo, un efect clasic. Efectul de halo va determina un profesor să dea o notă mai mică - să zicem 7 în loc de 10 - unui elev cu 4 și 5 pe linie, și 10 unui elev cu 9 și 10 pe linie. Este o clasică eroare pedagogică, cunoscută de toți profesorii din lume.

    Problema e că la noi acest efect capătă accente halucinante, pentru că în anumite situații este SUSȚINUT DE TOATĂ LUMEA. Gândiți-vă: conform programei, un elev trebuie să parcurgă o literatură de specialitate ca să-și dezvolte capacitatea de a face un comentariu plastic. Să comenteze o lucrare de Constantin Brâncuși, de Ștefan Luchian sau Andreescu. Să o comenteze conform programei, nu lăutărește. Elevul e olimpic, are zeci de medalii naționale, internaționale și intergalactice. Nu parcurge un rând din literatura cerută de programă, în principal pentru că nu are timp. În consecință e tufă de Veneția. Întrebare: ce notă va primi la materia intitulată educație plastică? Răspuns: 10. Adică incultura e răsplătită cu indicator maxim. Bravos, națiune, halal să-ți fie! Nu ia 10 olimpicul, fala unității de învățământ, la o materie atât de lipsită de importanță, care este parte definitorie a culturii umane? Ghiciți cine e de vină: profesorul. Și iată cum sprijinim incultura. Incultură cu diplomă. Minunat!

    Problema e însă mult mai gravă: ce se întâmplă cu busola morală a acelui elev, când vede că medaliile - scuzați-mi exprimarea - "l-au scos"? Că a mers pe burtă?
    Și iată cum trăim în țara lui "las' că merge" sau "se poate și așa".
    • Like 0
  • Ovidiu check icon
    Nota mică dată unui elev îl discriminează în sensul că îl distinge pe el, ca elev , așa-zis prost, de un alt coleg, care are note mari și e socotit drept bun. E o discriminare normală și binevenită să faci o deosebire, o distincție netă între elevi, în funcție de modul în care ei își însușesc niște cunoștințe folositoare, mai târziu, în viață.
    Aici nu e vorba de discriminare în sensul rău, prin care o categorie de cetățeni sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente nelegitime. E, pur și simplu, o notare care ține cont de nivelul de cunoștințe obținute prin pregătire, iar acest nivel va fi întotdeauna diferit. Suntem diferiți, nu toți avem același nivel de dezvoltare intelectuală, iar inteligența e o proprietate anizotropă, nu se manifestă la fel în toate direcțiile. Pot fi copii foarte buni la matematică, dar care la limba și literatura română se descurcă mai greu, sau invers. Notele în intervalul larg de la 1 la 10 tocmai asta măsoară, iar o notă mai mică poate fi un semnal că trebuie să te pregătești mai bine, nu te exclude nimeni de la procesul de învățare.
    Părinții devin uneori caraghioși prin ideile și pretențiile lor, considerând că primirea unei note rele ar distruge încrederea de sine a copilului. Dar ce altceva e viața de mai târziu, când elevul va fi adult? Un permanent examen pentru a dobândi un post, o funcție, o avansare, o creștere de salariu etc... Aprecierea celor din jur, chiar dacă nu se exprimă în note, tot o "discriminare" înseamnă. Unii vor fi evaluați ca buni, alții nu. Unii se vor realiza, alții vor rata. Viața e un continuu concurs, iar nota și concurența din școală te poate pregăti pentru asta.
    • Like 5
  • Cristian check icon
    Concluzia este ca a avea un copil, conform legilor naturii, vine automat o calificare. Genial! Tipic!
    • Like 0
  • Gabriel check icon
    De la inceput tin sa spun ca in teorie sunt de acord cu ideea articolului. Nu in totalitate insa, si am sa explic:
    da, notele au aparut ca indicatori de performanta insa ei nu exista de sine statatori ci fac parte dintr-un intreg sistem de invatamant pentru ca nota a ajuns a fi folosita ulterior in diverse clasamente ce permit accesul la educatie ulterioara mai buna sau mai putin buna. si chiar daca nu ar mai fi asa, faptul ca in anii anteriori a fost, acest fapt continua sa ramana in constiinta celor implicati o perioada. ce inseamna asta? simplu: indicatorul ala, nu mai poate fi vazut ca ceva simplu ci trebuie avut in vedere in ce fel este transmis. practic, odata cu folosirea notei in alt scop, o scoate din sfera unui simplu indicator. in acest context, noata pusa peste perceptiile de acasa despre care in mod corect vorbiti, ajunge sa fie perceputa de unii elevi si parinti drept discriminare. pot chiar exemplifica: fie-mea a terminat generala cu 10, mai putin o medie de 9 la desen in clasa 7 parca. fara sa iau in calcul ca profa respectiva avea ceva probleme la mansarda, da, comparat cu cerintele altor prfesori de desen de la alte scoli, copilul a fost discriminat din persepctiva faptului ca media era luata in calcul la admiterea in liceu. deci nota nu mai este doar un indicator.

    si in final, cel mai distractiv este faptul ca scrieti despre afirmatia parintelui respectiv. adica, il condamnati ca va judeca munca si ca spune o prosite fara sa incerce sa va inteleaga efortul si munca si ce inseamna in fapt nota aia. dar privind cat putem de obiectiv, nu acelasi lucru faceti si dvs cand ii judecati public gestul? faptul ca ii condamanti afirmatiile, nu inseamna ca va purtati exact la fel si ca nu incercati sa intelegeti de unde vin afirmatiile parintelui si ce au in spate?

    zic si eu, va rog nu dati cu parul.
    • Like 0
  • RazvanP check icon
    Cine spera ca România să fie ferită de libtardism și wokăială s-a înșelat, avem și noi "Karenele" noastre...
    • Like 2
    • @ RazvanP
      Dan check icon
      Voi îl aveți pe krăkănel, propagandistule putinist.
      • Like 1
  • Ce să-i faci, atâta minte are doamna respectivă, nu merită efortul de a discuta cu ea. E timp pierdut. E păcat doar că în cele mai multe cazuri de acest fel se ajunge la confirmarea zicalei populare "părinți tâmpiți, copii tâmpiți". Pentru că așchia nu prea sare departe de trunchi.
    • Like 6


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult