sursa foto: Profimedia
În naveta zilnică din Otopeni spre muncă, am un mic ritual. Cafeaua, traficul greoi și previzibil și Morning Glory cu Răzvan Exarhu pe fundal. E genul de zgomot bun, care te mai scoate din bucla propriilor gânduri. De data asta însă, una dintre replicile invitatului, Dragoș Stanca, un expert media pe care îl ascult cu interes ori de câte ori am ocazia, mi-a rămas în minte mult după ce am parcat mașina.
„Scrolling is the new smoking.”
La o primă vedere, părea o formulare catchy, bună de headline. Dar, pe măsură ce zilele au trecut și am intrat din nou în ritmul cabinetului, mi-am dat seama că replica asta descrie mult mai bine decât mi-ar fi plăcut realitatea cu care se confruntă tot mai mulți dintre clienții mei.
O problemă care apare rar în prima ședință, dar care rulează aproape mereu în fundal.
Puțini oameni vin la terapie spunând direct: „Am o problemă cu social media”. În schimb, apar alte formulări: „Nu mai pot să mă concentrez.” „Simt că mintea mea e mereu obosită.” „Parcă nu mai am răbdare cu nimic.” „Sunt anxios fără să am un motiv clar.”
Iar undeva, aproape inevitabil, în povestea lor zilnică apare și telefonul. Mult timp petrecut cu ochii în ecran. Mult scrolling. Mult conținut consumat fără pauză.
Și nu vorbesc aici despre un fenomen marginal. Vorbesc despre ceva profund normalizat, integrat în viața noastră de zi cu zi, aproape invizibil tocmai pentru că este peste tot.
Cercetările nu au încă zeci de ani de date. Dar sunt deja suficiente semnale de alarmă.
E corect să spunem că psihologia, sociologia și medicina sunt încă „la început de drum” când vine vorba de evaluarea efectelor pe termen lung ale hiper-digitalizării. Nu avem încă studii longitudinale pe 40–50 de ani, așa cum există în cazul fumatului, de exemplu.
Dar tendințele sunt deja clare.
Cercetările din ultimul deceniu arată: o scădere a capacității de atenție susținută, atât la adolescenți, cât și la adulți; o fragmentare constantă a atenției, cu dificultăți tot mai mari de a rămâne într-o singură activitate; o creștere alarmantă a miopiei timpurii la copii și adolescenți, asociată cu timpul petrecut pe ecrane; corelații consistente între utilizarea excesivă de social media și simptomele de anxietate, depresie, insomnie și stimă de sine scăzută.
Studii publicate în JAMA Pediatrics și The Lancet Psychiatry indică faptul că adolescenții cu un timp ridicat (peste 3 ore pe zi) petrecut online prezintă un risc mai mare pentru probleme emoționale și dificultăți de reglare afectivă. De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății și Asociația Americană de Psihologie au emis, la rândul lor, avertismente privind impactul supra-stimulării digitale asupra dezvoltării cognitive și sănătății mintale.
Nu suntem în zona de panică morală (încă), dar suntem în zona de observație responsabilă.
Doomscrolling-ul: când creierul nostru face exact ce vrea să facă
Un concept tot mai des folosit este cel de doomscrolling. Pe scurt, tendința de a consuma compulsiv știri negative, alarmiste sau anxiogene, mai ales pe rețelele sociale.
Ce ne determină să facem asta? Nu faptul ca am fi „slabi” sau lipsiți de voință.
Creierul uman este construit să caute pericolul. Biasul negativ ne-a ajutat să supraviețuim ca specie. Doar că, în mediul digital actual, acest mecanism este exploatat constant: de algoritmi care favorizează conținutul cu impact emoțional puternic; de recompense dopaminergice intermitente; de iluzia controlului („dacă mai dau puțin scroll, poate găsesc ceva liniștitor sau vesel”).
Rezultatul? Și mai mult scrolling, mai multă tensiune internă și, paradoxal, o stare psihică mai proastă decât înainte.
De ce comparația cu fumatul nu e chiar exagerată?
Când spunem „scrolling is the new smoking”, nu vorbim despre o substanță toxică, ci despre un comportament. Un comportament care, la fel ca fumatul: a fost mult timp banalizat; a fost integrat social fără prea multe întrebări; a avut efecte negative care au devenit vizibile abia după ani buni de utilizare constantă.
Nu telefonul în sine este problema. Nici tehnologia. Ci absența limitelor, lipsa pauzelor mentale și faptul că mintea noastră nu a fost proiectată pentru un flux continuu de stimuli.
Un alt punct de vedere, pe care autorul Jason K. Pargin îl formulează foarte lucid, este că nu mai vorbim doar despre consum pasiv de conținut, ci despre o dependență de atenție reciprocă.
Am ajuns atât de hiperconectați, încât nu doar că simțim nevoia să primim constant mesaje, notificări, reacții, dar trăim și o presiune continuă de a răspunde imediat.
Răspundem rapid nu neapărat pentru că avem ceva important de spus, ci pentru că nu vrem „să se supere celălalt”, pentru că „a văzut că sunt online”, pentru că tăcerea a devenit aproape o formă de ofensă. Iar în oglindă, dacă răspunsul nu vine instant, apar iritarea, anxietatea, senzația de respingere.
Ce e foarte interesant și rar discutat este că, acum 20–30 de ani, oamenii aflați într-o astfel de stare de conectare permanentă erau considerați profesioniști expuși unui risc major: manageri de top, medici de gardă, dispeceri, oameni care primeau constant telefoane, mailuri, faxuri și aveau responsabilitatea de a răspunde imediat.
Vorbeam atunci despre stres cronic, burnout, boli cardiovasculare, probleme digestive sau tulburări de somn.
Astăzi, același tip de presiune psihologică a devenit norma pentru aproape toată lumea. Diferența este că nu mai vine doar dinspre job, ci din toate direcțiile, 24/7, iar corpul și psihicul nostru reacționează la fel ca atunci: cu oboseală, iritabilitate, anxietate și epuizare.
Ce putem face, fără să apelăm la soluții extreme?
Nu cred în detox-uri digitale radicale sau în demonizarea tehnologiei. Trăim într-o lume digitală și nu avem cum să ne întoarcem în peșteri.
Dar cred în conștientizare și ajustări realiste: perioade zilnice fără ecrane, mai ales dimineața și seara; atenție nu doar la cât stăm online, ci și la ce consumăm; antrenarea deliberată a atenției (citit, activități fără multitasking); și, uneori, o conversație sinceră despre relația noastră complicată cu telefonul.
Pentru că, la fel ca în cazul fumatului, schimbarea care rezistă pe termen lung nu începe cu interdicția, ci cu înțelegerea costurilor pe care corpul nostru le plătește.
Iar unele dintre ele sunt deja vizibile, chiar dacă noi încă le tratăm ca pe un zgomot de fond.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.