Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

5 semne că școala românească scoate oameni „defecți”

Fata biblioteca

Foto: Guliver Getty Images

De multe ori în psihoterapie vorbim foarte mult despre influența părinților în felul în care am evoluat și în care vedem viața. Cel puțin la fel de importantă este infleunța culturii în care creștem. Zic „cel puțin la fel de importantă” pentru că, dacă ne gândim că și părinții noștri au avut parte în mare măsura de aceeași educație culturală, putem considera că multe dintre lucrurile spuse și făcute de ei erau dictate cultural. Deci, influența culturală poate fi chiar mai importantă decât cea a părinților din multe puncte de vedere. Școala este un mediu în care se învață nu doar materie, cât (poate mai ales) cultură. Se învață cum să funcționezi în societatea din care faci parte. Aici se aleg roluri, se prescriu destine și se aleg atitudini pe care, mai târziu, va fi foarte dificil să le schimbăm. Din acest motiv, este important să reflectăm ce anume învățăm în școală despre a fi om, apoi femeie sau bărbat, apoi parte dintr-un grup (școală, oraș, grup etnic, religios etc.).

Ajunsă la vârsta adultă îmi dau seama cât de nocivă a fost și este educația primită în școală. Când eram eu la școală nu prea aveam timp să contemplez la acestea, eram prea ocupată să fiu cea mai bună din clasă și să îmi antrenez memoria vizuală pentru olimpiade. Asta pe lângă preocupările legate de colegi, viață socială, că sunt prea grasă, am ochelari, nu mă place X și tot așa. Însă acum, lucrând cu clienții și vorbind cu copiii din jurul meu care sunt încă la școală în România încep să-mi amintesc și am tot felul de revelații, care mai de care mai „iluminatoare”. 

Am detaliat aici câteva lucruri care se învață în școală (și le-am învățat și eu) și pe care ar fi bine să ne gândim cât timp vrem să le mai perpetuăm. Este important de menționat încă de la început că aceste lucruri nu sunt emise de către cadrele didactice, nu este vorba aici despre ele. Ci despre moștenirea noastră culutrală, transmisă în contextul școlar, învățătorii și profesorii fiind tot români, ca noi toți. Felul în care am organizat sistemul de învățământ ne reflectă valorile sociale și culturale și pe perpetuează în mințile generațiilor viitoare. Așadar:

1. Ori ești cel mai bun, ori ești „stricat” pe undeva.

Fiecare părinte își dorește ca fiul sau fiica lui să fie cel mai bun/ cea mai bună din clasă. Acest lucru este o imposibilitate statistică. Pe curba lui Gauss, 68% din oameni sunt în medie, deci nici foarte buni, nici la coada clasamentului. Să fii cel mai bun este o excepție. Însă, pe lângă ce își doresc părinții, cadrele didactice își doresc și le face plăcere să lucreze cu copiii cei mai cooperanți și care au rezultatele cele mai bune. Într-un fel este firesc, sunt foarte mulți copii în clasă, nu este spațiu și timp pentru a lucra cu plăcere cu copiii pe mai multe niveluri. Însă eu vreau să mă axez pe ce înseamnă asta pentru copil. Copiii tânjesc după validare. Toate acțiunile lor se vor concentra către a primi o formă de recunoaștere. Așa că, la început, ei încearcă și își doresc să facă pe plac profesorilor și părinților și să facă performanță. Totuși, fiecare are modalitatea lui de a fi inteligent și talentat, iar în note se reflectă în principal inteligența verbală și capacitatea de a memora. E normal, atunci, ca nu toți să ia note bune. Ce se întâmplă cu cei care nu sunt printre primii? Părinții fac acasă eforturi să tragă de ei, să îi convingă să „învețe” (ce înseamnă asta, mai exact?). Când încă nu reușesc, încep certurile și reproșurile. Atunci mesajul pe care îl primește copilul este că nu este capabil, că dezamăgește, că este „stricat”. 

2. Nu este productiv să ai păreri.

Cui i-a folosit vreodată la școală să contrazică un profesor sa ridice mâna. Dacă scopul principal sunt notele, părerile personale nu își au locul în procesul de notare, așa că la ce bun să spui ce crezi tu? Mai ales când nu te întreabă nimeni. Accentul se pune pe acumulare de material, nu pe logică sau originalitate. Nu trebuie să ne uităm mai departe de examenele naționale ca să avem exemple. Comentariile literare pe care trebuie să le compună elevii sunt doar bucăți de vorbe puse împreună pe care ei le învață pe dinafară. Dacă își spun părerea, efectiv pierd puncte. Deci cine e nebunul care ar vrea să facă asta cu tot dinadinsul? Drama este că nespunându-și părerile ajung să nu le mai aibă, pentru că nu au unde să le exerseze. Și legăturile neuronale nefolosite se pierd. Se fortifică, în schimb, legaturile cele mai folosite. În cazul acesta, cele care au legătură cu memorarea.


3. Win or die trying.

Notele, premiile, ierarhiile încurajează copiii să fie competitivi într-o manieră nesănătoasă. Atunci când pierd, ei plătesc costul stimei de sine și al decăderii în ochii celorlalți. Așadar, să iei note mici, să scazi în clasament, să îți ia cineva locul din vârf este foarte periculos pentru copii, miza este foarte mare. Atunci, competiția nu va mai fi una bazată pe fair-play și dorință de a deveni mai bun. Va fi una concentrată pe a împușca note, a copia, a învăța doar când știi că te ascultă. Și stres. Foarte mult stres. În rest, dragoste de cunoaștere nu are nimeni. Curiozitatea moare pe altarul notelor la teză. Dar părinții sunt mulțumiți, profesorii spun cuvinte de laudă, toată lumea e fericită.

4. Evaluarea propriei persoane este mereu făcută prin ochii celorlalți.

Ceea ce contează cât timp ești la școală este cum te văd alții. Ce părere ai tu despre tine nu pare să conteze sau să te ducă mai departe către scopurile tale. Cei care îți decid destinul sunt ceilalți. Ei îți pun notele, ei te cataloghează ca fiind prost sau deștept, ei îți prezic dacă se va alege ceva de tine sau nu. Am auzit de multe ori despre profesori spunând elevilor să nu mai dea la liceu, că nu intră. Să nu dea admitere la facultate, că nu au nici o șansă. Dacă ești cel mai bun din clasă, nu ai cum sa eșuezi, pur și simplu este imposibil. Fă ce vrei acum cu presiunea asta. Cu alte cuvinte, îți spune mereu altcineva care îți sunt șansele și la ce ai dreptul sa aspiri, când și dacă ai voie să mai și greșești. 

5. Dacă ești la coada clasamentului, acolo o să rămâi.

Eșecul școlar pare să fie total atribuit persoanei care este copilul respectiv. Dacă ai eșuat în sistemul acesta de învățământ, ești un eșec ca persoană. Acesta este suma totală a capacităților tale. Un elev „prost” este privit cu lipsă de respect atât de câtre profesori, cât și de către colegi. Este așezat în ultima bancă, trecut cu vederea, nu se așteaptă nimeni de la el sau ea să își depășească nivelul. Să nu creadă nimeni în tine doare, iar un copil îndurerat nu se va simți motivat să depună mai mult efort, nu se va simți capabil să contrazică așteptările celorlalți.

De multe ori, părinții nu împing copiii către performanță, însă, copiii sunt, totuși, foarte stresați. De ce? Pentru că este în joc rolul care li s-a asignat și cu care, acum, se identifică. Este în joc stima lor de sine, cu fiecare examen important se joacă ruleta „Sunt prost sau deștept?”, „Am sau nu șanse în viață?”. Ei singuri nu pot decide, nu părerea lor este cea care da definiția vieții lor. Din școală ei învață că nu își pot decide singuri destinul, nu îl pot schimba dacă li se pare că li se potrivește, sunt blocați în rolurile în care s-au nimerit. Aleargă după niște note care par să se obțină arbitrar, în speranța că vor face pe plac celor din jurul lor. Sunt concentrați pe formă și nu pe fond. Iar forma fără fond este o moștenire culturală românească pe care o transmitem din generație în generație. Până când?

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Excelent articolul!

    Prima caracteristică tipic românească pe care o atribui eu școlii din prezent este minciuna/falsitatea, încă din clasele primare: se pune ștacheta sus, cât mai sus, se fac la clasă „avioane”, acasă iarăși se pretind celor mici să facă „avioane” din culegeri, și din toată această muncă la nivel înalt, elevii rămân cu foarte puțin. Mai rău, rămân cu impresia că ei nu se pot descurca singuri, că au nevoie de ajutor. Asta vrem, să facem din ei niște asistați?

    Cred că sistemul românesc de învățământ seamănă izbitor cu economia românească de stat: efort mare alocat, rezultate slabe, uzură înainte de vreme. O mare porcărie, o anomalie care trebuie să dispară cât mai repede!
    • Like 0
  • Diana N. check icon
    Mi-a placut si articolul si ideea de a incerca sa identificam franele pe care ni le punem involuntar (noi, societatea romaneasca din acest moment).
    E limpede ca ne vin de undeva usurinta de a accepta ordine si umilinte, de a trece cu vederea furtul, frauda (apropo de copiatul masiv din scoala noastra, fara vreo sansa de a fi eradicat), lipsa de repere ierarhice bazate pe merite si talent... Dar sa nu ne iluzionam: asa e societatea noastra intreaga, de la sat pana la capitala, cu totii am trecut prin matrița asta (specialisti si muncitori necalificati, tineri si batrani, viteji si lasi) si nimeni nu cunoaste o alta reteta de aplicat unei tari intregi. E o lupta individuala, dar mereu va veti lovi de cei care nu "lupta", care cred ca aceasta e normalitatea si nu simt ce e pervertit aici.
    Binele si raul - despre a respecta regula, nu a te preface ca o respecti (convins ca si ceilalti sunt impostori si ca fiecare se "descurca"), despre a crede ca exista cu adevarat ceva respectabil si entuziasmant - despre asta cred ca e revelatia unor romani care au crescut... Fiecare o aplica in felul sau si se elibereaza intorcandu-se la primele notiuni de morala (apropo, nu doar scoala, ci si biserica noastra ne invata sa ne prefacem), le aplica, respecta norme, cuvantul dat, munca, valoarea... iar viata devine simpla si bucuriile multe.
    • Like 1
  • Alien check icon
    6. Succesul "scolii" romanesti e dat de cei 3 olimpici "scosi" care nu-s scosi de scoala ci de "scoala paralela" a meditatiilor extrascolare.
    7. Ne laudam ca producem hamsteri cu tastatura care lucreaza la Feisbuc. Feisbuc is evil, au o etica dubioasa si sa lucrezi pentru ei nu are nimic de lauda, decat daca singura valoare in care crezi e banu'.
    8. In ciuda celor cu 10 pe linie cu care ne laudam n-am produs niciun premiu Nobel, nicio medalie Fields, niciun antreprenor de geniu, nici macar un activist, oengist sau hastagist cu adevarat deosebit. Unii produc 10 pe linie si olimpici, altii produc oameni remarcabili. Pana si infractorii pe care ii producem sunt banali, predictibili si de anvergura limitata.
    9. Conform statisticilor PISA, numarul celor cu competente ridicate este la jumatate fata de numarul celor care se nasc taletati. De exemplu nu producem 0.9% performeri in matematica. Daca tinem cont ca se nasc 2% dotati natural pentru matematica, mai mult de 50% dintre ei sunt "pierduti" de catre sistemul nostru cel axat pe olimpici si 10 pe linie.
    • Like 0
  • Ionel check icon
    Prima data ar trebui sa invatam gramatica atunci cand redactam un text si il publicam ! Cand afirmi in titlul articolului ca "5 semne că școala românească scoate oameni „defecți”", inseamna ca toti suntem defecti, inclusiv cel ce scrie! Acum fiecare cu pareea lui despre el, dar sa generalizam !!!! Este prea mult ! Daca scria "5 semne că școala românească scoate SI oameni „defecți”" era cu totul altceva.
    • Like 0
    • @ Ionel
      Nu a gresit cu nimic, pentru ca scoala romaneasca scoate numai defecti mental si cultural. Asta pentru ca sistemul de invatamant se incapataneaza sa fie la fel ca cel din urma cu 30 de ani, adica la fel de prost. Este un sistem care preda numai toceala, diferente intre elevi, stres, discriminare, anxietate, mentalitate preconceputa, si mai ales memorare inutila si teme, multe teme ptr. acasa. Cand o sa se schimbe cu un sistem de predare cognitiv, adica pe cel de dezvoltare si logica, cu interactionarea elevului si mai ales a grupului de clasa, nu doar cu cei din primele banci cu note mari si multe olimpiade, iar cei din ultimele banci aratati cu degetul, catalogati lenesi si prosti, atunci inseamna ca prima generatie de copii o sa aibe sanse de un viitor mai bun si diferit de prezentul cu olimpici putini(care oricum or sa emigreze la maturitate) si analfabeti functionali multi.
      • Like 1


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult