Foto: Getty Images
S-a scris mult zilele acestea despre educația sexuală a copiilor, mai ales despre introducerea ei în programa școlară. Este foarte bine, și eu cred asta. Deși mi se pare că primii care le fac copiilor educație sexuală ar trebui să fim noi, părinții, este ok să le facă și psihologul sau educatorul pregătit, dacă eu nu mă descurc. Mă simt cam aiurea să vină copilul meu de 4-5 ani acasă și să știe de la altcineva cum să se protejeze, de ce să nu i se atingă părțile intime, cum se numesc, cum se fac copiii când eu sunt prima persoană care trebuie să o facă, dar mă înțeleg și pe mine că am dificultăți în a vorbi despre sex. Mă înțeleg, dar nu pentru mult timp, vă rog. Hai să ieșim din găoace, din pudoare, din lipsa de cultură și informare, hai să credem și noi psihologii mai degrabă decât alte persoane care spun să nu vorbim cu copiii despre sex, că or să îl facă mai repede. Nici gând. Studiile arată contrariul! Deci hai să se facă în școli dacă noi nu putem, însă hai să ne împingem un pic granițele să le vorbim noi despre sex și sexualitate, aceste două laturi atât de intime ale identității noastre. Cu alte cuvinte, luați-vă niște ședințe de consiliere la psiholog și vorbiți despre de ce vă e rușine, frică, groază, despre ce simțiți legat de sex - dacă e doar un zâmbet pe buze și o relaxare în corp care apar când auziți acest subiect, sau dacă mai apar și constricții, tensiuni, senzație de greață etc în corpul vostru. Corpul știe mai multe decât mintea.
Pentru că, să vorbim deschis, vorbim cu copiii nu doar despre cum se numesc părțile intime și cum se fac copiii, ci și despre protecție împotriva abuzului sexual. Asta aș face eu acum, m-aș apleca către partea de protecție a educației sexuale. pe care copilul are nevoie să o știe de la mine. Sexul e frumos, e înălțător, e plin de plăcerea de a trăi, dar poate avea pentru fiecare dintre noi și conotații grele. Acestea din urmă ne fac să nu abordăm subiectul și, la 8 ani să mai credem că copilul nostru nu știe cum se fac copiii. Că el e mai inocent, așa.
Atingerea confuză, despre ea e nevoie să vorbim. Despre atingerea aia care e de la cineva care pare bun și iubitor, dar se simte ciudat rău!
Abuzul sexual este rana sacră, spunea Peter A Levine, PhD, unul din cei mai mari oameni de pe planetă care știu să renegocieze trauma cu ajutorul corpului și conexiunii umane. În peste 90 % din situații, el se întâmplă cu persoane din familie sau din cercul apropiat al familiei. Dacă procentul acesta e așa de mare, hai să vorbim copiilor despre acest lucru. Oare cine poate să te atingă într-un fel confuz? (vă rog, căutați pe google good touch, bad touch și confused touch! Atingerea confuză, despre ea e nevoie să vorbim. Despre atingerea aia care e de la cineva care pare bun și iubitor, dar se simte ciudat rău!
Deci, oare cine te poate atinge într-un fel confuz? Îmi pare tare rău să îți spun, dar mințile unor oameni sunt foarte ciudate și e posibil ca oameni dragi, la care să nu te aștepți, să te atingă așa. Profesorii, familia, unchii, mătușile, preotul, vecinul.
Dar oare nu se sperie? o să întrebați. Ba da, un pic da. Însă dacă au o relație bună cu cei dragi, bunul relației va prima în instinctul copilului și își va zice instant - hmmm, nu, bunicul nu. Dar parcă proful ăla de tenis se uită cam ciudat. Parcă unchiul ăla...Înțelegeți? Instinctul lor de copil, the gutt feeling le va zice dacă da sau ba.
Bun, le zicem lucrurile astea. Dar mai e ceva, care este dincolo de ce le zicem, dincolo de câtă educație sexuală primesc. Este vorba de un lucru la care și mie îmi e groază să mă gândesc, dar la care m-am împins să mă gândesc dintotdeauna - Cât de mult îi dau copilului meu sentimentul că e protejat? Vorbim de iubire necondiționată, de cum îi arăt că îl iubesc, dar de bucata asta nu prea vorbim. Știți de ce? Că nu conștientizăm cât de lipsiți de protecție am fost noi când eram mici. Ce neprotejați am fost! Lăsați cu anii la bunici? Lăsați la prieteni de familie, cu copii mari sau adulți cu minți bolnave? Neascultați când ziceam că unchiul ne pupă nu știu cum și zicându-ni-se că ni se pare și nouă? Foarte neprotejați. Pentru că cine nu a fost protejat, ori o face excesiv, ori nu o face deloc.
Mai e încă ceva înainte să vă zic de protecție. În abuzul sexual este un ceva subtil de prădător - victimă. Studiile pe pedofili și pe abuzatorii sexuali au arătat un lucru - că acești prădători adulmecă, miros care sunt copiii victimă. În unele studii, abuzatorii sexuali au zis că dintr-o clasă de 30 de copii, ei îi văd pe cei doi care sunt lipsiți de protecție. Îi văd pe cei doi unde o să meargă. Fiindcă cei doi nu au protecție. Se citește în ochii lor....
De aceea scriu lucrurile astea acum, fiindcă a se simți protejat e o dimensiune la care nu prea ne gândim când vine vorba de educația sexuală. Deci, pe lângă discuțiile despre sex, e nevoie să dezvoltăm latura de protecție a relației - cu cine las copilul? care sunt persoanele de încredere? Dacă îmi zice copilul ceva, îl cred?
Cum îi dau protecția aceea, concret? În primul rând, fiind de partea lui oricând. Și acest - "Sunt de partea ta" e un ceva de dezvoltat. Ai dat cu piatra în cap unui copil? Prima oară sunt de partea ta, apoi reparăm noi. Ai luat o notă proasta, te-ai certat cu doamna educatoare? Sunt de partea ta prima oară, Nu mă duc să verific cu ea dacă copilul meu minte sau nu. Ai zgâriat mașina vecinului? Of of, sunt de partea ta, hai că văd eu cum fac. Ai făcut un rău altcuiva? Nu-mi place asta, dar sunt de parte ta. S-a uitat la tine și te-a atins într-un fel profesorul de baschet? Înjuri și te duci să faci ce ai de făcut. Faci scandal. Cu trâmbițe. Te-a bătut nu știu ce copil? Hai să nu mai înțelegem atâta pe ceilalți copii, cum e trendul. Ok, nu ne ducem să țipăm la copil, dar luăm atitudine - vorbim cu tata, cu mama copilului. Dacă copilul meu vede că fac ceva, că mă duc și mă agit pentru el, va ști că merită protecție. Dacă nu îl abuzez eu, va ști că merită protecție. Și poate că nici atunci nu va fi protejat.
E mult despre asta în educația sexuală a copiilor. E cel mai mult despre asta. Sunt de partea ta!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu ar fi neapărat mai bun: medicul are altă treabă. Statul cheltuiește o grămadă de bani cu formarea medicilor. Care ar trebui să facă ce au învățat: să vindece ori să prevină cu instrumente specifice medicinei, analize, investigații, vaccinuri. Predarea e un instrument specific învățământului. Deși aparent o variantă bună - au cunoștințe temeinice - totuși ei nu au formare pedagogică. Ei se pricep/ ar trebui să comunice cu pacientul. Ceea ce e foarte departe de cum să comunici cu o clasa de 30 de elevi și s-o stăpânești, vrei nu vrei când vorbești de așa ceva începe imediat hlizeala și panarama. Folosirea medicilor pentru astfel de educație este din partea statului o risipă și o relicvă comunistă. Mai ales în contextul deficitului actual.
Educația sexuală inclusiv prevenirea abuzului o fac de cele mai multe ori cadrele didactice. A, că profesorii/ învățătorii români nu vor/știu e altceva. Pot învăța.