Cineva mi-a spus odată că prezentarea numelui tău într-un discurs este poate mai importantă decât prezentarea discursului propriu-zis. Într-o lume în care miliarde de oameni aspiră la „5 minute de faimă”, șansele să ți se rețină numele sunt extrem de mici.
Cu toate acestea, eu nu am ținut să mi se rețină numele, ci… să-mi fac un nume. Maria, „fata cu suflet de artist”…
Să mă explic.
Povestea mea începe acum ceva timp. În orașul de provincie în care m-am născut, numele meu rezona „social” foarte bine, așa încât destinul meu fusese cumva scris de dinainte. Oamenii mari se asigurau că nu voi devia de la traseu, punându-mi iar și iar aceeași întrebare: „- O să te faci și tu doctor ca tati?”
Răspunsul meu era întotdeauna „- Nu!”, după care venea sentința lor implacabilă: „- Ei, lasă, mai ai timp să te gândești”.
De ce? Pentru că ceea ce voiam eu să fac nu era ceva „de viitor”, după părerea lor, iar o profesie - îmi repetau - ar trebui să îți asigure o siguranță financiară. Nu o să vă mint, când ai șase ani și un vis greu de atins în țara noastră oamenii te privesc clătinând din cap.
Norocul meu este că timpul m-a învățat că nu trebuie să fii artist ca oamenii să te privească așa. Iar cu asta mă apropii de momentul în care am zis că nu mai vreau să mă joc de-a actrița, ci chiar vreau să devin una.
Adică aproape am repetat anul școlar ca să pot face ceea ce îmi doresc.
În februarie 2022, după încercări nenumărate de a mă face remarcată în domeniul actoriei, am primit o propunere de rol pentru un film internațional. Nu cu mult timp în urmă luasem decizia de a face un pas mare în „cariera” mea, și anume de a mă înscrie la o agenție de casting. Așa cum anticipasem, chiar a fost pasul cel mare, deoarece după acea decizie oportunitățile au început să apară.
Exista însă o problemă. Încă eram elevă! Iar filmările la care participam nu erau prevăzute cu program flexibil pentru elevi, deși intervalul de vârstă era 17-65 ani. Astfel, am avut de luat o decizie deloc plăcută pentru mine: a trebuit să iau decizia să-mi pun studiile pe pauză într-un mod neoficial. Cum adică? De la un elev premiant și cu zeci de concursuri la care am participat, am devenit eleva care nu trecea pe la ore și care abia obținea note de trecere când apărea. De ce am făcut asta?
Din dorința de a face altceva decât mi-a fost „scris”! Din dorința de a-mi cultiva talentul și a-mi urma pasiunea, chiar dacă unii consideră că alerg după cai verzi pe pereți. Sunt o fire ambițioasă și mi-am dorit întotdeauna să-mi câștig banii mei, să-i scutesc pe părinți de cheltuieli. Anul trecut, când am ajuns să particip la filmări, am resimțit această ambiție cel mai tare. Tot în acea perioadă am început să iau niște cursuri de actorie ca să mă ajute cu admiterea la UNATC. Fiind destul de costisitoare, asta se resimțea financiar în familia mea, iar acest proiect venise ca o oportunitate de a-i ajuta pe ai mei cumva. Deși am fost susținută mereu de părinți, iar decizia aceea a venit mai mult în sprijinul lor, decât ca o necesitate, sunt conștienta că există familii unde resursele financiare sunt atât de limitate, încât nici măcar nu se pune problema de astfel de cursuri sau activități extrașcolare.
Și știu că pare greu de crezut, dar lucrurile încep să se schimbe în bine chiar și la noi. În Timișoara, am auzit că deja au început să fie puse la dispoziția comunității spații în care tinerii se pot întâlni pentru a-și dezvolta propriile idei și proiecte. Administrația locală vizează domeniul creativ, punând la dispoziția comunității în mod gratuit săli în care se pot desfășură expoziții, conferințe, lansări de cărți, chiar și spectacole de teatru sau proiecții de film. Cu puțină muncă și implicare din partea noastră, în curând nu va mai fi nevoie să alegem între școală și „extrașcoală”, iar cei cu mai puține posibilități materiale vor putea descoperi la rândul lor ce înseamnă să lupți pentru un vis.
Ar fi minunat ca aceste spații destinate lucrului creativ să devină disponibile în majoritatea orașelor. Arta nu este doar un mod de a-ți petrece plăcut timpul liber, ci și un mijloc de educație, de autocunoaștere, iar acest proiect poate veni și în ajutorul celor care încă nu și-au descoperit vocația sau visul.
Doar așa vom putea face „pasul cel mare”, adică schimbarea de mentalitate. Doar așa „artist” nu va mai însemna „muritor de foame”.
PS. Îndrăznesc chiar să lansez provocarea „Suflet de artist” pentru copiii și tinerii care se recunosc în experiența mea. Postați pe rețelele sociale o poză cu voi șinând în mâini pancarta „AM SUFLET DE ARTIST”. Înainte de a încheia, am un experiment dedicat celor care nu cred în artă. Închideți ochii și spuneți-mi ce vedeți. Răspunsul va fi cu siguranță nimic. Pentru că asta am vedea noi fară artă, deoarece tot ce ne înconjoară este ARTĂ. Arta este singurul loc în care poți cunoaște libertatea, căci ea nu impune limite. Acest articol este despre mine și despre noi toți. Uniți prin artă este locul în care gândiri diferite se întâlnesc și creează o țară ceva mai bună.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu te da batuta, urmeaza-ti pasiunea in viata.