Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Am 37 de ani, nu am boli grave, dar pe mine coronavirusul m-a atacat în așa măsură încât, dacă nu aș fi trecut rapid pe tratament specific, nu știu cum m-aș fi vindecat

Medic secție Covid

Foto: Julian Stratenschulte/ AFP /Profimedia

Încă un articol despre covid. Avem lucruri mai bune de făcut decât să îl parcurgem: cărți de citit, oameni de iubit, mese de pregătit, drumuri de bătut, rugăciuni și speranțe de înălțat. Așadar, pentru a-i scuti cititorului pierderea a câteva minute din viață (timpul e resursa neregenerabilă cea mai de preț), spun din capul locului că am doar două idei de transmis. De va dori, cititorul le va urmări în dezvoltarea lor. De nu, iată-le în esență concentrată:

Unu. Mi se pare esențial ca, de la primele simptome, pacientul să înceapă tratamentul. Am 37 de ani, fără boli grave (doar un risc înalt de glaucom), dar pe mine acest virus m-a atacat în așa măsură încât, dacă nu aș fi trecut rapid pe tratament specific, nu știu cum m-aș fi vindecat. Nu înțeleg așadar de ce, pe lângă campania media mască-distanțare, nu se insistă pe recomandarea ca medicul de familie să fie contactat în regim de urgență, de la primele simptome – altfel, acest virus tenace și perfid se întărește asupra organismului. 

Doi. Este important să menținem un echilibru și să ne ferim a-l condamna pe celălalt sau a ne plasa în tabere. În această nouă situație intră atât de mult necunoscut, atâtea dileme inclusiv printre specialiști, încât e o dovadă de temeritate să adoptăm un ton foarte radical, definitiv sau sigur pe sine.

Să revin acum la primul punct. Pe 15 octombrie, am avut primele simptome, pe care le-am pus pe seama unei răceli: dureri musculare, nas înfundat, o mică durere în gât. Umblam încă în picioarele goale, cu pantofi decupați, iar la ora șapte ieșeam în haine prea subțiri pentru aerul dimineții. Nici prin gând nu mi-a trecut că e posibil să fi luat coronavirus. Joi am avut aceeași stare de rău, dar suportabilă. Vineri seara am aflat că o bună prietenă avea virusul. În urmă cu o săptămână ne întâlniserăm: am stat aproape două ore în mașină, din Unirii până în Ilfov, unde locuiește ea. Am purtat amândouă mască, deși eu cu intermitențe: drumul lung m-a silit să mănânc câte ceva și să beau apă. (Nu am împărțit mâncarea, deoarece prietena mea tocmai începuse o dietă.) Sâmbătă a început să îmi fie mai rău: apăsare pe plămâni, greutate de a respira. Dacă vorbeam la telefon, mă grăbeam să închei, după 3-4 fraze oboseam. Eram singură (din fericire, debutul simptomelor m-a prins într-o perioadă cu foarte puține contacte) și vorbeam la telefon cu familia și prietenii. Nu făcusem testul, fiind week-end, și nu aveam nicio rețetă pe care să o iau. Simțeam că starea de rău se amplifică, dar nu mi se părea suficient de grav încât să sun la salvare. Am decis să aștept ziua de luni pentru a face testul. Și asta mai mult la insistența celor din jur, eu încăpățânându-mă să rămân la ceai de mentă și paracetamol. Rezultatul la test (pozitiv) a venit marți. Abia de atunci am beneficiat de tratament specific, grație medicului de familie și unor rude apropiate, medici. Consultarea a fost făcută telefonic, prin descrierea simptomelor. Rețeta a fost scrisă și trimisă pe whatsapp, dată mai apoi unei vecine care mi-a lăsat medicamentele la ușă. Antibiotice (pentru probabila infecție de la plămâni), antiinflamatoare, anticoagulante. 

Ziua de miercuri (cea mai grea dintre toate) m-a prins așadar luând medicația corespunzătoare. Totuși, senzația de apăsare în piept sporea, se adăugau junghiuri în spate (în dreptul plămânilor), iar un telefon dat de părinți seara i-a alarmat pe aceștia peste măsură, pentru că aveam vocea slabă și am încheiat discuția abrupt (simțeam că vorbele îmi iau aerul). 

Ziua de joi și vineri s-au scurs cam în același ritm. În plus, aveam o stare de somnolență, iar capul îmi era greu (un soi de pâclă și de vertij), membrele, la fel (îmi și amorțeau uneori). Sâmbătă am avut dureri de stomac, dar cauzate, probabil, de antibioticul căruia uitasem să îi adaug pastila de protecție gastrică. O stare de slăbiciune generală m-a făcut să nu pot coborî din pat. În ciuda sfatului medicului de a face sport măcar 20-30 de minute, neglijasem mișcarea și am căzut într-o stare de letargie. Nu mai aveam puterea (și nici interesul!) de a lua tratamentul, de a-mi face injecțiile, de a bea apă, de a mânca. M-aș fi lăsat să zac, să mor chiar, așa cum sunt mărturiile celor cuprinși de avalanșă, care simt că nu mai vor să iasă din zăpadă, li se pare chiar cald și bine și ar vrea doar să doarmă. Apoi, ziua de duminică a venit cu ameliorarea stării. M-am simțit atât de bine duminică seara, încât medicul a decis să opresc antibioticele (le luam deja de 5 zile), ca și celelalte medicamente mai tari. Am rămas doar cu vitaminele. Luni și marți mi-am recăpătat energia, pofta de viață și de atunci mi-a fost tot mai bine. 

Așadar, acum, când am trecut deja prin asta, mă gândesc: există foarte mulți oameni care cred că sistemul imunitar trebuie lăsat să lupte singur, să își facă datoria. Oameni care, precum propriii părinți, merg la doctor doar când nu mai au de ales. Oameni care bravează, continuă să muncească foarte mult, simt că nu au dreptul să se alinte (li se pare un alint să ceară ajutor) mergând la doctor. Genul acela de oameni extraordinari, printre care am crescut la țară, care se gândesc mereu și mereu la ceilalți, iar pe ei se pun pe ultimul loc, spunând că nu au să crape, trebuie doar să mai îndure puțin. Și va trece, ca și altele. Scriind acest articol, la ei mă gândesc în primul rând. Dar ei nu citesc articole, nu țin legătura cu doctorul prin telefon, poate nici nu au 800 de lei de investit într-un ”moft de răceală”. (În jur de 800 de lei m-au costat pe mine testul și medicamentele.) Ei sunt cei mai în pericol, nu doar cei în vârstă și cu alte boli. Ci efectiv cei care iau virusul și rămân la ceaiul de mentă și paracetamol, până ce ajung să facă pneumonie sau alte complicații. Pe ei sistemul nu îi poate ajuta – ca să fii ajutat trebuie să spui, să faci un pas, să suni medicul de familie. Am scris ”medic de familie” și nu ”ambulanță”, tocmai pentru că la început simptomele pot fi slabe, dând impresia că nu justifică apelul la 112 (mai ales că percepția generală este că serviciul e copleșit de apeluri). Cu toate astea, exact când simptomele sunt încă slabe trebuie acționat corespunzător.

Iar cititorului răbdător îi spun că am ajuns și la punctul doi al expunerii mele. Din media și rețelele de socializare, observăm adesea unele luări de poziție foarte tranșante. Din fericire, aceiași oameni, în context privat și atunci când trebuie să acționeze concret (nu doar să posteze o opinie), sunt mult mai rezonabili, mai generoși. Însă ceea ce se degajă, ca general curent în societate, este o nouă scindare – nu pe criterii politice (deși se remorchează uneori la politică), ci cauzată de virusul însuși. Uneori suntem prea alarmați și înfricoșați: iar atunci celălalt încetează să mai fie un om, devenind un organism posibil contaminat, posibil contagios. Alteori suntem excesiv de nonșalanți, de degajați. Acestea sunt, cred, două extreme. Iar în toată discuția aceasta se adaugă, cu o aprindere de nebănuit, subiectul libertății religioase și cum se poate manifesta ea în aceste zile. Din capul locului, voi spune că am avut puține perioade de pace interioară atât de intense ca aceste perioade de claustrare (lunile martie-aprilie, iar acum izolarea mea individuală). Am continuat să particip la slujbele religioase, ascultându-le la radio. Am continuat dialogul cu duhovnicul, sunându-l. Am regretat totuși că m-am îmbolnăvit și nu pot urca dealul la Patriarhie, de ziua sfântului Dumitru. Am simțit solidaritatea colegilor și prietenilor care îmi transmiteau că se roagă pentru mine. Așadar, nu mă revolt pentru unele decizii ale statului, deși stabilesc restricții. Dar nici nu putem ignora marea agresivitate prin care media prezintă activitatea Bisericii.

Poate că aveam cu toții nevoie să punem o frână în acel iureș bezmetic în care intrasem. Da, nu e o fericire să nu mai ieși din casă 14 zile sau mai mult (personal, mă simt zăvorâtă, iar starea mea fizică este deteriorată din pricina asta). Însă umanitatea a cunoscut perioade mai rele. Dacă te nășteai în jurul anului 1900, ai fi trecut prin ambele războaie mondiale, prin epidemii de tifos, prin foamete și, cu puțin noroc, și prin colectivizare, naționalizare, închisoare și deportare. Asta ar fi fost cu adevărat ceva impresionant, drept cazier istoric. Desigur, are și secolul nostru răul său insidios și nu mai puțin primejdios (tocmai pentru că e mai cosmetizat), dar încă suntem grabnici la a ne plânge. De asta întreb: oare pandemia nu a adus și un prilej de reflecție? Poate ne aduce tuturor tocmai un îndemn la o reevaluare a noastră înșine, un îndemn la răbdare, la interiorizare, la a face un pas înapoi din prea mult zgomot și prea multă zbatere. Și un pas înapoi dintr-o veselie factice, care ajunsese uneori să semene cu o grimasă. Bem, mâncăm, ne veselim, mergem la grătar, la concert, la munte, la mare. Muncim bezmetic, o luăm de la capăt. Asta e viața? Doar atât? Felul unu, felul doi, desert și o notă de plată? Cumva, deși în jurul nostru era multă suferință, ea era spartă în cioburi, trăită pe rând de fiecare din noi, în singurătate. Acum suferim cu toții deodată, amenințarea planează asupra tuturor (organic și economic), iar asta poate crea, dacă ne îngăduim, o solidaritate și o trăire mai profundă. Dar, întrebarea este, ne îngăduim această solidaritate? Sau ne aducem învinuiri reciproce (goana după vinovați), neuitând noi, ca români, să ne autoflagelăm și să mai aruncăm niște pietre în noi înșine, în poporul acesta și în istoria lui?

Noi suntem urmașii lui Ștefan cel Mare? Ai lui Constantin Brâncoveanu? Noi suntem nepoții bunicilor și străbunicilor noștri? Este incredibilă uneori graba de a călca în picioare valori, monumente, rădăcini. Este incredibil să vezi cum presa instrumentează o campanie împotriva Bisericii, familiei, școlii, tradiției. Cum oamenii sunt montați unii împotriva altora, pe rând, pe clase și categorii socio-profesionale.

Patriarhia a ales anul 2020 drept anul omagial al marilor filantropi români https://marifilantropi.ro/. Nu e vorba doar de reginele României, sau Elena Cuza, sau episcopi și mitropoliți. Ci sunt și boieri care au ridicat școli, au ctitorit biserici, au tipărit cărți. Tipărirea de carte este văzută efectiv ca un act de filantropie, pentru că ea scoate din ignoranță. Badea Cârțan, cel care a cărat mii de cărți pe spatele măgărușilor din turma sa, era vânat de siguranța austriacă precum un agent de spionaj. I s-au găsit depozitele și i s-au incendiat sute de volume. El, ciobănașul din Cârțișoara, a înțeles ce înseamnă cartea, școala, neamul, istoria. Mitropolitul Iacob Putneanul a înființat prima școală rurală din Moldova și a tipărit unul din primele abecedare, Bucvarul. Breslele din țară își aveau mândria de a susține școala și biserica. Aproape fiecare breaslă contribuia pentru a-și ctitori propria biserică: așa cum e în București biserica Manea Brutaru, în prezent în pericol de a se degrada, într-un șantier abandonat de constructor.

Astăzi? Opunem într-o ostilitate artificial montată, nu doar Biserica și școala (sau Biserica și statul), ci antagonizăm prin campanii regizate de presă întreaga societate. Acceptăm să se pună egal între credință și bigotism, creând un portret-robot al creștinului, descris prin simplitate (chiar ignoranță și rudimentarism). Este un dispreț magistral, însoțit de manipulare, să treci sub tăcere că țara asta s-a construit și cu sprijinul Bisericii, cel puțin ca factor de coeziune, așa cum este și azi. Să privim marea frescă de la Ateneu: vom vedea în spatele fiecărui mare domnitor câte o biserică pe care acela a ctitorit-o. A fost unul din motivele pentru care regimul comunist a acoperit fresca de o cortină: prezența pregnantă a Bisericii, alături de scena de Unire, împlinită de monarhie. Anticlerical și antidinastic, regimul comunist a prigonit în fel și chip Biserica. Astăzi, prigoana are aceeași mână de fier, în mănușa de catifea a manipulării. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    Nu s-ar zice că „ați crezut în Covid”, ca să folosesc și eu expresia absurdă și periculoasă, de mare circulație acum. Două ore în mașină mică, împreună cu o persoană cu care nu locuiești și pentru altceva decât un caz de forță majoră... Bine că v-ați revenit. Multă sănătate!
    • Like 4
    • @ Corina
      Delia MC Delia MC check icon
      Așa se pare: ieri sora dumneaei a pus un comentariu de genul: " sora mea a avut o evoluție super-ușoară, ia uitați că dracul nu-i chiar așa de negru, presa răspândește panică, etc". Comentariu care a dispărut pur și simplu împreună cu replica mea, doamna simțindu-se prost și gândindu-se că va mai primi replici ce i-ar strica imaginea. Aferim! Și azi arată 10 comentarii când la numărat ies 8. Noi, ăștia de rând nu putem să ne ștergem comentariile... Apropo, dacă știe careva cum se face, rog să dezvăluie secretul...
      • Like 2
  • Multumim pentru impartasirea experientei Dvs. si va doresc multa sanatate. Insa am ceva de spus referitor la atacul asupra bisericii. Nu este vorba de atac asupra credintei si a bisericii, este vorba de pozitia unora dintre slujitorii ei. Nu stiu exact ce a spus patriarhul, ca nu am auzit, doar am citit ce a citat presa, si poate a fost citat incorect sau trunchiat. Insa am ascultat cu mare atentie ce a spus un preot (nu vreau sa gresesc daca nu i-am retinut bine numele) in cadrul emisiunii Universul Credintei de la Radio Timisoara, difuzata in reluare duminica dimineata. A numit masca "semnul fiarei" si a amenintat cu apocalipsa in urma vaccinarii si microciparii. Asemenea propaganda la un post public de radio este iresponsabil, iar daca oficialii bisericii, in acest caz Mitropolia Banatului, nu se distanteaza, in situatia in care in Timisoara sunt reale probleme cu rata de infectare si capacitatea spitalelor de a trata bolnavii, atunci cred ca pot sa-mi exprim indignarea fata de reprezentantii acestei institutii. Precizez ca sunt crestin ortodoxa si nu am motiv sa atac ortodoxia. Dar nici sa nu confundam reprezentantii bisericii cu Biserica.
    • Like 0
  • Am crezut ca acest articol este doar despre experienta dumneavoastra , asa cum reiese din titlu. Nu inteleg de ce s-a ajuns la discutii despre Biserica. Inteleg din ce ati scris ca dumneavoastra sunteti credincioasa, dar nu cred ca trebuie sa aruncati cu pietre in atei si agnostici. Ati trecut de la Covid la ce face Patriarhia, etc. Cred ca partea a doua ar fi trebuit sa faca parte dintr-un alt articol, cu alt titlu, adresat persoanelor interesate de subiect.
    • Like 0
  • Pai si dvs. ati lasat sistemul imunitar sa lucreze cateva zile, desi in mod inconstient. Se vede ca si-a facut totusi treaba, pana la un punct, altfel ne scriati de pe lumea cealalta.
    • Like 3
  • - spiritual&social traim intr-un cvasi-ev mediu intunecat - autoarea lauda (sau face partizanat) asa-zisa biserica nationala "ortodoxa", ca si pe niste "binefacatori" publici din istoria noastra, (tot)biserica, boierii, burghezii, latifundiarii, monarhia si alte clase sociale privilegiate - toti astia, dac-au facut vreun bine populatiei, au avut din ce sa-l faca, n-au suferit din cauza serviciilor facute altora - populatia simpla i-a tinut pe carca muncii ei, cu binefacerile lor cu tot - n-au avut niciun merit, ci doar obligatii - autoarea isi da cu parerea despre istorie, bresle, sociologie, religie, vorbind de bine eterna si imaculata 'biserica" - trebuie sa credem ca de-a lungul timpurilor neguroase care caracterizeaza istoria, biserica a fost mai buna decat azi, cand i se cunoaste fiecare pas si vorba ?? - sau poate eternele clase sociale privilegiate, abonate perpetuu si automat la tot ce era bun si de valoare tot timpul in care-au existat si vor exista ?? - cat despre boli, sa vorbesca medicii, atatia cati au mai ramas, si care se pricep, ca doar ati "cetit" si vazut prin media tot felul de asazisi medici, si multi ati si experimentat naravurile acestora - exista in toata societatea noastra o lupta surda intre oameni, repartizata pe functii, profesii, meserii, ocupatii, etc. - mai nimeni nu vrea sa coopereze cu nimeni, din rautatea proastei cresteri si de frica ramanerii in urma - un fel de razboi civil spiritual - de-aia au plecat atatia oameni in toate zarile - santem poporul cu cel mai mare procentaj de oameni evadati din babilonia nationala de pe fata pamantului romanesc, poate cu exceptia locurilor aflate in razboi civil clasic - iar "biserica" propaseste, si intretine peste popor o negura de superstitii, misticisme, obiceiuri si ritualuri feudale, luptandu-se a contribui in egala masura la raspandirea molimei covidice si la gonirea jandarmilor de la fata locurilor unde acestia au de combatut inghesuiala - asa ca paziti-va, mascati-va, spalati-va, tratati-va si nu va adunati decat pentru munca !! ....... - Doamne-ajuta !!
    • Like 2
    • @ Stan Colton
      Stefan check icon
      Tovarasul Lenin ar fi fost mandru de tine
      • Like 1
    • @ Stefan
      - nu si dascalii tai fata de tine, din scoala generala, ca mai departe ti-a fost usor, ai invatat la ce folosesc banii .......
      • Like 0
  • Foarte frumos scris, felicitări! Am să mă refer numai la ceea ce ați scris despre atacurile la adresa Bisericii. Trecem într-adevăr printr-o perioadă în care se împart apele, un timp care ne scoate din bula de confort istoric în care generația noastră s-a aflat. Eu cred că din acest context, Biserica va ieși însă mai întărită și consolidată, în primul rînd pentru că mulți ”se mărturisesc” acum, așa cum înainte nu au făcut-o, în apărarea ei și a propriei credințe, iar acestea sînt mai tari decît ”neomarxismul” conjunctural și mimetic pe care mai ales unii tineri îl afișează ostentativ. Acest tip recent de ”om nou”, model impus de ”corporatism” ca pot al ”convergenței sistemelor” (capitalisto-socialiste) nu e mai mult decît un accident istoric și va rămîne fără impact pe termen lung - pentru că nu are la origini un sistem articulat și o credință fermă. E mimetism, modă, excentricitate, chiar dacă fanatismul afișat uneori e tulburător. Dar trebuie să ne rugăm pentru ei și să evităm disputele - sînt inutile.
    • Like 1
  • Prin aceleeasi simptome trecem si noi. Doar ca dr meu de familie, cu toate ca l-am anuntat nu a dat niciun telefon sa imi zica de tratament sau macar daca suntem bine. Tratamentul l-am luat, dat de o prietana , au avut si ei si mi-a pozat retata. Fix asa, antibiotic, anticoagulante, antiinflamatorii. Si cred ca l-am luat nu de la inceput, dar la timp fiindca simteam o durere in zona plamanilor. Multa sanatate tuturor!
    • Like 0
  • 1. "Tramentul" prescris si transmis de medic pentru Rucsandra este acelasi de peste 50 de ani (de cand il stiu eu) in caz de infectii respiratorii. Nu stiu daca medicul alege stiintific antibioticul, respectiv in functie de antibiograma, dar nu cred.
    2. Cei 800 de lei cat zice cineva ca este costul tratamentului cu test cu tot, este mai mare decat pensia minima pe care o iau un mare numar de penionari. Si mai mare decat jumatate din salariul minim pe economie. Restul sunt vorbe care dau bine ca literatura!
    • Like 0
    • @ Todea Nicolae
      Delia MC Delia MC check icon
      De când se tratează pneumonia cu anticoagulante? De vreo 50 de ani, așa?Ăsta pe care l-a primit dna Cioc e tratament specific covid. Antibioticul la o pneumonie obișnuită se alege după ghiduri inițial fără antibiogramă. După, se poate adapta.
      Da, costul e mare, și nu înțeleg de ce nu l-a primit gratis ori compensat. Asta fiindcă o fi ales altă variantă decât cea oficială și pentru că și-a permis.
      • Like 3
    • @ Todea Nicolae
      1. Merg initial antibiotice de spectru larg, mai ales cand nu e indicat ca persoana sa se duca la spital sa isi faca antibiograma. Eu am patit exact ce a patit D-na/D-ra Cioc, si mi s-a dat Augmentin, cu explicatia ca daca nu cedeaza in 5-7 zile, va trebui reanalizata situatia. Nu se putea pune problema de ALTE analize la inceput, eu l-am avut in vizita pe Coviduta in Aprilie, in Spania, cand nici daca voiai sa te duci la spital nu puteai, ca nu era loc.

      2. Covid nu da numai simptome respiratorii. Sunt cunoscute de cateva luni alte tipuri de simptome (dermatologice, sau neurologice, de exemplu). Nu am fost tratata niciodata de gripa cu anticoagulanti, insa aici mi s-a explicat ca nu se stie exact ce face virusul, dar exista risc mare de trombi, pentru ca a) porcaria te cam imobilizeaza; b) nu esti sub supraveghere medicala imediata, deci mai bine sufli si in iaurt; c) femeile care folosesc contraceptia hormonala, cum era cazul meu au risc mai ridicat de trombi.

      In plus, chiar in cazul unei pneumonii/gripe, sa spunem, normale, esti tratat cu anticoagulante, dar unele mai slabe, ca de exemplu banala aspirina.

      Cele injectabile despre care vorbeste d-na/d-ra Cioc nu se prescriu pentru orice traznaie, mai ales in cazul in care pacientul trebuie sa si le cam administreze singur. Nu toata lumea stie sau poate isi faca injectii...
      • Like 1
    • @ Delia MC
      Nu stiu daca e vorba de neoficial sau nu - cred ca pentru mine in Spania a costat cam la fel, 180-200 de euro, prin asigurare privata. Teoretic, macar testul ar fi trebuit sa fie gratuit, insa numai la asta nu te gandesti cand simti ca arzi de viu si te sufoci...

      Si stiti cum e la noi, a patit-o mama, nu cu Covid, ci la un cancer de vezica. Oncologul i-a scris pe reteta solutia de chimioterapie 'compensata' iar pe spatele retetei solutia pe care considera ca ar fi mai bine sa o foloseasca. Evident, un medicament ne-compensat si care nici nu se gaseste in Romania.

      Si in cazul asta, ce faci? Cam mergi pe ce ti-a scris pe spatele retetei. Fereasca Doamne-Doamne sa nu iti permiti.
      • Like 1
  • Autoarea articolului este sora mea si a fost extrem de putin simptomatica, asa cum sunt marea majoritate a pacientilor. Oamenii fara studii medicale/ cu studii medicale indoilenice nu ar trebui sa fie lasati sa isi dea cu parerea pentru ca induc panica si alimenteaza ignoranta si transmit informatii false.
    • Like 2
    • @ Ioana Gobej
      Delia MC Delia MC check icon
      Cu tot respectul, spuneți asta unuia cu saturație O2 de 60% ori unuia care se chinuie să respire. Sora dvs, slavă Domnului, e tânără și sănătoasă iar tratamentul a ajutat-o enorm. Dar ceilalți nu asa de sănătoși ori care nimeresc glonțul la ruletă? Că nu la toți funcționează tratamentul dedicat formelor ușoare.
      Nu e vorba de nici o panică ci de realism. Poți estima și la rece o situație proastă.
      • Like 2
    • @ Ioana Gobej
      Rucs Rucs check icon
      Confirm, Ioana Gobej este sora mea. Medic. Felul in care a scris despre simptomele mele e greu de inteles (si pentru mine, care sunt din familie :)). Greu de inteles, pentru ca sunt simptomele mele, nu ale altuia, iar eu am scris despre ce am trait eu, iar nu tratate stiintifice de medicina. Sunt foarte apropiata de sora mea (locuiam mult impreuna, inainte de izolarea mea, pentru a mai ajuta la cresterea a doi nepoti mici). Cu toate astea, avem unele diferente de viziune (nu de valori, ci de viziune - in unele nuante). Fiind medic (ca si sotul ei), are o viziune realista asupra sistemului, vede multe cazuri foarte grave - al meu nu a fost grav (nu am ajuns intubata la ATI), dar cred ca ar fi putut fi, daca nu luam tratament. Daca raportam la diferenta dintre viata si moarte, la spitalizare in ATI, cazul meu nu a fost grav. Daca raportam la normalitate, cred ca a simti ca vrei doar sa zaci, a avea o tuse recurenta, a respira greu, a nu putea vorbi - nu mi se pare chiar asa usor.

      Altfel, inteleg si punctul de vedere al surorii mele, care in buna masura, pana la un punct, e si al meu:
      - pacienti cu simptome usoare se pot panica si pot bloca sistemul. (desi eu nu am scris sa sune la 112, ci sa contacteze medicul de familie)
      - articolul meu poate crea riscul de automedicatie, pacienti care vor vrea sa se trateze singuri cu antibiotice
      - medicii insisi, de alte specialitati, pot ajunge sa nu mai acorde tratament corespunzator unor bolnavi foarte grav, din pricina unor restrictii impuse de stat.
      - economia este serios amenintata
      - copiii nu mai merg la scoala (in vreme ce parintii lor merg la serviciu). Nu este doar o problema de supraveghere a copiilor (desi e si asta, pentru cei mici), ci si de calitate a scolii...
      Daca toate aceste lucruri se intampla din pricina unor puncte de vedere ca al meu, daca ne panicam excesiv (cum se crede), atunci imi cer iertare ca am publicat articolul... Nu am vrut sa creez panica excesiva, nici sa torn gaz pe foc, cum se spune. Da, e necesar sa incercam sa ne traim viata fara spaime. Si eu voi iesi din casa. Nu o sa ma asez intr-un buncar subteran, desi ma gandesc cu ingrijorare la posibilitatea de a ma reinfecta (cand nu voi mai fi imuna) si de a trece din nou prin acelasi calvar.
      Numai ca, desi exista aceste riscuri ale articolului meu, am simtit ca e onest sa il scriu. Parerea mea intima, inainte de imbolnavire, era aceea ca este prea multa isterie (nu am negat niciodata virusul, totusi). Acum, cand m-am imbolnavit, parerea mea este ca e foarte serios. Si, in plus, m-am gandit si la toti oamenii saraci care nu au bani de medicamente, poate stau in mediul rural si au in comuna un medic de familie care vine in naveta de doua ori pe saptamana... Apelul la medicul de familie mi se pare vital. In zilele acestea, cand mi-a fost rau si greu, am primit telefoane si de la persoane care au avut virusul si care au trecut prin el, dandu-mi unele sfaturi. Si am aflat si de alte cazuri de oameni tineri - barbati tineri care au ajuns la spital cu pneumonie (doua cazuri). Ma intreb: oare nu si barbatii sunt la risc mai mare de a dezvolta complicatii, pentru ca de obicei barbatii merg mai greu la doctor? Ei comunica mai greu, braveaza mai mult, vor sa duca "pe picioare" o raceala, o boala?
      • Like 1
    • @ Delia MC
      Glontul la ruleta e insasi viata pe care o traim. Cum putem sa ne ferim de toate bolile din lume? Facem si noi ce putem. Cum ar fi preventia bolilor prin sport, dieta, evitarea factorilor de risc. Ca medici trebuie sa ne bazam pe argumente solide, altfel riscam sa facem mai mult rau decat bine. Virusul acesta este, intr-adevar, ingrozitor. Trebuie insa sa ne mentinem calmi pentru a putea face tot ce este omeneste posibil pentru a salva si insanatosi cat mai multi oameni.
      • Like 2
    • @ Delia MC
      Nu sunt sigura deloc ca tratamentul a ajutat o devreme ce nu a fost nevoie de tratament. dimpotriva, consider ca posibilele efecte secundare ar fi putut sa ii provoace boli
      • Like 2
    • @ Rucs
      Pacientii in varsta trebuie sa fie foarte atenti cu simptomatologia. Intr adevar relatia cu mf trebuie sa fie stransa in aceasta perioada.
      • Like 2
  • Jos pălăria pentru exprimarea acestor gânduri de la o tânără necontaminată de „educația comunistă”.
    Trebuie să citez: „Astăzi? Opunem într-o ostilitate artificial montată, nu doar Biserica și școala (sau Biserica și statul), ci antagonizăm prin campanii regizate de presă întreaga societate. Acceptăm să se pună egal între credință și bigotism, creând un portret-robot al creștinului, descris prin simplitate (chiar ignoranță și rudimentarism)” care descrie scurt și cuprinzător situația în care ne aflăm.
    Acesta este un motiv tare pentru care avem nevoie ca de aer de profesioniști ai științelor umaniste și nu de „realiști” transformați în umaniști.
    • Like 2
    • @ Voicu Nicolae
      "Acesta este un motiv tare pentru care avem nevoie ca de aer de profesioniști ai științelor umaniste și nu de „realiști” transformați în umaniști." Aşa cum s-a întâmplat în cazul unui inginer devenit jurnalist?
      • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      Corina check icon
      Da, fix! De-acuma mă uit direct la diploma celui pe care decid să-l ascult cu respect sau nu: are litere, filosofie, sociologie, ceva? Așa da! Dacă e „doar” matematică, informatică sau politehnică nu mă cobor, oricât ar fi citit, oricât de rațional și cultivat ar fi. Ce povestim, unul cu o astfel de diplomă nici nu poate avea talent literar, viziune, personalitate, caracter! A început rău și gata! E damnat, săracu.
      Îmi vine să vă recomand niscaiva pajiști frumoase, verzi, dar știu că aveți sarcini serioase aici.
      • Like 3


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult