Foto: Guliver Getty Images
Intrare. Un tânăr filipinez îmi zâmbește pe sub mască. Îi zâmbesc înapoi, involuntar, tot pe sub pliurile de material nețesut. Sprinten manipulează bagajele și cheamă liftul.
Recepție. O tânără româncă îmi zâmbește pe sub mască, și îmi explică, eu înțeleg, îmi cere, îi dau. Îi zâmbesc înapoi, firește.
O tânără filipineză mă îndruma către alt lift, mi-l cheamă. Mi-a zâmbit și ea? Da, speram că deja ați surprins recurența.
Deci se poate și în România să faci turism de calitate, dacă chiar îți dorești. Dar trebuie să imporți resursă umană și scazi procentajul de români gata oricând să îți facă „o românească”. Camera e superbă, mai ales că am primit upgrade. Priveliștea apune în valuri de brazi.
Eu nu zic decât că se poate. Adică dacă nu mori, dacă nu te lovești frontal de implacabilul sfârșit, înseamnă că încă e loc de viață. Că viața nu e un hotel, o să-mi spui. Că ai dreptate, n-o să neg. Dar chiar în așa măsură să ne afecteze nivelul de trai? Ce-a fost mai întâi? Nivelul de trai sau nivelul de bună-voință?
Am mers și cu patrucicleta, sau cum i-o spune. În București nu am putut cu hidrobicicleta pentru două persoane pentru că… nu aveam una și aceeași adresă pe buletin. Oare chiar e vidul legislativ cel care ne face existența dificilă? Sau vidul circumvoluționar? Rațiunea precedă legea sau succede legii?
În drum spre aici. Restaurantul este închis la interior și terasa mică, fără rezervare nu ai șanse. Știam eu ce știam și bine c-am știut. 5 ospătari roiesc între 5 mese. Dar nu mi-au pus măsline în Martini. Și, după ce le-am cerut, de zis că-mi aduc, mi-au zis. De adus, au plecat să planteze măslini. Caut pe wikipedia și aflu că e o sarcină anevoioasă, 4-5 ani durează până la prima recoltare. Eu mai stau doar jumătate de oră.
Antreprenorii sunt supărați. Pe bună dreptate. Afacerile merg bine doar într-o piață liberă, aș plusa spunând că merg și mai bine într-o piață liberală. Așadar supărarea antreprenorului român o înțeleg până la punctul în care consider că societatea a făcut tot ce se poate pentru aventurierii pieței libere, și că pierderi sunt, dar cine este antreprenor face antreprenoriat din orice. Ca să nu mai spun că nu orice patron de cârciumă... e neaparat antreprenor.
Una peste alta, mergem înainte. Zâmbim pe sub mască pentru că politețea este un reflex. Facem și desfacem, și refacem afaceri pentru că antreprenoriatul este despre a îndrăzni. Noi, cei care vom fi rămas, vom purta cu noi amintirile unor războaie prin care nu am trecut. Au trecut bunicii noștri și pentru noi. Ne vom mângaia semnele unor răni care nu ne-au durut. Vom povesti mai departe despre cum am purtat mască, săptămâni și luni în șir, mai mult unii dintre noi decât toți, și cum zâmbeam pe sub pliurile ei cu ochi vii, privind înspre tot mai departe. În noaptea asta nu mi se arată seninul stelelor. Steaua Nordului rămâne ascunsă după norii grei. Cică mâine are să plouă. Așa că, în noaptea asta, voi sta cât pot de mult pironită pe balcon, sub cerul negru. Iar dacă mâine are să fie soare peste valurile de brazi, nu am greșit cu nimic.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.