Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Ascunde BNR adevărul despre aurul păstrat la Banca Angliei?

Banca Angliei

(Foto: Guliver/Getty Images)

După Al Doilea Război Mondial, România a continuat să transfere aur în străinătate: la Banca Reglementelor Internaționale (BRI) de la Basel, la Banca Națională a Elveției, la Banca Angliei. Dacă, în 1969, Banca Națională primise aprobarea Președintelui Ceaușescu să transfere la Londra, în custodie, 10 lingouri de aur, cântărind în total 125 de kilograme, până la sfârșitul anilor 1970 aveam în păstrare la Banca Angliei 42 de tone de aur. Între anii 1999 și 2002, Banca Centrală a României a făcut noi transferuri de aur în străinătate. La Banca Angliei. În opinia publică au apărut neliniști, îngrijorări și suspiciuni legate de aurul românesc din străinătate. Am selectat o serie de întrebări, dintre acelea care se repetă frecvent în dezbaterile din mass-media, opinia publică fiind îndreptățită să primească răspunsuri corecte. 

Aurul din străinătate poate fi valorificat instantaneu când țara are nevoie

1) Banca Ungariei, de curând, și-a adus acasă aurul din străinătate. Alte câteva bănci centrale au luat decizii asemănătoare. De aici și întrebarea: “De ce Banca României nu le urmează exemplul?”…

Pentru că NU există niciun motiv serios! Ce motive au avut alte bănci centrale să-și aducă acasă aurul? Toată rezerva Ungariei abia însumează trei tone. E o cantitate nesemnificativă și nu contează unde e păstrată: acasă ori în străinătate. Germania, cu un stoc de aur monetar de aproape 3400 de tone, a trecut la redistribuirea acestui stoc. Și-a retras aurul de la Fed, dar nu și pe cel de la Banca Angliei, pentru că marea piață a aurului e la Londra. Austria, cu 280 de tone în stoc, este de asemenea într-un proces de redistribuire. România însă și-a împărțit echilibrat aurul între tezaurul de la BNR și Banca Angliei. De ce s-ar angaja în redistribuiri?

2) Faptul că Marea Britanie cochetează cu părăsirea Uniunii Europene trezește temeri în societatea românească. Ar putea fi Brexit-ul un motiv pentru rechemarea aurului acasă?

În niciun caz. Deși sunt voci care fac trimiteri, directe sau aluzive, la riscul pe care și l-ar asuma BNR ignorând Brexit-ul. Dar nu e nici un risc. Garanția, solidă, este însăși Banca Angliei, instituție cu o reputație construită și consolidată în sute de ani și stabilizată în conștiința piețelor bancare și financiare din toată lumea. Să nu uităm că în anii celui de Al Doilea Război Mondial, când SUA și Marea Britanie ne erau inamici și avioanele lor ne bombardau țara, Banca Națională a României avea în depozite 10,4 tone de aur la Banca Angliei, 11,7 tone la Fed și 25,4 tone în Elveția. Niciun gram din aurul României, nici măcar o clipă, n-a fost în pericol.

3) Adeseori sunt întrebat: “Ceaușescu a ținut aur în străinătate?”…

După război, nici Dej, nici Ceaușescu n-au adus acasă aurul din străinătate. Nicolae Ceaușescu, din 1965 și până în anii 1980, a fost preocupat să transfere continuu aur în marile centre financiare. Erau însă vremuri grele, aveam de plătit datorii vechi și noi, iar aurul constituia un activ prețios, ce a fost în mai multe rânduri folosit pentru stingerea obligațiilor externe. Dacă în 1947 aveam în afara țării 72,4 tone, în 1948 mai aveam 61 de tone iar în 1952 numai 7,2 tone. Contul de la Fed fusese lichidat în întregime. La fel, contul de la Banca Națională a Elveției. În consecință, au fost inițiate noi transferuri, din țară. În 1965, aurul de afară însuma deja 24,7 tone. În 1971 – a urcat la 44,9 tone. În 1972 aveam numai la Banca Angliei 42 de tone. Alte 18 tone se aflau în Elveția, la BRI și la UBS. După ce însă România, în 1982, a intrat în încetare de plăți, Nicolae Ceaușescu a dispus ca Banca Națională să vândă aurul din străinătate. În 1986 mai erau în bănci străine numai 26 de tone de aur, care au fost vândute toate, plus 55 de tone din țară. Dar cum vânzarea din țară ar fi fost extrem de complicată, cele 55 de tone din rezerva de la București au fost transferate și ele în Elveția, la BRI. De acolo au fost vândute, BRI certificând calitatea aurului românesc. Banii încasați de România, pentru cele 81 de tone, au fost transferați unor bănci creditoare, în contul datoriei externe. După 1986, nu a mai rămas în străinătate niciun gram de aur. Exceptând, desigur, aurul de la Moscova. În tezaurul din țară, mai erau doar 42,4 tone. Din dispoziția președintelui Ceaușescu, BNR a mai cumpărat până în 1989 încă 17,6 tone de aur. O lecție a fost însă bine învățată. Aceea că aurul păstrat în custodia unor mari bănci, cu imaginea neșifonată vreodată de istorie și în văzul marilor piețe financiare ale lumii, poate fi valorificat instantaneu când țara are nevoie. Închipuiți-vă ce tevatură ar fi fost dacă aurul acesta era, în anii 1980, în tezaurul de la București. Ar fi luat timp, nu glumă, să fie făcute toate evaluările metalului de către experți internaționali, toate examinările și măsurătorile cantitative și calitative obligatorii în astfel de tranzacții. Pe când așa, aurul fiind standardizat de către bănci-custode din elita financiară a lumii, cu credibilitate atestată, vânzarea s-a făcut printr-un simplu transfer birocratic de la un proprietar la altul, aurul rămânând pe loc, în depozitele aceluiași custode.

Dreptul BNR de a decide cum administrează aurul îl dă legea

4) În țară mai era în tezaur, după decembrie 1989, în jur de 60 de tone de aur. Banca Națională este învinuită, acum, că a făcut tot ce i-a trecut prin cap cu aurul. A cumpărat un timp, din producția internă și de la populație, apoi a sistat cumpărarea. Pe urmă a dus aur în străinătate, fără să întrebe pe nimeni.

Ce nu se înțelege bine?! Că toate cele 60 de tone de aur reportate, în bilanțul BNR, din 1989 în 1990, reprezentau o rezervă sub nivelul optim. În primii ani de după 1989, din nevoia refacerii unei rezerve semnificative de metal prețios, BNR a cumpărat un timp cantități importante de aur. S-a oprit când stocul a atins volumul adecvat. Din acesta, între anii 1999 și 2002, a transferat la Banca Angliei, în același cont deschis acolo de dinainte de 1989, mai exact de dinainte de Primul Război Mondial, 61 de tone de aur. Din rezerva care ajunsese la 105 tone.

5) Sub impresia realităților de dinainte de 1989 este recirculată încă o întrebare: “Cine i-a dat Băncii Naționale aprobarea să scoată aurul din țară?”

Dreptul de a păstra aur în străinătate îi aparține în exclusivitate Băncii Naționale. Din considerente de totală transparență însă, decizia strategică a BNR, de a transfera la Banca Angliei 61 de tone de aur, a fost comunicată, prin scrisori oficiale, Președintelui României, Parlamentului, Guvernului și tuturor autorităților statului ce erau în măsură să contribuie la siguranța transportului.

6) “Dreptul Băncii Naționale?!? Cine i l-a dat?”…

Mai întâi tradiția. Apoi legea – care e mai tare decât tradiția. Legea consfințește dreptul BNR de a administra rezerva de aur și de valute. Iar administrarea, potrivit legii, include și decizia. Legea prevede că Banca Națională poate decide și unde ține aurul, în țară ori în străinătate.

7) “Înțeleg, a punctat un jurnalist, cu care am purtat o convorbire pe această temă, dictatul legii este suveran! Dar tradiția? În ce măsură a intervenit tradiția?

Dreptul i-l dă legea. Dar tradiția noastră, născută în a doua parte a secolului al XIX-lea și consolidată în anii interbelici, de a urma bunele practici ale piețelor financiare europene și internaționale, dă sens și în prezent acumulării de aur, ca avuție administrată de băncile centrale, deși etalonul-aur este doar istorie. Și dă sens nu doar acumulării, ci și valorificării înțelepte a stocului de aur în vremea banilor acoperiţi cu mărfuri, cu tranzacții financiare și, nu în ultimul rând, cu încredere. Iar lumea are mai multă încredere în moneda unei țări când e susținută de o rezervă de aur... De o rezervă păstrată în bănci centrale cu reputație internațională, din mari centre financiare, care s-o certifice. Certificare ce dă strigare piețelor financiare ale lumii că aurul României are calitatea și puritatea la cele mai înalte standarde. Susținând bonitatea țării în raporturile cu piețele internaționale de bani.

De când a luat ființă, în 1880, BNR a strâns continuu aur

8) O întrebare este continuu repetată: “Cât aur deține, acum, Banca Națională a României?”

În fiecare lună, într-un comunicat oficial, publicăm starea aurului. Cel mai recent document de acest fel este datat 28 februarie 2018. Banca Națională raportează societății românești, pe această cale, că are în rezerva internațională (țară plus străinătate) 103,7 tone de aur, a cărei valoare – actualizată! – se ridică la 3,6 miliarde de euro.

9) “103,7 tone?! – am fost întrebat într-un interviu. În raport cu nevoile noastre de acum, și comparativ cu alte țări, cum ne poziționăm?

Deținem locul 34 în lume. Într-un tablou cuprinzând o sută de țări, fiecare deținând peste 1,5 tone de aur, poziția României este onorabilă. După opt țări, având fiecare peste 1000 de tone de aur în rezerve, și alte 14 având între 200 și 700 de tone, ne încadrăm în clasa a treia, împreună cu alte 14 țări cu rezerve între 100 și 700 de tone. Clasa a patra, cu 74 de țări, include rezerve între 1,4 și 90 de tone. Raportat la nevoi, avem exact cât ne trebuie pentru ca aurul să constituie un important activ de încredere. Dar ca încrederea să sporească, Legea 312/2004, consfințește că: Banca Națională administrează rezervele de aur, pe care le depozitează în țară ori în străinătate. Legal, așadar, 61 de tone din rezerva de aur a României sunt la Banca Angliei.

De la Banca Angliei nicio țară nu primește dobândă

10) Acum câteva seri, într-o dezbatere TV, mi s-a propus un test de sinceritate. Pornind de la o realitate: aceea că Banca României nu primește, pentru aurul păstrat la Banca Angliei, niciun fel de dobândă. Am fost întrebat dacă vreo altă bancă centrală, dintre acelea care își păstrează aurul la Banca Angliei, primește totuși vreo remunerație.

Repet, acum, acest test. Și răspund fără nicio ezitare. Numeroase alte bănci centrale își păstrează, la Banca Angliei, dar și la alte bănci centrale din marile piețe financiare, părți mai mici sau mai mari din rezervele de aur. Polonia, bunăoară, are la Banca Angliei aproape întreaga rezervă: 95 din totalul de 103 tone. Dar nici Polonia, și nicio altă țară, nu primește vreo remunerație pentru aurul păstrat acolo. Subliniez apăsat: nicio țară!

11) În spațiul public însă, de la începutul acestui an, au fost reactivate vocile care acuză BNR că, din interese ascunse, întreține minciuna că Banca Angliei nu plătește nimănui dobândă pentru aurul ce-i este încredințat în păstrare. Eu, personal, am fost acuzat, într-o recentă emisiune TV, că “am mințit în direct”, când am negat că ar fi și bănci centrale cărora Banca Angliei le remunerează depozitele. Vârf de atac, în acest flux de acuzații, este domnul Lucian Isar.

Numai că domnul Isar nu este acuzator public. Exprimă doar opinii, care pot să fie sau să nu fie corecte. Subliniez: opinii, nu verdicte. În unele intervenții pe această temă, în dezbateri ce s-au încins în zilele din urmă, opiniile domniei-sale sunt preluate ca dezvăluiri.

12) Numeroși formatori de opinie preiau susținerile domnului Isar.

Banca Națională are însă o echipă numeroasă de specialiști în aur, pregătiți la nivel european. Analizele lor, puternic argumentate, pot fi citite pe blogul „Opinii BNR” sau în ziare de specialitate. Numeroși participanții la dezbaterile din spațiul public dau însă impresia că aceste analize nu există și nu se raportează la ele. Am urmărit însă, pe Facebook, o dezbatere într-un fel ieșită din comun. Domnul Isar îi impresionase pe unii dintre interlocutori, fără să-i fi convins. O doamnă, care într-una dintre primele secvențe mărturisea că “​mie asta cu mutatul aurului mi se pare o nemernicie​”, după ce a citit și alte opinii, inclusiv intervenția unui profesor universitar de la Iași, a întrebat vădit interesată: “​Deci, până la urmă, este legală scoaterea aurului din țară?​”… Iar altcineva îi răspunde: “Da, este legală, e o practică internațională”.    

„Ce am spus în 2007 era adevărat în împrejurările de atunci”

13) ​“Dar BNR le spune adevărul? – am fost întrebat. Sau dezinformează, așa cum reieșea, într-o emisiune TV mai puțin convențională”…

…Am văzut emisiunea. La pupitru erau doi moderatori simpatici, care glumesc serios.

14) Domnul Isar m-a citat însă pe mine, sugerând că una am afirmat în 2007 și alta spun în 2018. Redau citatul: “Domnul Vasilescu, purtătorul de cuvânt de pe atunci al domnului Isărescu, declara în 2007 că, în ceea ce privește rezerva de aur, o parte se află în tezaurul BNR iar cealaltă parte e dusă la mari bănci din străinătate. BNR a câștigat din dobânzi sume importante, bani folositori țării, obținuți fără nici un risc”. Iar acum, în 2018, eu subliniez că BNR nu primește nicio remunerație. Ceea ce NU înseamnă că domnul Isar are dreptate! Și că BNR a renunțat să mai primească dobândă, în timp ce alte bănci centrale continuă să fie remunerate pentru aurul păstrat la Banca Angliei!

Tot ce am spus în 2007, era adevărat … în împrejurările de atunci. Informația poate fi găsită și în documentele oficiale. În raportul anual din 2005, la pagina 151, se subliniază că BNR a avut plasate depozite externe la Banca Angliei, Nova Scoția, Fortis Bank Bruxelles, Barclays și Morgan Stanley NY. Ce însemna asta? Că aurul se afla la Banca Angliei, dar o parte era angajat în contrapartide private convenite cu băncile comerciale enumerate. Aveam atunci o bază să spun, conjugând verbul la timpul trecut, cum a reținut și domnul Isar, că “BNR ​a câștigat din dobânzi sume importante.” Da, ​a câștigat „sume importante„ în sensul că orice sumă în euro, ridicându-se la câteva milioane obținute fără niciun risc, e importantă. Dar în 2007 deja nu mai câștiga nimic. Se ”strica vremea” pe piețele financiare și nu mai puteau fi obținute, fără un risc mare, veniturile de dinainte de 2006. Unele bănci centrale, care au continuat plasamentele, începuseră să piardă aur. Așa că Banca României a schimbat și tactica, și strategia.

15) Ceea ce înseamnă, în consecință, că Banca Națională a României NU a renunțat la „dobânzile de la Banca Angliei” pentru că... nu avea la ce să renunțe!

„Dobânzile de la Banca Angliei” sunt doar rodul imaginației. NU de la Banca Angliei a primit BNR remunerații înainte de 2006, ci de la bănci comerciale cu care intrase în parteneriate private. Și NU de la Banca Angliei primesc acum remunerații Banca Poloniei și Banca Bulgariei, ci de la bănci comerciale cu care au reluat angajamentele private. De reținut: de la Banca Angliei, ca de altfel de la nicio bancă centrală din marile centre financiare care primește aur în custodie, nimeni nu ia dobândă. Așadar, BNR nu a renunțat la dobânda de la Banca Angliei, ci a întrerupt doar parteneriatele cu băncile comerciale, în condițiile în care economia globală începea să fie dominată de incertitudini și de riscuri. Comitetul de Administrare a Rezervelor Internaționale din BNR a calificat riscante aceste parteneriate și a recomandat să fie întrerupte. Ceea ce s-a și întâmplat.

16) Un adevăr trezește nedumeriri: „Banca Angliei primește aur în păstrare fără să dea dobândă?”

Atâtea bănci, în lume, îndeosebi după 2008-2009, primesc bani în depozite cu… dobândă negativă. Plătești ceva ca să-ți păstreze banii în siguranță. La Banca Angliei, ca și la celelalte bănci care primesc aur în custodie, lucrurile se petrec la fel. Voi da un exemplu edificator. Banca Italiei, a patra bancă din lume în ceea ce privește deținerile de aur, păstrează la Banca Angliei 141 de tone de lingouri de aur. Termenul consacrat pentru astfel de operațiuni este CUSTODIE. Iar pentru serviciul pe care Banca Angliei îl face Băncii Italiei (și încă multor bănci centrale, inclusiv BNR) ar fi culmea să le mai și plătească dobândă. Și, atunci, de ce le-ar da Banca Angliei dobânzi Poloniei sau Bulgariei? Sau Băncii Naționale a României, pentru cele 61 de tone de aur? Banca Angliei nu dă dobândă niciunei țări pentru că-i face serviciul de a-i ține aurul acolo, în custodie. Și vă asigur că nici Banca Poloniei, nici Banca Bulgariei nu au încasat dobânzi de la Banca Angliei.

Dar Banca României are vreun avantaj pentru că păstrează aur la Banca Angliei?

17) Numeroși comentatori, dintre cei care participă frecvent la dezbateri pe această temă, sunt gata să pună mâna în foc că Banca Poloniei și Banca Bulgariei primesc dobânzi de la Banca Angliei. Circulă chiar extrase din documente oficiale, care atestă ce și cât încasează cele două bănci centrale.

Unii dintre acești comentatori au căzut însă într-o capcană. Ei cred că Banca Națională e în culpă. Alții însă, care cunosc bine adevărul, țin strategic sub tăcere o informație esențială: aceea că Banca Poloniei și Banca Bulgariei au semnat contracte cu bănci private, cărora le pun la dispoziție aurul de la Banca Angliei, ca să-l folosească în operațiuni de piață – de arbitraj sau speculative. În timp ce Banca Angliei nu doar că nu le dă nicio dobândă, dar își ia și mâinile de pe aurul Poloniei și Bulgariei, suspendând custodia pe durata contrapartidei private.

18) Ce obține totuși, în schimbul acestui risc, Banca Poloniei? Dar Banca Bulgariei?

Așa cum citim în rapoartele pe 2016 (ultimul an de raportare) Banca Poloniei, care a intrat în această ecuație cu aproximativ 95 de tone de aur, a primit comisioane (de la bănci private și – repet! – nu de la Banca Angliei) de 0,2 la sută pe an, rezultând un venit de… 7 milioane de euro. Cifră infimă, mai cu seamă dacă o raportăm la riscul asumat, care este mare. Banca Bulgariei nu dă informații privind venitul, dar cunoaștem ce comisioane a încasat de la mai multe bănci private, cărora le-a încredințat aurul de la Banca Angliei pentru operațiuni de piață: între 0,11 și 1,25 la sută pe an. Așa stând lucrurile, cum ar fi putut BNR să câștige 800 de milioane de euro, cum a calculat domnul Isar, din operațiuni cu bănci private? Semnificativ este și faptul că Băncii Poloniei i s-a calculat, în timpul auditului atât de mult discutat, că în patru ani ar fi putut să câștige… 4,1 milioane de euro.

19) Dar Banca României ce obține? Are vreun avantaj că păstrează atâta aur la Banca Angliei?

Are nenumărate avantaje. Chiar mari. Importantă e natura contului deschis la Banca Angliei înainte de 1990. Un “cont alocat” – cu alte cuvinte, lingourile aflate în CUSTODIE pot fi identificate în orice moment, după numărul barei, greutate și titlul de fineţe al aurului. În plus, Banca Angliei – care încă de la întemeierea sa, în 1694, dezvoltă o infrastructură ce a dat anvergură pieței aurului de la Londra – conferă prin însuși prestigiul ei în lume, fără niciun demers formal, o serie de garanții: 1) atestă că România, sau Italia, sau Franța sau alte țări dețin rezerve de aur; 2) că aceste rezerve sunt disponibile pentru operațiuni de finanțare în situații de criză; 3) oferă un certificat de calitate pentru aurul din aceste rezerve; 4) securitatea asigurată pentru aurul aflat aici în custodie este maximă. Și atunci, cum poate gândi cineva că Banca Angliei, pentru toate aceste avantaje, oferă și un… bonus: o dobândă la cerere. O dobândă ce ar fi oferită Poloniei și Bulgariei, pentru că ar fi pretins-o, dar nu și României, pentru că BNR ar fi renunțat s-o primească… din motive oculte?!?!...

Băncile centrale n-au dreptul să finanțeze bugetul 

20) Dacă BNR ar fi urmat exemplul Poloniei, cui i-ar reveni banii câștigați?

Băncii Naționale, desigur! Legea nu prevede alternativă! Cei care fac tapaj în legătură cu acest subiect, trec sub tăcere acest adevăr. Ei lăsă impresia că statul român le-ar putea folosi în interes public. Imposibil. Pentru că băncii centrale îi este interzis prin lege să finanțeze bugetul țării. Mai mult, un câștig doar prezumat… ar putea să aducă pierderi pe ansamblul rezervelor internaționale în caz de eșec al operațiunilor de piață. Pentru că în acești ani încă tulburi este riscant să angajezi aurul țării în contrapartide private. Ca să nu mai amintim de riscul de faliment al unei bănci partenere. Când aurul nostru ar putea ajunge în masa credală.

21) Suntem acuzați că, în afara celor 61 de tone transferate în 1999-2002, BNR a mai transportat în secret aur la Londra și în 2010? E adevărat?

NU! NU este adevărat! Vă rog să rețineți: ​din 2002 și până azi, cantitățile în custodie la Banca Angliei au rămas neschimbate​. Ce NU s-a înțeles? Că rezerva de aur – atât partea păstrată în țară, cât și cea din străinătate – este reevaluată anual, în raport cu mișcarea prețului aurului. Și dacă, în 2010 față de 2009, aurul s-a scumpit de la 104,184 lei gramul la 145,350 lei, prin înmulțirea prețului cu 61 tone a rezultat o creștere importantă a valorii aurului de la Londra – de la 6,3 miliarde lei la 8,9 miliarde lei. De aici și concluzia (greșită!) că BNR ar fi făcut noi transferuri de aur. Cu o astfel de logică, dacă aurul s-a ieftinit în 2015 și rezerva BNR a pierdut, prin reevaluare, 43 de milioane de euro față de 2014, cine știe ce s-ar mai putea povesti…

22) Va relua BNR, într-un viitor apropiat, “contrapartidele private” cu bănci comerciale?

La această întrebare n-am răspuns. O astfel de decizie ar fi strategică și depinde de împrejurările internaționale. Ce știu sigur este că BNR, în actuala conjunctură globală, într-o lume dominată de incertitudini și de riscuri, nu și-a permis să joace aurul țării în speculații periculoase. Scopul principal al

depozitării unei părți din rezerva de aur la Banca Angliei, în condiții de maximă securitate, cu garanția uneia dintre cele mai prestigioase bănci centrale din lume, este în prezent acela de a întări bonitatea financiară a țării. Pentru ca această bonitate să îmbunătățească rating-ul României. Și, desigur să reducă simțitor costurile finanțării internaționale obținute atât de autoritățile române, cât și de instituții ori companii publice și private din societatea românească. Când legea nu suflă o vorbă despre vreo obligație a BNR de a face profit și de a lua dobânzi pentru aurul plasat în străinătate, iar piețele internaționale încă sunt riscante, a face plasamente private ar fi o nesăbuință.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "interesant.
    Inteleg, Banca Angliei nu ofera dobinzi pentru aurul tinut in custodie.
    Dar exista un punct de vedere ce il confirma pe al meu: bancile private, pot da dobinzi, pentru aurul detinut la ele. Fie ca e aur privat, fie ca e din tezaur.
    Si atunci, de ce in Romania, nici o banca privata nu practica acest sistem, cu aurul cetatenilor sau firmelor?"
    • Like 0


Îți recomandăm

Dr. Cristian Gabriel

De-a lungul carierei sale, medicul primar cardiolog Cristian Gabriel a avut grijă de mii și mii de inimi, dintre care pe unele le-a ascultat în cabinet, iar pe altele le-a văzut bătând în sala de operații. Pentru ca chirurgul să le poată repara, a trebuit să le oprească. Apoi să le repornească. Atunci și inima lui stătea pentru o secundă.

Citește mai mult

Lansare Alt Viitor

Pe un traseu de linii roșii, galbene și albastre, câțiva roboței, ceva mai mari decât o monedă de 50 de bani, se mișcă la stânga, la dreapta, ori înainte după cum le dictează codul scris cu câteva minute înainte. Copiii îi iubesc pe micii roboți, care le deschid drumul spre programare.

Citește mai mult

Gabriela Firea, pe Arena Națională

În această seară, Gabriela Firea, această Elena Udrea a PSD-ului, sora de tupeu, ambiție și sete de parvenire a ilustrei refugiate în Costa Rica, și-a primit porția de papară din partea mulțimii. (Foto: Octav Ganea/ Inquam Photos)

Citește mai mult

Simona Halep pe Arena Națională

Dna primăreasă Firea posedă o nerușinare cu totul specială, mare cât Arena Națională – dacă o scuipi în față, zbiară că au pus furtunul pe ea inși plătiți de Soros.

Citește mai mult