Sari la continut

De șase ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Au supraviețuit masacrului de la Fântâna Albă și au ajuns unii în România și alții în Ucraina. Peste ani, urmașii lor s-au întâlnit în vamă la Siret

Refugiați la Siret

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Eu nu știam ce mi se povestea atunci...

Eram tânără. Scrisesem prima mea carte. Vizitam din când în când o doamnă mai în vârstă, care îmi citise cartea în manuscris și i-a plăcut. De regulă vorbeam mult și multe cu doamna și mai puține cu soțul ei.

Nu știu cum, nu îmi mai amintesc clar, o dată a intrat și domnul în discuția noastră. Cred că povesteam despre Cernăuți ceva și domnul a intervenit.

- Străbunii și neamurile mele sunt din Vășcăuți. Erau luptători anticomuniști de pe Ceremuș. S-au refugiat în România fugind de comuniști. Au fost omorâți cei mai mulți dintre ei în masacrul de la Fântâna Albă. Tata cu niște frați și surori au scăpat și au ajuns aici. Mulți au fost omorâți.

- Ce vorbiți!? Despre ce e vorba!? am întrebat cu mirare.

- Nu ați auzit niciodată despre masacrul de la Fântâna Albă?! Despre luptătorii anticomuniști de pe Ceremuș!? m-a întrebat omul făcând ochii mari cât cepele.

- Nu. Nu știu despre ce vorbiți...

- Fugeau românii peste graniță în România, după ce au ocupat rușii Bucovina de Nord și au rămas acolo vreo trei milioane de români. Toți străbunii familiei mele cu copii cu tot au plecat într-o noapte. Au mers mult, ascunzându-se prin păduri - povestea tata - spre granița cu România. Aproape toți au fost măcelăriți. Tata a scăpat. Era aproape un copil. La fel și surorile și frații lui. Toate rudele rămase în sat au fost deportate în Siberia sau condamnate la moarte. Peste zeci de ani a venit o rudă din Ucraina la noi. Tata se însurase. Avea casă. Era membru de partid. Deja mă avea pe mine. Și spune tata acelei rude că este membru de partid. Eram un copil, dar îmi amintesc cum i s-au zburlit sprâncenele stufoase, ochii i-au devenit fioroși și cum a întins spre tata niște pumni cât niște baroase și a țipat: Ești cu ei!? Te-ai dat de partea lor!? Sunt cei ce ne-au măcelărit la Fântâna Albă!... Am crezut că este în stare să îi strivească oasele tatei cu pumnii mari pe care și-i frământa. Nu am uitat niciodată chipul acelui om, și durerea, și disperarea, și furia întipărite pe chipul lui.

Astăzi mi-am amintit de această poveste. Doamna, pe care o vizitam, nu mai trăiește. Mi-ar place să îl caut pe soțul ei și să îmi povestească mai multe... Atunci nu știam nimic și nici nu am pus întrebări. Acum știu. Acum aș vrea să aflu exact, când și unde au fost uciși străbunii lui, căci au fost mai multe plecări în refugiu și mai multe valuri de ucideri culminând cu cel de la Fântâna Albă... Aș vrea să știu mai multe despre haiducii de pe Ceremuș...

Uneori trece istoria pe lângă noi - chiar și pe lângă mine - și suntem orbi... sau vedem prea târziu...

Epilog la acest text scris anul trecut pe 1 aprilie.

Am aflat de prin sat că, după ce au invadat trupele rusești Ucraina, rude îndepărtate și neștiute ale domnului ce mi-a spus povestea străbunilor lui cândva l-au căutat pe internet. I-au spus că sunt rude, că au același nume, că rușii le-au distrus tot, că trebuie să fugă și nu știu unde. S-a dus omul și i-a luat din vamă de la Siret. Bătrâni, copii, femei. I-a găzduit în casa sa. Probabil au retrăit drama masacrului de la Fântâna Albă, când cei mai mulți din neamul lor au murit, iar cei care au rămas s-au spulberat prin lume ca pulberea răscolită de vânt... Probabil au și descusut care a cui sunt, a cărui străbun, ca să afle ce sânge îi leagă mai mult decât drame, dureri și lacrimi. Iar au numărat morții și vii neamului lor. I-au numărat pe cei ce au oasele la Fântâna Albă, în acele gropi în care au fost aruncați de vii, de a tremurat pământul zile în șir de frământatul trupurilor încă nemoarte de tot de sub brazdă, i-au numărat și pe cei ce au scăpat și au fugit oriunde în lume, ca la o slujbă de pomenire a tuturor viilor și morților, s-au odihnit, au plâns, au mâncat, au spus că nu mai au la ce se întoarce în Ucraina, că totul le-a fost distrus și au plecat mai departe spre rude din Cehia și Germania, pe care le-au găsit tot pe internet și care au ajuns acolo tot după masacrul de la Fântâna Albă.

...

Mai știu tot de prin sat de o bătrânică ce s-a refugiat din Ucraina la fiica ei...

Biata de ea are o singură grijă, de când s-a încălzit afară și oamenii au început să umble prin grădini ca albinele. Zice că s-ar duce acasă să pună semințe în pământ, să aibă ce mânca, să nu rămână pământul ei din Ucraina pârloagă... S-ar duce să pună semințe în pământ și s-ar întoarce...

...

Restul e tăcere...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Gandalf check icon
    Iți mulțumesc, domnucă, din adâncul sufletului unui fiu de fost deținut politic, dintr-o familie care a „încercat” confortul mai multor așezăminte de profil ale comuniștilor, bătu-i-ar Dumnezeu în sfânta zi de Florii, oriunde sunt ei acum și pe toți cei care le fac jocurile pe Pamăntu' ăsta mare, până la al treilea neam! Amin!
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Mihai Bran - Claudiu Pandaru

Când medicul psihiatru Mihai Bran le-a povestit colegilor săi de la muncă, în 2015, că ar vrea să își facă un startup în domeniul serviciilor de telemedicină, pentru a-și putea urmări mai ușor pacienții, cei mai mulți dintre ei au izbucnit în râs, neîncrezători. În prezent, business-ul său, ATLAS, pornit alături de câțiva prieteni IT-ști, a ajuns la o cifră de afaceri de un milion de euro și 400.000 de utilizatori.

Citește mai mult

Food waste Japonia

„În Japonia mâncarea e un personaj din marea poveste a lumii, un prim pas în călătorie. Fiecare regiune are cel puțin un ingredient sau o mâncare pentru care e faimoasă și care, când îi vine sezonul, e consumată în restul Japoniei. E și o formă ritualică de a reuni timpuri, locuri și oameni. Mâncarea japoneză e o formă de echilibru”, spune scriitorul George Moise într-un interviu pentru habits by Republica.

Citește mai mult