Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Au supraviețuit masacrului de la Fântâna Albă și au ajuns unii în România și alții în Ucraina. Peste ani, urmașii lor s-au întâlnit în vamă la Siret

Refugiați la Siret

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Eu nu știam ce mi se povestea atunci...

Eram tânără. Scrisesem prima mea carte. Vizitam din când în când o doamnă mai în vârstă, care îmi citise cartea în manuscris și i-a plăcut. De regulă vorbeam mult și multe cu doamna și mai puține cu soțul ei.

Nu știu cum, nu îmi mai amintesc clar, o dată a intrat și domnul în discuția noastră. Cred că povesteam despre Cernăuți ceva și domnul a intervenit.

- Străbunii și neamurile mele sunt din Vășcăuți. Erau luptători anticomuniști de pe Ceremuș. S-au refugiat în România fugind de comuniști. Au fost omorâți cei mai mulți dintre ei în masacrul de la Fântâna Albă. Tata cu niște frați și surori au scăpat și au ajuns aici. Mulți au fost omorâți.

- Ce vorbiți!? Despre ce e vorba!? am întrebat cu mirare.

- Nu ați auzit niciodată despre masacrul de la Fântâna Albă?! Despre luptătorii anticomuniști de pe Ceremuș!? m-a întrebat omul făcând ochii mari cât cepele.

- Nu. Nu știu despre ce vorbiți...

- Fugeau românii peste graniță în România, după ce au ocupat rușii Bucovina de Nord și au rămas acolo vreo trei milioane de români. Toți străbunii familiei mele cu copii cu tot au plecat într-o noapte. Au mers mult, ascunzându-se prin păduri - povestea tata - spre granița cu România. Aproape toți au fost măcelăriți. Tata a scăpat. Era aproape un copil. La fel și surorile și frații lui. Toate rudele rămase în sat au fost deportate în Siberia sau condamnate la moarte. Peste zeci de ani a venit o rudă din Ucraina la noi. Tata se însurase. Avea casă. Era membru de partid. Deja mă avea pe mine. Și spune tata acelei rude că este membru de partid. Eram un copil, dar îmi amintesc cum i s-au zburlit sprâncenele stufoase, ochii i-au devenit fioroși și cum a întins spre tata niște pumni cât niște baroase și a țipat: Ești cu ei!? Te-ai dat de partea lor!? Sunt cei ce ne-au măcelărit la Fântâna Albă!... Am crezut că este în stare să îi strivească oasele tatei cu pumnii mari pe care și-i frământa. Nu am uitat niciodată chipul acelui om, și durerea, și disperarea, și furia întipărite pe chipul lui.

Astăzi mi-am amintit de această poveste. Doamna, pe care o vizitam, nu mai trăiește. Mi-ar place să îl caut pe soțul ei și să îmi povestească mai multe... Atunci nu știam nimic și nici nu am pus întrebări. Acum știu. Acum aș vrea să aflu exact, când și unde au fost uciși străbunii lui, căci au fost mai multe plecări în refugiu și mai multe valuri de ucideri culminând cu cel de la Fântâna Albă... Aș vrea să știu mai multe despre haiducii de pe Ceremuș...

Uneori trece istoria pe lângă noi - chiar și pe lângă mine - și suntem orbi... sau vedem prea târziu...

Epilog la acest text scris anul trecut pe 1 aprilie.

Am aflat de prin sat că, după ce au invadat trupele rusești Ucraina, rude îndepărtate și neștiute ale domnului ce mi-a spus povestea străbunilor lui cândva l-au căutat pe internet. I-au spus că sunt rude, că au același nume, că rușii le-au distrus tot, că trebuie să fugă și nu știu unde. S-a dus omul și i-a luat din vamă de la Siret. Bătrâni, copii, femei. I-a găzduit în casa sa. Probabil au retrăit drama masacrului de la Fântâna Albă, când cei mai mulți din neamul lor au murit, iar cei care au rămas s-au spulberat prin lume ca pulberea răscolită de vânt... Probabil au și descusut care a cui sunt, a cărui străbun, ca să afle ce sânge îi leagă mai mult decât drame, dureri și lacrimi. Iar au numărat morții și vii neamului lor. I-au numărat pe cei ce au oasele la Fântâna Albă, în acele gropi în care au fost aruncați de vii, de a tremurat pământul zile în șir de frământatul trupurilor încă nemoarte de tot de sub brazdă, i-au numărat și pe cei ce au scăpat și au fugit oriunde în lume, ca la o slujbă de pomenire a tuturor viilor și morților, s-au odihnit, au plâns, au mâncat, au spus că nu mai au la ce se întoarce în Ucraina, că totul le-a fost distrus și au plecat mai departe spre rude din Cehia și Germania, pe care le-au găsit tot pe internet și care au ajuns acolo tot după masacrul de la Fântâna Albă.

...

Mai știu tot de prin sat de o bătrânică ce s-a refugiat din Ucraina la fiica ei...

Biata de ea are o singură grijă, de când s-a încălzit afară și oamenii au început să umble prin grădini ca albinele. Zice că s-ar duce acasă să pună semințe în pământ, să aibă ce mânca, să nu rămână pământul ei din Ucraina pârloagă... S-ar duce să pună semințe în pământ și s-ar întoarce...

...

Restul e tăcere...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Gandalf check icon
    Iți mulțumesc, domnucă, din adâncul sufletului unui fiu de fost deținut politic, dintr-o familie care a „încercat” confortul mai multor așezăminte de profil ale comuniștilor, bătu-i-ar Dumnezeu în sfânta zi de Florii, oriunde sunt ei acum și pe toți cei care le fac jocurile pe Pamăntu' ăsta mare, până la al treilea neam! Amin!
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult