Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Bucureștean, mi-am permis extravaganța să iau trenul spre Arad: după 15 ore, am ajuns mai aproape de Dumnezei

Trenuri CFR

Foto: Cornel Putan/ Inquam Photos

Nu am mai călătorit cu trenul de cel puțin cinci ani. Ultima oară am avut o experiență neplăcută când trenul a întârziat peste trei ore. Mi-am luat inima în dinți și, în momentul în care am avut de făcut un drum până la Arad, am hotărât să văd dacă lucrurile s-au schimbat la CFR-Călători.

Gara de Nord arată jalnic, la ora 4 jumate nu e nimeni, magazinele închise, câțiva oameni scurși după o noapte de nesomn prin sălile de așteptare și o liniște apăsătoare. Mi-am luat bilet la clasa întâi sperând să călătoresc mai confortabil. Din București în vagonul meu eram șase persoane. Curând mi-am dat seama că ceilalți cinci erau ceferiști care se cunoșteau și călătoreau gratuit spre casă. Pentru că erau în gașcă și-au dat măștile jos și au început discuții de serviciu. Apoi s-au culcat ca la un semn până unul dintre ei mi-a spus că ascult muzica prea tare, la căști. M-am conformat și am închis sursa neplăcerilor domnilor ceferiști. Au coborât toți la Roșiori de unde s-au urcat alți ceferiști care mergeau la Craiova. La Craiova s-a urcat o doamna doctor, mergea să țină curs de radiologie la Timișoara. Noi doi am fost singurii care am plătit bilet în vagonul ăla, în rest părea un tren făcut de CFR pentru ceferiști. Bomboana de pe colivă a venit la Filiași unde conductorii, niște tipi simpatici de altfel, ne-au anunțat că s-a defectat locomotiva. Gara din Filiași e o clădire aflată în paragină de unde poți să-ți cumperi o cafea la aparat și să te gândești cum arată lumea după un atac nuclear. 

După o oră a apărut și locomotiva de schimb, ne-am mai târât până la Slatina de Timiș unde ne-au mutat în autocare și ne-au dus în Caransebeș preț de 20 de kilometri, un fapt pe care îl știam de când am luat biletul, însă pe care doamna doctor l-a aflat doar în tren, nu-i spusese nimeni la casa de bilete. La Caransebeș am mai stat un timp să vină mecanicul, parcă venea din concediu, nu știu de ce nu era deja acolo. Probe de frână, discuții, la un moment dat am văzut pe peron mai mulți ceferiști decât călători, conductorii și șeful de tren, revizorii de vagoane, mecanicii, impiegații, plus vreo doi tipi cu supracontrol. Absurditatea situația a fost și mai mare în momentul în care controlorii și cei doi de la supracontrol s-au așezat în vagonul nostru, ei erau cinci, noi eram doi.

Limitări de viteză, un alt incident cu un tren de marfă defect în fața noastră, am pierdut noțiunea timpul, parcă mă aflăm de o viață în vagonul ăla. Un conductor ne-a adus câte un croissant și un pahar de plastic în care ne-ar fi turnat la cerere apă dintr-o sticlă de 2 litri. Acesta era un gest din partea companiei menit să reprezinte scuzele pentru întârziere. În felul ăsta ar fi bine să-și cumpere compania o fabrică de croissante.

Doamna doctor a spus că nu mai circulă cu trenul în viața ei. A coborât la Timișoara unde s-a schimbat echipa de conductori. Trebuia să ajung la Arad la 16.27 și am ajuns aproape de opt seara.

Unul din conductori ne-a spus la un moment dat că cel mai important este să ajungem la destinație întregi, așa că m-am bucurat și eu că am scăpat din chinul acesta fără alte probleme. O călătorie de 15 ore, noroc că am fost prevăzător ca românul și mi-am luat niște pateuri. La sfârșitul călătoriei intrasem într-o stare de zen în care aș fi acceptat orice întâmplare ca fiind firească, destin, karma. Putea să înceapă un bombardament să ne cadă un asteroid în cap, că nu m-aș mai fi mirat. Călătoriile cu trenul ne apropie mai mult de Dumnezeu.

Sunt unii care tot cer bani pentru CFR, sunt unii care cred că dacă se toarnă bani cu basculanta lucrurile se vor îndrepta. În realitate sistemul e complet eronat, învechit, nereformat. E absurd să investești într-o societate aflată în comă profundă. Pe de altă parte, nici nu este corect să investești numai în operatorul feroviar de stat în timp ce pe operatorii privați îi lași să se descurce cum pot. Tot oamenii ăștia se sperie de liberalizarea pieței feroviare, că o să vină trenurile germane și franceze în România să opereze. Să vină, care e problema dacă putem călători decent în alte trenuri, până la urmă salariații vor fi tot români, managementul va fi diferit, exact ceea ce trebuie.

Domnul ministru vrea să facă reformă, e absolut firesc, însă e bine ca reforma să fie făcută, și nu numai vorbită. Ceferiștii vor să protesteze, o să spun și eu ca rabinul, și ei au dreptate. În final, din cauza greșelilor de conducere, cei care suferă sunt salariații, vor urma disponibilizări, restructurări etc. Greșelile însă nu sunt de acum, greșelile au început în urmă cu 30 de ani și au fost permanente.  Nu pot să nu-mi aduc aminte de un ministru al transporturilor complet nepotrivit și ca pregătire, și ca atitudine, lipsit de orice inițiativă, care acum are obrăznicia să comenteze de parcă el nu a mâncat usturoiul ăsta. De câte ori îl vedeam pe omul acesta mă gândeam că a fost ales întâmplător în timp ce stătea la coadă la mici în piața din Giurgiu. Am văzut o grămadă ca el acolo, putea să fie oricare dintre ei.

În loc să întindem de sărăcie, mai bine ne-am orienta către soluții. Reforma propusă de ministrul transporturilor este naturală, însă ea trebuie să se și întâmple. Altfel peste zece ani o să mergem la Arad cu trăsura, și așa nu e mare diferență.  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Cu ocazia citirii unui ultim articol referitor la Ambasadele și Consulatele Romaniei din lume,mi-am amintit de ,,frumoasele clipe" , cam 2-3 ore petrecute in fața Ambasadei SUA din Padurea Baneasa.
    Spun Pădurea și petrecute in ,,fața" deoarece m-am dus spre a rezolva o problemă, nu să privesc clădirea.
    Atata timp cât această instituție a avut locația lângă Inter, am vizitat-o de 3-4 ori, fiind impresionat ( plăcut) de comportamentul personalului de pază, amabilitatea salariatilor români sau americani din Ambasadă.
    Schimbarea amplasamentului, a insemnat o schimbare a tot ce era placut , civilizat in relațiile cu publicul.
    Din start se vede că s-a luat această măsură din condiții de securitate mutand-o lângă pădurea, înțesata de liniște și siguranță mai ales.
    Dacă am fost indrumat către cladirea din spatele ambasadei, in clipa in care am incercat să-mi parchez mașina in parcarea( civilizată) din fața ambasadei, a insemnat prima surpriză.
    Când am ocolit ,,bastionul" ajungând la cladirea Consulatului, am constatat că nu există nici-o parcare. Luînd informatii de la un grup de persoane, adăpostite sub un acoperiș, ce l-am asemuit cu o stație de autobuz, aflată pe câmp, intre două comune uitate de lume.Deci surprizele se țineau lanț.Am fost indrumat să parchez pe câmp, lucru înțeles de mine, caci traisem până la varsta de 43 de ani in România.Ceeace nu înțelegeam, era cum pot parca pe câmp, dacă acesta era împodobit cu o lungă bordură, peste care putea trece un 4×4. Off Road, dar nu mașinuța mea .Ca un bun cunoscător, am urmarit bordura, stiind c-o sa se termine, ca orice lucru de care te plictisești.Logica învingând , am lasat masina la circa 500 de metri de Consulat si am luat-o pe jos. După circa 100m am observat că sânt însoțit de un van albastru cu geamuri negre, a cărui viteză s-a reglat cu pasul meu. După zeci de ani , petrecuți intr-o lume fără toate aceste mici șicane, uitând de cele ce se întâmplă in țara copilariei tale, credeti-ma toti cei care nu cunoașteți acest sentiment,este ca abia aștepți să te reîntorci acolo unde ai liniștea dorită.
    M-am alaturat grupului de sub acoperiș, întrebînd dacă atunci cand plouă,este furtună, ger etc.tot așa este anticamera ,iar raspunsul de DA primit, m-a facut să devin și mai trist.Am traversat strada , cautand informații referitoare la cum putem ajunge in interiorul Consulatului unde aveau A\C. si bineînțeles că se putea sta confortabil in acea zi călduroasă.Soldatul american( român din Detroit) mi-a explicat că-i timpul launch-ului de la 12-13 și nu se poate intra.Faptul că la cca. 10 minute, un cetățean oacheși ( turc sau arab) însoțit de o domnișoară locală, ce era cu cel putin 20-30 de ani mai tânără, i-a strecurat vajnicului păzitor de la ușa Consulatului ceva și a intrat, m-a determinat să-i fac individului semnul obrazului, bătut cu degetul.Fiind sigur că am ajuns in Romania, că până și reprezentanții unei țări in care traiesc de 30 de ani și unde așa ceva se pedepsește ca și un atac de bancă, reprezentanti care in loc sa aducă cinste și corectitudine, importă șpaga si minciuna, am hotarat să părăsesc acel loc ,fără a incerca o rezolvare a problemei mele, sila si dezgustul determinandu-ma a schimba imaginile neplăcute.
    Acum ,la 8-10 ani de la acele intamplari ,constat cu tristețe că birocrația, minciuna,serviciul defectuos, hoția, au ajuns și pe aceste plaiuri, lucru total de neinchipuit prin 2008, momentul sosirii mele in Arizona , după 18 ani petrecuți la New York
    • Like 0
  • eu nu am mai fost cu trenul de 20 de ani...anul trecut,de nevoie, m-am dus la Eforie cu Astra Trans Carpatic, la cuseta....cum se spune dai un ban,dar stai in fata...nu am nimic de obiectat....
    ·
    • Like 1
  • Sper sa nu se liberalizeze caile ferate si sa vine nemtii.. va fi mai rau :D
    • Like 0
  • storo check icon
    comentariu dublat, scuze
    • Like 0
  • Articolul prezinta realitatea CFRului. Insa, autorul pare total rupt de aceasta realitate. Si de realitatea provinciei (vezi descrirea unei gari din provincie, pare ca autorul, „ditamai bucuresteanul”!, traieste intr-o lume aparte, a capitalei). In primul rand pare surprinzator ca o persoana sa nu fi mers de 5 ani cu un tren. Asta pt oamenii de rand. Apoi, pare nitel arogant sa te prezinti ca „bucurtestean care isi permite extravaganze sa se coboare la niveul celor care calatoresc cu trenul”. In rest, pe fond, articolul prezinta o realitate cruda, dar traita zilnic, constant de catre „calatorii obisnuiti, modesti” (care formeaza marea majoritate a cetatenilor).
    • Like 1
    • @ Paco Raceanu
      Pai nu stiu cum sa zic dar nici eu nu mai merg cu trenul de 10 ani. Am sa o fac cand o sa duc dorul de senzatii tari. Eu zic ca 15 ore ii decent , avand in vedere ca eu pentru 60 de km faceam intre 3 si 4 ore. Media de 15km/H . Ce mai ii de spus?
      • Like 1
    • @ Silviu Pop Sese
      Mai repede mergeai cu bicicleta.
      • Like 0
  • storo check icon
    Acum citiva ani mi,am zis sa fac o nebunie si sa merg la ski in Mayrhofen, Austria, dar CU TRENUL , eu fiind un fan al sofatului, mai ales pe distante lungi. Am avut un soc: ''door-to-door' - adica de cind am inchis usa casei si pina am coborit in gara de destinatie sint aprox. 800 km pe care i-am parcurs in 8 ore si jumatate, cu tot cu cele doua schimbari !! De notat ca ultimii 30 km , intre Jenbach si Mayrhofen, se parcurg cu un tren pe linie ingusta, un fel de mocanitza moderna ( ulterior am aflat ca pe acest tronson transportul e inclus in pretul skipass-ului...). Biletul dus-intors m-a costat in jur de 100€.
    Adica am strabatut o treime din Europa in 8 ore ! Prin comparatie cu autorul articolului, 550km in 15 ore....
    Dar cred ca, inainte de reforme ,investitii in infrastructura (musai !!) trenuri noi, locomotive, etc, trebuie sa incepem sa ne CUMPARAM bilet. Pt ca altfel, noi uitam sa platim la plecare, iar ei uita sa ne duca la sosire....
    • Like 5
    • @ storo
      Dle Storo
      Cunoști distanța dela casa dumitale până la statiunea austriacă?NU este de circa 800 km , ci de circa 1800 tot km.NU POȚI parcurge distanța asta CU TRENUL din poarta casei, avand in vedere opririle in stații , taxiul până la gară și alte inconveniente ce însumează ușor alte 5-6 ore.Am refacut traseul cu Google și mi-au ieșit usor 14-16 ore.Am lucrat la C.F.R. așa că mi-ai atras repede atenția cu ceeace ai relatat
      O zi bună!
      • Like 0
    • @ Sandy Cox
      storo check icon
      D-le Cox,
      Chiar cunosc distanta de la mine pina in Mayrhofen si este de +/- 800 km, sigur nu de 1.800km :) Si tot conform Google daca as merge miine cu trenul spre Mayrhofen, as face chiar mai putin de 8 ore, chiar din poarta casei.....Asta si pentru ca pe-aici trenurile (ICE) merg pe anumite segmente chiar cu peste 300 kmh ( va trimit o poza facuta in tren, puteti vedea viteza), in rest o lasa mai ''usurel'' la 200-250....Viteza e afisata mare, pe un ecran in vagon dar se poate vedea si pe aplicatia trenului.
      Stiu ca suna SF dar este absolut real. Si civilizat. Si de aceea multa lume merge cu trenul.
      ...iar CFR-ul de azi e ceva de ev mediu, dintr-o tara cu banane multe.
      • Like 0
  • check icon
    O fabrică de croissante? Adică să primească cîte unul și cei care circulă fără să fi plătit pt asta, sau cum?!
    • Like 0
    • @
      maripos check icon
      Sa primeasca toti calatorii care au ajuns la destinatie cu intarziere - adica aproape toti cei ce calatoresc cu cfr.
      • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
sound-bars icon