Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

Când mă întreabă olandezii ce e de vizitat în România, le spun să înceapă cu Sibiul. În jurul lui, în „Inima Ardealului”, am găsit însă patrimoniul cultural prăbușit. Propunerile mele pentru autoritățile române

Biserica.

Mult am așteptat momentul - am ajuns în Metiș, (un sat săsesc nu departe de Agnita) – deschidem geamurile și obloanele casei ca să intre lumina și aer proaspăt de primăvară. Casa are 200 de ani și se află la un colț al satului pe o colină, sub doi tei uriași, bătrâni cât casa. De pe fereastră se vede prin frunzele teilor drumul care coboară pe lângă biserică și ajunge la școala veche și singurul magazin din sat. Pe partea stângă, casele săsești stau aliniate - legate una de alta cu porți mari de lemn și șuri. Parcă satul plutește într-o mare de dealuri blând împădurite - pădurea abia a înfrunzit, din când în când vântul aduce un miros de salcâm înflorit din pădure. Când avem un moment liber urcăm pe dealul din spatele casei - deasupra mării verzi orizontul pare desenat cu creta pe albastrul cerului - ultima zăpadă pe Munții Făgăraș. 

Deși consider Cârlibaba soarta mea, decisivă în mutarea mea în România, Metiș e locul meu favorit de retragere. Casa a rămas în starea originară, cu wc-ul în grădină și fântâna în casa și lângă ea un cuptor de pâine – deci cu casa mai avem de lucru, dar nu mă tem - nicăieri nu lucrez cu un asemenea spor. Cumva aici mă simt mai mult acasă, cultural vorbind e mai aproape de occident – satele săsești îmi aduc aminte de satul meu din Olanda și când ocazional mai cânt la o orgă într-o biserică veche din Ardeal, ecoul imnurilor îmi sună foarte cunoscut.

Dimineața, când scot feronerie veche din stolerie de stejar ca să o refolosesc, mă gândesc la ultimul articol despre potențialul României ca destinație turistică și ce ne împiedică să atingem potențialul. Ce este valabil pentru România în general aici se găsește într-o forma condensată. Potențialul este enorm – după părerea mea fosta regiune Siebenburgen este una dintre cele mai idilice locuri în Europa, comparabil cu zonele precum Cotswolds în Anglia, Dordogne în Franța, sau strada Romantica în Germania. Mai ales zona încercuită de orașele medievale Sibiu, Mediaș, Sighișoara și Brasov, dintre Tarnava și Olt, cu valea Hartibaciului la mijloc, din partea mea ar trebui să fie schimbate pe loc într-o rezervație istorică, un parc național medieval – „inima Ardealului” , „the heart of Transylvania” sau ceva asemănător.

Când mă întreabă olandezii ce e de vizitat în România le spun să înceapă cu Sibiul, le povestesc de colinele care sunt împodobite cu turnuri de biserici și fortificațiile lor, satele care sunt formate din șiruri de case cu obloane, ici-colo un castel, un conac, un domeniu, și pe vârfuri câte o cetate. Și le povestesc de natură, în mare parte neatinsă, dealuri cu terase unde se cultiva pe vremuri hamei și viță-de-vie și livezi cu pomi fructiferi. Le arăt poze cum merg pe bicicletă ca printr-un tunel prin pădure, cum trec pe lângă o turmă de oi păzită de câini somnoroși și câte un cioban care se uită spre orizont, sub un stejar bătrân. Totul pe un fundal cu Munții Carpați în spate. Eu spun că valoarea turistică a zonei este greu de estimat, neatinsă de modernism și ca prin minune scăpată de impactul războaielor din trecut – eu cred că zona este perla Europei și merită un statut special pentru conservarea ei, administrată pentru turiștii interesați de cultură și istorie, cu gastronomie și cazare de calitate. 

Până aici despre potențialul zonei – și nu pot să spun că nu s-a întâmplat nimic, pentru că prin unele inițiative particulare s-au făcut minuni. Mă gândesc la Cincsor, unde o singură familie a făcut din centrul istoric al satului o destinație turistică deosebită. La fel în Veseud, unde din câteva gospodării săsești s-a făcut un loc de vacanță superb, cu restaurant într-o șură înaltă de stejar, cu o liniște și o priveliște rare. Exact ce caută turistul occidental, care vine cu oboseala lui de acasă la odihnă - ca să uite de gălăgia din oraș și stresul lui de la muncă. Am mai auzit de satul Viscri unde cineva din străinătate ar fi restaurat mai multe case. Într-o duminică am vrut să vizităm satul, dar nu am putut să intrăm din cauza unei cozi lungi de mașini tip SUV cu numere de București – m-am dat seama că în București se crede că Viscri este singurul sat săsesc din Ardeal și m-am lăsat păgubaș. Am vizitat un alt sat cum sunt nenumărate – Cincu, Biertan, Mosna, Alma Vii, Hosman, Malancrav, Ilimbav și cel mai puțin încă o sută, acolo era o liniște totală.

Central în frumusețea satelor săsești este patrimoniul, bisericile fortificate nu se discută, dar și satele în sine au un farmec deosebit. Sașii aveau un ochi bun pentru a crea un sat frumos, se foloseau de relief și cursul apelor ca să situeze biserica, școala, atelierele și gospodăriile exact unde trebuia. Un fel de Feng Shui avant la lettre. Forma satului reflectă coeziunea comunității, încă de atunci, acum s-a pierdut demult. Ca să folosim farmecul din trecut pentru turismul modern trebuie pus accent pe păstrarea și restaurarea patrimoniului. Tot o inițiativă particulară îmi vine în minte - Ambulanta pentru monumente, un grup de voluntari care intervin când un monument istoric este în risc de prăbușire și încearcă să îl salveze. Le admir efortul și le doresc multă perseverență! Poate ați observat că am atins și esența problemei – de ce am numit doar inițiative particulare?

De ce? Pentru că statul este absent! Absent, nepăsător și indiferent! Nu pot să ajung la o altă concluzie decât că guvernului nu-i prea pasă. Vă dau două exemple din experiență proprie pe tema asta. Nu vorbesc de câte un conac, ici-acolo, care s-a prăbușit, sau câte o biserică, cu asta ne-am obișnuit. Vorbesc de greșelile în țesutul guvernării țării. Vă explic folosind o anecdotă. Când am cumpărat casa din Metiș pentru o sumă modestă, am făcut planuri de restaurare ca să o implic în activitățile noastre turistice pe care le aveam deja. Cu un plan de investiție care prevedea pe lângă o investiție din fonduri proprii și o finanțare ipotecară. Eu find olandez naiv, așa am lucrat și în Olanda cu proiecte de restaurare și eram convins că așa merge și în România. Când am ajuns la bancă (chiar cu numele regiunii) am înțeles că satul Metiș nu se califică pentru finanțare tip ipotecar. De ce? am întrebat. După codul poștal, zona nu este în aria noastră de finanțare, nu doar Metiș, toată zona, mi-a răspuns doamna. Am rămas mut, am mai încercat la o altă bancă și încă una, dar nu îmi venea să cred, toți la fel! Zona nu este finanțabilă. Poate vă întrebați, dar ce treabă are statul cu banca. Greșit! Statul trebuie să asigure parametri într-un sistem capitalist. Regulile de joc trebuie stabilite de stat, ca să creeze cum se spune în engleză – a level playing field, drepturi egale pentru toți participanții. Dacă băncile au voie să excludă zone din serviciile lor, ei practic neagă zonei respective dreptul la dezvoltare.

Dacă banca consideră valoarea imobiliară într-o zonă ca fiind zero, adică fără să facă o estimare reală, sistemul capitalist automat confirmă valoarea redusă, așa de central este funcția băncii ca furnizor de capital, dacă banca ar finanța cât de puțin, și piața ar prinde curaj. Ca exemplu - dacă banca ar fi stabilit că imobilul meu valorează 10 mii de euro și ar fi finanțat încă 5 mii de euro, cu condiții stricte și plată pe bază de factură sau constatarea investiției, aș fi putut să îmbunătățesc imobilul, adăugând valoare reală. Și ca mine și vecinii mei, creând locuri de muncă, păstrând patrimoniul. Am putea întrerupe cercul vicios de părăsire a satelor și prăbușirea patrimoniului. Poate nu m-aș fi supărat așa de tare dacă vorbeam de un sat abandonat în câmpia Moldovei, dar vorbind de zona cu cel mai mare potențial turistic din România, mă întreb, cu doi domnitori de statură europeană în zonă (Claus I și Carol III), nimeni nu a putut să fie atent la detalii?

Al doilea exemplu este tot o problemă a sistemului și v-o explic tot cu o anecdotă. Drumul nostru de la Cârlibaba la Metiș trece prin satul Teaca, între Bistrița și Reghin. Aici în sat erau două monumente de valoare. Biserica din secolul 15 și o casă părăsită, un mic conac, din secolul 18, vizavi de primărie, pe care le-am recunoscut clar după forma acoperișului, o mansardă cu formă ruptă, anexele aveau decorațiuni foarte elegante din începutul secolul 19. Văzusem casa deja înainte de a cumpăra pe cea din Metiș, chiar am fost la primăria din Teaca ca să întreb dacă cumva o puteam cumpăra pentru restaurare. Primăria ne-a spus că va lua în considerare oferta noastră, după care a precizat că doar o parte este a primăriei, trebuie vorbit cu ceilalți proprietari, fiind moștenitori parțiali ai imobilului. Noi am așteptat, am mai sunat, cu fiecare drum prin satul Teaca era clar că monumentul suferă, până nu demult, când am constatat că a dispărut cu totul. Locul e frumos curat, cineva a turnat o placă de beton. Așa da gospodar! Am mai oprit la biserica aflată tot în stare deplorabilă, când m-am apropriat să mă uit înăuntru prin găurile din ușa de intrare, m-a atacat un câine, instalat de cineva acolo, pentru pază. După sute de ani de slujbe și cântări, casa Domnului s-a transformat într-o ruină, un loc pentru câini, doar seriozitatea meșterilor sași de atunci încă o ține în picioare. În satul vecin Viile Tecii lucrurile stau încă mai grav, castelul Foldvari din 1753 și biserica Evangelică au dispărut cu totul, în urmă cu câțiva ani.

Am salvat cumva ziua cu o vizită la Posmuș. Ne-am împrietenit demult cu un grup din Bistrița care vine fiecare an la schi în Cârlibaba, și a venit vorba de restaurarea castelului Teleki din satul Posmuș, unde doamna Veronica a condus lucrările. Cunoșteam monumentul, acum 10 ani am trecut pe acolo când era în paragină, imaginea m-a întristat. Când am auzit că acum s-a restaurat, am promis că vin în vizită, și după eșecul din Teaca am sunat la ei că vin. O transformare totală - de la un loc dezolant și obscur, s-a făcut o clădire mândră, din orice direcție te-ai apropia, îți captează privirea de la distanță. M-au ghidat prin săli și prin grădină, unde sub un copac uriaș bătrân ghidul mi-a povestit toată istoria locului. Cu un pian într-o mică sală de concert, un beci pentru degustări de vinuri, un mic muzeu și o expoziție de artă, aș spune că e un exemplu pentru tot ce se poate face cu patrimoniul în țara noastră.


Pentru statul român propun două schimbări. Prima ar fi o revizuire a listei monumentelor din satele săsești. Când vezi pe patrimoniu.ro parcă ceva nu e în regulă. Parcă au trimis un stagiar la satele săsești sau un funcționar fără nicio pasiune pentru istorie, care doar a bifat în fiecare sat - biserica veche – este - mai departe. Când a bifat biserica, nu a văzut că totul în jur e vechi? De ce nicio casă, nicio școală, chiar nimic nu este inclus în lista patrimoniului, nici în Metiș, nici în Teaca, nici măcar în Viscri, decât biserica. Deci, o listă nouă, cât mai repede, cât mai detaliată și completă! Cât încă mai este timp. UNESCO are o altă abordare, lista lor include 7 sate săsești întregi, dintre care Viscri și Biertan, recunoscând valoarea ansamblului. Ar fi o perspectivă utilă și pentru celelalte sate săsești să fie introduse în patrimoniul național ca ansamblu, și de acolo ar fi un pas mic pentru a declara toate satele din zonă, ca un întreg, un singur monument național. 

A doua sugestie este o politică mult mai activă în protecția monumentelor. Deciziile în legătură cu patrimoniul nu pot fi lăsate în mâinile politicienilor locali, ei nu au educația necesară pentru un subiect așa de delicat. Patrimoniul trebuie clasificat, gestionat, controlat activ și în cunoștință de cauză.

Poate unii se întreabă – de ce atâta grijă pentru patrimoniul altora, sașii nu erau români, de maghiari nu mai spun. Răspund cu o întrebare: de ce turcii nu au demolat Ayasofya după căderea Constantinopolului, de ce spaniolii nu au demolat Alhambra creată de mauri, după Reconquista? Ca semn al demnității lor, al civilizației și toleranței. Prestigiul lor doar a crescut, păstrând patrimoniul adversarilor. Eu consider că România cu patrimoniul din Ardeal a primit o bijuterie, faptul că nu scrie made in Romania pe ea, în opinia mea, nu face răspunderea noastră mai mică, ci doar mai mare. Noi trăim în Uniune, granițele dintre țări sunt bine stabilite și nu se mai schimbă – și Ardealul este partea cea mai multiculturală din România, un fapt care poate fi folosit ca un atu.

Pentru că, și revin la visul meu cu parcul medieval „Inima Ardealului”, dacă statul român ar crea acele două condiții de bază – reinventarierea monumentelor din satele săsești și acces la finanțare pentru întreținerea lor, în același timp aș atrage pe toți care au fost implicați în zonă, – sașii că se ajută mai mult cu restaurarea satelor, maghiarii cu casele lor nobile, conace și castele, sigur mai sunt evreii cu proprietăți, armenii s-ar putea ocupa de Dumbrăveni (acolo literalmente cade jos catedrala). Rromii au mulți meseriași care se pot specializa în restaurarea patrimoniului, îmbunătățind situația lor financiară și casele lor la marginea satelor săsești - pur și simplu aș atrage pe toată lumea care ar vrea să facă parte dintr-un Ardeal istoric ridicat în picioare, ca perlă a Europei, chiar și englezi care se cred înrudiți cu Vlad. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • marchi check icon
    „Eu consider că România cu patrimoniul din Ardeal a primit o bijuterie, faptul că nu scrie made in Romania pe ea, în opinia mea, nu face răspunderea noastră mai mică, ci doar mai mare. Noi trăim în Uniune, granițele dintre țări sunt bine stabilite și nu se mai schimbă – și Ardealul este partea cea mai multiculturală din România, un fapt care poate fi folosit ca un atu.” Mulțumim, domnule olandez! Sunteți mai român decât mulți dintre conaționalii noștri.
    • Like 1
  • Nume check icon
    Foarte frumos. Un strain caruia ii pasa mult mai mult de Romania decat ne pasa nou. O lectie pentru noi despre ce ar trebuie sa facem in turism in afara fanfaronadei zilnice referitor la cat de frumoasa este Romania, dar de fapt nu facem nimic pentru ea.
    Intrand mai mult in situatie sunt mult mai multe aspecte de ce suntem aici.
    - Turistii: ceea ce propuneti Dvs. este un turism cultural, elegant care nu este si nu cred ca va fi reprezentativ pentru Romania. Noi, romanii nu avem un turism de descoperire, un turism de imbogatire si educatie sau foarte putin. La noi turismul este ca un sport sau ca o activitate profesionala. Noi facem un turism de bifa - Io la Paris - de validare a statului social (iara la ski, vara in grecia, o destinatie exotica la moda si 2-3 city-break-uri in functie de zilele liber si punti) si ce este la moda anul acesta: Zanzibar?!. Cel mai bun exemplu este Viscri. Trebuie bifat, te pozitioneaza pe un statut, dar marea majoritate a turistilor sunt dezamagiti. Ce sa iti placa intr-un sat in care circula vacile pe ulita si mai fac si imi murdaresc papucii de firma de 200 de euro cu balegar. Si se intreaba sincer daca Viscri nu este "over rated"?
    - Turism in Romania: este un turism de masa axat pe crapeala si trascau si daca mai este timp mai facem si altceva. Aici discutam clar de eternul litoral romanesc si Valea Prahovei. Din cand in cand mai vorbim si de Bucovina si Maramures unde se "pastreaza" traditiile noastre milenare si patriotice bineinteles cu o masa imbelsugata cum numai romanii stiu sa faca si cu un vin de buturuga fara chimicale..
    Restul nu prea mai exista pentru turismul romanesc. Putini si din ce in ce mai putin inteleg patrimoniul cultural bogat la Transilvaniei si potentialul lui. De zeci de ani ne chinuim sa renovam Cazinoul din C-ta care este reprezentiv pentru romani - stiti cate averi din perioada interbelica s-au pierdut si s-au castigati aici, ce treaba avem noi cu ruinele si pietrele ramase din satele sasesti si maghiare? Au nevoie? Sa si le faca singuri. Iar dupa aceea ne suparam ca vin strainii la noi si faca ceva acolo unde noua nu ne pasa.
    Asa cum ati mentionat potentialul este enorm. Din pacate nu prea se potriveste cu aspiratiile turismului romanesc - milioane de germani si nordici ca sa vina la mare in Romania si sa cheltuie sute de euro de persoana pe sezlonguri, ceafa si cartofi prajiti, bere ieftina si show-uri "exclusiviste" in cluburile de la mare, De aceea eu nu cred ca la nivelul turismului romanesc se va face ceva. Si sincer, ca ardelean, chiar nu as avea nici o problema, dar macar creeaza bazele pentru dezvoltare. Eu cred ca o autonomie locala sau descentralizare - sa nu speriem prea mult lumea:) - in domeniul turismului ar ajuta. Si atunci poate o asociere intre judetele Sibiu, Brasov, Mures si Bistrita-Nasaud cu un ajutor european poate ar misca lucrurile. Poate s-ar face mai repede. Si de ce nu, un parteneriat cu statul german si maghiar ?! Care ar fi problema, atat timp cat legaturile spirituale sunt acolo si mai putin la Bucuresti? De ce sa nu profitam toti decat nimeni?
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult