Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Când ți-ai luat ultima oară timp pentru tine?

femeie la chitara

Foto: Rawpixel / Alamy / Alamy / Profimedia

Recent, participând la niște ore de dezvoltare personală, am primit o temă. Temă prin care, dincolo de modul în care era formulată, conducătoarea grupului ne provoca pe toți să ne luăm niște timp personal, să găsim un moment de liniște și echilibru și să ne recentrăm. Mi-am dat seama atunci că aveam mare nevoie de asta, apoi mi-am spus: „Oare cât de mult m-am îndepărtat de mine însămi încât să fie nevoie de o temă pentru a-mi găsi timp pentru mine?”

Și nu eram singura. Nu doar că toți cei din grup au savurat acest moment, care le lipsise, dar mi-am adus aminte că recent fusesem întrebată dacă nu aș fi interesată să învăț un grup de oameni să se relaxeze. Apoi mi-am amintit că știu multe alte persoane care merg la cursuri de … relaxare. Numite diferit, dar până la urmă activități plătite în care cineva te ajută să re-înveți să îți găsești timp pentru tine. Timp de calitate, hrănitor și care este cel mai bun suport pentru a te descurca cu succes în tumultul vieții cotidiene.

Din păcate acesta este un fenomen comun multor oameni: ca să își ia timp pentru sine au nevoie de un curs, o activitate, o temă … ceva care cumva să fie impus, să devină o obligație, pentru că doar așa se pot lăsa pe ei înșiși să îl aibă.

Cum s-a ajuns oare aici?

Mulți am crescut cu mame sau bunici care ne-au predicat nevoia de a „se sacrifica” pentru ceilalți (familie, copii). Sunt mamele care și-au trăit viața în perioada în care femeia a făcut tranziția de la casnică la angajat, dar fără ca normele sociale să fi evoluat suficient pentru a le despovăra de rolul de unic îngrijitor al familiei: așa că pe lângă o slujbă de 8 ore pe zi, 6 zile pe săptămână, au rămas și cu toate obligațiile legate de a ține casa și a crește și educa copii; în plus multe din facilitățile femeii moderne le-au lipsit (o să menționez aici doar mașina de spălat automată și scutecele absorbante, dar sunt mult, mult mai multe). Aceste femei (pe care eu le consider adevărate eroine) și-au trăit viața sub o imensă presiune și singura lor mare (aș spune enormă) realizare a fost, până la urmă, doar să reziste. Nu au avut timp pentru ele niciodată – și au transmis asta mai departe. Chiar dacă lucrurile s-au schimbat, undeva adânc în psihicul femeilor moderne rămâne o doză de vinovăție asociată momentelor când ele fac ceva ce nu este „pentru alții”.

Nici bărbații nu au fost scutiți de acest tip de vinovăție, la ei asociat cu rolul tradițional de suport material al familiei. Și iată că un bărbat care își ia niște timp pentru relaxare, sport sau pentru un hobby deja simte că nu ar trebui să o facă, pentru că de fapt asta ar însemna abandonarea rolului lui de om pe care ceilalți trebuie să se bazeze.

Alte presiuni au apărut în anii din urmă, când odată cu dezvoltarea conceptelor de parenting, au apărut obligațiile legate de a asigura un climat de dezvoltare armonioasă a copilului. Nu le contest nici pe departe utilitatea, e de sperat că generațiile următoare vor crește cu mai puține complexe și dureri sufletești din copilărie, dar părinții au fost deja supuși unor obligații în plus, și iată că a lua niște timp pentru cuplu a devenit și asta un fel de activitate vinovată, pentru că s-a „furat” din atenția datorată copilului.

Companiile și-au adus și ele contribuția. Dorind să obțină eficiență maximă de la angajații lor, le-au impus o cultură în care – de multe ori – a pleca exact la ora când se termină programul, a nu lucra de acasă sau în weekend a devenit ceva blamabil, iar angajatul care face asta cam știe că va fi primul pe lista de concedieri în cazul unor vremuri grele economic.

Societatea actuală este cumva guvernată de presiunile din mass-media, care prezintă modele despre cum ar trebui să fie omul de succes, oferă tot felul de oportunități de dezvoltare a carierei, și iată că dacă ne oprim din a fi competitivi, din a alerga în această cursă de a fi mai „cumva” începe din nou să scoată capul la lumină vinovăția.

Drept rezultat, mulți dintre oamenii moderni se simt stresați, sunt mereu în urmă cu ce au de făcut, mereu într-o cursă contracronometru, mereu preocupați de o listă de treburi absolut obligatorii – și nu mai au niciodată timp pentru ei.

Așa că acest timp pentru sine a ajuns să fie uneori parte a pachetului de stimulente ale companiilor (care oferă cursuri de dezvoltare personală, life-coaching, psihoterapie, yoga sau alte activități din aceeași categorie) sau ajunge să fie auto-impus prin faptul că omul supra-aglomerat nu găsește altă soluție decât să apeleze personal la un mod – plătit și inclus în programul obligatoriu – de a găsi timp pentru sine pentru că este obligat la asta, printr-o … temă. Practic această „obligație” pare că e singura care poate înfrânge vinovăția asociată opririi din cursă și doar așa omul își permite ceva care este de fapt nu doar un drept al lui, ci și o sursă importantă a stării de bine (să ne înțelegem, nici pe departe nu critic pe cei care procedează așa, dimpotrivă, îi apreciez pentru că au conștientizat că au nevoie să re-învețe ceva ce par să fi pierdut pe traseu, și cu cât mai repede cu atât mai bine).

Alt aspect este că odată găsit acest timp, mulți au dificultăți în a-l umple cu ceva. Așa că pur și simplu privesc emisiuni fără sens la televizor, prefirează știrile sau social-media, iau de acolo informații trunchiate și pe care sunt prea obosiți să le și filtreze critic, așa că acestea devin surse fie de îngrijorare sau chiar anxietate fie de comparații sociale din care ei ies defavorizați și asta le accentuează stările depresive … exact cele care ar fi trebuit prevenite de prezența în programul zilnic a timpului pentru sine.

Oare ce ar fi acest timp pentru sine?

Timpul pentru sine este acel timp în care fiecare să își găsească propriul echilibru, să își amintească ce e important pentru el și să se reconecteze la motivațiile proprii. Timpul pentru sine este acela în care omul își regăsește frumosul din el și din exterior. Este timpul folosit pentru a te bucura de ceea ce ai realizat, de oamenii din jurul tău, de armonia existenței. De obicei știi ce ai de făcut, dar atât de des uiți de ce ai decis că ai de făcut aceste lucruri. Drept care în loc să vezi constrângerile cotidiene ca pe niște alegeri personale care te vor purta spre atingerea unui scop, ajungi să le percepi ca pe o serie de lovituri care vin din exterior, cu scopul de a te zdrobi.

Sună frumos, dar probabil cine va citi doar asta va rămâne cu impresia de cuvinte goale. De fapt este destul de simplu. Timpul pentru sine poate însemna foarte multe lucruri. O să dau câteva exemple, dar modul de semnificare a timpului pentru sine poate fi extrem de variat și fiecare îl poate interpreta așa cum i se potrivește cel mai bine.

Timpul pentru sine poate fi acela în care, după ce ai terminat de făcut curățenie în casă, îți iei un moment pentru a te bucura de cât de bine arată spațiul tău, de armonia culorilor sau de modul în care o rază de soare se filtrează prin perdea, de faptul că plantele dintr-un ghiveci au înflorit, de culorile unui tablou sau de un colțișor frumos decorat.

Timpul pentru sine poate fi acela în care, în loc de rutina igienei personale, îți iei câteva minute să te bucuri de o baie cu spumă sau de creme parfumate.

Timp pentru sine este acela în care îți asculți corpul și îl ridici de pe scaunul de la birou, oferindu-i niște exerciții fizice pentru a-l detensiona. Timp pentru sine este acela pe care îl petreci plimbându-te în parc și chiar văzând (nu doar înregistrând, pe pilot automat) copacii și florile.

Timp pentru sine este acela în care, după ce ai petrecut o zi întreagă gătind, îți lași vreme să savurezi gustul mâncării, la o masă frumos aranjată (și nu pe colțul mesei sau în timp ce te-ai întors la laptop, pentru că mai ai de rezolvat vreo câteva e-mail-uri urgente).

Timp pentru sine este acela în care te bucuri de prezența partenerului de viață, de o îmbrățișare sau doar de a bea împreună cafeaua de dimineață, în tihnă (chiar daca durează doar 5 minute), fără a discuta despre facturi sau despre ce reparații sunt de făcut în casă.

Timp pentru sine este acela în care vezi zâmbetul copilului tău fără să te întrebi ce mai ai de strâns în camera lui, ce lecții mai are de făcut sau câte haine mai sunt de spălat.

Timp pentru sine este acela pe care ți-l lași pentru un hobby, când faci ceva pentru că îți place să faci, nu pentru a obține vreo performanță, un premiu sau vreo altă bonificație în afară de plăcerea de a face asta. Că este tricotat, meșterit, pictat, fotografie sau că dansezi prin casă, fiecare are ceva ce îi place și veți fi surprinși cât de mult ajută să găsești un pic de timp pentru asta.

Timp pentru sine este cel în care asculți muzică, meditezi, stai de vorbă sau chiar taci împreună cu cei dragi, cel în care îți dai seama cât de multe lucruri frumoase sunt în jur. Este timpul în care nu te constrângi la ceva, ci te lași să absorbi ceea ce te hrănește.

Acest timp pentru sine nu trebuie să fie neapărat lung, nu neapărat zilnic, dar dacă este găsit măcar puțin, măcar din când în când, viața va deveni mai plină de culoare, mai interesantă, iar provocările cotidiene mai ușor de învins.

Așa că, dragă cititorule, iată că îți dau și eu o temă: să te gândești ce formă ia timpul tău pentru tine, și când ți l-ai luat ultima dată?

Articol publicat inițial pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Temă: dacă munca pe care o faci este o adevărată plăcere/pasiune, se pune că jobul tău e timp pentru sine? Eu aș zice că da. Și, dacă ai știut să faci în viață ce îți place mai mult, dacă munca nu e o corvoadă, o obligație greu de îndeplinit, te trezești cu foarte mult timp pentru sine.
    • Like 1


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
Text: Livia Butac/ Voce: Mihai Livadaru
sound-bars icon