Foto: Guliver Getty Images
Într-un serial din 3 episoade v-am propus o serie de exemple și explicații legate de abordările rigide, ultraconvenționale sau bazate pe judecăți superficiale în procesul de selecție, pentru a încerca să arăt că se poate și fără ele. V-am povestit despre programatorul în papuci și pantaloni scurți pe care îți venea să-l respingi la interviul de angajare. Noi l-am angajat și am dat lovitura... În cel de-al doilea episod v-am prezentat-o pe tânăra care a întârziat la interviul de angajare nu o dată, ci de două ori. Jobul presupunea o activitate de organizare în care punctualitatea era obligatorie. Noi i-am dat o șansă și n-am greșit... Azi o să vă vorbesc despre păcatul capital la un interviu de angajare: să minți în CV. Se mai poate trece peste?
„Cum îl cheamă pe fostul tău șef?...” Tânărul care și-a inventat „experiența”
La începutul anilor 2000, tinerii absolvenți se aflau într-o situație fără ieșire atunci când doreau să debuteze pe un post în domeniul de specializare. Cu foarte mici excepții, firmele cereau candidaților experiență, supralicitând rolul acesteia chiar și pentru posturile pe care în mod normal ar fi putut să angajeze debutanți. Tinerii absolvenți nu puteau să se angajeze fără experiență și nu o puteau acumula pentru că nu-i angaja nimeni fără ea.
În perioada aceea am făcut o selecție pentru un post în cadrul unui departament condus de un director care punea mare accent pe experiență și care ceruse pentru respectivul post o durată minimă de trei ani a acesteia. Printre candidați s-a prezentat un tânăr care absolvise de trei ani facultatea și conform cv-ului în toată această perioadă lucrase pe un post similar. Prestația lui la interviu a fost foarte bună (net superioară celorlalți candidați) și a punctat excelent la capitolul experiență, relevând o consistență și o calitate de nivel ridicat ale acesteia. Toate demonstrate prin numeroase situații aduse ca exemplu și prin răspunsurile impecabile la întrebările legate de realizarea unor sarcini tipice pentru jobul în cauză. Motivul declarat pentru care renunțase la postul pe care îl avusese era că la firma respectivă lucra fără carte de muncă (practică foarte prezentă în perioada aceea pe piața muncii).
Momentul în care l-am simțit că se pierde brusc, începând să bâiguie răspunsuri neconcludente, a fost când colegul meu l-a întrebat dacă ne poate indica una sau două persoane de la firma respectivă care pot da referințe despre el. Pentru a depăși impasul i-am spus că nu e nevoie să ne furnizeze datele pe loc și că până la întâlnirea viitoare, când urma să participe la o testare, ar fi bine să discute cu fostul său șef (declarase că s-au aflat în relații foarte bune și încă mai țineau legătura) și să-i solicite să ne furnizeze recomandări despre el. Pentru că ceva totuși nu se lega, înainte de încheia i-am mai pus o întrebare: Cum îl cheamă pe fostul tău șef?. Mi-a răspuns rapid și fără să clipească, dându-mi un nume. A fost simplu să verific și în urma verificărilor am aflat că la firma respectivă nu lucra și nici nu lucrase vreodată o persoană cu numele respectiv. La proba de testare, după finalizarea ei, mi-a spus că a vorbit cu fostul lui șef și a vrut să-mi dea numărul lui de mobil. I-am spus că nu e nevoie fiindcă îl vom contacta pe numărul de fix al firmei.
Testele au fost corectate, iar rezultatele lui erau foarte bune. Era clar un candidat cu rezultate bune din toate punctele de vedere. La fel de clar cum era că ne aburea în ceea ce privește experiența cu o dezinvoltură ieșită din comun. L-am chemat din nou la o discuție pentru a auzi realitatea din gura lui și n-a fost nevoie să-i pun vreo întrebare, a deschis el subiectul de cum ne-am așezat. Cerându-și scuze, mi-a explicat că de fapt în cei trei ani nu lucrase nicăieri și că inventase totul privitor la experiența sa. Mi-a spus că în toată această perioadă se concentrase să învețe cât mai mult și a exersat de unul singur tot felul de atribuții ca și cum ar fi fost angajat la o firmă. Motivul pentru care inventase totul? Nimeni nu-l chema la interviu pentru un job pe specialitatea lui, pentru că nu avea experiență.
Am discutat situația cu directorul departamentului în care se afla jobul și de comun acord am decis să-l angajăm. După o lună de zile își făcea treaba ca și cum cei trei ani de experiență despre care ne povestise n-ar fi fost inventați, ci reali. Peste un an șeful lui a plecat din țară și el i-a luat locul, coordonând cu succes activitatea a aproximativ 20 de angajați. De atunci am devenit mult mai tolerant cu invențiile din cv-uri sau de la interviuri. Unele mă amuză prin inconsistența lor, dar au fost foarte multe care mi-au dat senzația că am în față o persoană care asemenea unui viitor pilot a exersat temeinic pe simulator și pentru care a sosit momentul să treacă la manșă, având nevoie doar de un instructor pentru primele zboruri.
Ce aș fi pierdut în calitate de angajator dacă în cele trei exemple (episodul 1, episodul 2, episodul3) mi-aș fi bazat deciziile pe o gândire stereotipă? Trei oameni foarte buni care au demonstrat ulterior acest fapt din plin.
Spuneam în debutul articolului că genul de sfaturi legate de tot felul de amănunte care pot conta când te prezinți la interviu sunt utile, într-o oarecare măsură.
Cât sunt de utile?
Sunt foarte utile atunci când ai neapărat nevoie de jobul pentru care candidezi.. Însă atunci când ești în situația în care poți să alegi între joburile potențiale, astfel încât să ajungi să lucrezi pe jobul și la firma care ți se potrivesc, lucrurile se nuanțează și sfaturile de genul acestora își pierd din relevanță. Pot deveni chiar irelevante, iar atunci când ai uitat sau nu ai vrut să le aplici și ești respins de la un post doar pentru acest motiv nu trebuie să regreți. O firmă care chiar de la primul contact se raportează la oameni cu gândire stereotipă, clișee sau etichetări, de cele mai multe ori procedează în același fel și după ce îi angajează. Nu trebuie să regreți și poate e mai bine să continui să cauți o firmă care te angajează pentru ceea ce ești tu cu adevărat și pentru că are nevoie de tine așa cum ești, nu pentru că reușești să te încadrezi într-un șablon la interviuri.
Citește și:
Episodul 1: Programatorul în papuci și pantaloni scurți se prezintă la interviul de angajare...
Episodul 2: O candidată pentru un job care cerea o persoană foarte organizată întârzie la interviul de job 15 minute...
(*) Notă: Acest articol face parte dintr-o serie de trei (“Gândirea stereotipă, clișeele și etichetare în procesul de selecție”), varianta integrală a acestora o puteți citi pe blogul www.worklifeintegration.ro.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In alta ordine de idei, ne spune ca amanuntale oferite, detaliile oferite sunt utile in timpul interviului. Oare chiar asa sa fie?!...Doar un exemplu in acest sens: la un interviu pentru o pozitie din top-managementului unei firme mari, candidatul (subsemnatul), oferind astfel de detalii si amanunte, din dorinta de a-i face pe cei din fata lui sa isi faca o impresie de ansamblu cat mai detaliata, a primit urmatorul raspuns:"Sunteti prea calificat pentru noi. Aveti o experienta mult prea vasta si un CV prea bun pentru firma noastra, drept pentru care o sa alegem pe cineva mai slab din aceste puncte de vedere." Dupa un astfel de raspuns din partea unei firme mari, care colabora cu o firma de recrutare cu greutate pe piata romaneasca, nu-ti mai ramane decat sa te intorci printre straini, care te apreciaza, in primul rand ca OM si dupa aceea din toate celelalte puncte de vedere.
Asadar nu cred ca cele trei exceptii mentionate in cele trei articole l-au facut pe autor sa isi schimbe radical modul de selectionare a personalului, ci doar l-au facut atent la faptul ca, datorita stereotipurilor, cliseelor dar mai ales a subiectivismului persoanelor/firmelor care se interpun intre angajat si angajator, pierd pretendenti foarte buni profesional Iar pierzatorii, in primul rand, sunt atat potentialul angajator, cat si firma de recrutare, nu omul respectiv.
Este un fel de sclavie moderna. Dar nu individuala. Nu apartii unui stapin. Apartii tuturor stapinilor, care au dreptul sa scrie orice despre tine. Iar tu nu ai dreptul la aparare.
Asa cum nu e legal sa se intrebe activitatea politica, orientarea sexuala sau apartenenta la sindicat, nu ar trebui sa se ceara cazierul sau -mai ales- relatii de la fostul loc de munca.
Cadristii comunisti, care innebuneau fara dosare "de cadre", sunt satisfacuti ca "piata libera" (a muncii) le recunoaste metodele. (Uite ca ar trebui cineva care sa inteleaga si sa se preocupe de "marche de tra(m)vaille". Dar nu dobitocii de ambe sexe. care, culmea, isi zic si de stinga.)
Sa nu va mire daca o sa auziti ca patroni mai mititei dau astfel de relatii, contra cost. Se va ajunge si acolo.
Oare de ce?
In plus, este o prostie imensa sa ceri relatii de la fostul angajator. Poate fi un om foarte bun care nu s-a inteles cu seful. Motive multiple: opinii stiintifice diferite, scoli culturale diferite, (servicii s. diferite), metode de lucru diferite, simpla invidie sau cearta(concurenta) din cauza femeilor(cazuri posibile multiple). ETC.
Prin urmare, a cere relatii de la ultimul loc de munca, poate fi o cursa periculoasa pentru angajator. Pierde un om bun, pentru niste idei preconcepute. In acelasi timp, aceste relatii sunt un fel de cazier al celor fara cazier. (Nu mai vorbesc ca si cazierul este un soi de infierare moderna.) Ca sa nu mai amintim de clasicul scenariu, in care un om incomod este promovat si laudat, doar sa se scape de el. Prin urmare, aceste relatii sunt extrem de subiective. Practic inutile, cum o dovedeste si articolul de fata. Daca as fi angajator, m-as teme de cei cu relatii perfecte, nu de cei fara relatii.