Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Ce am observat mergând cu copiii în tabere: unii pot să moară de foame cu mâncarea în față sau își sună mereu părinții înainte de orice mică decizie

Copil în tabără

(Foto: Guliver Getty Images)

M-am întors din tabăra pe care am organizat-o chiar la începutul acestui an. A fost o tabără de schi la Azuga, iar eu și colega mea de la SAGA Kid am mers cu 20 de copii, alături de alți 48 veniți din alte școli sau centre din sectorul 3. Experiențele sunt proaspete și aș vrea să vă împărtășesc o serie de constatări, care ar putea să îi ajute pe părinți să interacționeze mai bine cu propriul copil și să îl pregătească mai bine pentru viitoarele ieșiri în grup, dar și pentru viață, în general. 

Am reușit să delimităm magnitudinea efectului frazei: “Vine mama să te ia mai devreme din tabără”. Această afirmație, pe lângă folosirea continuă a telefonului pentru confirmare, declanșează o deconectare totală de la ceea ce se întâmplă în tabără. 

Desigur, misiunea mea și a colegei mele nu a fost una simplă: am observat în primele zile că, lăsați singuri la masă, unii copii mor de foame cu bucata de carne în față, nu se pot hrăni. 

Începând o discuție cu ei, am primit răspunsuri de genul: „Nu-mi place să mănânc cu mâna.”, „Nu vreau să mă murdăresc.”, „Nu pot să-mi tai carnea.”, „Nu am forță.”, „Mama îmi taie acasă carnea mare.” Iar noi le-am sugerat să mănânce cu mâna și să rupă cu dinții, dacă situația o cere, carnea de pui și peștele se mănâncă cu mâna și la casele regale, deci putem extrapola și către alte sortimente de carne fără probleme, atâta timp cât scopul suprem este evitarea sucombării prin inaniție. Apoi am observat că unii vor muri și de sete, nu numai de foame, pentru că, având doar apă minerală pentru potolirea senzației de sete, unii nu o beau pentru că: „Are bule și mă gâdila.”, „Nu mă lasă mamă.”, „Nu am gustat, însă nu sunt curios.”, „Nu-mi place.”. Iar alții foloseau bulgări de zăpada pentru a-și satisface aceasta nevoie, idee pe care nu am salutat-o, însă am înlocuit-o cu eliminarea bulelor din apa minerală prin expunerea ei într-un pahar pentru o perioadă de 2-3 minute. Apoi, prin minunile pe care le face creierul nostru, fosta apa minerală a fost SUPER bună de băut.

Descoperirile majore, însă, după părerea mea, au fost două. Unu, am observat și înțeles efectul conversațiilor zilnice la telefon sau dorința imediată a copilului de a vorbi la telefon cu părintele în față unei dificultăți. Dacă în aceste zile copilul și părintele ar lua o pauză și ar avea încredere reciprocă, copilul ar putea să-și găsească propriile resorturi, ar cere ajutorul ființelor cu care interacționează, ar apela la oamenii din imediată apropiere sau ar învăța prin imitație. Doi, am reușit să delimităm magnitudinea efectului frazei: „Vine mama să te ia mai devreme din tabără”.

Această afirmație, pe lângă folosirea continuă a telefonului pentru confirmare, declanșează o deconectare totală de la ceea ce se întâmplă în tabără. Copilul este lăsat într-o stare continuă de expectanță, părintele își trimite propriul copil într-un vid - acesta își va petrece următoarele zile departe de casă prins între două lumi, fără să știe care îi este grupul, ginta, tribul, de care aparține și regulile spre aliniere. Iar pentru copil această situație este egală cu o sentință care îl condamnă să sufere în tăcere căci nu își va putea exterioriza sentimentele. 

Aș vrea să fac o paranteză și să inserez un citat care să lămurească posibilele întrebări referitoare la sensul cuvântului „trib” atașat educației „Tribul este un grup de indivizi legați laolaltă de timpul pe care-l împart, de familiaritate, afecțiune și un scop comun. Triburile reprezintă mediile sociale la care s-a adaptat creierul nostru de-a lungul a nenumărate generații. 

Un trib este un super-organism, ceea ce înseamnă că indivizii din interiorul sau au șanse mai bune de a supraviețui împreună decât separat. Totodată, înseamnă că sprijinul pentru trib depășește adesea nevoile individuale, ceea ce duce la protejarea altora, sacrificiu de șine și alte forme de comportament altruist.” (Louis Cozolino, „Predarea bazată pe atașament”)

Din câte am observat, pentru copil este mai ușor să plângă spunând că îi este dor de mama decât să recunoască o frustrare și să spună că nu știe să facă ceva și are nevoie de ajutor pentru a învăța. 

Evident că îți poți tăia și degetele în cazul în care nu îți folosești capul și stima de sine este foarte scăzută, evident că îți poți tăia și venele dacă părinții întotdeauna îți sar în ajutor și nu te lasă să încerci pe propria piele ce înseamnă să apuci cu încredere un cuțit și să tai carnea, nu să-ți tai carnea. 

Mesajele care pleacă pornind din acest punct sunt codate și sunt transmise eronat dintr-o parte în alta. Ne putem trezi că auzim că în tabără a fost îngrozitor pentru că nu a primit ajutor la tăierea cărnii din farfurie, însă a primit o alternativă de a apuca cu mâna până se simte pregătit să încerce să taie cu cuțitul care, după spusele populare, poate să-ți taie și degetele. Evident că îți poți tăia și degetele în cazul în care nu îți folosești capul și stima de sine este foarte scăzută, evident că îți poți tăia și venele dacă părinții întotdeauna îți sar în ajutor și nu te lasă să încerci pe propria piele ce înseamnă să apuci cu încredere un cuțit și să tai carnea, nu să-ți tai carnea. 

Evident că drama poate atinge cote inimaginabile și că poate contribui la trăirea ultimelor 5 zile fix degeaba, însă în cazul meu nu s-a întâmplat așa. În tabăra la care am participat, copiii au avut chef să experimenteze odată ce adulții însoțitori și-au pus imaginația și creativitatea la lucru și au prezentat variante atrăgătoare pentru dramele născute voluntar sau involuntar.

Această tabără fost o lecție de viață cu un sfârșit nedeterminat, flexibilă și efervescentă, care și-a scris propria istorie tribală. De ce spun asta? Pentru că fiecare copil a plecat cu o achiziție din zona emoțională și comportamentală croită exact pe nevoia lui, neimpusă de nimeni, nevoie care a depășit zona individuală și a atins zona de confort a întregului grup. Adică binele individului a fost și binele grupului. Pentru că au ținut pasul și nu au fost nevoiți să se oprească din progres pentru a ajuta pe nimeni, individul s-a ajutat singur. A fost o respectare completă a unicității copilului și a nevoilor acestora prin educație bazată pe atașament.

Acestea fiind spuse, vă sfătuiesc, dragi părinți, să-i ghidați pe copii acasă să trăiască împachetarea bagajului, tăierea fripturii, umplerea paharelor cu apă, curățirea zilnică a corpului și ridicarea greutăților pentru a-i echipa corespunzător. Vor avea nevoie să-și trăiască propria viață și nu veți putea fi mereu lângă ei. Și vă mai recomand să ascultați sfaturile celor care îi însoțesc în tabără, pentru că știu ce spun și știu și de ce spun.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Băiatul meu merge in tabere din clasa întâi. Locuind in Japonia, unde scoala începe la 6 ani, prima lui experiența de acest gen a fost cu o luna înainte de împlinirea vârstei de 7 ani.
    Aici, comparativ cu taberele in care am mers eu , ca shi copil, in România (tabere de 10-12 zile ) sunt mai scurte, între 3 shi 7 zile.
    Pasiunea lui , la momentul respectiv, fiind trenurile shi scufundările, l-am trimis in tabere care aveau aceasta tema. Adulți necunoscuți, copii necunoscuți, dar apropiați ca vârsta.
    Telefonul nu e permis. Bani, doar cât sa aibă pt amintiri shi un cadou pt cei de acasă. Avea cu el o copie după asigurarea de sănătate shi datele celor de acasă .
    Din clipa in care s-au reunit in fata autocarului, s-au format grupuri, 6-8 copii, shi-au ales un nume shi un lider. Pt fiecare grup era un adult supraveghetor.
    Nu am știut nimic de el, de fiul meu, pe parcursul taberei.
    La întoarcere l-am descusut cât am putut shi pt doritori erau puse la dispoziție poze shi un DVD cu scurte filmulețe de pe parcursul zilelor petrecute departe de familie.
    In general, ultima zi/ seara e dedicată focului de tabăra shi preparării mâncării. Copiii spală, taie, legumele shi carnea pt curry rice.

    Nu a fost data in care Ștefan sa vina acasă shi da spună ca nu i-a plăcut. Ba ca a fost prea scurt. Shi da, nu a mers de fiecare data totul pr roate, dar orice cearta, problema a fost rezolvată in grup, uneori fără ajutorul adultului ci datorită sfaturilor/ părerilor prietenilor de grup.

    Haideți sa ii învățam ca obstacolele pot fi depășite shi cu ajutorul celor de lângă ei când familia e departe, haideți sa ii încurajam sa ceara ajutorul, opinia celor din jur, haideți sa le încurajam spiritul de aventura shi de încredere ca nevoia de învață!
    • Like 0
  • Pfff....din comentariile la acest articol imi dau seama ca exact cei carora le era adresat mesajul n-au inteles nimic... Aici nu era despre a manca sau nu carne, despre a o taia cu cutitul sau a o manca cu mana, despre bulele si microbii din apa si nici despre a acuza... E despre a ne intreba, fiecare in sinea sa, daca in tot bagajajul pe care ne incapatanam astazi sa il oferim copiilor nostri (cu accent pe ”oferim”, din pacate), le punem si ceea ce ei au cu adevarat nevoie ca sa devina adulti independenti, creativi si responsabili (atat in interiorul ”tribului” cat si in afara lui), care stiu sa ia decizii singuri si sa se adapteze cu usurinta in orice situatie ( a se citi VIATA) si care stiu ca impreuna cu ceilalti pot ajunge mai departe decat ar face-o singuri... E despre a creste copii care stiu sa taie carnea cu cutitul atunci cand sunt intr-un restaurant de 5* si stiu sa o manance cu mana atunci cand nu au altceva la indemana. Ori pentru asta e nevoie, in primul rand, de parinti care sa nu se mai iau atat de mult in serios si care mai dau jos din etichete si ”reguli de parenting”. :)
    • Like 1
  • Nu am înțeles totuși de ce v-ați supărat așa de tare pe copiii care nu știu să-și taie singuri carnea,care stau morți de sete etc?Sunt copii care nu au fost niciodată la o cantină sau la un restaurant și din această cauză poate nici nu știu ce au de făcut.Când pleci în excursie cu copiii eu cred că trebuie să fii mamă învățătoare bunică tată în tot timpul taberei.În timpul orelor orice cadru didactic își dorește ca copiii să asculte lecția da?În tabere cred că și cadrul didactic are obligația de a asculta dorințele copiilor nu?În tabere nu faci armată cu copii ci te relaxezi alături de ei.Nu cred că mai contează modul cum mănâncă cum stă cum vb ș.a.m.d.
    • Like 0
    • @ Georgeta Mirela Conduruta
      In tabere, cadrul didactic nu are obligația de a porționa mancarea in farfurie, nici să îl hrănească cu lingurița. Articolul se referă la faptul ca ,in ziua de azi, copiii noștri sunt prea dependenți de noi .
      • Like 0
  • Ar trebui privit puțin și altfel. Am înțeles că era o tabără de ski, nu de pregătire pentru supraviețuire în sălbăticie. De ce ar fi trebuit sa mănânce cu mana o bucata de carne? În plus, deși fata mea ar putea tăia in dumicati toate fripturile de pe masa tot nu s-ar fi atins de carne pentru ca ea nu mănâncă așa ceva. Și probabil ar fi pus mana pe telefon sa mă întrebe unde am trimis-o ca ea credea ca va învăța să schieze nu sa facă mâncarea dumicati! Mă rog, am reținut și eu ceva din articol. Ca atunci când îmi voi trimite fata undeva sa mă informez temeinic de condiții, ca sa știu dacă îi pun în bagaj și vreo pușcă. Dacă vor fi nevoiți sa-și procure singuri carnea?!?
    • Like 2
  • V-ati gandit vreun moment ca nu vor sa manance carne? Dragi profesori, poate o sa va dea in cap gandul sa va reevaluati putin sinea si rolul in societatea asta, si sa va aduceti aminte ca nu le stiti pe toate. Cum aveti o pasiune pentru carti, ati fost, si poate in continuare va educati dintr-o selectie de carti care nu intotdeauna sunt scrise de oameni care stiu despre ce vorbesc. Faptul ca o fiinta inteligenta sta in fata farfuriei si se uita la bucata aia de carne si prefera sa moara de foame decat sa manance ar trebui sa fie pentru voi o lectie care sa trezeasca curiozitate si sa va stimuleze sa va puneti niste intrebari, nu un prilej sa va exercitati cu entuziasm si fatis autoritatea si strategiile manipulative care le-ati invatat in anii care ii aveti. Pot sa generalizez si sa zic ca se zice ca suntem crescuti de catre parinti si profesori, cand defapt fiecare a crescut singur, alaturi de parinti si profesori, Odata ce parintii si profesorii sufera de un complex de superioritate, oamenii care raman, ceea ce numiti voi copii, nu stiu ce altceva pot sa faca decat sa astepte sa se destepte desteptii. Din partea unei profesoare sa citesc ca un refuz din partea unei fiinte care traieste intr-o lume libera este ceva neaparat grav, este un semnal de alarma. Si apoi sa citesc ca s-au folosit de insistente si alte strategii, este inca un semnal de alarma. Pana la urma daca era tabara de ski, trebuia sa mergeti la ski, nu sa dati solutii ieftine la copii care nu stiu sa taie cu cutitu, sunt alte tabere pentru asa ceva, sau poate este decizia parintelui, care observa cand copilul are curiozitatea, si poate sa lase un obiect potential periculos in mainile copilului dupa ce observa ca copilul a inteles instructiunile de folosire a respectivului obiect. Cum ati gasit solutia la lipsa apei plate, in lipsa complexului de superioritate sunt convins ca ati fi gasit solutia si la copii care mureau de foame dar nu mancau ce le-ati pus in farfurie. Si cum tot ati dat definitia tribului, creca ce ati patit voi acolo era ca de obicei un razboi intre triburi, daca cititi ce am scris va dati seama ca v-ati autoexilat din trib odata ce ati fost convinsi ca sunteti superiori. Cu atitudinea asta, care o vad si in unele comentarii, nu faceti altceva decat sa va alienati mai mult decat ati fost deja alienati. Pe deasupra, intr-un trib exista o relatie de respect reciproc intre generatii, dobandit, nu predat si obligatoriu.
    • Like 2
    • @ Andrei Kolozsvary
      Nu ai inteles nimic, stai jos, 4. Ce ai fi vrut, sa-ti descrie toate felurile de mancare puse pe masa , de la mic dejun, pranz si cina, ca sa iti dai tu seama daca erau copiii mofturosi sau doar carnea a fost meniul principal la toate mesele ? Asta e adevarul, copiii din ziua de azi sunt niste zombie, de cand li se pun tabletele in mana si pana cand fac crize de nervi cand vad o gaina, curca sau un porc, pentru ca habar nu au ce sunt animalele alea.
      • Like 3
  • Ce sa zic? Parintii sunt diferiti. Copiii sunt diferiti. Nevoile sunt diferite. Abordarile sunt diferite. Traim intr-o luma diversa si din diversitate vine si binele si raul.
    Nu ne putem inregimenta cu totii. Unii nu suntem de acord sa inregimentam copiii. Prin urmare, da, ca dascal/supraveghetor/profesor ai de-a face cu multe tipologii de copii si parinti - deci ai o misiune grea.
    Un lucru e cert (dar e doar opinia mea). Tabara este un loc unde toata lumea trebuie sa se simta bine. E un fel de concediu fara parinti. Supraveghetorii pot face astfel incat copiii sa se simta bine, sa nu se simta parasiti de parinti (cei mai multi asa se simt) si sa faca in asa fel incat orice lucru nou facut sa li se para ceva extraordinar si sa le ramana in minte nu ca o pedeapsa ci ca o chestie wow pe care au facut-o si pe care o vor repeta cand va fi nevoie.
    Daca exista empatie pentru copiii aflati in tabara, pentru temerile lor, pentru inadaptarile lor, pentru dorurile lor, pentru dorintele lor si daca nu o sa mai facem lucrurile ca la carte sau cum scrie in diverse studii si tratate ci doar ca niste oameni cu sentimente, o sa ajungem sa ii intelegem si sa vorbim pe limba lor si sa le dam ce le trebuie. Daca ii vom trata in continuare ca pe niste mici smecherasi rasfatati, carora doar le aruncam o vorba peste umar ("mananca cu mana daca nu stii sa tai" - presupun ca nu a fost asa, este doar un exemplu) vor creste cu frustrari, nemultumiri si vor copia comportamentul nostru pe care si ei, la randul lor, il vor aplica mai tarziu cu noi si cu copiii lor.
    Sunt multe de spus si pro si contra. Insa, eu cred ca puteti sa evitati astfel de situatii ca cea descrisa, daca anuntati din start cam care este profilul participantului la tabara (copilului) si ce are/nu are voie sa faca si sa spuna pe perioada desfasurarii taberei.
    Parerea mea.
    • Like 2
  • Din pacate sunt foarte de acord cu doamnele învățătoare,noile generații de copiii pur si simplu nu sunt lăsați să facă mai nimic singuri si asta le va face forte rau in viata de adult pentru că vor crește cu o lipsă de încredere în forțele proprii și cu convingerea că nu sunt capabili să facă nimic fără ajutorul mamei sau a altei persoane cu care a crescut.Eu lucrez la un spatiu de joaca si statisticile nu sunt prea grozave.La rândul meu am doi copii si la fel am procedat cu ei până mi-am dat seama ca nu e bine si e foarte greu să schimb asta.Am fost în alte țări mult mai dezvoltate ca a noastră si credeti-ma si chiar m-am uitat cum sunt lăsați acolo copii de mici sa faca totul singuri ,bineinteles în limita varstei,Și sunt chiar ok,nu au pățit nimic rău,e în avantajul lor deoarece noi părinți nu o sa putem fi toată viața lângă ei,ma refer fizic.Asta e putin de gândit.
    • Like 2
  • E clar...nepregatite .Si eu am fost nepregatita cand a trebuit sa invat un copil de 8 ani sa se stearga la fund (copil dibuit dupa miros) , caci acasa il sterge mami.Iar mami a uitat sa ma anunte ...o fi zis ca in 6 zile nu e nevoie .
    • Like 1
    • @ Ana Mateescu
      Da, clar, complet nepregatite. Reiese clar din articol.
      • Like 2
  • Nu este absolut nicio problemă dacă „puişorul mamiţichii” mănâncă bucata de carne cu mâna, cu condiţia ca, în prealabil, să fi trecut pe la chiuveta cu săpun iar „furculiţa cu cinci ţepi” să rămână o excepţie şi să nu devină o regulă. A propos, un copil de la 8 ani în sus... ar cam trebui să şite cum se lucrează cu furculiţa şi cuţitul. Dacă nu ştie... stimaţi părinţi aveţi o maaaare problemă. Dumneavoastră, nu copilul.

    Mămicile hipergrijulii ar trebui măcar în tabere să mai ridice clopotul de sticlă sub care-şi ţin odoraşii. Nu de alta, dar, pentru a o parafraza pe doamna Chiru, s-ar putea să moară de sete în faţa robinetului cu apă rece, pentru că dacă nu e îmbuteliată, apa „e câh”. Mai mult, măcar pe perioada taberelor, mămicile ar putea lua o pauză în veşnica luptă de a controla Universul şi să-i lase pe micuţii neajutoraţi să descopere singuri ce înseamnă a trăi împreună cu alţii.

    Nu uitaţi, ca şi lupul sau câinele, omul este un animal social. Aşa cum puterea lupului stă în haită, puterea omului stă în grup. Sau trib, conform citatului doamnei Chiru. Asta înseamnă că atunci când nu poţi să faci ceva, poţi cere ajutorul celui de lângă tine aşa cum şi tu îl poţi ajuta pe celălalt. Asta dezvoltă încrederea în sine, capacitatea de comunicare şi de interacţiune cu grupul. Adică iese din stadiul de peştişor din acvariul în care-l ţine hipergrijulia mămiţică.

    Pericole există la tot pasul şi vor creşte pe măsură ce înaintăm în viaţă. Dar dacă nu eşti obişnuit de mic să le faci faţă, ce-ai să te faci când vei fi adult? O să ajungi eternul adolescent, mereu împreună cu părinţii? Din acest punct de vedere, regret că armata nu mai este obligatorie. Dincolo de toate tâmpeniile şi inepţiile celor 16 luni de cătănie, măcar învăţai să te descurci singur, să supravieţuieşti sistemului. Departe de fusta mamiţichii.

    Ca o concluzie, lăsaţi-vă copiii în tabere şi nu tresăriţi oripilaţi când or să vă spună cum au băut apă de la izvorul care ţâşnea direct din pământ, cum au mâncat fragi din poieniţă sau mure fără să le fi spălat mai înainte, ori cât de buni au fost bureţii fripţi pe tablă. Principalul este să ştiţi cu cine vi-i trimiteţi, pentru că nu toţi cei care organizează tabere ştiu şi ce să facă în cele 5 sau 7 zile de „haiduceală”. Aici, într-adevăr, recomand atenţie!

    ─────────────────────
    P.S.
    Pentru cei din specia „Homo asfaltus”: bureţii sunt ciupericile comestibile din pădure, nu chestiile alea spongioase cu care sunt umplute fotoliile.
    • Like 4
  • dupa citirea articolului eu raman cu o intrebare ... de ce nu exista apa plata de baut? Adica la sticla sau la robinet... de ce mi-as dori sa imi oblig copilul sa bea apa minerala?... De ce este dubios daca copilul a invatat sa manance cu tacamuri? Sau de ce va mirati ca dupa ani de zile in care i s-a explicat copilului ca mancam cu tacamuri, acesta este contrariat cand i se spune sa manace cu mainile... Daca supravietuirea in tabere se face cu apa minerala, sucuri, zahar si televizor, ma lipsesc. In rest, asa o fi... ne vom dumiri pe parcurs si initial, probabil, sub supravegherea noastra.
    • Like 5
    • @ Muguri de Vise
      Pentru o mamica atat de manierata, bio si alertata antiseptic ar fi recomandat sa acordati cateva minute studiului aferent apelor asazis potabile ce ne sunt la dispozitie in Romania de azi. In primul rand, ar trebui sa evitati (si sa nu le transmiteti copilului) confuziile "traditionale" care implica ca apa minerala e aceea care face basici si ca apa plata e cea fara bule. Gasiti definitiile on line.

      Daca ati evalua calitatile apelor "potabile" disponibile in RO ati constata probabil ca avem foarte putine ape minerale si foarte putine ape plate. De fapt, probabil ca cel mai aproape de calitatile necesare apei plate se apropie apa obtinuta prin osmoza inversa, care se regaseste insa doar in procesele de fabricatie ale unor bauturi precum Coca-Cola, bere, etc... In rest, probabil ca bem apa de robinet, fie direct de la instalatia din propria locuinta, fie din PET-urile ce le cumparam de la supermarket (cu sau fara bule). Personal cunosc un producator care imbuteliaza "apa naturala plata" pe care de fapt o colecteaza din instalatia de apa potabila a unui oras.

      Ramanand la ape, ar mai fi probabil de notat ca, cu exceptia abaterilor grosolane de la standarde, apap de robinet ne tine in viata sistemul imunitar si ne fereste de diverse alergii. Noi insa, trebuie sa bagam bani in buzunarele celor ce ne amagesc cu etichete tot mai pompoase pe PET-urile lor.

      Am cautat propozitia aceea in care autoarea spune ca e dubios faptul ca un copil mananca cu tacamurile. Nu am gasit-o. Nici pe cele care vorbesc despre imbuibarea copiilor cu sucuri si zahar in fata televizoarelor. Poate ma lamuriti dvs.
      • Like 2
    • @ Muguri de Vise
      Buna ziua! V-ați lansat in speculații, eu îmi doresc sa lămuresc neînțelegerile dumneavoastră. Eram pe pârtia care dispunea de un singur Bistro-bar cu un spatiu de depozitate mic, apa plata se terminase. A doua zi am revenit pregătiți cu apa plata Borsec, e cea mai buna, cu pahare de unica folosință și cu Snack dulce. Eu incurajez mâncatul cu tacâmuri, pot înțelege confuzia dumneavoastră.
      • Like 1
    • @ N Cojocaru
      In afara de afirmatia ca apa de la robinet intretine sistemul imunitar si ne fereste de alergii (la ce alergii?) restul e corect.
      • Like 0
    • @ Muguri de Vise
      Mi se pare ca nu ati inteles ideea. Copiii erau invatati sa manance cu tacamuri, adic cu furculita!!! Cutitul era strict apanajul parintilor. Vi se pare normal la 7+?
      • Like 0


Îți recomandăm

startup - Getty

„Ca să fii un viitor antreprenor de succes, fii pregătit să aloci mai mult timp pentru noua afacere decât pentru fostul loc de muncă”, spune Valentin Duță, CEO Just-Ideas, companie specializată în consultanță pentru atragerea fondurilor Start-up Nation și din programe europene. (Foto: Guliver/Getty Images)

Citește mai mult