Sari la continut

Generația B. Imaginea României care merge înainte

Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și fac lucrurile să se întâmple. Trimite povestea afacerii tale și o vom publica în cadrul proiectului susținut de BRD.

Ce am observat mergând cu copiii în tabere: unii pot să moară de foame cu mâncarea în față sau își sună mereu părinții înainte de orice mică decizie

Copil în tabără

(Foto: Guliver Getty Images)

M-am întors din tabăra pe care am organizat-o chiar la începutul acestui an. A fost o tabără de schi la Azuga, iar eu și colega mea de la SAGA Kid am mers cu 20 de copii, alături de alți 48 veniți din alte școli sau centre din sectorul 3. Experiențele sunt proaspete și aș vrea să vă împărtășesc o serie de constatări, care ar putea să îi ajute pe părinți să interacționeze mai bine cu propriul copil și să îl pregătească mai bine pentru viitoarele ieșiri în grup, dar și pentru viață, în general. 

Am reușit să delimităm magnitudinea efectului frazei: “Vine mama să te ia mai devreme din tabără”. Această afirmație, pe lângă folosirea continuă a telefonului pentru confirmare, declanșează o deconectare totală de la ceea ce se întâmplă în tabără. 

Desigur, misiunea mea și a colegei mele nu a fost una simplă: am observat în primele zile că, lăsați singuri la masă, unii copii mor de foame cu bucata de carne în față, nu se pot hrăni. 

Începând o discuție cu ei, am primit răspunsuri de genul: „Nu-mi place să mănânc cu mâna.”, „Nu vreau să mă murdăresc.”, „Nu pot să-mi tai carnea.”, „Nu am forță.”, „Mama îmi taie acasă carnea mare.” Iar noi le-am sugerat să mănânce cu mâna și să rupă cu dinții, dacă situația o cere, carnea de pui și peștele se mănâncă cu mâna și la casele regale, deci putem extrapola și către alte sortimente de carne fără probleme, atâta timp cât scopul suprem este evitarea sucombării prin inaniție. Apoi am observat că unii vor muri și de sete, nu numai de foame, pentru că, având doar apă minerală pentru potolirea senzației de sete, unii nu o beau pentru că: „Are bule și mă gâdila.”, „Nu mă lasă mamă.”, „Nu am gustat, însă nu sunt curios.”, „Nu-mi place.”. Iar alții foloseau bulgări de zăpada pentru a-și satisface aceasta nevoie, idee pe care nu am salutat-o, însă am înlocuit-o cu eliminarea bulelor din apa minerală prin expunerea ei într-un pahar pentru o perioadă de 2-3 minute. Apoi, prin minunile pe care le face creierul nostru, fosta apa minerală a fost SUPER bună de băut.

Descoperirile majore, însă, după părerea mea, au fost două. Unu, am observat și înțeles efectul conversațiilor zilnice la telefon sau dorința imediată a copilului de a vorbi la telefon cu părintele în față unei dificultăți. Dacă în aceste zile copilul și părintele ar lua o pauză și ar avea încredere reciprocă, copilul ar putea să-și găsească propriile resorturi, ar cere ajutorul ființelor cu care interacționează, ar apela la oamenii din imediată apropiere sau ar învăța prin imitație. Doi, am reușit să delimităm magnitudinea efectului frazei: „Vine mama să te ia mai devreme din tabără”.

Această afirmație, pe lângă folosirea continuă a telefonului pentru confirmare, declanșează o deconectare totală de la ceea ce se întâmplă în tabără. Copilul este lăsat într-o stare continuă de expectanță, părintele își trimite propriul copil într-un vid - acesta își va petrece următoarele zile departe de casă prins între două lumi, fără să știe care îi este grupul, ginta, tribul, de care aparține și regulile spre aliniere. Iar pentru copil această situație este egală cu o sentință care îl condamnă să sufere în tăcere căci nu își va putea exterioriza sentimentele. 

Aș vrea să fac o paranteză și să inserez un citat care să lămurească posibilele întrebări referitoare la sensul cuvântului „trib” atașat educației „Tribul este un grup de indivizi legați laolaltă de timpul pe care-l împart, de familiaritate, afecțiune și un scop comun. Triburile reprezintă mediile sociale la care s-a adaptat creierul nostru de-a lungul a nenumărate generații. 

Un trib este un super-organism, ceea ce înseamnă că indivizii din interiorul sau au șanse mai bune de a supraviețui împreună decât separat. Totodată, înseamnă că sprijinul pentru trib depășește adesea nevoile individuale, ceea ce duce la protejarea altora, sacrificiu de șine și alte forme de comportament altruist.” (Louis Cozolino, „Predarea bazată pe atașament”)

Din câte am observat, pentru copil este mai ușor să plângă spunând că îi este dor de mama decât să recunoască o frustrare și să spună că nu știe să facă ceva și are nevoie de ajutor pentru a învăța. 

Evident că îți poți tăia și degetele în cazul în care nu îți folosești capul și stima de sine este foarte scăzută, evident că îți poți tăia și venele dacă părinții întotdeauna îți sar în ajutor și nu te lasă să încerci pe propria piele ce înseamnă să apuci cu încredere un cuțit și să tai carnea, nu să-ți tai carnea. 

Mesajele care pleacă pornind din acest punct sunt codate și sunt transmise eronat dintr-o parte în alta. Ne putem trezi că auzim că în tabără a fost îngrozitor pentru că nu a primit ajutor la tăierea cărnii din farfurie, însă a primit o alternativă de a apuca cu mâna până se simte pregătit să încerce să taie cu cuțitul care, după spusele populare, poate să-ți taie și degetele. Evident că îți poți tăia și degetele în cazul în care nu îți folosești capul și stima de sine este foarte scăzută, evident că îți poți tăia și venele dacă părinții întotdeauna îți sar în ajutor și nu te lasă să încerci pe propria piele ce înseamnă să apuci cu încredere un cuțit și să tai carnea, nu să-ți tai carnea. 

Evident că drama poate atinge cote inimaginabile și că poate contribui la trăirea ultimelor 5 zile fix degeaba, însă în cazul meu nu s-a întâmplat așa. În tabăra la care am participat, copiii au avut chef să experimenteze odată ce adulții însoțitori și-au pus imaginația și creativitatea la lucru și au prezentat variante atrăgătoare pentru dramele născute voluntar sau involuntar.

Această tabără fost o lecție de viață cu un sfârșit nedeterminat, flexibilă și efervescentă, care și-a scris propria istorie tribală. De ce spun asta? Pentru că fiecare copil a plecat cu o achiziție din zona emoțională și comportamentală croită exact pe nevoia lui, neimpusă de nimeni, nevoie care a depășit zona individuală și a atins zona de confort a întregului grup. Adică binele individului a fost și binele grupului. Pentru că au ținut pasul și nu au fost nevoiți să se oprească din progres pentru a ajuta pe nimeni, individul s-a ajutat singur. A fost o respectare completă a unicității copilului și a nevoilor acestora prin educație bazată pe atașament.

Acestea fiind spuse, vă sfătuiesc, dragi părinți, să-i ghidați pe copii acasă să trăiască împachetarea bagajului, tăierea fripturii, umplerea paharelor cu apă, curățirea zilnică a corpului și ridicarea greutăților pentru a-i echipa corespunzător. Vor avea nevoie să-și trăiască propria viață și nu veți putea fi mereu lângă ei. Și vă mai recomand să ascultați sfaturile celor care îi însoțesc în tabără, pentru că știu ce spun și știu și de ce spun.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu am înțeles totuși de ce v-ați supărat așa de tare pe copiii care nu știu să-și taie singuri carnea,care stau morți de sete etc?Sunt copii care nu au fost niciodată la o cantină sau la un restaurant și din această cauză poate nici nu știu ce au de făcut.Când pleci în excursie cu copiii eu cred că trebuie să fii mamă învățătoare bunică tată în tot timpul taberei.În timpul orelor orice cadru didactic își dorește ca copiii să asculte lecția da?În tabere cred că și cadrul didactic are obligația de a asculta dorințele copiilor nu?În tabere nu faci armată cu copii ci te relaxezi alături de ei.Nu cred că mai contează modul cum mănâncă cum stă cum vb ș.a.m.d.
    • Like 0
  • Ar trebui privit puțin și altfel. Am înțeles că era o tabără de ski, nu de pregătire pentru supraviețuire în sălbăticie. De ce ar fi trebuit sa mănânce cu mana o bucata de carne? În plus, deși fata mea ar putea tăia in dumicati toate fripturile de pe masa tot nu s-ar fi atins de carne pentru ca ea nu mănâncă așa ceva. Și probabil ar fi pus mana pe telefon sa mă întrebe unde am trimis-o ca ea credea ca va învăța să schieze nu sa facă mâncarea dumicati! Mă rog, am reținut și eu ceva din articol. Ca atunci când îmi voi trimite fata undeva sa mă informez temeinic de condiții, ca sa știu dacă îi pun în bagaj și vreo pușcă. Dacă vor fi nevoiți sa-și procure singuri carnea?!?
    • Like 1
  • V-ati gandit vreun moment ca nu vor sa manance carne? Dragi profesori, poate o sa va dea in cap gandul sa va reevaluati putin sinea si rolul in societatea asta, si sa va aduceti aminte ca nu le stiti pe toate. Cum aveti o pasiune pentru carti, ati fost, si poate in continuare va educati dintr-o selectie de carti care nu intotdeauna sunt scrise de oameni care stiu despre ce vorbesc. Faptul ca o fiinta inteligenta sta in fata farfuriei si se uita la bucata aia de carne si prefera sa moara de foame decat sa manance ar trebui sa fie pentru voi o lectie care sa trezeasca curiozitate si sa va stimuleze sa va puneti niste intrebari, nu un prilej sa va exercitati cu entuziasm si fatis autoritatea si strategiile manipulative care le-ati invatat in anii care ii aveti. Pot sa generalizez si sa zic ca se zice ca suntem crescuti de catre parinti si profesori, cand defapt fiecare a crescut singur, alaturi de parinti si profesori, Odata ce parintii si profesorii sufera de un complex de superioritate, oamenii care raman, ceea ce numiti voi copii, nu stiu ce altceva pot sa faca decat sa astepte sa se destepte desteptii. Din partea unei profesoare sa citesc ca un refuz din partea unei fiinte care traieste intr-o lume libera este ceva neaparat grav, este un semnal de alarma. Si apoi sa citesc ca s-au folosit de insistente si alte strategii, este inca un semnal de alarma. Pana la urma daca era tabara de ski, trebuia sa mergeti la ski, nu sa dati solutii ieftine la copii care nu stiu sa taie cu cutitu, sunt alte tabere pentru asa ceva, sau poate este decizia parintelui, care observa cand copilul are curiozitatea, si poate sa lase un obiect potential periculos in mainile copilului dupa ce observa ca copilul a inteles instructiunile de folosire a respectivului obiect. Cum ati gasit solutia la lipsa apei plate, in lipsa complexului de superioritate sunt convins ca ati fi gasit solutia si la copii care mureau de foame dar nu mancau ce le-ati pus in farfurie. Si cum tot ati dat definitia tribului, creca ce ati patit voi acolo era ca de obicei un razboi intre triburi, daca cititi ce am scris va dati seama ca v-ati autoexilat din trib odata ce ati fost convinsi ca sunteti superiori. Cu atitudinea asta, care o vad si in unele comentarii, nu faceti altceva decat sa va alienati mai mult decat ati fost deja alienati. Pe deasupra, intr-un trib exista o relatie de respect reciproc intre generatii, dobandit, nu predat si obligatoriu.
    • Like 1
    • @ Andrei Kolozsvary
      Nu ai inteles nimic, stai jos, 4. Ce ai fi vrut, sa-ti descrie toate felurile de mancare puse pe masa , de la mic dejun, pranz si cina, ca sa iti dai tu seama daca erau copiii mofturosi sau doar carnea a fost meniul principal la toate mesele ? Asta e adevarul, copiii din ziua de azi sunt niste zombie, de cand li se pun tabletele in mana si pana cand fac crize de nervi cand vad o gaina, curca sau un porc, pentru ca habar nu au ce sunt animalele alea.
      • Like 1
  • Ce sa zic? Parintii sunt diferiti. Copiii sunt diferiti. Nevoile sunt diferite. Abordarile sunt diferite. Traim intr-o luma diversa si din diversitate vine si binele si raul.
    Nu ne putem inregimenta cu totii. Unii nu suntem de acord sa inregimentam copiii. Prin urmare, da, ca dascal/supraveghetor/profesor ai de-a face cu multe tipologii de copii si parinti - deci ai o misiune grea.
    Un lucru e cert (dar e doar opinia mea). Tabara este un loc unde toata lumea trebuie sa se simta bine. E un fel de concediu fara parinti. Supraveghetorii pot face astfel incat copiii sa se simta bine, sa nu se simta parasiti de parinti (cei mai multi asa se simt) si sa faca in asa fel incat orice lucru nou facut sa li se para ceva extraordinar si sa le ramana in minte nu ca o pedeapsa ci ca o chestie wow pe care au facut-o si pe care o vor repeta cand va fi nevoie.
    Daca exista empatie pentru copiii aflati in tabara, pentru temerile lor, pentru inadaptarile lor, pentru dorurile lor, pentru dorintele lor si daca nu o sa mai facem lucrurile ca la carte sau cum scrie in diverse studii si tratate ci doar ca niste oameni cu sentimente, o sa ajungem sa ii intelegem si sa vorbim pe limba lor si sa le dam ce le trebuie. Daca ii vom trata in continuare ca pe niste mici smecherasi rasfatati, carora doar le aruncam o vorba peste umar ("mananca cu mana daca nu stii sa tai" - presupun ca nu a fost asa, este doar un exemplu) vor creste cu frustrari, nemultumiri si vor copia comportamentul nostru pe care si ei, la randul lor, il vor aplica mai tarziu cu noi si cu copiii lor.
    Sunt multe de spus si pro si contra. Insa, eu cred ca puteti sa evitati astfel de situatii ca cea descrisa, daca anuntati din start cam care este profilul participantului la tabara (copilului) si ce are/nu are voie sa faca si sa spuna pe perioada desfasurarii taberei.
    Parerea mea.
    • Like 2
  • Din pacate sunt foarte de acord cu doamnele învățătoare,noile generații de copiii pur si simplu nu sunt lăsați să facă mai nimic singuri si asta le va face forte rau in viata de adult pentru că vor crește cu o lipsă de încredere în forțele proprii și cu convingerea că nu sunt capabili să facă nimic fără ajutorul mamei sau a altei persoane cu care a crescut.Eu lucrez la un spatiu de joaca si statisticile nu sunt prea grozave.La rândul meu am doi copii si la fel am procedat cu ei până mi-am dat seama ca nu e bine si e foarte greu să schimb asta.Am fost în alte țări mult mai dezvoltate ca a noastră si credeti-ma si chiar m-am uitat cum sunt lăsați acolo copii de mici sa faca totul singuri ,bineinteles în limita varstei,Și sunt chiar ok,nu au pățit nimic rău,e în avantajul lor deoarece noi părinți nu o sa putem fi toată viața lângă ei,ma refer fizic.Asta e putin de gândit.
    • Like 2
  • E clar...nepregatite .Si eu am fost nepregatita cand a trebuit sa invat un copil de 8 ani sa se stearga la fund (copil dibuit dupa miros) , caci acasa il sterge mami.Iar mami a uitat sa ma anunte ...o fi zis ca in 6 zile nu e nevoie .
    • Like 1
    • @ Ana Mateescu
      Da, clar, complet nepregatite. Reiese clar din articol.
      • Like 2
  • Nu este absolut nicio problemă dacă „puişorul mamiţichii” mănâncă bucata de carne cu mâna, cu condiţia ca, în prealabil, să fi trecut pe la chiuveta cu săpun iar „furculiţa cu cinci ţepi” să rămână o excepţie şi să nu devină o regulă. A propos, un copil de la 8 ani în sus... ar cam trebui să şite cum se lucrează cu furculiţa şi cuţitul. Dacă nu ştie... stimaţi părinţi aveţi o maaaare problemă. Dumneavoastră, nu copilul.

    Mămicile hipergrijulii ar trebui măcar în tabere să mai ridice clopotul de sticlă sub care-şi ţin odoraşii. Nu de alta, dar, pentru a o parafraza pe doamna Chiru, s-ar putea să moară de sete în faţa robinetului cu apă rece, pentru că dacă nu e îmbuteliată, apa „e câh”. Mai mult, măcar pe perioada taberelor, mămicile ar putea lua o pauză în veşnica luptă de a controla Universul şi să-i lase pe micuţii neajutoraţi să descopere singuri ce înseamnă a trăi împreună cu alţii.

    Nu uitaţi, ca şi lupul sau câinele, omul este un animal social. Aşa cum puterea lupului stă în haită, puterea omului stă în grup. Sau trib, conform citatului doamnei Chiru. Asta înseamnă că atunci când nu poţi să faci ceva, poţi cere ajutorul celui de lângă tine aşa cum şi tu îl poţi ajuta pe celălalt. Asta dezvoltă încrederea în sine, capacitatea de comunicare şi de interacţiune cu grupul. Adică iese din stadiul de peştişor din acvariul în care-l ţine hipergrijulia mămiţică.

    Pericole există la tot pasul şi vor creşte pe măsură ce înaintăm în viaţă. Dar dacă nu eşti obişnuit de mic să le faci faţă, ce-ai să te faci când vei fi adult? O să ajungi eternul adolescent, mereu împreună cu părinţii? Din acest punct de vedere, regret că armata nu mai este obligatorie. Dincolo de toate tâmpeniile şi inepţiile celor 16 luni de cătănie, măcar învăţai să te descurci singur, să supravieţuieşti sistemului. Departe de fusta mamiţichii.

    Ca o concluzie, lăsaţi-vă copiii în tabere şi nu tresăriţi oripilaţi când or să vă spună cum au băut apă de la izvorul care ţâşnea direct din pământ, cum au mâncat fragi din poieniţă sau mure fără să le fi spălat mai înainte, ori cât de buni au fost bureţii fripţi pe tablă. Principalul este să ştiţi cu cine vi-i trimiteţi, pentru că nu toţi cei care organizează tabere ştiu şi ce să facă în cele 5 sau 7 zile de „haiduceală”. Aici, într-adevăr, recomand atenţie!

    ─────────────────────
    P.S.
    Pentru cei din specia „Homo asfaltus”: bureţii sunt ciupericile comestibile din pădure, nu chestiile alea spongioase cu care sunt umplute fotoliile.
    • Like 3
  • dupa citirea articolului eu raman cu o intrebare ... de ce nu exista apa plata de baut? Adica la sticla sau la robinet... de ce mi-as dori sa imi oblig copilul sa bea apa minerala?... De ce este dubios daca copilul a invatat sa manance cu tacamuri? Sau de ce va mirati ca dupa ani de zile in care i s-a explicat copilului ca mancam cu tacamuri, acesta este contrariat cand i se spune sa manace cu mainile... Daca supravietuirea in tabere se face cu apa minerala, sucuri, zahar si televizor, ma lipsesc. In rest, asa o fi... ne vom dumiri pe parcurs si initial, probabil, sub supravegherea noastra.
    • Like 5
    • @ Muguri de Vise
      Pentru o mamica atat de manierata, bio si alertata antiseptic ar fi recomandat sa acordati cateva minute studiului aferent apelor asazis potabile ce ne sunt la dispozitie in Romania de azi. In primul rand, ar trebui sa evitati (si sa nu le transmiteti copilului) confuziile "traditionale" care implica ca apa minerala e aceea care face basici si ca apa plata e cea fara bule. Gasiti definitiile on line.

      Daca ati evalua calitatile apelor "potabile" disponibile in RO ati constata probabil ca avem foarte putine ape minerale si foarte putine ape plate. De fapt, probabil ca cel mai aproape de calitatile necesare apei plate se apropie apa obtinuta prin osmoza inversa, care se regaseste insa doar in procesele de fabricatie ale unor bauturi precum Coca-Cola, bere, etc... In rest, probabil ca bem apa de robinet, fie direct de la instalatia din propria locuinta, fie din PET-urile ce le cumparam de la supermarket (cu sau fara bule). Personal cunosc un producator care imbuteliaza "apa naturala plata" pe care de fapt o colecteaza din instalatia de apa potabila a unui oras.

      Ramanand la ape, ar mai fi probabil de notat ca, cu exceptia abaterilor grosolane de la standarde, apap de robinet ne tine in viata sistemul imunitar si ne fereste de diverse alergii. Noi insa, trebuie sa bagam bani in buzunarele celor ce ne amagesc cu etichete tot mai pompoase pe PET-urile lor.

      Am cautat propozitia aceea in care autoarea spune ca e dubios faptul ca un copil mananca cu tacamurile. Nu am gasit-o. Nici pe cele care vorbesc despre imbuibarea copiilor cu sucuri si zahar in fata televizoarelor. Poate ma lamuriti dvs.
      • Like 2
    • @ Muguri de Vise
      Buna ziua! V-ați lansat in speculații, eu îmi doresc sa lămuresc neînțelegerile dumneavoastră. Eram pe pârtia care dispunea de un singur Bistro-bar cu un spatiu de depozitate mic, apa plata se terminase. A doua zi am revenit pregătiți cu apa plata Borsec, e cea mai buna, cu pahare de unica folosință și cu Snack dulce. Eu incurajez mâncatul cu tacâmuri, pot înțelege confuzia dumneavoastră.
      • Like 1
  • Hm, nu ne spuneti ce varste aveau elevii. Dupa comportament as spune 3-4, dar din faptul ca aveau telefoane mobile si erau la ski, cred ca erau mai maricei...Ori un copil de 6-8 ani care nu poate sa isi taie singur friptura ar trebui sa fie un semn de ingrijorare pentru parinti in primul rand...

    Alte vremuri?

    Nici incurajarea mancatului cu mana nu mi se pare OK, insa. Ori inveti copilul sa isi taie singur mancarea (da, pot exista accidente, dar de aceea exista supraveghetori si plasturi, ca doar un copil de 5-8 ani nu isi va reteza o falanga cu un cutit normal), ori iti asumi enervarea si i-o tai tu, nu il inveti sa manance cu mana...Nu de alta, dar daca as avea un copil care stie sa manance cu furculita sau lingura (chiar daca nu stie sa taie), si se intoarce din tabara mancand cu mana, cred ca as avea un schimb de cuvinte cu cadrul didactic responsabil - m-ar necaji mai mult decat daca copchilul s-ar taia la deget sau cu un pull-over patat de sos, dar s-ar intoarce stiind ceva in plus.
    • Like 2
    • @ Maria Zamfir
      Încerc sa inteleg modul in care ați înțeles acest articol.
      • Like 0
    • @ Claudia Chiru
      Ca pe o critica adusa parintilor care nu isi pregatesc copiii pentru viata reala, si o descriere a felului in care autoarea articolului a depasit anumite probleme aparute in timpul unei tabere.

      Am fost de acord cu autoarea in principiu, dar metodele aplicate de domnia sa (incurajarea regresiei la un comportament neadecvat varstei) mi-au displacut profund.

      Inteleg dorinta autoareai de a 'desprinde' putin copilul de parinte, si de a crea o comunitate a taberei, si de a incuraja o relativa independenta de parinti. Asta nu inseamna insa ca as fi de acord ca elevii sa fie dezvatati de niste deprinderi bune deja formate.

      Edit - scuze, acum am vazut ca dumneavoastra sunteti autoarea. Scuze din nou.

      Dar tot m-as bucura mai mult daca princhidelul meu virtual s-ar intoarce din tabara cu un obicei bun (taiatul cu cutitul, de exemplu, chiar daca se ciupeste sau se pateaza) decat dezvatat de unul bun (mancatul cu furculita).

      Din nou, ca si mai jos, si in comentariul original, ma intreb ce varsta aveau copiii...
      • Like 0
  • Mă bucur că există copii care vor să bea doar apă plată şi care încă îsi ascultă părinţii. Probabil doamnele educatoare nu au explicat suficient părinţilor ce-i aşteapta pe copii in tabără. Constătarile ar tebui transmise direct părinţilor în cauză, nu prin intermediul presei. Iar dacă însoţitoarele se aşteaptă să meargă în tabără cu gaşca lor din faţa blocului, înseamnă că ele nu sunt pregătite pentru vremurile de acum, la care se vede ca nu s-au adaptat. Doamnelor, sunt convinsa că orice copil poate fi convins sa manance de cineva care îşi cunoaşte cât de cât rolul si meseria.
    • Like 4
    • @ Ioana Andrea Diaconu
      Apa plata ca apa plata (cat de greu e sa cumperi doua baxuri de la un magazin din Azuga? Si sa nu vorbim de costuri, ca daca aveau numai apa minerala...), dar ce te faci, ca parinte, daca supraveghetorul de tabara crede ca alergiile nu exista si intoleranta la gluten/lactoza e un moft? Tu, ca parinte, le comunici ca odrasla nu poate sa manance X. Iti spun da in fata, dupa care...

      Am patit o chestie nasola cand eram in gimnaziu, cu un coleg care era alergic la ibuprofen (alergie rara, dar grava). Tot asa, tabara de ski, a racit, si a facut febra mare - eram maricei, si ne cunosteam de multa vreme (de la gradinita, chiar), si i-am atras atentia profesoarei care era cu noi ca nu poate sa ii dea doua Nurofene si sa il trimita la culcare, ca are el alte pastile in geanta; ea a zis ca vorbim aceleasi prostii ca mama lui C., ca ni s-a bagat in cap de mici, si pana m-am intors eu cu pastilele lui C, ii daduse Nurofen-ul. El, ametit de febra nu s-a uitat ce a luat.

      S-a lasat cu edem chimic, injectii cu adrenalina si spitalizare de doua saptamani.

      Una dintre nepoatele mele are boala coeliaca (intoleranta la gluten). Nu chestia aia ca e imaginatie de hipster, cateodata, sau o fita. Pana s-au prins ca o are (e inca micuta) au trecut pe langa moarte de doua ori, si chair la reactii mai putin urate, copila se simte foarte rau...Dar daca un copil de 5 ani iti spune in tabara ca nu poate sa manance paine prajita la micul dejun, 'Ca nu ii place'/'Nu o lasa mama.', si tu il pacalesti sa o faca...

      Nu cred ca autoarea greseste mult, in articolul original, dar implicatia ca invatatorul/profesorul stiu intotdeauna 'mai bine' decat parintele e una nelinistitoare, asa cum nelinistitoare este banuiala ca parintii sunt mereu hipersensibili si opusi dialogului.

      • Like 5
    • @ Maria Zamfir
      E clar că nu sunt neapărat pregătite doamnele educatoare, profesoare, însoţitoare, sau ce-or fi, pentru a face faţă unui grup de copii "din zilele noastre". Aşa cum spuneţi, copii cu alergii, cu diferite obiceiuri alimentare etc. Încerc să opresc aici, pentru că mă ambalez mult prea tare: nişte părinţi au avut încredere să-şi dea copiii pe mâna unor persoane incapabile să le dea prichindeilor apă de băut şi să-i convingă să mănânce, sau să se îngrijească să primească mâncarea adecvată. Etc. Pe bani!
      • Like 3
    • @ Ioana Andrea Diaconu
      Ecarulan check icon
      Articolul nu spune explicit, dar se vorbeste despre scoala, deci cred ca e vorba de copii de 6 ani si mai mult.
      Eu inteleg ca au fost situatii in care copiii nu si-au taiat carnea singuri pentru ca acasa parintii lor fac asta in locul lor, banuiesc din motive de siguranta; dar de ce ar fi asa periculos folosirea tacamurilor la varsta asta? Si daca tacamurile sunt periculoase la 6 ani+, skiatul nu este?
      • Like 0
    • @ Ioana Andrea Diaconu
      Îmi dau seama ca împărtășim aceleasi convingeri! Ma bucur.
      • Like 1
    • @ Maria Zamfir
      Am cumpărat apa și am carat-o in fiecare zi după prima zi in care barul de la baza pârtiei a rămas fără apa plata.
      • Like 0
    • @ Ioana Andrea Diaconu
      Este foarte clar, intr-adevăr.
      • Like 1
    • @ Claudia Chiru
      Dar nu spuneti asta in articol. Povestiti numai cum ati 'pacalit' niste copii 'rasfatati' sa nu faca ce le spusesera parintii sa faca, si nu prezentati si faptul ca ati remediat situatia, asa ca eu una am ramas cu impresia ca a fost doar un fel de exercitiu de autoritate...

      Nu sunt in complet dezacord cu dumneavaostra - 'Vine mama si te ia mai devreme' e, intr-adevar un semnal periculos, si un copil salvat de parinti din fiecare situatie incomfortabila nu se va adapta usor la viata de adult.

      Curiozitatea mea fata de grupul de varsta ramane, insa, si v-as fi recunoscatoare daca mi-ati da o indicatie?


      • Like 0
    • @ Maria Zamfir
      Copiii au varste cuprinse intre 6-10 ani.
      • Like 1
    • @ Ecarulan
      Da, absolut corect - cu clarificarea doamnei Chiru asupra varstei participantilor la tabara, nu stiu ce fel de parinte nu isi lasa copilul sa foloseasca cutitul, dar il lasa sa se urce pe schiuri.

      Cu cutitul de masa te tai un pic. La ski poti sa mori.
      • Like 0


Îți recomandăm

Simona Halep

„Opriți asta! E inuman!”, nu m-aș fi putut abține să strig dacă eram pe Rod Laver Arena, cu toate că vedeam mai mult decât meciul de tenis Simona Halep -Lauren Davis, vedeam unul dintre marile filme ale tuturor timpurilor.

Citește mai mult

Gabriela Firea - Carmen Dan

Noi, cei mulți și tăcuți, care am tolerat ani după ani impostura, nesimțirea, lipsa responsabilității și a integrității. „Nu putem face nimic!” - m-am uitat în ochii lui mânioși și m-a invadat o rușine teribilă pentru că generația mea nu a reușit să schimbe nimic. (Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

Citește mai mult

Help Autism

Mărul este roșu. Jucăria este roșie. Geaca este roșie. Un copil „tipic” învață culorile spontan, aproape fără ca părintele să își dea seama când s-a petrecut acest lucru. Un copil cu autism are, de obicei, o astfel de achiziție doar după eforturi chinuitoare și după munca neobosită pe care o fac psihologii, terapeuții și părinții, nevoiți să lupte în fiecare zi pentru fiecare mic progres, pentru fiecare nouă punte legată cu lumea.

Citește mai mult