Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ce am observat mergând cu copiii în tabere: unii pot să moară de foame cu mâncarea în față sau își sună mereu părinții înainte de orice mică decizie

Copil în tabără

(Foto: Guliver Getty Images)

M-am întors din tabăra pe care am organizat-o chiar la începutul acestui an. A fost o tabără de schi la Azuga, iar eu și colega mea de la SAGA Kid am mers cu 20 de copii, alături de alți 48 veniți din alte școli sau centre din sectorul 3. Experiențele sunt proaspete și aș vrea să vă împărtășesc o serie de constatări, care ar putea să îi ajute pe părinți să interacționeze mai bine cu propriul copil și să îl pregătească mai bine pentru viitoarele ieșiri în grup, dar și pentru viață, în general. 

Am reușit să delimităm magnitudinea efectului frazei: “Vine mama să te ia mai devreme din tabără”. Această afirmație, pe lângă folosirea continuă a telefonului pentru confirmare, declanșează o deconectare totală de la ceea ce se întâmplă în tabără. 

Desigur, misiunea mea și a colegei mele nu a fost una simplă: am observat în primele zile că, lăsați singuri la masă, unii copii mor de foame cu bucata de carne în față, nu se pot hrăni. 

Începând o discuție cu ei, am primit răspunsuri de genul: „Nu-mi place să mănânc cu mâna.”, „Nu vreau să mă murdăresc.”, „Nu pot să-mi tai carnea.”, „Nu am forță.”, „Mama îmi taie acasă carnea mare.” Iar noi le-am sugerat să mănânce cu mâna și să rupă cu dinții, dacă situația o cere, carnea de pui și peștele se mănâncă cu mâna și la casele regale, deci putem extrapola și către alte sortimente de carne fără probleme, atâta timp cât scopul suprem este evitarea sucombării prin inaniție. Apoi am observat că unii vor muri și de sete, nu numai de foame, pentru că, având doar apă minerală pentru potolirea senzației de sete, unii nu o beau pentru că: „Are bule și mă gâdila.”, „Nu mă lasă mamă.”, „Nu am gustat, însă nu sunt curios.”, „Nu-mi place.”. Iar alții foloseau bulgări de zăpada pentru a-și satisface aceasta nevoie, idee pe care nu am salutat-o, însă am înlocuit-o cu eliminarea bulelor din apa minerală prin expunerea ei într-un pahar pentru o perioadă de 2-3 minute. Apoi, prin minunile pe care le face creierul nostru, fosta apa minerală a fost SUPER bună de băut.

Descoperirile majore, însă, după părerea mea, au fost două. Unu, am observat și înțeles efectul conversațiilor zilnice la telefon sau dorința imediată a copilului de a vorbi la telefon cu părintele în față unei dificultăți. Dacă în aceste zile copilul și părintele ar lua o pauză și ar avea încredere reciprocă, copilul ar putea să-și găsească propriile resorturi, ar cere ajutorul ființelor cu care interacționează, ar apela la oamenii din imediată apropiere sau ar învăța prin imitație. Doi, am reușit să delimităm magnitudinea efectului frazei: „Vine mama să te ia mai devreme din tabără”.

Această afirmație, pe lângă folosirea continuă a telefonului pentru confirmare, declanșează o deconectare totală de la ceea ce se întâmplă în tabără. Copilul este lăsat într-o stare continuă de expectanță, părintele își trimite propriul copil într-un vid - acesta își va petrece următoarele zile departe de casă prins între două lumi, fără să știe care îi este grupul, ginta, tribul, de care aparține și regulile spre aliniere. Iar pentru copil această situație este egală cu o sentință care îl condamnă să sufere în tăcere căci nu își va putea exterioriza sentimentele. 

Aș vrea să fac o paranteză și să inserez un citat care să lămurească posibilele întrebări referitoare la sensul cuvântului „trib” atașat educației „Tribul este un grup de indivizi legați laolaltă de timpul pe care-l împart, de familiaritate, afecțiune și un scop comun. Triburile reprezintă mediile sociale la care s-a adaptat creierul nostru de-a lungul a nenumărate generații. 

Un trib este un super-organism, ceea ce înseamnă că indivizii din interiorul sau au șanse mai bune de a supraviețui împreună decât separat. Totodată, înseamnă că sprijinul pentru trib depășește adesea nevoile individuale, ceea ce duce la protejarea altora, sacrificiu de șine și alte forme de comportament altruist.” (Louis Cozolino, „Predarea bazată pe atașament”)

Din câte am observat, pentru copil este mai ușor să plângă spunând că îi este dor de mama decât să recunoască o frustrare și să spună că nu știe să facă ceva și are nevoie de ajutor pentru a învăța. 

Evident că îți poți tăia și degetele în cazul în care nu îți folosești capul și stima de sine este foarte scăzută, evident că îți poți tăia și venele dacă părinții întotdeauna îți sar în ajutor și nu te lasă să încerci pe propria piele ce înseamnă să apuci cu încredere un cuțit și să tai carnea, nu să-ți tai carnea. 

Mesajele care pleacă pornind din acest punct sunt codate și sunt transmise eronat dintr-o parte în alta. Ne putem trezi că auzim că în tabără a fost îngrozitor pentru că nu a primit ajutor la tăierea cărnii din farfurie, însă a primit o alternativă de a apuca cu mâna până se simte pregătit să încerce să taie cu cuțitul care, după spusele populare, poate să-ți taie și degetele. Evident că îți poți tăia și degetele în cazul în care nu îți folosești capul și stima de sine este foarte scăzută, evident că îți poți tăia și venele dacă părinții întotdeauna îți sar în ajutor și nu te lasă să încerci pe propria piele ce înseamnă să apuci cu încredere un cuțit și să tai carnea, nu să-ți tai carnea. 

Evident că drama poate atinge cote inimaginabile și că poate contribui la trăirea ultimelor 5 zile fix degeaba, însă în cazul meu nu s-a întâmplat așa. În tabăra la care am participat, copiii au avut chef să experimenteze odată ce adulții însoțitori și-au pus imaginația și creativitatea la lucru și au prezentat variante atrăgătoare pentru dramele născute voluntar sau involuntar.

Această tabără fost o lecție de viață cu un sfârșit nedeterminat, flexibilă și efervescentă, care și-a scris propria istorie tribală. De ce spun asta? Pentru că fiecare copil a plecat cu o achiziție din zona emoțională și comportamentală croită exact pe nevoia lui, neimpusă de nimeni, nevoie care a depășit zona individuală și a atins zona de confort a întregului grup. Adică binele individului a fost și binele grupului. Pentru că au ținut pasul și nu au fost nevoiți să se oprească din progres pentru a ajuta pe nimeni, individul s-a ajutat singur. A fost o respectare completă a unicității copilului și a nevoilor acestora prin educație bazată pe atașament.

Acestea fiind spuse, vă sfătuiesc, dragi părinți, să-i ghidați pe copii acasă să trăiască împachetarea bagajului, tăierea fripturii, umplerea paharelor cu apă, curățirea zilnică a corpului și ridicarea greutăților pentru a-i echipa corespunzător. Vor avea nevoie să-și trăiască propria viață și nu veți putea fi mereu lângă ei. Și vă mai recomand să ascultați sfaturile celor care îi însoțesc în tabără, pentru că știu ce spun și știu și de ce spun.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Va sugerez sa nu cititi comentariile din acest articol. Deja mi-a crescut glicemia , tensiunea si altele. Imi multumiti alta data.
    • Like 0
  • Și eu sunt organizator de tabere și excursii. Și sunt de acord cu acest articol. Însă fiecare organizator are propriile reguli. De exemplu eu am copilași care vin pentru prima data cu mine, și da poate sunt puțin cocolisiti acasă și asta se vede în tabăra, ii ajut, ii învăț, ii îndrum, eu asa procedez, iar la următoarea deplasare ei deja știu ce au de făcut, și nu mai întâmpinam astfel de obstacole.
    Eu însă am o alta problema, părinții care le dau telefoane la ei. În regulamentul meu scrie ca pot sa aibe doar pentru a face poze și sa vb seara cu părinții înainte de culcare. Dar unii părinți nu înțeleg acest aspect, și ii suna la 30 min sa vadă ce fac, sa controleze toată ziua. Copilașul deja nu mai este conectat la activități și reguli pentru ca sta sa dea "raportul" de 10 ori pe zi. Pe tema aceasta am confiscat un telefon. Inteleg grija de părinte, și eu am 2 copii personali, însă atâta timp cât eu postez pe grup toată ziua fotografii cu copii la activități, la masa, în deplasări, se vede ca sunt ok. Mai am prinți care ma suna pe mine sa ma întrebe ce fac și le răspund, dar sa nu mai sune puiuții toată ziua buna ziua. Nu este mai frumos ca seara sa aibe ce sa povestească, plini de entuziasm, zic și eu.
    • Like 0
  • Mna... tocmai din cauza gandirii de acest gen nu imi las eu copilul in tabara cu oameni ca voi (sau cu copii ai caror parinti gandesc asa). De ce naiba trebuie sa mearga in tabara de ski de la 4 ani, in tabara de supravietuire la 5 si mai stiu eu ce? Ce mai urmeaza? Le dati buletin si ii faceti majori la 10 ani? De dragul responsabilizarii? Hai ca exagerati. Prefer de o mie de ori sa ma asociez cu niste familii si sa ducem noi copiii in excursie, unde si cum vrem noi - nu sa ii plasam unor invatatoare cu simt militaresc sau comunist, care vor doar sa adauge niste puncte la dosarul pentur salariul de merit... sau unor asa zise tinerele instructoare de la centre de tot felul de chestii "adventure" care nu au ingrijit un copil in viata lor. Mai lasati-ne cu moda asta cu tabere si copii independenti inca de la varsta olitei!
    • Like 3
  • Băiatul meu merge in tabere din clasa întâi. Locuind in Japonia, unde scoala începe la 6 ani, prima lui experiența de acest gen a fost cu o luna înainte de împlinirea vârstei de 7 ani.
    Aici, comparativ cu taberele in care am mers eu , ca shi copil, in România (tabere de 10-12 zile ) sunt mai scurte, între 3 shi 7 zile.
    Pasiunea lui , la momentul respectiv, fiind trenurile shi scufundările, l-am trimis in tabere care aveau aceasta tema. Adulți necunoscuți, copii necunoscuți, dar apropiați ca vârsta.
    Telefonul nu e permis. Bani, doar cât sa aibă pt amintiri shi un cadou pt cei de acasă. Avea cu el o copie după asigurarea de sănătate shi datele celor de acasă .
    Din clipa in care s-au reunit in fata autocarului, s-au format grupuri, 6-8 copii, shi-au ales un nume shi un lider. Pt fiecare grup era un adult supraveghetor.
    Nu am știut nimic de el, de fiul meu, pe parcursul taberei.
    La întoarcere l-am descusut cât am putut shi pt doritori erau puse la dispoziție poze shi un DVD cu scurte filmulețe de pe parcursul zilelor petrecute departe de familie.
    In general, ultima zi/ seara e dedicată focului de tabăra shi preparării mâncării. Copiii spală, taie, legumele shi carnea pt curry rice.

    Nu a fost data in care Ștefan sa vina acasă shi da spună ca nu i-a plăcut. Ba ca a fost prea scurt. Shi da, nu a mers de fiecare data totul pr roate, dar orice cearta, problema a fost rezolvată in grup, uneori fără ajutorul adultului ci datorită sfaturilor/ părerilor prietenilor de grup.

    Haideți sa ii învățam ca obstacolele pot fi depășite shi cu ajutorul celor de lângă ei când familia e departe, haideți sa ii încurajam sa ceara ajutorul, opinia celor din jur, haideți sa le încurajam spiritul de aventura shi de încredere ca nevoia de învață!
    • Like 1
  • Pfff....din comentariile la acest articol imi dau seama ca exact cei carora le era adresat mesajul n-au inteles nimic... Aici nu era despre a manca sau nu carne, despre a o taia cu cutitul sau a o manca cu mana, despre bulele si microbii din apa si nici despre a acuza... E despre a ne intreba, fiecare in sinea sa, daca in tot bagajajul pe care ne incapatanam astazi sa il oferim copiilor nostri (cu accent pe ”oferim”, din pacate), le punem si ceea ce ei au cu adevarat nevoie ca sa devina adulti independenti, creativi si responsabili (atat in interiorul ”tribului” cat si in afara lui), care stiu sa ia decizii singuri si sa se adapteze cu usurinta in orice situatie ( a se citi VIATA) si care stiu ca impreuna cu ceilalti pot ajunge mai departe decat ar face-o singuri... E despre a creste copii care stiu sa taie carnea cu cutitul atunci cand sunt intr-un restaurant de 5* si stiu sa o manance cu mana atunci cand nu au altceva la indemana. Ori pentru asta e nevoie, in primul rand, de parinti care sa nu se mai iau atat de mult in serios si care mai dau jos din etichete si ”reguli de parenting”. :)
    • Like 4
    • @ Luiza Pirvulescu
      da, Luiza, exact cum spuneti.
      • Like 0
    • @ Luiza Pirvulescu
      haaaaaa! parenting !!!!!! nu stiam ca exista ........mi-e rau!
      • Like 2
    • @ Lucian Mihai Cojanu
      Da, există, în limba română este echivalentul lui "cocoloșeală". Sau și mai pe românește, "părinți tâmpiți, copii tâmpiți".
      • Like 1
  • Nu am înțeles totuși de ce v-ați supărat așa de tare pe copiii care nu știu să-și taie singuri carnea,care stau morți de sete etc?Sunt copii care nu au fost niciodată la o cantină sau la un restaurant și din această cauză poate nici nu știu ce au de făcut.Când pleci în excursie cu copiii eu cred că trebuie să fii mamă învățătoare bunică tată în tot timpul taberei.În timpul orelor orice cadru didactic își dorește ca copiii să asculte lecția da?În tabere cred că și cadrul didactic are obligația de a asculta dorințele copiilor nu?În tabere nu faci armată cu copii ci te relaxezi alături de ei.Nu cred că mai contează modul cum mănâncă cum stă cum vb ș.a.m.d.
    • Like 3
    • @ Georgeta Mirela Conduruta
      In tabere, cadrul didactic nu are obligația de a porționa mancarea in farfurie, nici să îl hrănească cu lingurița. Articolul se referă la faptul ca ,in ziua de azi, copiii noștri sunt prea dependenți de noi .
      • Like 2
    • @ Georgeta Mirela Conduruta
      Nu cred ca a mentionat nimeni cuvantul armata sau alte metode de genul. Doar ca mititeii stateau flamanzi - si nu stiau ce sa faca mai departe. Nu cred ca exista vreun parinte care si-ar lasa copilul nemancat atata timp acasa sau tabara etc ... incercati sa vedeti unele lucruri in viata si constructiv ....
      • Like 0
  • Ar trebui privit puțin și altfel. Am înțeles că era o tabără de ski, nu de pregătire pentru supraviețuire în sălbăticie. De ce ar fi trebuit sa mănânce cu mana o bucata de carne? În plus, deși fata mea ar putea tăia in dumicati toate fripturile de pe masa tot nu s-ar fi atins de carne pentru ca ea nu mănâncă așa ceva. Și probabil ar fi pus mana pe telefon sa mă întrebe unde am trimis-o ca ea credea ca va învăța să schieze nu sa facă mâncarea dumicati! Mă rog, am reținut și eu ceva din articol. Ca atunci când îmi voi trimite fata undeva sa mă informez temeinic de condiții, ca sa știu dacă îi pun în bagaj și vreo pușcă. Dacă vor fi nevoiți sa-și procure singuri carnea?!?
    • Like 7
    • @ Andreea Damian
      Homo sapiens mănâncă carne, e natural. Altele sunt speciile care nu mănâncă.
      • Like 0
  • V-ati gandit vreun moment ca nu vor sa manance carne? Dragi profesori, poate o sa va dea in cap gandul sa va reevaluati putin sinea si rolul in societatea asta, si sa va aduceti aminte ca nu le stiti pe toate. Cum aveti o pasiune pentru carti, ati fost, si poate in continuare va educati dintr-o selectie de carti care nu intotdeauna sunt scrise de oameni care stiu despre ce vorbesc. Faptul ca o fiinta inteligenta sta in fata farfuriei si se uita la bucata aia de carne si prefera sa moara de foame decat sa manance ar trebui sa fie pentru voi o lectie care sa trezeasca curiozitate si sa va stimuleze sa va puneti niste intrebari, nu un prilej sa va exercitati cu entuziasm si fatis autoritatea si strategiile manipulative care le-ati invatat in anii care ii aveti. Pot sa generalizez si sa zic ca se zice ca suntem crescuti de catre parinti si profesori, cand defapt fiecare a crescut singur, alaturi de parinti si profesori, Odata ce parintii si profesorii sufera de un complex de superioritate, oamenii care raman, ceea ce numiti voi copii, nu stiu ce altceva pot sa faca decat sa astepte sa se destepte desteptii. Din partea unei profesoare sa citesc ca un refuz din partea unei fiinte care traieste intr-o lume libera este ceva neaparat grav, este un semnal de alarma. Si apoi sa citesc ca s-au folosit de insistente si alte strategii, este inca un semnal de alarma. Pana la urma daca era tabara de ski, trebuia sa mergeti la ski, nu sa dati solutii ieftine la copii care nu stiu sa taie cu cutitu, sunt alte tabere pentru asa ceva, sau poate este decizia parintelui, care observa cand copilul are curiozitatea, si poate sa lase un obiect potential periculos in mainile copilului dupa ce observa ca copilul a inteles instructiunile de folosire a respectivului obiect. Cum ati gasit solutia la lipsa apei plate, in lipsa complexului de superioritate sunt convins ca ati fi gasit solutia si la copii care mureau de foame dar nu mancau ce le-ati pus in farfurie. Si cum tot ati dat definitia tribului, creca ce ati patit voi acolo era ca de obicei un razboi intre triburi, daca cititi ce am scris va dati seama ca v-ati autoexilat din trib odata ce ati fost convinsi ca sunteti superiori. Cu atitudinea asta, care o vad si in unele comentarii, nu faceti altceva decat sa va alienati mai mult decat ati fost deja alienati. Pe deasupra, intr-un trib exista o relatie de respect reciproc intre generatii, dobandit, nu predat si obligatoriu.
    • Like 7
    • @ Andrei Kolozsvary
      Nu ai inteles nimic, stai jos, 4. Ce ai fi vrut, sa-ti descrie toate felurile de mancare puse pe masa , de la mic dejun, pranz si cina, ca sa iti dai tu seama daca erau copiii mofturosi sau doar carnea a fost meniul principal la toate mesele ? Asta e adevarul, copiii din ziua de azi sunt niste zombie, de cand li se pun tabletele in mana si pana cand fac crize de nervi cand vad o gaina, curca sau un porc, pentru ca habar nu au ce sunt animalele alea.
      • Like 8
    • @ Andrei Kolozsvary
      Da ne lași? Ce cooil crești dumneata care face foamea cu mâncarea la nas? Un eșec total. Dumneata nu ți-ai făcut treaba.
      • Like 0
  • Ce sa zic? Parintii sunt diferiti. Copiii sunt diferiti. Nevoile sunt diferite. Abordarile sunt diferite. Traim intr-o luma diversa si din diversitate vine si binele si raul.
    Nu ne putem inregimenta cu totii. Unii nu suntem de acord sa inregimentam copiii. Prin urmare, da, ca dascal/supraveghetor/profesor ai de-a face cu multe tipologii de copii si parinti - deci ai o misiune grea.
    Un lucru e cert (dar e doar opinia mea). Tabara este un loc unde toata lumea trebuie sa se simta bine. E un fel de concediu fara parinti. Supraveghetorii pot face astfel incat copiii sa se simta bine, sa nu se simta parasiti de parinti (cei mai multi asa se simt) si sa faca in asa fel incat orice lucru nou facut sa li se para ceva extraordinar si sa le ramana in minte nu ca o pedeapsa ci ca o chestie wow pe care au facut-o si pe care o vor repeta cand va fi nevoie.
    Daca exista empatie pentru copiii aflati in tabara, pentru temerile lor, pentru inadaptarile lor, pentru dorurile lor, pentru dorintele lor si daca nu o sa mai facem lucrurile ca la carte sau cum scrie in diverse studii si tratate ci doar ca niste oameni cu sentimente, o sa ajungem sa ii intelegem si sa vorbim pe limba lor si sa le dam ce le trebuie. Daca ii vom trata in continuare ca pe niste mici smecherasi rasfatati, carora doar le aruncam o vorba peste umar ("mananca cu mana daca nu stii sa tai" - presupun ca nu a fost asa, este doar un exemplu) vor creste cu frustrari, nemultumiri si vor copia comportamentul nostru pe care si ei, la randul lor, il vor aplica mai tarziu cu noi si cu copiii lor.
    Sunt multe de spus si pro si contra. Insa, eu cred ca puteti sa evitati astfel de situatii ca cea descrisa, daca anuntati din start cam care este profilul participantului la tabara (copilului) si ce are/nu are voie sa faca si sa spuna pe perioada desfasurarii taberei.
    Parerea mea.
    • Like 3
  • Din pacate sunt foarte de acord cu doamnele învățătoare,noile generații de copiii pur si simplu nu sunt lăsați să facă mai nimic singuri si asta le va face forte rau in viata de adult pentru că vor crește cu o lipsă de încredere în forțele proprii și cu convingerea că nu sunt capabili să facă nimic fără ajutorul mamei sau a altei persoane cu care a crescut.Eu lucrez la un spatiu de joaca si statisticile nu sunt prea grozave.La rândul meu am doi copii si la fel am procedat cu ei până mi-am dat seama ca nu e bine si e foarte greu să schimb asta.Am fost în alte țări mult mai dezvoltate ca a noastră si credeti-ma si chiar m-am uitat cum sunt lăsați acolo copii de mici sa faca totul singuri ,bineinteles în limita varstei,Și sunt chiar ok,nu au pățit nimic rău,e în avantajul lor deoarece noi părinți nu o sa putem fi toată viața lângă ei,ma refer fizic.Asta e putin de gândit.
    • Like 3


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult