Foto Guliver/Getty Images
Într-o serie de articole anterioare (aici, aici și aici) analizam unele tipuri de stereotipii pe care le întâlnim frecvent în procesul de selecție a personalului. Consider util să ne îndreptăm atenția și asupra uneia dintre cele mai „rafinate” forme de judecată superficială practicată adeseori de cei care realizează selecția. Este vorba de etichetarea candidatului, formă care de multe ori se află în strânsă legătură cu gândirea stereotipă și clișeele.
Dicționarul explicativ român (ed. 2009) definește etichetarea (în sens figurat) ca demersul de „a califica pe cineva sau ceva așa cum se cuvine sau cum (se) crede că se cuvine”, calificările putând fi pozitive sau negative.
În alte dicționare (ex. Noului dicționar explicativ român, ed. 2002) termenul are un sens figurat strict depreciativ:
„A ETICHETÁ – (…..) A desemna printr-un calificativ (depreciativ); a numi; a face; a taxa; a califica.”
În limbajul psihologiei sociale etichetarea se referă la atribuirea de trăsături unei persoane pe baza unei interacțiuni reduse, a unui comportament izolat sau a unor sisteme de referință diferite cu privire la comunicare/ cultură/ educație/ experiență. Sunt avute în vedere atât variantele depreciative, cât și cele apreciative ale etichetării. Pozitive sau negative, etichetele care se nasc în relaționarea interpersonală au o caracteristică comună: superficialitatea judecății care a stat la baza emiterii lor.
Am numit etichetarea ca una dintre cele mai „rafinate” forme de judecată superficială pentru simplul motiv că, atunci când candidăm pentru un post, ne este destul de ușor să adoptăm o serie de soluții care să ne protejeze de efectele stereotipiilor și clișeelor și putem identifica cu ușurință dacă interlocutorul le practică, dar ne va fi foarte greu să-l împiedicăm pe acesta să ne pună o etichetă și foarte probabil nici nu vom ști că ne-a pus-o.
Tipuri de etichete puse candidaților
Pe parcursul carierei mele, în colaborarea cu manageri pentru ale căror departamente realizam selecția, am întâlnit de numeroase ori situații în care a trebuit să depun multă muncă de lămurire pentru a dezlipi etichete puse candidaților. Etichete care alterau nu numai calitatea, ci chiar seriozitatea selecției pe care încercam s-o realizăm. Tipurile de informații care stau la baza aplicării etichetelor pe fruntea candidatului sunt foarte variate, dar în continuare doresc să mă rezum doar la două dintre ele: cele provenite din interpretarea limbajului nonverbal și cele provenite din analiza profilului de pe Facebook.
De departe cele mai multe etichete sunt puse candidaților pe baza interpretării profane a limbajului nonverbal al acestora pe parcursul interviului. Am întâlnit eticheta de nesincer pusă unor candidați pentru simplul fapt că nu se uitau, atunci când răspundeau, fix în ochii celui care le pusese întrebarea (deși poate persoana era sinceră, dar timidă); eticheta de persoană lipsită de încredere în sine pusă unor candidați pe baza strângerii de mână sau a poziției pe scaun (deși poate pe respectivul îl durea mâna, respectiv un picior/coloana); etichete contradictorii într-un mod bulversant, nervos/agresiv/defensiv, lipite unei persoane care și-a sprijinit coatele pe birou și bărbia în palme (fără a lua în calcul că poate doar prefera poziția Gânditorului de la Hamangia); eticheta de emotiv pusă unei persoane care vorbea tare (fără a lua în calcul că poate avea un bunic hipoacuzic în familie); eticheta de lipsit de amabilitate sau chiar anxios pusă unui candidat care zâmbea rar sau deloc (fără a ști dacă nu cumva tocmai aflase o veste tristă cu 5-10 minute înainte de a intra în interviu) etc.
Fără îndoială că limbajul nonverbal este o componentă importantă a comunicării între persoane. Mesajele nonverbale (transmise de ținuta vestimentară, poziția corpului, mimică, gesturi, ton) sunt considerate a avea în comunicare o pondere (din punct de vedere cantitativ) cu mult mai mare decât cele exprimate verbal. Dar tot ele sunt cele mai caracterizate de ambiguități și sunt cele mai mari generatoare de confuzii și erori în interpretare. Pentru a reduce gradul de confuzie și probabilitatea de interpretare eronată sunt necesare foarte multe informații suplimentare, care țin cel mai adesea de o interacțiune de durată cu persoana al cărei zâmbet sau strângere de mână vrem să le interpretăm. Cel care pune o etichetă (apreciativă sau depreciativă) unui candidat pe care îl vede prima dată în viață, pe baza unui mesaj nonverbal (indiferent de câte articole sau cărți a citit despre interpretarea limbajului nonverbal) se pune de fapt în postura ghicitoarei căreia îi arăți poza unei persoane și îți spune tot ce vrei să știi despre persoana respectivă.
Analiza profilului de Facebook
În ultimii ani în domeniul selecției de personal s-a impus cu pași repezi o nouă tehnică: analiza profilului candidatului de pe rețeaua de socializare Facebook. Multe firme și-au făcut o regulă ca înainte de a lua decizia să invite un candidat la primul interviu să-i verifice postările de pe Facebook. Astfel, spre deosebire de situația în care candidatului i se pune o etichetă pe baza limbajului nonverbal ca urmare a unei întâlniri față în față, în acest caz nici nu mai contează interacțiunea cu persoana reală. „Ghicitoarea” are la dispoziție de data asta nu doar o poză, ci zeci, sute sau chiar mii de poze ale candidatului, plus opinii ale acestuia cu privire la numeroase subiecte, cele mai multe fără nicio legătură cu planul profesional. Pe baza acestora se pot lipi etichete fără număr. Despre dimensiunea etică a unui astfel de demers în procesul de selecție și despre cât de mult lovește el în libertatea de exprimare a angajaților vom discuta cu altă ocazie, mă rezum acum doar la a încerca să subliniez că are un grad de ambiguitate și o probabilitate de eroare la fel de mari ca interpretarea excesivă a limbajului nonverbal.
Îmi aduc aminte o postare pe care am văzut-o circulând pe respectiva rețea de socializare și care suna aproximativ așa: „Pe Facebook toți prietenii mei sunt inteligenți, fericiți și prosperi economic”. Așadar foarte mulți dintre cei care au profile personale pe Facebook filtrează atent ceea ce postează, pentru a-și construi un anumit tip de imagine care are legătură mai mult cu modul în care vor să fie percepuți decât cu realitatea. De aceea, faptul că în urma analizei paginii candidatului cel care face selecția lipește etichete pozitive, pe baza cărora decide să-l cheme pe respectivul la interviu, este total irelevant în raport cu profilul real al personalității candidatului. În situația în care candidatul postează cu sinceritate, mai mult sau mai puțin inspirată, concluziile care se desprind (pozitive sau negative) sunt tot niște simple etichete, fără legătură cu profilul său psihoprofesional real. Pentru simplul motiv că foarte multe persoane, fără a putea fi considerate bipolare, reușesc să delimiteze foarte bine planurile vieții și să-și construiască comportamente adecvate pentru fiecare dintre ele.
Comportamentul în planul profesional, pentru mulți dintre noi, este o formă de manifestare a personalității rezultată din estomparea, respectiv exacerbarea voluntară a diferitelor trăsături de personalitate pe care le avem, funcție de caracteristicile, cerințele jobului. Sau altfel spus dacă postez o poză în costum de baie pe Facebook nu înseamnă că o să mă dezbrac înainte de a mă așeza la birou.
Desigur că atât limbajul nonverbal cât și analiza profilului candidatului de pe o rețea de socializare pot fi surse de informații utile sau de luat în calcul în procesul de selecție. Problemele apar atunci când rolul lor este supralicitat. Și din păcate este încă foarte supralicitat. Problemele apar atunci când pe baza lor se trag concluzii importante sau chiar se iau decizii care pot anula șansa unui candidat de a fi chemat la interviu, chiar dacă CV-ul îl califică pentru asta, sau pot duce la respingerea sa în urma interviului pentru că fiind concentrat pe discuție a uitat să-i zâmbească admirativ și măgulitor vreunui recrutor care debitează la nesfârșit întrebări clișeu.
În concluzie,
Văzând proporția mare a postărilor făcute de candidați pe diverse rețele sociale, fie Linkedin fie Facebook, în care își exprimă nedumerirea sau nemulțumirea față de tot felul de stereotipii sau întrebări clișeu pe care le întâlnesc la interviurile la care participă și dacă mai adăugăm la ele și multitudinea de cazuri în care aceștia devin victime ale unor etichetări fără să știe, îmi dau seama că este din ce în ce mai dificil să fii candidatul ideal pe care și-l doresc mulți dintre cei care se ocupă cu selecția și care recurg la acest gen de abordări. E atât de dificil, încât candidații ar trebui să aloce atât de mult timp și atenție pregătirii pentru a contracara la interviuri aceste fenomene că nu prea le-ar mai rămâne timp să se ocupe de pregătirea profesională în domeniul în care activează.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu prea aveti idee nici despre GDPR si nici despre Codul Muncii.
Cititi, va rog.
O sa faceti ochisorii maaaaaari
Weekend fain !
Insa motivele dvs sunt de poveste, nu alta.
Apoi, de ce credeti ca doar cei veniti la angajare sunt observati? Si oamenii observa firmele. Si nu vin decat daca sunt impinsi de nevoie, la unele. Sau chiar deloc. De exemplu, eu nu as primi nici un contract -oricat de generos- de la antene.
Prin urmare, etichetele cu care lucrati sunt de prisos.
Cei care vin sunt fie cretini/banditi/etc, daca vin la o societate cu probleme, fie sunt impinsi de nevoi urgente. Adica sunt in postura de a accepta orice li se propune.
Mi se pare ca se face mult zgomot pentru prea putin, ca sa nu parafrazez oameni celebri.
Desigur, importa si in ce post doreste "candidatul" sa se angajeze.
Pe FB e de urmarit doar pagina celor care nu sunt angajati. Cei care sunt independenti financiar, pot sa emita si opinii independente. In rest..........
Un (bun) psihiatru stabileşte cu pacientul său o relaţie de încredere si de colaborare si nu de dominare.
Un "nebun" nu este un idiot ci un OM CARE SUFERA, care este marginalizat de cei "normali" (?) si care are nevoie de ajutor,
Chiar daca, la început, nu se exprimă întotdeauna de o maniera coerenta, înţelegerea sa include pe toti cei din jurul său, indiferent de ce credem noi, comentatorii novici.
Daca psihiatrul dvs. utilizeaza "etichetele" schimbati-l urgent.
Daca însa confundati diagnosticul cronicitatii cu etichetarea aprozărească, atunci rationamentul (?) dvs. este (prea) superficial si nedocumentat.
De exemplu, sunt anti-psd convins însă îmi caut post la o firmă despre care nu știu că are contracte cu statul favorizate tocmai de ei. Au! Pic cu brio, nu? Sau îmi plac glumele pe seama Gretei și le postez, să râdă și alții însă potențialul viitor șef e adept fervent al măsurilor climatice. Sau cum procedez eu, mi se rupe în general de Facebook și postez din an în paște. Sunt antisocială ? Sau am un grup care mă interesează și pe care-l accesez direct că n-am chef de pletora de truisme și poze cu " prietenii " la mare, munte... Cum se spune în articol, mi se încalcă libertatea de exprimare. Liber, liber, dar nouă nu ne place cum te exprimi...
Facebook și cam toate platformele de "socializare " au ajuns de o banalitate înfiorătoare, mă și mir că așa ceva mai poate să conteze.
Libertatea, pentru a avea aceleaşi repere semantice, ar trebui deja să fie bine definită şi admisă de toţi intevenanţii dornici de a comenta sau de a polemica (civilizat).
Urmează, imediat, definirea (în aceleaşi condiţii) a echilibrului libertate-îndatoriri.
Deşi nu va plac truismele, îmi permit să vă amintesc că libertăţile noastre se opresc la hotarul libertăţilor celorlalţi, considerate în concepţia lor de individualitati şi nu ca însusire comuna a unui grup (libertate general definitorie a unui grup).
Într-o astfel de lume ca cea în care trăim, adaptare este regula.
Libertatea de exprimare face parte dintr-o categorie veşnic interpretabilă si veşnic atacată de cei puternici (dar nu numai). În acest fel ea este mai mult o utopie decât o realitate bine stabilită.
Libertatea aceasta este atât de pretioasa încât nu ar trebui confundata cu derapajul frustrarii agresive (nu-i nici o aluzie la persoana dvs !).
Libertatea înseamna iubire si serenitate.
Ai zice ca sunt Noua Mesie, dar nu sunt nici macar mistic.
Pe de alta parte, Democraţia nu înseamnă, cu necesitate, o libertate dezlănţuită.
Democraţia se câştigă în fiecare zi, dar libertatea o avem (permanent ?) în suflet şi nu pe hârtia legii veşnic schimbătoare.
Par truisme, dar sunt adevăruri preţioase pe care toată lumea le ignoră cu dezinvoltură în numele unei lenevii intelectuale prejudiciabile pentru noi toţi, celule ale unui organism complex, dependente unele de altele, în ciuda convingerilor noastre diferite.
Un expert internaţional în securitate cibernetică spunea că, dacă nu vrei să fii spionat pe Web, atunci trebuie să renunţi la computer, care ar trebui îngropat în grădina, adânc...foarte adânc. Şi, mai zice el, hâtru, chiar si aşa nu vei putea să fii sigur de gestiunea secretelor tale cele mai importante.
Să nu uităm nici faptul că, la bază, feisbucu' a fost o "invenţie" dedicata voaieurismului studenţesc. El a devenit (de o manieră aparent paradoxală, dacă nu am cunoaşte narcisismul nostru maltratat si doritor de rastalmacire) o platformă a exibiţionismului emancipat.
Nu comentez glumele despre …Greta. (În numele, bine-nţeles, a libertăţii dvs. de exprimare). Ele, "glumele" nu mă fac să "mă râd". Intoleranţa faţă de "cel diferit" nu face parte din valorile mele dezinvolte, ceea ce, în absolut, nu înseamnă mare lucru. Din fericire pentru libertăţile celorlalţi !
Suferintă umana nu ar trebui să fie subiect de glume.
Nu vă dau lecţii de îngrădire a "libertăţii de exprimare" ci vă exprim o mărturie a unui vechi observator al suferintei acestor persoane (dar si a altora).
Din păcate înţelegerea umana rămâne la nivelul experimentului infantil, direct şi traumatizant, deci uşor de ţinut minte.
Un părinte de autist nu ar colporta niciodată "glumele" care circulă pe reţelele de "libertate de exprimare".
Sincer, nu v-as dori o astfel de "experienta".
Buna continuare sperând ca veti putea fi îngaduitoare cu, ceea ce ar putea parea drept o aroganta a întelegerii diferite.
Libertatea, pentru a avea aceleaşi repere semantice, ar trebui deja să fie bine definită şi admisă de toţi intevenanţii dornici de a comenta sau de a polemica (civilizat).
Urmează, imediat, definirea (în aceleaşi condiţii) a echilibrului libertate-îndatoriri.
Deşi nu va plac truismele, îmi permit să vă amintesc că libertăţile noastre se opresc la hotarul libertăţilor celorlalţi, considerate în concepţia lor de individualitati şi nu ca însusire comuna a unui grup (libertate general definitorie a unui grup).
Într-o astfel de lume ca cea în care trăim, adaptare este regula.
Libertatea de exprimare face parte dintr-o categorie veşnic interpretabilă si veşnic atacată de cei puternici (dar nu numai). În acest fel ea este mai mult o utopie decât o realitate bine stabilită.
Libertatea aceasta este atât de pretioasa încât nu ar trebui confundata cu derapajul frustrarii agresive (nu-i nici o aluzie la persoana dvs !).
Libertatea înseamna iubire si serenitate.
Ai zice ca sunt Noua Mesie, dar nu sunt nici macar mistic.
Pe de alta parte, Democraţia nu înseamnă, cu necesitate, o libertate dezlănţuită.
Democraţia se câştigă în fiecare zi, dar libertatea o avem (permanent ?) în suflet şi nu pe hârtia legii veşnic schimbătoare.
Par truisme, dar sunt adevăruri preţioase pe care toată lumea le ignoră cu dezinvoltură în numele unei lenevii intelectuale prejudiciabile pentru noi toţi, celule ale unui organism complex, dependente unele de altele, în ciuda convingerilor noastre diferite.
Un expert internaţional în securitate cibernetică spunea că, dacă nu vrei să fii spionat pe Web, atunci trebuie să renunţi la computer, care ar trebui îngropat în grădina, adânc...foarte adânc. Şi, mai zice el, hâtru, chiar si aşa nu vei putea să fii sigur de gestiunea secretelor tale cele mai importante.
Să nu uităm nici faptul că, la bază, feisbucu' a fost o "invenţie" dedicata voaieurismului studenţesc. El a devenit (de o manieră aparent paradoxală, dacă nu am cunoaşte narcisismul nostru maltratat si doritor de rastalmacire) o platformă a exibiţionismului emancipat.
Nu comentez glumele despre …Greta. (În numele, bine-nţeles, a libertăţii dvs. de exprimare). Ele, "glumele" nu mă fac să "mă râd". Intoleranţa faţă de "cel diferit" nu face parte din valorile mele dezinvolte, ceea ce, în absolut, nu înseamnă mare lucru. Din fericire pentru libertăţile celorlalţi !
Suferintă umana nu ar trebui să fie subiect de glume.
Nu vă dau lecţii de îngrădire a "libertăţii de exprimare" ci vă exprim o mărturie a unui vechi observator al suferintei acestor persoane (dar si a altora).
Din păcate înţelegerea umana rămâne la nivelul experimentului infantil, direct şi traumatizant, deci uşor de ţinut minte.
Un părinte de autist nu ar colporta niciodată "glumele" care circulă pe reţelele de "libertate de exprimare".
Sincer, nu v-as dori o astfel de "experienta".
Buna continuare sperând ca veti putea fi îngaduitoare cu, ceea ce ar putea parea drept o aroganta a întelegerii diferite.
Poate dvs aveți prieteni care postează comentarii despre opera lui Stephen Hawking. Eu nu. La mine plouă cu teorii de conspirație, glume proaste și generalități atât de generale că mi se apleacă. De aia consider feisbucul superfluu și superficial peste limita suportabilității, absolut irelevant și de aia mă mir că unii mai pot pune bază pe asta. Dar ce să ceri, poate aceia de la HR abia așteaptă să termine cu acel candidat să posteze poze din ultimul concediu sau să dea share la ultima "deșteptăciune" a lui iubi...
Glume. În realitate vă mulțumesc pentru pont.
Căci, de exemplu, eu mă îndoiesc c-ar fi așa..
Putem afla din statistici cîți români cer viza pt US și care este intervalul pînă cînd obțin un RĂSPUNS (adică ”da” sau ”nu”).
Dacă procedurile sunt la fel ca acum 9 ani (și cred că sunt), îți iei viza pe loc, la ”interviu”.
Este la fel de adevărat că, acum 9 ani, cînd am aplicat eu pt viză, între aplicarea pentru ”interviu” și realizarea acestuia au trecut cam 10 zile. Deci ar fi fost timp să-mi analizeze profilul pe Facebook. Sau nu? CINE analizează aceste profiluri? Au o armată de oameni care fac asta?
Ce fac cînd ”aplicantul” n-are cont FB (cazul meu)? Îl bagă în interviuri extinse (mie nu mi s-a întîmplat, dar cazul meu nu mai e relevat, căci a fost acum vreo 9 ani!).
Presupun ca o să aflu cînd voi aplica pt o nouă viză.
"Libertatea de exprimare face parte dintr-o categorie veşnic interpretabilă si veşnic atacată de cei puternici (dar nu numai)." - din punct de vedere legal libertatea de exprimare acopera tot ce nu inseamna instigare la violenta. Ca unii incearca sa atace si sa redefineasca libertatea de exprimare e adevarat, dar as spune ca ea este destul de clar definita.
"Un părinte de autist nu ar colporta niciodată "glumele" care circulă pe reţelele de "libertate de exprimare"." - la cat de cenzurate sunt FB si Twitter cred ca demult nu mai pot fi considerate retele de libera exprimare. Poate Gab, Minds, LBRY sau Mastodon. Parintii Gretei au impins-o catre activism. Cand devii persoana publica, critica si glumele fac parte din viata de zi cu zi, asta e realitatea. Nu iti place, nu te baga, sau in cazul de fata nu iti baga copilul in asa ceva, mai ales daca stii ca are anumite sensibilitati. Solutia nu este cenzura celorlalti, in nici un caz.
În absolut (psihologic vorbind) a place sau a nu place ceva reprezintă un ataşament. Deci, logic, dacă suntem ataşaţi la (de) ceva nu mai putem pretinde că suntem liberi, lanţul ataşamentului dovedind exact contrariul.
Utilizez termenul de "iubire" în sens de toleranţa empatică, ceea ce presupune înţelegere necondiţionantă si necondiţionată (de o reacţie oarecare).
"Libertatea de exprimare face parte dintr-o categorie veşnic interpretabilă si veşnic atacată de cei puternici (dar nu numai)." - din punct de vedere legal libertatea de exprimare acopera tot ce nu inseamna instigare la violenta. "Ca unii incearca sa atace si sa redefineasca libertatea de exprimare e adevarat, dar as spune ca ea este destul de clar definita."
Eu vorbesc de adevărata libertate de exprimare, care nu ţine cont decât de adevăratele valori umane (va las plăcerea să le definiţi, dacă sunteti interesat) şi nu de legi schimbatoare. Libertatea nu este un troc legalizat ci o convingere profundă, generată de o morala la fel de intrasigentă.
Însăşi instigarea la violenţă poate fi o dovadă a libertatii (nelegalizate) , în condiţiile în care este invocată în condiţiile unei supravieţuiri, a primejdiei unui dictaturi ce ne îngrădeşte, s.a.m.d.
Caricatural, această afirmatie ar semana cu o situaţie imaginară în care suntem atacaţi şi în primejdie de moarte. Ce facem ? Întoarcem si celălalt obraz sau ne apărăm cu toate mijloacele la dispoziţie ? Misticismul imaginar cedează locul pragmatismului natural.
Concluzia (mea) : Libertatea de orice fel ar fi ea, este o notiune mult mai complexă decât ne poate părea la prima vedere.
În lipsa unei reflecţii prealabile, profunde si obiective, orice afirmaţie, spontana si peremtorie, nu reprezintă decât o manifestare a ego-ului şi nu o dovadă a înţelepciunii noastre (posibile).
"Un părinte de autist nu ar colporta niciodată "glumele" care circulă pe reţelele de "libertate de exprimare"." - la cat de cenzurate sunt FB si Twitter cred ca demult nu mai pot fi considerate retele de libera exprimare. Poate Gab, Minds, LBRY sau Mastodon. Parintii Gretei au impins-o catre activism. Cand devii persoana publica, critica si glumele fac parte din viata de zi cu zi, asta e realitatea. Nu iti place, nu te baga, sau in cazul de fata nu iti baga copilul in asa ceva, mai ales daca stii ca are anumite sensibilitati. Solutia nu este cenzura celorlalti, in nici un caz.
Nu putem invoca "libertatea de expresie" în cazul batjocurei si/sau atacului la persoană. Răutatea gratuită nu corespunde definiţiei glumei inerente ce vizează un personaj public.
Oricum am vrea să o luăm, "gluma" deplasată exprimă de fiecare dată caracterul persoanei ce o colportează si nu o manifestare a unui spirit ireverenţios inteligent.
Boala de care suferă nu este o sarcină usor de purtat în viaţă. Putini o ştiu. Şi mai putini sunt gata să facă efortul înţelegerii.
Ignoranţa oamenilor, sprijinită şi de rigiditatea ignorantă a criticilor lor, fac ca judecăţi de valoare să fie perpetrate fără nici un discernământ (mai ales din dosul ecranului anonimizant al unui terminal informatic.
Atitudinea , bănuită, a părinţilor acestui copil este doar imaginată şi/sau preluată din mass-media grabită şi interesata doar de rating. Nimeni nu a avut dovada acestor acuzaţii gratuite, dar ele sunt perpetrate cu o insistenţă demnă de acţiuni mai benefice nouă. Inclusiv, si mai ales, de impostorii politici care se simt atacati în demagogia lor mistificatoare.
Pe de altă parte ar trebui să gândim mai altfel (suntem în 20-20 !)decât părinţii noştrii, tiranici şi neajutoraţi de propria lor educaţie primită (moştenită) de la înaintaşi nici ei mai breji.
Bunele intenţii nu reprezintă, cu necesitate, şi atitudinea justă ce trebuie adoptată, graduată si în funcţie de situaţie.
Dacă un copil (bolnav sau nu) doreşte să se exprime (că despre asta vorbim !), datoria părinţilor ar fi să-l ajute şi nu să-l cenzureze. Altfel ajungem în a nega propriile noastre idealuri sau în a infirma (ilogic) propriile noastre afirmatii şi nemulţumiri privind cenzura generalizată.
Daca tot vorbiti de pragmatism natural, atunci mult mai reala mi se pare libertatea de exprimare definita legal. Valori umane are fiecare, si difera de la persoana la persoana. Legea insa trebuie sa o respectam toti. Si nu orice lege se poate schimba usor.
"Nu putem invoca "libertatea de expresie" în cazul batjocurei si/sau atacului la persoană. " - ba da, putem, cat timp ceea ce este exprimat nu constituie instigare la violenta. Ce mie mi se pare o gluma nevinovata altcuiva i se poate parea batjocura sau atac la persoana, si vice versa. Cu instigarea la violenta e mai greu sa ne batem in interpretari.
"Atitudinea , bănuită, a părinţilor acestui copil este doar imaginată şi/sau preluată din mass-media grabită şi interesata doar de rating. " - din cate observ, mai degraba media alternativa ii critica pe parinti. Au fost aduse la lumina interese politice si financiare ale parintilor Gretei care au legatura cu expunerea ei in public.
"Dacă un copil (bolnav sau nu) doreşte să se exprime (că despre asta vorbim !), datoria părinţilor ar fi să-l ajute şi nu să-l cenzureze. " - OK, ce e mai plauzibil, ca un copil autist cu un vadit discomfort in a se exprima public si a se afla in preajma multimilor a dorit sa se exprime pe una din cele mai mari scene din lume si parintii n-au avut ce face decat sa o lase, sau ca parintii si asociatii lor, pentru a castiga teren politic, se folosesc de argumente emotionale si de o fata minora si autista care nu poate fi criticata pentru ca e minora si autista? Daca nu sunt suficiente dovezi pentru a doua varianta, de ce ar fi suficiente pentru prima?
Haideti sa va ajut, ca sunteti usurel confuz (a):
Am un chef teribil sa va pocnesc una in meclă. Dvs tre' sa acceptati , conform soyselor dvs.
(Va cititi macar din cand in cand productiile?)
PS. Admin, asta nu e îndemn la viplenta, e rxplicare brută. Ca sa fie limpede: nu am nicio intentie sa fac rau nimanui. Peace
Dealtfel, din moment ce accesul la conturile feisbuc se face cu atâta usurinţă nu văd de ce ar trebui să ne strofocăm, plini de ipocrizie, pentru aceasta explorare a "intimitătii" noastre.
Aici nu vorbim de secrete (exista mijloace pentru aceasta) ci de auto-expunerea liber consfinţită a celor ce vor să aibă…"prieteni" la kilogram.
Din moment ce, narcisici, ne exibam, pe Web, viaţa noatră intimă, ajungând să ne prezentăm până şi "producţiile" intimitătilor sălii de baie, nu văd ce argumente mai pot fi invocate într-u apararea "intimitătii" fiecăruia.
Dacă nu se doreşte accesul la penibilul spectacol al unei unui narcisism primar adictiv (si deci patologic), cel mai simplu lucru ar fi, logic, să suprimi contul Facebook.
Lumea adevărată este "afară", pe stradă, la întâlnirile FĂRĂ TELEFOANE MOBILE, sau în plina natură.
Aşa-i că vi se pare exagerat îndemnul meu ? Aceasta va dă exact dimensiunea derapajului virtual.
Din pacate, chiar aici unde încercăm să comentăm articole propuse, dacă ai vrea să propui un articol, selecţia se face tot pe Facebook.
În România exceselor necontrolate, telefonul mobil si site-urile de "socializare" au devenit regula unei lumi ce si-a pierdut (daca l-o fi avut vreodata) orice simţ critic şi decent.
Am ajuns să …"socializăm" privid viaţa prin gaura uşii virtualului maladiv şi decadent.
Mimetismul gregar este la apogeul său existenţial.
"Întâlnirea" dintre un candidat şi "împuternicitul" (intermediar) al deciziei de luat este de fapt o confruntare ce s-ar vrea strategică.
Deci una din calitătile dorite ar fi : să fii posesorul intuitiv al unui bagaj empatic si intuitiv, coroborat cu unul studios, asimilant al unei ştiinţe într-ale psihologiei.
Greu de posedat ambele criterii ce te-ar valida drept reprezentant-arhetip-ideal al unei părţi sau al alteia.
În general avem, de fapt, două psihologii (native şi/sau educate) ce-şi încruţişează existenţa într-un proces arbitrar de selecţie bazată pe nişte reguli mai mult sau mai puţin logice.
Evident, candidatul are rolul cel mai penibil, cel mai puţin de dorit.
El va fi ajutat sau penalizat de "examinator" (căci ESTE o examinare).
Puterea decizională aflată în mâinile discreţioanre a unor pesonalităti disarmonice (dar, profesional) decizionale este clar în defavoarea unei judecăţi obiective.
"Puterea" unuia de a decide asupra cererii altuia, cerere de care depinde evoluţia profesională a persoanei solicitante, perverteşte cu siguranţa (în timp ) mentalul indolent (sau ignorant), dacă nu i se opune o reflecţie sistematică şi profundă asupra rolului fiecăruia în jocul societal al schimburilor de experienţă.
Dacă pericolul pervertirii exista la o personalitate, hai să-i zicem "normală", aceasta însemnând un auto-control lucid si funcţional permanent (sincer, mă îndoisc că ar exista multe persoane posedând aceste daruri deosebite), atunci închipuiţi-va ce înseamnă aceasta la o personalitate rigidă, narcisică, neobisnuită cu un auto-control mental şi moral, care mai poate avea si alte hachiţe ascunse (sau ne-reunoscute).
Egoul umflat al unor persoane ajunse (nu se stie cum) în funcţii de conducere (sau de decizie tranşantă şi definitivă) provoacă un dezechilibru armonic prejuduciabil unei interacţiuni sociale cu adevărat productive.
Sincer, deşi am citit (si apreciat) primul articol (poate şi al doilea - nu-mi mai amintesc bine) al autorului, un apriori dezagreabil m-a făcut să-l "astept la cotitură" pe acest domn.
De ce ?
Pentru că ambianţa României actuale, la care asist(ăm) neputincios(i), mă predispunea la acest lucru.
Mediul corupt, fanfaron, plin de cupiditate şi îngânfare (nejustificată de adevăratele "succesuri" din viaţa unora), nu-mi asigurau o gândire pozitivă si optimistă.
Este evident o greşeala să generalizezi comportamentele unora la un grup societal lărgit, dar aspectul fragil de "cover", de "imitaţiune" endemică, necontrolată, a lumii frivolitătilor neânţelese ale "strainătătii", împing inexorabil România către un negaţionism primejdios al propriei culturi, de sorginte rurală si echilibrata de sute si mii de ani de convieţuire diversificata si de întâlnirea puzderiilor de etnii ce s-au încrucişat drumurile pe aici.
Roma^nia îsi trăieşte experimentul existenţei actuale într-o sferă etanşă la reperele sănătose ale unei normalităti consfinţite de adevăratele valori umane, cunoscute (şi recunoscute ) de toţi.
"Modificat" şi eu de aceste influenţe (chiar în ciuda dorintelor şi reflecţiolor mele, pe care le găsesc juste), aşteptam deci ca autorul să devină (imaginar) reprezentantul acelor categorii detestabile ce au infestat armonia cotidianului românesc.
Nu a fost aşa, şi aş vrea să pot să cer iertarea pentru prejudeca mea spontana.
Articolul este pertinent, punctând generos tarele celor doi "beligeranţi" pusi faţă-n faţă de necesitătile vieţii.
Felicitări pentru obiectivismul expunerii !
Din păcate înţelepciunea populară spune că o singură floare nu reprezintă esenţa primăverii.
Aşa că, daca veti candida pentru un post, vă urez să nimeriţi persoana potrivită, echilibrată, inteligentă si fără prejudecăţile obişnuite ale egoticului frustrat si sadic, disimulat în persoana unui…"examinator".
Ceea ce este postat pe Facebook (FB) ca fiind public, ESTE PUBLIC (și e ok ca potențialul angajator să se folosească de informațiile pe care le poate culege de acolo!).
Dar FB permite afișarea fotografiilor/comentariilor în grup restîns (adică dvs ȘTIȚI cine e membru și vă asumați ”divulgarea” unor intimități către acel grup).
Doar despre acestea, DACĂ puteți demonstra că ”potențialul angajator” a făcut uz de ele, sunt convins că veți avea cîștig de cauză.
Însă e foarte greu spre imposibil să demonstrezi instanței de judecată că el, angajatorul, a luat o decizie pe baza studiului activițății dvs pe FB, în cadru privat sau nu (căci el nu va invoca asta, va găsi altceva).
Personal, nu sunt împoriva FB (deși nu am cont), zic doar: fiți atenți pentru CINE postați (căci 'prietenii' de azi s-ar putea să fie 'dușmanii' de mîine) și, mai ales, aveți grijă CE postați (căci ceea ce ajunge pe Internet, rămîne pe Internet! - nu vă faceți iluzii că dacă o să ștergeți mai tîrziu, gata, s-a rezolvat!!).
Regula generală e: FB ARE acces la ORICE informație (poze, texte etc) pe care le-ați postat chiar și pentru un grup restrîns! Aceste informații se vor afla mereu, undeva, în ”memoria Internetului”.
Aceste informații (poze, texte etc) se află, deocamdată, doar la dispoziția persoanelor din grupul dorit dar și al FB (nemaivorbind de faptul că unii dintre amici ar putea să 'dezerteze' și să publice ei informațiile pe care dvs li le-ați împărtășit)..
E bine să vă gîndiți că nimic nu-i veșnic, deci nici FB! Sau, în niciun caz, MAI veșnic decît Internetul.
”Mereu e doar McCombo!”, ha-ha, mai degrabă e ”mereu e doar Internetul”.
Dar toate comentariile coroborate duc la aceeași concluzie: atenție ce postați, poate fi un mare dezavantaj când candidați pentru un post, solicitați o viză, etc. Eu personal aș abandona Fb însă mi-a dat ocazia să regăsesc colegi de școală plus un grup foarte important pentru mine (profesional).
Contribuția dvs e salutară, mulțumesc.
Cu sau fara LinkedIn/Facebook tot pe acolo este asa zisa "industrie" de recrutare/headhunting din Romania. Acum ceva timp am fost contactat de o mare "doamna" a acestei industrii care activeaza in domeniu de vreo 20 de ani. Se comporta de parca ea ar fi inventat roata si tot incerca sa imi spuna ce favoare imi face ca ma considera pe acest post, ca il voi prinde de D-zeu de picior si ies din saracie...
Am trecut peste accentele de superioritate damboviteana si am avut trei interviuri - era vorba despre o pozitie de conducere intr-o firma internationala destul de mare. Chiar daca am mirosit un salariu mai mic, erau perspective pe viitor mai mari decat in pozitia actuala si m-am pregatit bine. Feed-back a fost foarte bun la fiecare interviu. Aceste evenimente au avut loc in Noiembrie anul trecut si nici macar un raspuns pana acum...nici macar unul negativ
Inainte sa discutam de profilare candidati, analize activitate in retele de socializare, grafologie, cat este raza cercului, cate cuvinte bati la masina de scris pe minut. cat minute iti ti respiratia sub apa si alte bazaconii inventate de marii maestri ai industriei de recrutare din Romania ar trebui sa invatam sa ne respectam unii pe altii si cum ar spune unii clasici in viata: "back to the basics".
Iar daca tot ne dam intelectuali, mari profesionisti, copiatori...scuze inventatori de tendinte si "super- utilizatori" de tehnologie trimite macar un amarat de email facut pe baza de un template general, ca sa iti ramana timp suficient sa scormonesi 'chilotii" altor de pe Facebook
P.S. Cel mai lung raspuns de la o alta agentie de head-hunting a fost de patru luni, in care mi-au spus ca nu exista un "cultural fit". 100% de acord
Dar, înaite de a dori sa fii vazut de ceilalti, trebuie sa te vezi, mai întâi, tu însuti,
Privirea celorlalti nu conteaza.
E un adevar care rezista la orice contestatie indiferent de "argumentele" eventuale.
Dar, înaite de a dori sa fii vazut de ceilalti, trebuie sa te vezi, mai întâi, tu însuti,
Privirea celorlalti nu conteaza.
E un adevar care rezista la orice contestatie indiferent de "argumentele" eventuale.