Cea de-a doua cădere a României sub dictatura proștilor

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

România a avut parte de două (de)căderi sub dictatura proștilor în secolul al XX-lea (1945, 1989). Și nu suntem singura națiune care am intrat pe mâna proștilor. Rusia a căzut pe mâna proștilor în 1917, Germania în 1930.

Lenin a încurajat ascensiunea proștilor prin celebra zicere: „Bucătăreasa trebuie să știe să conducă statul”.

În Germania filosoful și scriitorul Thomas Mann a emis, în acea perioadă, celebrul citat: „Cu ce drept partea mai puțin instruită a societății exercită dreptul de conducere și control asupra celorlalți?”

România a intrat sub dictatura proștilor prima dată în anul 1945, când s-a promovat cultul pentru celebra clasă cu origine sănătoasă care, în mare parte, era analfabetă.

Poate elementul declanșator al dictaturii proștilor a fost numirea unui neștiutor de carte în Guvernul Petru Groza, fapt sancționat de Păstorel Teodoreanu cu o epigramă: „Caligula imperator/ A făcut din cal senator./ Petru Groza mai sinistru/ A făcut din bou ministru.”

S-au înființat în acea perioadă facultățile muncitorești unde se intra pe bază de dosar (adică origine sănătoasă, fii de plugari, de muncitori). Cursurile serale au explodat peste tot în încercarea de a alfabetiza o populație loială noului regim. Atunci a apărut celebra sintagmă „Geaba ai facultate, dacă nu ai liceu”, o ironie la adresa celor care urmau facultăți fără să fi absolvit liceul.

Literatura din acea vreme proslăvea ascensiuni profesionale fulminanate, dar mai toate erau rod al politicii partidului de promovare a elementelor „sănătoase”.

O categorie aparte de studioși o formau cei școliți în stepa rusească, care, după absolvire, erau cuibăriți în funcții-cheie, unde, de fapt, implementau politica fratelui de la Răsărit. Mulți dintre ei rămâneau moscoviți pe viață.

Carnetul de partid din acele vremuri ținea loc de orice diplomă în domenii incongruente. Această practică s-a moștenit și după 1989 când a devenit și mai puternică - promovarea habarniștilor devenind politică de stat.

Anul 1989 aduce spectaculosul în societatea românească - absolventul de facultate particulară și absolventul de facultate de stat, cu bani, despre care se spune că dacă își pierd diploma nu știu ce școală au absolvit.

În același an s-a deschis cutia urât mirositoare a facultăților făcute pe bani la care au accesat toți învârtiții tranziției.

S-au dat diplome precum flyerele la intrarea în metrou, fără niciun fel de discernământ. Orice băltoacă de facultate a emis diplome fără vreo acoperire, generând batalioane de personaje fără niciun fel de pregătire.

Protejați de diplomă, ca de o cochilie, acești „absolvenți”, posesori de mult tupeu, au urcat în ierarhii la care nici măcar n-au visat vreodată. Promovarea lor a intrat în coliziune cu competența, fiind ceva între grotesc și burlesc.

S-a ajuns la o situație aberantă: cei care trebuiau să lege vapoare sau să schimbe carbidul, profitând de un sistem de învățământ ultrapermisiv, au absolvit niște fente de facultăți, iar după ce s-au instagramizat cu diplomele, în timp ce cântau Gaudeaumus, au pretins că li se cuvin funcții importante în administrația publică pe care le exercitau cu o voioșie analfabetă.

Un lucru este cert - știința de carte a fost dinamitată și trimisă în derizoriu, învățământul a fost trivializat, iar decăderea instrucției universitare a ajuns la cote inimaginabile. Sub șenilele facultăților cu bani, unele pot fi numite „ciuma universitară”; s-a strivit ideea de învățământ universitar.

Cei pentru care școala a fost un teren minat în tinerețe s-au apucat de învățat târziu, marcați fiind de criza vârstei mijlocii. Cu un bacalaureat învins la o vârstă 30+ au dezvoltat o apetență pentru diplomele universitare și mastere cam neclare. Deși sunt „ultralicențiați”, divorțul de carte este evident, cu greu monologhează ceva fluent, emițând doar niște fracțiuni sonore.

„Poți să faci de toate în viață, Dar toate la vremea lor!”- sunt versurile pline învățăminte care se cântă pe la mai toate nunțile. Asta pentru cei care, în preajma andropauzei sau a menopauzei (în tinerețe au avut cârcel intelectual), s-au apucat să vâneze diplome, mai ceva ca pe Pokemoni. Detenta școlară anemică și tardivă a fost un impediment pentru a acumula știința de carte. Au rămas cam la același nivel, dar au diplome a căror duhoare a pătruns în toată societatea. Nu le-ai avut cu cartea la tinerețe, nu poți să le ai nici la bătrânețe. Unii dintre ei chiar au impresia că știu carte, deși în realitate sunt uzurpatori ai științei de carte.

Mulți nu conștientizează retardul uriaș între o facultate făcută ca lumea și o facultate făcută pe bani, cu diploma obținută fentând școala și adusă prin curieri. Glorificarea mioapă a diplomelor emise de niște universități jalnice i-a plasat pe unii pe traiectorii profesionale la care nici n-au visat. Poate ar trebui să se ciupească, să-și dea seama că nu visează. Mai mult, unii dintre ei îi iau în derâdere pe cei care, cândva, au învățat carte serioasă. Ridicoli sunt cei care și-au ornat multitudinea de diplome cu un doctorat obținut la Chișinău sau la una dintre „instituțiile de forță”.

De curând ajunsese un titlu de glorie pentru membrii guvernului atunci când aveau capacitatea de a încheia o frază la toți nasturii și de a folosi corect acuzativul. Despre management guvernamental sau viziunea strategică nici nu se mai punea problema. De ani buni se guvernează braț la braț cu habarnismul, care este o consecință a mix-ului dintre incompetență și neadecvare. Structura deciziilor la toate nivelurile este violată de acești descurcăreți care s-au urcat în liftul parvenirii. S-au pretins știutori de carte, fluturând niște parafe. Semidocții, sfertodocții, nanodocții sunt la butoane, și chiar au pretenția că li se cuvin pozițiile dobândite pe nemeritate. Și ne râd în față pentru toate coteriile lor și pentru toată descurcăreala cu care au jugulat orice urmă de meritocrație.

Brutal vorbind, suntem o națiune care a ajuns pe mâna proștilor. A apărut și conceptul de prostocrație. Trollingul făcut de cei fără știință de carte a ajuns viral în toate structurile societății. Amatorismul managerial și prestațiile de râsul curcilor sunt la ele acasă. Totul este coafat cu minciuna diplomelor emise la foc automat. Corigența de la școală se transformă în corigența managerială.

„Faceți din proști conducători și vă întrebați de unde apare dezastrul”, a spus Churchill, lucru perfect adevărat pentru situația din România secolului al XXI-lea.

Și până la urmă, cine are curajul să spună adevărul? Să apelăm la puștiul danezului Andersen, din basmul „Hainele cele noi ale împăratului” să ne spună că „Împăratul este gol!”.

Ce părere au pontifii învățământului românesc care au încurajat acest dorelism universitar, această prostituție universitară?

Se vehiculează în mediul politic conceptul de „garantat politic” (adică nu iese din cuvântul partidului). Ar fi bine dacă s-ar înlocui acest concept cu „garantat școlar/ intelectual”, fiecare persoană scoasă la interval să-și publice gloria școlară.

În jurul instituțiilor statului trebuie construite diguri școlare, care să împiedice pătrunderea imposturii academice. E nevoie de resuscitarea competenței prin combustie școlară. Poate așa ar ajunge România pe un drum al normalității și al predictibilității.

Câtă școală, atâta administrație! Poate aceasta este cauza pentru care România nu progresează de 32 de ani.

Închei cu un îndemn pentru cei care au ars etapele învățării, dar și pentru cei care și-au luat la fel și doctoratele: Citiți! Cititul deșteaptă. (dacă se mai poate…).

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp