Foto - PhotoAlto/ Profimedia
Copiii voștri nu vă aparțin. Ei sunt ființe de sine stătătoare, care dezvoltă conștiință proprie și care vor încerca, la fel ca și noi, să se adapteze și să-și caute fericirea, în această lume complexă, aflată într-o continuă evoluție. Copiii voștri nu trebuie să vă susțină necondiționat valorile. Respectul interuman poate exista și atunci când valorile sunt divergente. Dacă copiii nu vă respectă valorile, asta nu înseamnă (neapărat) că nu vă respectă pe voi, ca părinți.
În spectacolul vieții copiilor noștri, noi nu suntem nici măcar scenariști, deși uneori avem iluzia că suntem regizori. Uneori ne supraestimăm propria experiență de viață și ne considerăm suficient de capabili încât să luăm decizii vitale pentru viitorul copiilor noștri. Însă niciodată nu ar trebui să uităm că este spectacolul lor, nu al nostru. Noi suntem doar șoferi, costumieri sau sufleuri. Iar, pe termen lung, nu suntem decât spectatori.
Timpul zboară, lumea se schimbă, iar informațiile sunt abundente și accesibile. Prin urmare, valorile oamenilor se schimbă, ba chiar mizele vieții lor se schimbă. Copiii își doresc să trăiască altfel decât au trăit părinții lor. Iar părinții grijulii nu au încredere în copiii lor, nici când aceștia ajung la maturitate. Tot mai deștepți se cred, deși copiii sunt, evident, mult mai bine adaptați la lumea prezentă.
Fiecare generație îmbătrânește cu convingerea că după ea va veni potopul. Bunicii noștri au crezut așa și bunicii lor au crezut la fel. Cumva, e seducător și pare plauzibil să crezi că ai avut norocul să trăiești în perioada de maximă civilizație a lumii, căci viitorul se anunță sumbru, iar regresul umanității este inevitabil. Foarte mulți oameni care se pretindeau deștepți au trăit cu fatalismul ăsta, al inerentului sfârșit al lumii, în fiecare generație.
Dar nu este nici pe departe așa. Toți indicatorii statistici sunt în creștere pe glob: populația mondială, durata de viață, accesul la educație. Lumea în care vor trăi copiii noștri va fi indubitabil mai bună decât a noastră, așa cum și a noastră a fost mai bună decât a părinților noștri. Știința și tehnologia le vor ușura viața copiilor noștri și le-o vor face mai frumoasă.
Conservator nu te naști. Conservator devii, la orice vârstă, respectiv atunci când crezi că ai înțeles cum funcționează lumea și când crezi că ești apt să distingi între bine și rău. Adică atunci când te-ai săturat să mai înveți. Ai obosit, ai devenit inflexibil, nu mai vrei să te adaptezi și ai vrea ca lumea să rămână la fel cum era atunci când ai învățat-o tu. Cu plăți cash și fără TikTok.
Toți părinții sunt experți în parenting, toți știu ce trebuie făcut și cum trebuie crescuți și educați copiii lor. Altfel spus, toți au niște programe pe care le consideră compatibile cu roboțeii lor. N-am întâlnit încă pe nimeni care să-și asume că ar fi un părinte prost sau că a luat decizii greșite în parenting. Totuși, mulți tineri ajung infractori, narcomani sau agresori, ceea ce înseamnă că educația lor nu a fost prea eficientă.
Copiii sunt ființe libere, care se vor lupta o viață să se descotorosească de dogmele inutile care le-au fost îndesate în conștiință, atunci când erau incapabili să aleagă ce primesc. Dar, după ce încep să gândească, copiii au dreptul de a nu fi de acord cu părinții lor. Începând de la maturitate, acest drept devine legal. Copiii nu sunt obligați să ducă steagul părinților mai departe. Iar tinerii de azi nu mai cred oricum în blazoane.
Copiii noștri nu-s ai noștri, așa cum nici soții, iubiții sau partenerii noștri nu-s ai noștri. Iluzia posesiei în raporturile interumane e toxică. Copiilor le-am dat viață, i-am iubit și i-am îngrijit. Dar ei sunt ființe independente, care vor dezvolta personalitate și caracter propriu. Poate ne moștenesc genele, poate ne regăsim în ei, dar conștiința lor este individuală, iar ei au dreptul la liber arbitru, așa cum am avut și noi.
A insista să impui copilului tău valorile tale de părinte conservator nu este neapărat un lucru bun. Pentru a fi respectat și apreciat într-o societate modernă, un tânăr va trebui să accepte valori noi, care îl vor ajuta să se adapteze. De exemplu, valori actuale importante precum diversitatea sau toleranța, adică niște tabu-uri ale educației tradiționale.
Trauma dezvoltată de copiii disciplinați cu forța, prin teroare fizică sau psihică, este o iubire de tip Sindrom Stockholm. Copiii dezvoltă o dependență toxică față de părinții agresori. Unii nu reușesc nici măcar la maturitate să-și depășească trauma și continuă să le dea apă la moară părinților și valorilor lor învechite, deși, în realitate, gândesc și fac exact opusul.
Copiii voștri nu-s ai voștri. Parafrazând un poet libanez de la începutul secolului 20, copiii sunt săgeata, iar părinții sunt arcul care o lansează. Iar săgețile și arcurile înțeleg diferit lumea. Unul are o perspectivă statică, iar celălalt are una dinamică. Iar eu cred că săgeata are mai mereu dreptate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In ziua de azi nu exista nici "progresisti" si nici "conservatori". Exista doar cei confuzi vs cei care nu sunt confuzi.
Progresist se presupune sa fie ala mai educat, mai curios, mai neinfricat, cu mintea deschisa, care invata tot timpul ceva nou si trage spre inovatie, spre progres. Nu cred ca avem asa ceva in ziua de azi. "Progresistii" din ziua de azi nu fac s nici nu trag, macar, spre vreun progres, ei pur si simplu fac gura contra "sistemului" (pardon, contra realitatii). Ai putea sa zici ca si lupta anti-sistem e un semn de progres, dar mi se pare ca prea putin pentru a fi definit complet asa.
Conservator inseamna sa lupti contra a ceea ce e nou. Sa tii de limba, religia, cultura, traditiile etc. Nici din astia nu prea avem. Caci "conservatorii" din ziua de azi nu lupta pt a mentine vreo cultura sau vreo traditie. Ei lupta pt a le explica celorlalti ca gresesc cand au impreia ca pot veni si sa redefineasca realitatea obiectiva si imuabila - asta nu se cheama a fi conservator.
Avem deci oameni care neaga realitatea obiectiva, ei zic ca un barbat poate deveni femeie, si avem oameni care NU neaga realitatea obiectiva. Nu mai are nicio legatura nici cu religia, nici cu educatia, nici cu societatea, nici cu traditiile. E pur si simplu fictiune vs realitate, minciuna vs adevar. Pur si simplu. Nu exista nici progres si nici conservare in discutia asta... conservam ce? Biologia de baza? Serios?
Lung text despre "a fi conservator". Intreb: ce inseamna pt dvs "conervator"? Pentru ca, in ziua de azi, esti considerat "conservator" daca stii ca un barbat nu poate deveni femeie orice si-ar face. Nu glumesc si nu e o exagerare: asta ti se zice in ziua de azi cand nu esti de acord cu narativa de stanga conform careia iti poti alege sexul. Esti "traditionalist", "de dreapta", "conservator", pentru simplul motiv ca nu vrei sa negi realitatea obiectiva si imuabila.
Exista doua narative extremiste in ziua de azi, legate de copii:
Aia de dreapta spun ca trebuie sa fim extrem de atenti, dom'le, cu ce vede copilul, ca absolut orice il va afecta. Vede un cuplu gay la televizor, gata, va deveni gay. Practic, copiii ar fi ca si niste computere programabile si vai mama, trebuie sa avem mare grija ce le aratam. NONSENS.
Aia de stanga spun invers: un copil cu siguranta NU e un computer programabil, are 100% mintea si personalitatea lui, factorii externi nu-l afecteaza, poti sa-i arati "orice" si. nu-l va afecta. Pai, s-ar putea sa va surprinda, dar cred ca si asta e tot NONSENS.
S-a gandit cineva ca poate e putin din amandoua? Copilu nu-i un computer programabil, dar NU este nici imun la factorii externi si la ce-i dai sa consume/ce-i arati/ce-l inveti/ce vede in societate. Eu zic ca e un pic din amandoua, nu stiu ce ziceti dvs.
Si atunci, cine greseste pentru ca vrea sa-si apere copilul si nu-l lasa chiar de capul lui, in lumea asta care nu mai stie nici ce-i sus, nici ce-i jos, nici ce-i stanga, nici ce-i dreapta?
Asa ca da, parintii NU isi detin copiii, copiii nu sunt computere programabile, dar NU sunt nici imuni, trebuie totusi indrumati si educati de parintii lor corespunzator. Si aici vine, din nou, intrebarea: ce inseamna defapt "conservator"?
In al doilea rand, orice individ in raport cu ceilalti, iar printre ceilalti se numara si copiii sai, isi va clama si promova propriile valori, idealuri si convingeri. Si nu este nimic rau in asta.
A accepta ca nu ai dreptate, sau ca sistemul tau de valori este invechit/depasit este in sine o noua judecata de valoare, pe care ti-o asumi si devine noua ta convingere pe care o promovezi.
Daca am face o paralela cu economia, un sistem de valori / o morala in permanenta schimbare este dusmanul unui om onest asa cum o legislatie in permanenta schimbare este cel mai mare dusman al unei intreprinderi solide si oneste.
In al treilea rand, a considera diversitatea o valoare in sine este o greseala ce conduce la situatii gen cultura Woke, demne de piesele lui Eugen Ionescu. Pentru reducerea la absurd, credeti ca o lume in care s-ar amesteca sclavagism cu liberalism si un regim totalitar/absolutist cu accente socialiste ar fi ideal? Ca divers ar fi cu siguranta.
In cele din urma mi-as permite sa afirm ca, desi e nevoie de un sat ca sa creasca un copil (zicala africana, pe care autorul ar declara-o probabil nula, caci are mai mult de 10 ani), parintii joaca rolul de model pentru progenituri indiferent daca vor sau nu. Daca si-ar asuma ca sunt depasiti sau nepotriviti cu vremurile, acest lucru ar avea si el un impact asupra psihicului copilului. Si nu cred ca acesta este genul de impact pe care vi l-ati dori.
Având în vedere starea jalnică a sistemului educațional, cred că familia are principalul rol în formarea inițială a copiilor. Părinții sunt cei care trebuie să fie primul model pentru copiii lor și, de la o anumită vârstă, să le acorde libertatea alegerilor. Despre această vârstă se poate discuta mult și bine. Dar a-i lăsa pe copii liberi din start mi se pare o aberație. Tot o aberație este și ca părinții să impună copiilor calea lor în viață.
Altfel spus, există la un moment de timp un punct de inflexiune, după perioada în care părinții au transmis deja copilului un întreg sistem de valori, moment de la care copilul trebuie să decidă singur pentru calea lui în viață. Această cale pe care o va alege copilul pentru împlinirea propriului destin va fi mai mult sau mai puțin cunoscută/înțeleasă/validată de părinții lui, pentru că intervine, inevitabil, o ruptură între generații, cauzată de modificările majore în evoluția societății. Ruptura va fi cu atât mai mare cu cât părinții se vor adapta mai greu la noile trenduri. Din nou, se poate discuta mult și bine despre aceste trenduri, însă nu trebuie să minimizăm rolul tradițiilor, înțelepciunii populare, al valorilor eterne care sunt propagate din generație în generație, de secole. Și este ridicol să asociem aceste valori cu traumele transgeneraționale.
Iar metafora cu punctul de inflexiune e foarte potrivită. Într-adevăr, acel punct nu e nici de discontinuitate, nici de schimbare bruscă a pantei funcției - asta ar însemna o schimbare bruscă a atitudinii. Punct de inflexiune e mult mai adecvat spus, fiindcă acesta presupune o modificare lină, armonioasă a tendinței, dinspre controlul parental inițial înspre libertatea deplină a copilului. Frumos. Și de spus și de făcut.
Japonezii nu-si pun prea multe probleme in legatura cu toate fitzele si figurile nici de stanga, nici de nimic. Copiii japonezi cred ca sunt cei mai ocupati copii din lume.
Scoala incepe dimineata cu miscare, ceremonia salutului, continua cu orele de studiu si se incheie cu orele dupa-amiezii in care elevii participa la activitati in atelierele preferate sau practicand un sport (activitati extracurriculare). Elevii pleaca spre case pe la 6 seara. Se studiaza si sambata.
Se poarta uniforma (uniformele sunt foarte frumoase) si un soi de matricola. Niciun elev nu are voie sa se opreasca la magazin spre exemplu, in drum spre casa. Nu. Se duce acasa, se schimba si apoi se duce la magazin. Se creaza ideea de sens al lucrurilor: uniforma e doar pentru scoala, nu te duci la parau sa te scalzi, in drum spre casa.
Pauza de masa este in clasa, se mananca intotdeauna un meniu sanatos, iar profesorul mananca cu elevii.
Accentul la studii se pune pe indemanare, practica si tot ce tine de societatea japoneza. Adica elevul invata sa fie japonez, fara nationalisme ieftine. Fara a cadea in patriotardisme, fara mahala.
Curatenia in clasa este facuta de elevi, dar nu in stilul comunist. Face parte din sistemul de educatie japonez: sa fii responsabil, sa fii muncitor, sa fii curat, sa fii ordonat. Elevii capata un sens al felului in care trebuie sa arate o clasa si implicit o casa, o strada, un stadion.
Anul scolar se termina la 31 martie si imediat a doua zi, 1 aprilie, incepe noul an scolar. Simplu. Firesc. Fara fanfara, fara ceremonii, fara baluri, fara restaurante inchiriate de parinti in care toti elevii isi dau masura prostiei (spun asta dintr-un punct de vedere educational, de conduita, nu ca sunt adepta stilului manastire, dar la noi vacantele, petrecerile se tin lant cu sarbatorit la mare, la munte, la restaurant de zici ca e petrecerea de dupa decernarea Oscar-urilor, deja toata lumea e vedeta si are peste 18 ani. Balul bobocilor, celor de clasa 8, celor de clasa 9, celor de clasa 10, 12 si tot asa, Bal sa fie ca motive gasim noi).
La clase, elevii japonezi nu sunt interogati. Nu exista intrebari. Se lucreaza intens la intelegere, comunicare, abilitati si totul se noteaza in lucrari. Se pune accent pe caligrafie, poezie, traditii, cultura. Se pune accent pe caracter si bune maniere, pe educatia sociala, pe talentul si aptitudinile fiecaruia.
In primul rand se studiaza matematica, muzica, limba japoneza, educatia fizica, stiintele, limba engleza, caligrafia si poezia. Sunt ore pentru activitati practice: arta japoneza, pictura, gastronomie traditionala, arta cusutului, costume, etc.
Vacanta de vara, spre exemplu, tine intre 20 iulie – 25 august.
Japonia este in primele 5 economii ale lumii. Rata analfabetismului este una din cele mai scăzute la nivel mondial, iar 98% dintre elevi au absolvit o insituție de învățământ superior (liceu - care nu e obligatoriu, poti sa te opresti dupa scoala gimnaziala-, facultate).
In sistemul de invatamant japonez, copiii, adolescentii petrec tot timpul lor. Invatatorilor/profesorilor le revine sarcina sa-i educe, cu preponderenta. De aceea meseria de dascal e foarte importanta, respectata si apreciata, iar copiii sunt cetatenii extraordinari de maine ai unei Japonii de vis. Acolo nimanui nu-i trece prin cap sa se bata, sa se injure sau si mai rau, sa agreseze un profesor.
Sistemul de educatie japonez este cotat ca fiind printre cele mai performante de pe glob.
Dar noi, in progresismul fara noima pe care-l clamam fara a-l gandi, ne aruncam in toate directiile: dar uite, sa fim inalti, ba slabi, ba sportivi, ba dezinvolti, ba eliberati de reguli, sa facem ce vrem, cum vrem, cand vrem fara restrictii firesti, normale, de bun-simt.
Legea invatamantului, modificata de 7 mii de ori in 30 de ani, programa scolara, vacantele dese, manualele lucrate dupa ureche totul duce la ceea ce vedem: 42% analfabeti functionali.
Acum, nu stiu sa raspund la intrebarea cui apartin copiii japonezi, dar stiu ca nu isi pun asemenea intrebari filosofico-moderne. Sunt prea ocupati cu studiul. Noi, cu progresismul: sali de jocuri de noroc, magazine de pariuri, la toate colturile de strada, fara numar, sa ajunga la toata lumea.
Din scoala, din educatia primita in familie si de la invatatori si profesori se contureaza viitorul adult al unei natii. Toate aiurelile in care ne pierdem doar pentru a arata ca suntem moderni si in pas cu noutatile nu fac decat sa ne pierdem timpul. Si The time is money, cum ar zice sud coreeanul.
În orice caz, LIKE pentru comentariul dumneavoastră.
„De ce are cea mai fericită ţară din lume una dintre cele mai mari rate de sinucideri înregistrate vreodată?
Finlanda a ocupat din nou prima poziţie din 156 de ţări listate în „World Happines Report” – un clasament ce urmăreşte să găseacă cei mai fericiţi oameni din lume după criterii precum libertatea, generozitatea, onestitatea, veniturile, sănătatea şi buna guvernare.
Finlanda are o populaţie extrem de educată, 70% dintre cetăţenii cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani fiind angajaţi, peste media de angajare a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) de 68%. De altfel, 88% dintre adulţii între 25 şi 64 de ani au terminat cel puţin o facultate, cu 10 procente mai mult decât media OCDE. În plus, speranţa de viaţă este aproape 82 de ani, media înregistrată de OCDE fiind de 80 de ani.
Totuşi, Finlanda are una dintre cele mai mari rate de sinucidere din lume, de 11,6 per 100.000 de oameni”. - https://www.zf.ro/eveniment/ statistica din 2019
Oamenii de stiinta nu au reusit sa afle raspunsul. Sunt nenumarate studii care pornesc de la diferite aspecte, insa nimeni nu poate sa dea un raspuns clarificator (a fost luata in calcul inclusiv invidia).
De ce în ţările bogate şi fericite există mai multe cazuri de sinucidere ?
Nu e deloc uşor să măsuram fericirea, nu e deloc simplu să înţelegem de ce cetăţenii unor ţări incredibil de dezvoltate şi democrate ajung să recurgă mai des la gesturi extreme.
În 2019, cele zece țări cu cele mai mari rate de sinucidere (număr de sinucideri la 100k) au fost:
Lesotho – 72.4. Guyana – 40.3, Eswatini - 29.4, Coreea de Sud - 28.6, Kiribati - 28.3, Statele Federate ale Microneziei - 28.2, Lituania - 26.1, Surinam – 25.4, Rusia – 25.1, Africa de Sud – 23.5 – Atlanticride.com
Japonia - 14.9 in 2017. wikipedia.org
Si o statistica Eurostat din 2012, actualizata in 2015:
Belgia – 18.7, Cehia – 16.0, Estonia – 18.3, Franta 16.9, Croatia – 18.2, Letonia – 21.9, Lituania – 30.7, Ungaria – 24.1, Polonia – 16.7, Slovenia – 21.5, Finlanda – 16.1, Serbia – 17.3, Romania are 12.70. https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/images/5/5c/Causes_of_death_%E2%80%94_standardised_death_rate%2C_2012_%28per_100_000_inhabitants%29_YB15.png
„Sinuciderea e a patra cauză a morții pentru tinerii între 15 și 29 de ani.
Accidentele de mașină, tuberculoza, violența și sinuciderile sunt primele patru cauze ale morții tinerilor, conform unui studiu din 2019, cel mai recent disponibil, al Organizației Mondiale a Sănătății.
10 septembrie este declarată de ONU și Organizația Mondială a sănătății ziua internațională a prevenirii sinuciderii. - https://www.libertatea.ro/stiri/sinuciderea-e-a-patra-cauza-a-mortii-pentru-tinerii-intre-15-si-29
Japonia a avut si ea varfurile sale: 34.7 in 1998, apoi a inceput sa scada treptat: 15.4 in 2020 – wikipedia.org OECD Data.
Nu ma asteptam ca datele la nivel mondial sa fie atat de dramatice. Japonia ne vine in minte pentru ca asociem sinuciderea cu ritualuri din cultura lor prin care se exprima onoarea: Seppuku (sau harachiri), ceremonia sacră care își are rădăcinile în perioada antică a Japoniei și care a rămas rezervată doar clasei privilegiate a samurailor.
Asprimea lor, felul lor rigid si auster, educatia, traditiile fac ca acest popor sa fie performant. La o populatie de 126 de milioane probabil ca si ordinea asta, disciplina, performantele economice au un cost. Japonia e uimitoare, fantastica si incredibila in primul rand datorita oamenilor, acesti japonezi care-si aduc in fiecare zi contributia la realizarea visului japonez.
In comentariul precedent am vrut sa subliniez calitatile lor de oameni educati, manierati, cu bun-simt, bine pregatiti intr-un sistem de invatamant deosebit de performant. Poate ca uneori e prea mult: prea multa munca, prea mult studiu. Sa fii mereu in top nu e cel mai simplu lucru.
Actul de sinucidere este un flagel la nivel mondial, intretinut de problemele din lumea contemporana: depresie, singuratate, respingere, esec, finante, izolare (prin petrecerea unui timp lung in fata calculatorului), imposibilitatea de a realiza ceea ce doresti.
Oricum, pana acum nu mi-am pus niciodata intrebarea ce reprezinta actul suicidar la nivel mondial. E o problema declarata de sanatate publica.
Tarile dezvoltate solicita foarte mult, trebuie sa performezi si tot timpul esti sub un stres, sub o presiune. Mereu in competitie. Probabil ca e unul din raspunsurile la intrebarea de ce se sinucid oamenii in tarile bogate si fericite. Bogatia si fericirea au un pret.
Oricum, îmi cer scuze că am deviat de la subiect.
Potrivit unui studiu comparativ privind tehnicile de creștere a copiilor în diferite societăți, publicat de Asociația pentru Sănătatea Mintală a Copilului din Kansas și intitulat Disciplina în prima parte a copilăriei, familiile japoneze încurajează atașamentul, empatia și armonia.
Principiile de bază în creșterea și educarea copiilor diferă de binecunoscutele metode utilizate în țările occidentale.
„Studiul menționat arată că, într-adevăr, copiii japonezi sunt ascultători și învață să se comporte în societate ca niște adulți. Cu toate acestea, în sânul familiei, micuții sunt foarte dependenți de părinții lor (mai ales de mame). Japonezii nu descurajează dependența. Din contră, chiar o acceptă și o încurajează.
Părinții japonezi diminuează tendința individualistă a copiilor de a face ceea ce vor, printr-o apropiere extraordinară. Tocmai de aceea majoritatea copiilor niponi nu au accese de furie și plâns. (Desigur, există și excepții).
În opinia părinților lor, copiii japonezi sunt ascultători și bine educați deoarece sunt crescuți în baza principiilor filozofice ale confucianismului.
Potrivit doctrinei lui Confucius, copiii trebuie educați cu bunătate. Această calitate oferă bucurie și pace interioară”. - https://dozadesanatate.ro/de-ce-copiii-japonezi-sunt-ascultatori-educati/
De aceea am facut referire la societatea japoneza care nu-si pune probleme ca stilul de educatie nu corespunde nu stiu caror viziuni doctrinare progresiste ale secolului XXI. Poate ar trebui sa le facem cunostinta cu Oana Lasconi, Nucu Morar, Cristian Lica, Andra Samoila cea nascuta in 1988. Ar fi timpul sa-i modernizam pe acesti japonezi.