Corina Buzoianu, profesoara de limba şi literatura română care face un spectacol din cuvinte. „Dacă începi ora cu o porție zdravănă de râs, deja nu mai e atmosfera aceea de oboseală și stres în clasă”

Foto: Proiectul Merito

„Dacă tu, ca profesor, ești vesel și inspiri optimism la oră, această atitudine se transmite și copiilor”, crede Corina Buzoianu, profesoară de limba şi literatura română la Colegiul Național „Spiru Haret” din Bucureşti. Înainte să înceapă să predea, e atentă la cum se simt copiii din fața ei și la nivelul de energie al clasei. „Când intru la oră, urmăresc să creez o atmosferă bună, mai ales atunci când poate conținutul pe care va trebui să-l fac accesibil copiilor nu e unul foarte simplu. Aleg câte un filmuleț umoristic, să spunem unul cu animale care fac lucruri trăsnite. Durează 10 secunde, dar, dacă începi ora cu o porție zdravănă de râs, deja nu mai e atmosfera aceea de oboseală și stres E foarte important ca profesorul să aibă energie, să fie în mijlocul copiilor, atent la tot ce se întâmplă. Dacă ești prezent activ, e imposibil să nu iei pulsul clasei și să nu vezi ce funcționează și ce nu”, explică profesoara într-un interviu pentru Republica. Corina Buzoianu a fost distinsă în 2024 cu premiul Merito. destinat profesorilor valoroși din țară. Predă la Colegiul Național „Spiru Haret” din 2012 și de atunci caută să le ofere elevilor ei contexte pentru a-și exersa abilitățile în timpul orelor de curs, dar și dincolo de ele. Coordonează revista școlară „Vlăstarul”, fondată în 1923 de Mircea Eliade și de profesorul lui de limba română, care apare de două ori pe an și care conține cu cel puțin 100 de pagini – cu articole ale elevilor, recenzii de cărți și filme, poezii și imagini realizate la cercul de fotografie pe care îl coordonează tot ea. A creat site-ul revistei și a încărcat pe el toate numerele din perioada interbelică, dar și pe cele recente. Mai mult, din anul 2022 „Vlăstarul” are și un canal de YouTube, unde elevii postează podcasturi cu invitați pe care și-i aleg singuri – muzicieni, actori, sportivi, istorici, fotografi, dar și profesori.

Cum îi atragi pe copii înspre studiul limbii și literaturii române?

În primul rând, profesorul să înțeleagă foarte bine conținuturile și să-i placă, pentru că, dacă o să-i placă, va face din ora lui o bucurie. Dacă tu, ca profesor, ești vesel și inspiri optimism la oră, această atitudine se transmite și copiilor. În ceea ce privește studiul limbii și literaturii române, trebuie să spun că, în contextul actual, ne confruntăm cu o provocare serioasă. și anume avântul pe care îl ia ușor, ușor inteligența artificială. Mi-am dat seama, cred că și colegii mei și-au dat seama, că atunci când le dai elevilor să redacteze diverse tipuri de texte, ei apelează la inteligența artificială. Și mă refer aici la textele argumentative, pe care am observat că inteligența artificială începe să le realizeze din ce în ce mai bine.

Atunci e o provocare, cum poți tu ca profesor - nu să interzici inteligența artificială, că nu cred că asta e soluția, umanitatea nu va regresa - dar cum să faci să nu afecteze dezvoltarea copiilor? Ar trebui să învățăm noi, adulții, să o integrăm, astfel încât să devină un instrument util și nu ceva distructiv. Pentru că, dacă elevii își fac temele apelând la inteligență artificială și vin cu teme redactate de aceasta, iar profesorul nu poate să le identifice ca fiind făcute de inteligență artificială, atunci avem o problemă. Avem nevoie, ca profesori, de pregătire în ceea ce privește modul în care putem aborda inteligența artificială la clasă. Este un domeniu nou, pentru care trebuie să ne pregătim, astfel încât să știm cum să gestionăm cât mai bine această provocare.

Cum să îi ajuți pe elevi să învețe cu ajutorul evaluării colegiale

Mulți experți spun că trebuie să îi învățăm pe copii să pună întrebări bine țintite inteligenței artificiale și să verifice răspunsurile, astfel încât să nu ia pe nemestecate ceea ce le livrează ChatGPT.

Da, cred că va trebui să ajungem în punctul în care elevii să formuleze întrebări inteligente legate de ceea ce au citit și aici mi-aș permite o paranteză. Eu la clasă aplic frecvent interevaluarea sau evaluarea colegială. 

Astfel, îmi pot da seama din modul în care elevii evaluează dacă și-au însușit noțiunile care stau la baza competențelor vizate sau nu. Pentru ca interevaluarea să aibă succes, trebuie ca profesorul să stabilească foarte clar criteriile cu elevii , de la bun început. Să zicem că le solicităm elevilor să redacteze un rezumat al unui text. Atunci le sunt predate în prealabil convențiile de redactare a rezumatului. Înainte ca un elev să prezinte tema, profesorul actualizează criteriile de evaluare, apoi elevul citește tema și începe interevaluarea, care trebuie să fie obligatoriu în format sendviș. Începem cu aspecte pozitive, continuăm la mijloc cu aspecte nu negative, ci care necesită îmbunătățiri, pentru a termina tot pe pozitiv. Neapărat așa, pentru că există o anumită reținere a elevilor noștri de a prezenta rezultatul muncii lor și încerc mereu să le spun că greșeala trebuie asumată ca parte a învățării. În momentul în care primești un feedback, atunci tu îți dai seama ce poți îmbunătăți și data viitoare vei beneficia de un plus clar în realizarea unei teme de genul acela. Vreau să vă spun că au fost situații în care unii elevi au realizat evaluarea colegială atât de frumos, atât de pertinent, atât de profund încât mi-a fost clar că au învățat, că și-au însușit noțiunile, că le pot aplica în diverse contexte. Așadar, drumul spre atingerea competenței trebuie foarte bine pregătit.

Mi se pare foarte interesant că îi învățați pe elevi să ofere feedback constructiv, mai ales că în școala românească sunt numeroase situații de bullying și de multe ori orice greșeală devine prilej de tachinare. Credeți că această practică, de a-i învăța pe copii să ofere feedback cu respect și să primească feedback fără să se supere, poate contribui la o atmosferă mai bună în clasă?

Ar trebui să privim bullying-ul din dublă perspectivă, o dată din perspectiva să zicem agresorului, nu-mi place termenul, dar apare în documente, și o dată din perspectiva victimei. Ambii au nevoie de consiliere. Dincolo de asta, cred că acest mod de a face interevaluarea, în care toată lumea să conștientizeze că a greși e în regulă, ne ajută să învățăm, ne ajută să ne dezvoltăm și că greșeala nu trebuie folosită ca instrument de umilire, de marginalizare a unui coleg.

Poate la început e mai greu, pentru elevii în clasa a IX-a, dar, odată ce interevaluarea intră într-o rutină, lucrurile merg extraordinar de bine. Trebuie însă răbdare, pentru că acest demers al evaluării colegiale se construiește în timp.

Elevii devin oamenii care aduc cartea

La Colegiul Național „Spiru Haret” intră copii care obțin medii mari la Evaluarea Națională. Care sunt totuși lacunele pe care ați observat că le au? Ce ar putea face mai mult școala gimnazială pentru elevi?

Trebuie să le stimuleze dorința de a citi prin toate mijloacele pe care programa le sugerează, pentru că sunt foarte multe mijloace acolo. Și am mai observat o problemă, logica discursului, iar una dintre posibilele cauze pentru care e deficitară se referă la proprietatea termenilor, la folosirea unor cuvinte al căror înțeles nu-l cunoaștem pe deplin.

La un moment dat, elevii mă întreabă: Doamna, de ce mie mi-ați dat nota aceasta și colegului i-ați dat nota aceea, pentru că eu am scris exact același lucru, dar cu alte cuvinte? Păi tocmai aici e problema, dacă acele cuvinte nu sunt plasate în contextul potrivit, nu este în regulă.

Și ajungem acum la o metodă, pe care eu o aplic de nouă ani, e o activitate numită Omul care aduce cartea. Începând cu luna octombrie, fiecare elev trebuie să prezinte de-a lungul unui an școlar două cărți. O carte trebuie selectată dintre prezentate de Dan C. Mihăilescu sau de Radu Paraschivescu în cadrul unor emisiuni televizate. În etapa a doua, vor alege ei singuri o carte, trebuind să povestească modul în care s-au întâlnit cu cartea, să prezinte conținutul acesteia, să formuleze o opinie în legătură cu mesajul ei. Cărțile trebuie prezentate în format Power Point, copiii trebuind să aibă grijă să nu încarce slide-urile cu mult text, pentru că pe slide-uri trebuie să apară doar ideile, esența, pe care ei o vor îmbrăca în discurs propriu. 

Dificultatea de a face un enunț cu un cuvânt a cărui definiție îți e dată

După ce vor citi prima carte, elevii vor asculta din nou prezentarea pe care i-o fac criticii literari și vor confrunta impresiile lor de lectură cu ceea ce aud acolo. Când prezintă mesajul cărții, nu trebuie neapărat să fie de acord cu ce a spus criticul literar, pot avea propria opinie, doar că trebuie să o argumenteze. Iar la finalul prezentării, trebuie să aducă un cuvânt necunoscut din carte, să scrie definiția pe tablă și toată clasa trebuie să construiască un enunț cu acel cuvânt, atenție, având definiția pe tablă. 

Dacă ar trebui ca acest cuvânt să se ducă la cabaret al cuvintelor, cum l-ai îmbrăca? L-ai îmbrăca mai de gală sau l-ai îmbrăca pentru a se duce să alerge în parc?

Vreau să vă spun că aici avem o mare problemă, deși au cuvântul, explicat cu definiția proiectată, nu sunt puține situațiile în care nu reușesc să creeze contexte adecvate pentru acel cuvânt. Și atunci am mai apelat la o soluție, le-am prezentat cartea „Cabaretul cuvintelor”, de Matei Vișniec, în care autorul imaginează o lume în care cuvintele nu depind de om, cuvintele se comportă ele însele ca niște oameni. Sunt unele cuvinte care se consideră privilegiate, alte cuvinte care sunt poate un pic mai triste că nu sunt băgate în seamă. Dacă folosesc un neologism, elevii au tendința de a folosi neologismul acela într-un enunț foarte banal, iar eu le spun: Dacă ar trebui ca acest cuvânt să se ducă la cabaret al cuvintelor, cum l-ai îmbrăca? L-ai îmbrăca mai de gală sau l-ai îmbrăca pentru a se duce să alerge în parc? Și atunci, dacă e un cuvânt mai prețios, trebuie să oferi un context sofisticat de manifestare.

Cum își aleg elevii cea de-a doua carte pe care trebuie să o prezinte?

Am fost extraordinar de plăcut surprinsă să aud că pentru mulți dintre ei, cartea a fost recomandată de părinți. Ce frumos! Dacă un părinte i-a recomandat copilului o anumită carte, înseamnă că părintele a citit-o, o citește și copilul, discută în familie despre mesajul ei, iar elevul vine și îl prezintă la școală cu un sentiment de mândrie. Anul acesta vă mărturisesc că m-a uimită o elevă, care a prezentat „Însemnările din subterană” a lui Dostoievski, în timp ce alta a venit cu „Portretul lui Dorian Grey” de Oscar Wilde. Ambele au ajuns la aceste cărți în urma unor recomandări de pe TikTok, am rămas uimită. Și atunci am ajuns la concluzia că trebuie găsită neapărat o modalitate prin care până și aceste rețele sociale să fie exploatate în avantajul elevilor noștri. Soluția nu este interdicția, mai potrivită e identificarea unor mecanisme prin care noi să ajungem acolo, în universul copiilor, și să vedem de acolo cum construim.

Cum încercați să îi faceți pe copii să aibă o atitudine potrivită față de studiu?

Când intru la oră, urmăresc să creez o atmosferă bună, mai ales atunci când poate conținutul pe care va trebui să-l fac accesibil copiilor nu e unul foarte simplu. Aleg câte un filmuleț umoristic, să spunem unul cu animale care fac lucruri trăsnite. Durează 10 secunde, dar, dacă începi ora cu o porție zdravănă de râs, deja nu mai e atmosfera aceea de oboseală și stres E foarte important ca profesorul să aibă energie, să fie în mijlocul copiilor, atent la tot ce se întâmplă. Dacă ești prezent activ, e imposibil să nu iei pulsul clasei și să nu vezi ce funcționează și ce nu. 

Unul dintre mecanismele prin care noi putem să ajungem în universul copiilor îl constituie interdisciplinaritatea, cu ajutorul căreia ies niște lecții foarte, foarte frumoase. Există o poezie numită „După melci”, de Ion Barbu, și există niște interpretări cu privire la cochilia melcului care devine un simbol temporalități proiectate în infinit. Cum să le spui copiilor așa ceva? Nu ai cum… Dar i-am rugat să deseneze un melc cu cochilia în spate și au desenat. Apoi i-am rugat să îl coloreze, au ieșit niște frumuseți de melci, impresioniști,  suprarealiști, pe care unii i-au pictat acasă, alții i-au schematizat extraordinar. Dar pe mine mă interesa spirala și i-am rugat să redeseneze melcul în creion, să îl șteargă cu guma și să lase doar cochilia. Și atunci am observat spirala și i-am întrebat unde se termină. Undeva între minus infinit și plus infinit, spirala se tot desfășoară și iată o temporalitate proiectată la infinit. Nu mai vorbesc de orele de la clasa a XII0a, acolo e ceva și mai frumos ca acolo ei studiază suprarealismul.

Dacă nu pot intra în lumea marilor romane, măcar să intre în literatura marilor scriitori pe ușița prozei scurte și tot e un câștig.

Ce cărți le recomandați copiilor să citească?

Să știți că ei citesc. Noi venim și le propunem cărți din patrimoniul cultural al umanității, cărți care să promoveze valori, dar și ei citesc mai ales cărți fantasy sau de dezvoltare personală.

Le-am propus să citească „Mantaua” lui Gogol, au citit și le-a plăcut. Apoi au citit „Portretul”, tot de Gogol, iar eu le-am spus: Dacă v-a plăcut, puteți să citiți „Portretul Lui Dorian Grey” și să găsiți asemănări și deosebiri. Apoi „Procesul” lui Kafka. Dostoievski, poate nu ajung ei la „Crimă și pedeapsă”, dar au citit „Dublul” și „Jucătorul” și au fost chiar entuziasmați. Le-am povestit despre Hermann Hesse,, care nu este un scriitor ușor de abordat, însă el are niște basme atât de atipice, dar atât de frumoase = „Cărarea cea grea”, „Visul unui fluier”, - le-am recomandat să citească trei basme de-ale lui și le-a plăcut. Le-a plăcut Gabriel Garcia Marquez, „Douăsprezece povestiri călătoare”. Ce am încercat eu să fac a fost ca, dacă nu pot intra în lumea marilor romane, măcar să intre în literatura marilor scriitori pe ușița prozei scurte și tot e un câștig.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp