Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Cristian Tudor Popescu: Ucraina e România. În momentul de față, Rusia a declarat război Europei, NATO, SUA, lumii întregi. România e în război cu Rusia

CTP = Ucraina

Unul dintre mesajele favorite pe care propaganda Kremlinului le susține la București este „să nu-i enervăm pe ruși”, care nu ar avea nimic de împărțit cu România, ci doar cu Ucraina. Faptul că există oameni care să susțină astfel de idei este „groaznic”, a declarat la Digi24 gazetarul Cristian Tudor Popescu, care a spus că Rusia a declarat război nu doar Ucrainei, ci și Europei, Statelor Unite ale Americii, NATO, lumii întregi, cu excepția Chinei, care este în expectativă.

Cristian Tudor Popescu: „Mai există în România acum destui oameni care spun așa: Asta e în Ucraina, e acolo. Cu Ucraina au treabă rușii, nu cu noi, la noi nu e război. De ce ce să-i enervăm pe ruși? De ce să facem din România placa turnantă a ajutoarelor, inclusiv armament, pentru Ucraina? Uite ce deștepți sunt ungurii au zis că pe teritoriul lor nu se va transporta armament că ar putea fi atacați. De ce nu facem și noi la fel? E mai aproape cămașa decât haina… 

Ideea de să nu-i enervăm pe ruși e veche, nu e de acum, acum s-a accentuat. Toate trâmbițele și fluierele cu ultrasunete ale Kremlinului, care funcționează în România de multă vreme, și care acum s-au activat, induc ideea asta. Să nu-i enervăm pe ruși, să stăm aici la noi liniștiți, că nu o să avem nicio problemă. Vreau să spun acum niște propoziții:

Prima: Ucraina e România, Nu mai încap alte cuvinte aici. Ucraina e România. Ucraina și România înseamnă Europa. În momentul de față, Rusia a declarat război Europei, NATO, SUA, lumii întregi cu excepția Chinei, care se menține în expectativă. În aceste condiții, România trebuie să procedeze ca și cum ar fi în aceeași situație cu Ucraina.

Poporul ucrainean va continua să lupte până la ultimul om, nu am nicio îndoială în legătură cu asta. Dar Ucraina poate fi ocupată. În acel moment, ne găsim în situația unei granițe uriașe cu Rusia, care e în război cu Europa și cu SUA.

România este în război cu Rusia, poate trebuie să puneți acum pe ecran un avertisment - cuvinte care pot afecta emoțional, atenție. Nu am cum să vorbesc altfel în aceste momente. România este în război cu Rusia în acest moment, chiar dacă nu au pătruns aici trupe încă. Uitați-vă cum arată situația și care e viitorul. 

Ucraina nu va fi învinsă niciodată, dar poate fi ocupată de către ruși. Poporul ucrainean va continua să lupte până la ultimul om, nu am nicio îndoială în legătură cu asta. Dar Ucraina poate fi ocupată. În acel moment ne găsim în situația unei granițe uriașe cu Rusia care e în război cu Europa și cu SUA. Tot ce a făcut Rusia acum setează pentru nu știu cât timp de acum înainte această ecuație - Rusia și lumea civilizată. Război.

Nu e posibil nimic - tratative de pace? Vă pot asigura de ceva: Putin nu va face niciun pas înapoi, niciun milimetru, e inimaginabilă situația în care Rusia se retrage.

Tratative de pace? Ați văzut pe cine a pus șef al delegației de la Gomel?

A pus un soi de răhățiș propagandistic, o molie de mâna a doua, un kulturnic, care și în sistemul sovietic e un soi un rândaș de la grajduri. Nu are nicio legătură, nici cu domeniul militar, nici cu domeniul diplomatic. Cu nimic. A fost pus acest viermuș, care a fost trimis să conducă delegația în evidentă bătaie de joc față de delegația ucraineană, care a fost condusă de Ministrul Apărării. Mâine vom vedea o bătaie de joc echivalentă. Nu au de gând să facă niciun fel de pace, se și vede.

Apoi, o altă idee, pe care o tot aud: Rusia a pierdut războiul psihologic, de imagine. E adevărat. Toți parlamentarii europeni s-au ridicat din bănci, au ieșit de două ori din sală când a început să vorbească creatura aia venită din mantaua lui Stalin - Serghei Lavrov.

Pe ei nu i-a interesat niciun moment să își păstreze o umbră de imagine către lumea civilizată. Tot ce fac este îndreptat către intern și acolo funcționează un mecanism excepțional de propagandă

Există această solidaritate extraordinară, dar asta nu înseamnă că Rusia a pierdut acest război psihologic. Pentru că nici nu a intenționat să îl câștige. De la bun început. Vă amintiți expresis verbis ce a spus ambasadorul Rusiei în Suedia? Ne căcăm pe sancțiunile voastre! Medvedev a spus acum: Rupeți relațiile diplomatice toți cu Rusia. Foarte bine, o să punem lacătul pe ușile ambasadelor!

Pe ei nu i-a interesat niciun moment să își păstreze o umbră de imagine către lumea civilizată. Tot ce fac este îndreptat către intern și acolo funcționează un mecanism excepțional de propagandă prin care se prezintă o altă realitate față de tot ce vedem acum.

Evident că nu mai suntem încă înainte de '89, mai scapă în clipa de față informații, există totuși rețele sociale, alte modalități prin care oamenii pot fi infiormați.

O altă idee prostească este: Domn’e, îl dau jos ăștia pe Putin, oligarhii sunt supărați. Generalii, ați văzut erau departe de el și se uitau nu știu cum. Tot felul de specialiști, analiști și unii dintre ei spuneau până în ultima secundă - unul de la Academia Română… Dom’ profesor, a spus cu 24 de ore înainte să atace Putin Ucraina, o să fie un război hibrid prin Lugansk și Donețk după care lucrurile se liniștesc.

Ideea asta este o prostie, Putin a pus acolo - că a avut timp în ultimii 30 de ani, a pus la punct o menghină controlată de KGB, de poliția politică, antrenată și fabricată în vremea lui Stalin atât de bine, încât acolo nu mișcă musca. Nu se poate așa ceva. Iar toți cei care sunt în jurul lui sunt aidoma celor din jurul lui Hitler. De aia au fost și aleși pe sprânceană puși acolo. Nu va face niciunul niciun pas înapoi. Discursurile pe care le-am auzit acum - Lavrov: S-a terminat cu aroganța Occidentului, bazată pe superioritatea pe care și-o atribuie ei. Medvedev: Aveți grijă, că la nucleare nu se știe. Plus alerta nucleară a lui Putin.

Ăsta e discursul lui Goebbels de la Palatul Sporturilor din februarie 1943, în care întreba sala aia isterizată: Vreți război total? Da! Jawoll! Vrem război total. Aici se întâmplă același lucru. Vreți război total?, întreabă rusii NATO, Europa, Occidentul.

Cum au judecat ungurii acum: Domne, dar dacă or să fie vehicule militare pe teritoriul nostru poate că ne bombrdează rușii. Asta înseamnă bombardament în interiorul unei țări NATO. Probabil Orban a uitat că Ungaria e țară NATO. Nu mai există țară care să se scoată, așa cum cer ăștia de la noi.

Îți recomandăm

Ucrainenii fug din țara lor, ca să se ducă unde? În România, spre Vest, în Europa. Îi înțeleg că le e frică, îi înțeleg că sunt terorizați de ceea ce se întâmplă acolo. Dar nu prea au unde să se ducă.

În acest moment, Europa e Ucraina. Cum au judecat ungurii acum: Domn’e, dar dacă or să fie vehicule militare pe teritoriul nostru poate că ne bombardează rușii. Asta înseamnă bombardament în interiorul unei țări NATO. Probabil Orban a uita că Ungaria e țară NATO. Nu mai există țară care să se scoată, așa cum cer ăștia de la noi.

Există o senatoare în Parlamentul României, care este trompeta perfectă: nu au la Kremlin, sunt puțini de valoarea asta cum este distinsa, nu-i rostesc numele, că îmi vine să vărs. Există în televiziunile din România, există pe site-uri îi vezi acum cum sar. Ce e cenzura asta să interzici Russia Today și Sputnik? E cenzură! Cum să spui așa ceva?

Russia Today și Sputnik sunt arme, asemenea termo-baricelor, arme care nu au nicio legătură cu presa, arme care trag obuze propagandistice în orice moment. Cum să nu interzici așa ceva?!

Se găsesc unii la noi… Și ideea principală: să nu-i enervăm pe ruși. N-avem ce să-i enervăm pe ruși, este depășită situația în momentul de fața. În momentul de față se poate întâmpla orice, așa cum a spus VV Putin: Suntem pregătiți pentru orice.

În 1989, în clipa în care a căzut comunismul în Europa de Est, eu am avut un sentiment acut al visului, al irealității. Nu-mi venea să cred. Rațiunea îmi spunea că Moscova nu are niciun motiv să lase din gheare țările din Europa de Est, între care și țara mea, Niciun motiv. Și nici astăzi nu am găsit un motiv plauzibil pentru asta. Și niciun kremlinolog nu a putut să explice, totul a depins de un singur om, Mihail Gorbaciov. De atunci am trăit după 1989 niște ani cu această senzație a visului. Că nu-i adevărat că nu-l mai văd pe Ceaușescu la tv, că nu mai apar rușii care să stăpânească Estul, Nu-mi venea să cred. Ce se întâmplă acum este ajunsul din urmă”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Rușii vor nega și vor spune că toți ucrainenii și soldații ruși au fost omorâți de neonaziști. Asta vor susține până în ultimul moment

Marți seară, Harkov, cel de-al doilea oraș ca mărime din Ucraina, a fost ținta unor bombardamente teribile, care au vizat zonele rezidențiale. În timp ce o lume întreagă privește îngrozită astfel de scene, rușii văd, prin lentila aparatului uriaș de propagandă al Kremlinului, o altă realitate.

„Știți cum justifică propaganda? Mor civilii, pentru că voi neonaziștii îi folosiți drept scuturi umane… Vor nega și vor spune că toți ucrainenii și soldații ruși au fost omorâți de neonaziști. Asta vor susține până în ultimul moment. Sub lozinca pe care o repet: Ne căcăm pe voi, asta a spus ambasadorul rus în Suedia - pe Occident, pe țările din prima linie, pe SUA.

Nici măcar Germania Nazistă nu s-a aflat în această poziție mondială, cum este Rusia - URSS, în clipa de față. Germania măcar era aliată cu Italia, Japonia, cu România, avea niște aliați. Rusia nu are în acest moment, cu excepția lui Lukașenko, care văd că totuși deocamdată nu a dat confirmarea solidă a trimiterii de trupe… În afară de Lukașeno nu are niciun aliat. Dar, așa cum a zis Putin, suntem pregătiți pentru orice”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce spune CTP are dreptate. Din păcate și la noi că la alte popoare avem pro și contra a ce a ce se întâmplă acum cu ucraina. Știu un singur lucru din istorie rușii au rămas aceeași de-a lungul timpului nu se vor îndrepta niciodată pentru că după mai bine de 70 de ani de comunism au mentalitate retrogradă bolnavă de a cuceri teritorii cu tancurile și atât. Niște bețivani notorii majoritatea minți întunecate nu știu altceva decât război. Păcat de valorile rusiei de oamenii buni care există acolo și care au de suferit de pe urma acestui dictator, Vladimir Putin. Ce va urma vom vedea în curând sper să piardă acest război de invazie sper că acest dictator să aibă soarta lui ceaușescu. Doamne ajută.
    • Like 0
  • Opinie de boșorog care în timpul diktaturii avea dreptul să citească,, Agerpres săptămâna internatională" și am fost abonat deprins '83 și pînă prin iulie' 89,cînd am demisionat din MApN.
    Să interzici RT este o eroare, cu mult timp în urmă unul deștept foarte a zis:,, Orice problemă poate fi privită din cel puțin 2 puncte de vedere diametral opuse".
    Acum, oarecum la obiect.
    În perioada '79-'89 URSS(numele de atunci al Rusiei) a atacat și ocupat Afganistan. Prețul ocupației estimat de un general rus, circa 2-3 miliarde $.... Acest război a cam dăulat URSS... Plus conducerea de către Gorbaciov, care a ordonat lovitura de stat din România din' 89,căreia ageamii îi zic revoluție. Gorbaciov a decis asasinarea soților Ceaușescu...
    După,, debarcarea"lui Gorbaciov, a ajuns la putere Elțîn, care a amplificat erodarea puterii Rusiei, că el era ocupat cu rezerva de votcă de la Kremlin! L-a înălțat pe Putin, care Putin probabil, a promis protecție.
    La obiect.
    Cu cîteva săptămâni în urmă, Putin a declarat că pe teritoriul României și Bulgariei nu trebuie să existe trupe NATO!
    Deci după Ukraina, să ne așteptăm la ce e mai rău.
    Avem o Armată plină de habarnauți corupți.
    Eu am fost chemat anul trecut la Centrul militar al S3, mi s-a comunicat că sint rezervist pînă la vîrsta de 63 ani...
    Să mă convoace unde aș fi,, mobilizat ", în această situație complicată, nu! Poate ar constata că sînt plin de,, defecțiuni" și că poate nu pot conta pe mine, ioc!
    Aliații din NATO, cînd vor observa cît de nepregătiți sîntem își vor lua mîna de pe România.
    Rusia, azi, nu se aștepta la o hotărâre a Ucrainei să îi opună rezistență. Putin azi se consideră un continuator al lui Petru cel Mare.
    • Like 0
  • Am crezut initial ca CTP da o replica maistrului IC, care in scris dar mai ales vorbit aseara tarziu debita lucrurile la care se refera CTP, adica: sa nu-l suparam pe Putin, mai ales sa-l intelegem ca in joc e presigiul lui in fata rusilor si trebuie sa fie victorios si daca-l suparam ne da cu nucleara in cap; si de ce sa fie blocat siteul Sputnik, ca asta e cenzura si nu e democratic. Ce-i drept, maistrul IC nu l-a mai laudat ca atunci cand a fost declarat de Sputnik drept Jurnalistul anului 2021, dar e trist pentru ca Spunik a fost blocat.
    • Like 0
  • Ce-i asta? wishfull thinking, pentru ca asa vede C.T.P lucrurile? nu mai este niciunul pe acolo sa-l ia de "maneca putin? Daca Putin a gresit in problema Ukrainei, aliatii nostri au in egala masura mainile patate cu sange. Pai cum asa, sta lumea democrata si vede concentrarea de trupe si tehnica de lupta a Rusiei la granita cu Ukraina iar in loc sa faca tot ce-i sta in putinta sa previna conflictul, desi multi au atentionat in legatura cu pericolul exagerarii extinderii NATO catre est, ce fac "democratii"? stau si se uita ca la urs realmente, asista ca la o piesa de teatru intrebandu-se ataca sau nu Ukraina domnul Putin? Ei sa vezi tragi-comedie dupa ce Ukraina este atacata incep sa vina si masurile tardive dar extrem de convenabile inclusiv sprijinul in tehnica militara letala oferita initial dupa principiul "next to nothing" ca vorba aia sa nu-i suparam pe Rusi., acum nu facem char asta, dar nu mai conteaza? Si uite asa, ce visa taica Trump cand spunea, e cazul ca Europa sa-si mareasca cheltuielile de aparare incepe sa se concretizeze, fiecare tara din alianta NATO mareste procentul din PIB alocat apararii fara sa mai "bazaie" nici unul in front. Ma amuzat comentariul unuia care traieste intr-o tara vecina Germaniei si care spunea:"Nu stiu daca ma simt prea confortabil la gandul ca Germania isi mareste cheltuielile cu inarmarea" adica un sentiment identic cu cel simtit de vecinii cu Rusia. Vorba aia, doua rele nu fac una buna!. Mai mult, razboiul rece dintre NATO si Rusia a devenit fierbinte iar industria de armament va realiza cote extraordinare de profit, asta dupa 2 ani de pandemie in care au facut baietii "foamea" nu tu razboaie, nu tu exporturi de arme, viata grea, ce mai. Problema este ca lucrurile pot evolua extrem de rapid from bad to worst si s-ar putea sa ne trezim inclusi in ironia vestitului Benny Hill care spunea:"astazi pomenim cele cateva miliarde de suflete care sau ridicat la cer in acelasi timp". Ca tema de studiu, to begin with, vezi aici: "https://www.theguardian.com/commentisfree/2022/feb/28/nato-expansion-war-russia-ukraine- It has long been clear that Nato expansion would lead to tragedy. We are now paying the price for the US’ arrogance. Sa va spun eu domnu CTP, ca tot sant "jurnalist", ce spun unii aici? De muta vreme a fost clar ca expansiunea catre est a NATO va duce la o tragedie. acum platim pretul arogantei Statelor Unite. Intrebare, "umbrela" NATO sub a carei protectie zic unii aroganti ca santem noi in Romania are si un "fail safe device" in caz ca ceva nu functioneaza?
    • Like 0
    • @ Victorin Borsciov
      Credeți că dacă folosiți (grețos de multe) expresii în engleză chiar păreți mult mai aerisit intelectual, mai elevat ? Fals, vă mirosim de la o poștă izul de rusofil.
      • Like 0
  • Ucraina NU este România!

    România NU este (încă) în război cu Federația Rusă și este de dorit nici să nu ajungă să fie vreodată parte în războiul imperialist!

    Da, clar, Rusia lui Putin nu e ușă de biserică și o avea și ea o grămadă de hibe, ok, dar chiar și așa, fie Rusia și Putin cum or fi, imperialismul amerloc merita și merită o lecție pe care să nu o uite prea curând! Nu contează cine i-o dă, atât timp cât i-o dă! Îmi pare rău pentru victimele civile nevinovate, dar na, în războiul imperialist din Iugoslavia, bombardă și în zi de Paște, au fost oficial numite "pagube colaterale" (Madeleine Albright), deci tot asta sunt și acum, că doar nu aplicăm politica dublului standard, n-așa?

    De ce merită America imperialistă o lecție? Păi pentru toate abuzurile și umilințele la care supune aproape întreaga lume, deci nu numai Rusia, ci și atâtea alte țări, inclusiv UE, inclusiv Germania, dar mai ales statele-marionetă în care păpușarii de la washington au instalat regimuri-marionetă, inclusiv România; Ucraina de fapt nu este victimă a Rusiei, ci a Americii imperialiste, fiindcă a fost transformată și ea în stat-marionetă al Americii imperialiste cu un regim-marionetă adus la putere prin maidaniada fascistă regizată, sprijinită și finanțată de la washington. În condițiile în care ești atacat de un câine agresiv asmuțit asupra ta, oare cine e mai vinovat: câinele care te atacă și te mușcă, sau ticălosul care l-a asmuțit?

    Plus pagubele din sancțiunile impuse tot de America imperialistă cică Rusiei, dar care nu lovesc doar Rusia, ci țintit afectează grav și țările UE, în special Germania.

    Plus bazele și trupele amerloace, ocupantul străin pe timp de pace al altor state, plus cheltuielile militare inutile pentru "înzestrare", a se citi înarmare, impuse - evident! - tot de America imperialistă, cheltuieli păguboase pentru toate statele UE, dar mai ales pentru țările sărace cum e și România. Aceste cheltuieli sunt profitabile pentru o singură țară, mai exact exclusiv pentru industria de război imperialisto-amerloacă - și cred că e clar pt. toată lumea că nu trebuie să o numim industrie "de apărare", ci de război, fiindcă exact asta este! Dar na, Amerlocia imperialistă este campioană mondială la fakenews și în redenumirea realității extralingvistice după cum îi convine ei. Din fericire, nu suntem toți moroni să o (mai) credem!

    Și DA, Ungaria, care în alte privințe este oaia neagră a UE, de data asta are dreptate să nu se implice în niciun fel în războiul imperialist: își protejează teritoriul spre a nu deveni țintă și implicit își protejează cetățenii spre a nu deveni victime degeaba! Bravo Ungariei, Hut ab!

    Desigur, ar fi de dorit ca prostannis et comp să învețe ceva din lecția exemplară a Ungariei, dar la ce să te aștepți de la marionetele imperialismului amerloc?
    • Like 0
    • @ Ovidiu Jurj
      Я понимаю, живите товарищи. Но не слишком много!
      • Like 1
    • @ Ovidiu Jurj
      Gandalf check icon
      Esti cretin, amice, parol! sunt surprins ca reusesti sa scrii, la astia ca tine ma asteptam sa fie si analfabeti.
      Hai mars acasa si gura-nchisa, bolsevic imputit!
      • Like 1
    • @ Gandalf
      Delia MC Delia MC check icon
      E doar un socialist extrem și ca oricare socialist care se respectă, urăște America din rărunchi și astfel ajunge la concluzii aiuristice.
      Chiar idiot nu-i însă cu simpatiile politice pe care le are și le strigă în gura mare e doar un alt personaj destul de colorat (în roșu) cu care nu merită să ne batem capul.
      • Like 2
  • ”Moscova nu crede în lacrimi” (?)

    Rămâne de văzut dacă titlul unui film celebru prin anii 80 poate fi reconvertit în interogație. Situația actuală, ca în orice război, hybrid, fierbinte, conventional ori nu, se mișcă pe linii predictive din punct de vedere retoric. Una dintre întrebările care li se adresau ostașilor români căzuți prizonieri, mai ales după momentul Stalingrad, era: Ce ai căutat cu arma în mână împotriva URSS? Rușii, noii nazi cu sânge slav, pot fi lejer interpelați cu aceeași interogație: Ce ai căutat cu arma în mână împotriva Ucrainei?
    Mai toți spun că nu știau unde merg și pentru ce. E un răspuns standard, învățat cu siguranță în orele scurte de instruire anteinvazie. Pe de altă parte devine clar că Putin, aidoma lui Ceaușescu în 89, a fost convins că lupta cu o mână de drogați și slugi lașe ale Occidentului, cu personaje dirijate de ”agenturile” din afară, iar odată ce bocancul rus va fi intrat pe teritoriul Ucrainei, băștinașii îl vor pupa ca pe sfintele moaște, îi vor întămpina pe soldații săi ca pe eliberatori, cu ovații și flori. I-au întâmpinat, numai că în loc de flori le-au pregătit cocteiluri Molotov (teribilă ironie a sorții să arunci în invadatori cu un amestec simplu care și-a câștigat celebritatea tocmai prin utilizarea lui de cei care-s acum pe post de încasatori!) și lansatoare antitanc.
    De-a dreptul macabru mi se pare că mai există încă admiratori ai lui Putin la noi, mai macabru chiar decât soldatul ăla rus care de voie, de nevoie, s-a dus cu arma în mână să ”deznazifice” Ucraina! Singura chestie pe care ”hibrizii” lui Putin din România nu o iau în calcul este că lumea liberă din Europa anilor 40 ai secolului trecut i-a chemat, implorat chiar pe americani să o ajute în lupta contra altui nebun, Hitler, nu invers, și de data asta chiar i-a chemat pe bune!, iar ordinea postbelică instaurată a fost un șir de victorii ale democrației amestecate cu mefiențe diplomatice, cu cedări strategice, cu erori politice ale Occidentului, dar mereu cu speranța aceea pe care ți-o dă un sistem care, cu toate minusurile sale, nu a stat și nu stă doar într-un singur om, în vreun trumpazeic care să decidă un război, eventual nuclear, pentru că se simte umilit de rezistența legitimă a unui popor!
    Pot înțelege că otrava propagandei sputinistă care, apropos, trebuia de mult sistată, a otrăvit lent mințile unora care îți au propriile dezamăgiri față de sistemul democratic, față de capitalismul sălbatic, dar dacă Occidentul, repet, așa decadent cum o fi și păgubit de ”politically correct” este iadul, raiul rusesc cum o fi?
    Se pare că istoria oferă uneori răspunsuri mult mai concludente și practice, dureros de practice, decât ne-am fi așteptat!
    • Like 2
  • Delia MC Delia MC check icon
    Da, să nu-i enervăm. Nu strigăm. Apoi nu vorbim. Apoi nici nu mai șoptim. Și o dată zice Ivan cel Groaznic: parcă am auzit ceva. Unul a zis ceva. Parcă era vorba ciocul mic, da? Atunci o sa plătiți toți pentru asta.
    Nu vorbim de un Ivan corect ci de unul care caută pretexte. Și pretexte se găsesc. Ivan poate să ajusteze după plac numărul decibelilor pe care avem voie să-i producem. Fiindcă EL e șeful, cel care pune condiții și conformându-ne o recunoaștem.
    Nu vorbim de un Ivan care își respectă angajamentele ci de unul care le încalcă la prima ocazie. Fiindcă nu corectitudinea ori liniștea îi sunt scopurile ci puterea care acționează ca un drog: cu cat ai cu atât ai mai vrea.
    Să nu-l enervăm e exact mentalitatea celui care își pleacă capul sub jug. A celui pregătit pentru dictatură.
    • Like 5
  • mike mike check icon
    Marea realizare a Aliantei Nord-Atlantice este unitatea tuturor membrilor in fata unui conflict major cu o alta putere. Astazi, nici un membru NATO nu mai pote sa lupte singur, sa formeze "axe" sau aliante cu dusmanul, asa cum se intampla in Europa inainte de razboi. Ungaria este un caz nefericit si mi-e teama ca intr-o zi va trece de partea Rusiei. Mesajul pe care-l da Orban nu este deloc unul incurajator pentru NATO si pentru noi romanii, pentru ca Ungaria ne poate izola de restul Europei daca decide sa treaca de partea Rusiei. Ganditi-va la treaba asta. Europa este inca impartita in acest conflict.
    • Like 0
  • Ucraina e partial Romania. Bucovina de Nord, Bugeac etc. Nu va puteti abtine sa nu ne bagati si pe noi intr-un razboi care nu e al nostru. Unelte vandute, propagandisti ordinari ce sunteti!
    • Like 1
    • @ Dushu VacadePlus
      Nu ați înțeles nimic...
      • Like 4
    • @ Dushu VacadePlus
      Tu te abtii! Crezi ca are importanta? Rusia lui putin dusmaneste tot ce nu domina. Romania este la loc de frunte pe lista lui putin. A zis-o, mai direct sau nu in repetate randuri. Asteapta sa termine cu ucraina si ai sa simti pe pielea ta . Neamul asta romanesc a avut, intotdeauna, abtinatori. Mai pe romaneste lasi si tradatori.
      • Like 5
    • @ Dushu VacadePlus
      Aaa, am inteles, pro-rusnacii de aici asteapta sa vina Putin stapan, sa iasa ei din grote sa fie mangaiati pe crestet ca au tinut cu Moscova!!!....Sigur ca nu e razboiul nostru. E al lumii intregi. Al lumii civilizate din care am vrea sa facem si noi parte, dar nu putem de agentii rusilor si de lingaii lor romani...
      • Like 6
    • @ Dushu VacadePlus
      Domnule Dushu, dumneavoastră reprezentați dovada vie că opinia mea, exprimată anterior, nu este atât de corectă.
      • Like 0
    • @ Radu Mîrfu
      Gandalf check icon
      Sunt absolut de acord cu opinia dumitale, exprimata apasat si de doua ori :)
      Sunt insa in dezacord cu folosirea lui "dumneavoastră" referitor la individul de mai minus nu de plush. Trogloditii astia trebuie luati direct in huiduieli, orice amabilitate si politete ei o vor considera slabiciune.
      Huo si mars acasa (mai) animalule este exprimarea corecta catre ei.
      Si botnita, fiindca sunt chiar periculosi. Musca, nenorocitii.
      • Like 0
    • @ Dushu VacadePlus
      Gandalf check icon
      Cum ziceam si mai sus, mars acasa, mai dobitocule si latra la poarta lu` tac-tu putin!
      • Like 0
  • betia puterii domnilor.asta se intampla cand ai mai mult de 4-5 ani puterea in mana.de aia s-a inventat democratia.toleranta naste toleranta pana ajungi cu oistea in gard.
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult