Foto: Melinda Nagy/ Inquam Photos
E vremea Cassandrelor. A celor care spun că va fi foarte greu după ce se vor sfârși banii, a celor care spun că dificultatea viitorului e funcție de cât va dura această pandemie, a celor care prevăd un reset universal, a celor care văd o lume de oportunități în fața tuturor, numai ochi să avem să vedem.
Dacă ne gândim la economie, atunci trebuie spus că nu există un model al pandemiei. Pentru că nu avem în momentul de față niciun punct de referință real de la care să pornim o eventuală modelare. Singurul eveniment economic de proporții cu efect de propagare globală pe care îl cunoaștem este criza financiară declanșată prin Marele Crah din 1929. Bursa de la New York pierdea atunci - într-o singură zi - 25% din valoare, ștergând practic miliarde de dolari din valoarea companiilor listate (cam 150 de companii falimentau zilnic) și a economiilor populației, determinând astfel scăderea dramatică a consumului care a dus la scăderea cererii, cea care a determinat șomajul în masă și criza amplificată de război, propagată în toate economiile lumii direct și apoi indirect. Niciun alt eveniment economic din epoca modernă nu a avut magnitudinea economică, dar mai ales socială și politică a Marii Depresii.
Dar nici acest eveniment nu este util pentru a produce un model economic post pandemie. Și asta pentru că pentru a fi un punct de referință azi, Marii Depresii îi lipsesc trei factori esențiali care definesc economia mondială de acum:
- globalizarea (financiară, a lanțurilor de producție și valoare, a comerțului, sectorială etc);
- digitalizarea (totul este conectat/ conectabil și deci interdependent);
lebăda neagră aparută la sfârșitul acestui deceniu;
pandemia Covid-19.
De aceea, în opinia mea, este util să le ascultăm pe toate Cassandrele, dar la fel de util este și să conștientizăm că nu vom avea niciun scenariu economic global sau național care să poată fi validat de realitate și în baza căruia să facem planuri.
Și atunci?
Propun o abordare mai tactică de planificare economică, iar aceasta să pornească de la răspunsurile pe care le putem da întrebării: ce ne va lipsi?
Nu cred că cineva se amăgește să creadă că dacă starea de urgență se ridică mâine ne vom relua toți activitatea după ce vom face dezinfecție în birouri sau fabrici.
Deja sunt sute de mii de contracte de muncă suspendate ceea ce poate însemna mulți șomeri în viitor.
Vom avea câteva sute de mii de oameni întorși din străinătate din care mulți nu vor mai pleca fiindcă nu vor mai avea la ce să se intoarcă.
Importăm 80% din ce consumăm. În condițiile unei crize prelungite, lanțurile de aprovizionare cu produse alimentare și de larg consum vor deveni din ce în ce mai scumpe pe măsură ce cresc obstacolele - producția din alte țări orientată în primul rând spre consum național, transportul precar, granițe restrictive. Deci producția alimentară pare să fie ceva de care vom avea nevoie. La nivel micro și mediu, va trebui încurajată orice înteprindere de producție agricolă prin credite complet garantate de stat și fără avansuri din partea producătorilor. Cu preluarea în primii doi ani a producției de către stat. La nivel macroeconomic, știm că suntem în zonă de mare secetă. Realizarea unui program de refacere a sistemului național de irigații ar fi un program de anvergură finanțat din fonduri publice, care i-ar angaja pe cei care s-au întors din construcții și din agricultura altor țări, asigurând astfel locuri de muncă în România, dar și rezolvarea unei probleme stringente a economiei noastre pe termen mediu și lung. Sigur, nu este un plan ușor de implementat, dar mi se pare esențial să reușim să reducem dependența de importuri.
Pe plan mai general, propunerea mea se referă la reindustrializarea României, dar nu prin coloși industriali, ci prin promovarea unor sectoare de maximă importanță în orice fel de situație/ criză, iar producția agricolă este unul dintre ele - producția și procesarea, se înțelege.
Este posibil ca un alt lucru care ne va lipsi să fie propria noastră siguranță. Fără a intra în scenarii ultrapesimiste este însă nevoie să admitem că mulți concetățeni vor rămâne fără venituri, din cei întorși deja mulți sunt în această situație. Chiar dacă va urma și o reașezare în jos a prețurilor după vârfurile pe care le vom vedea, tot va fi greu de echilibrat o ecuație economică cu 5 milioane de pensionari, cam 5,6 milioane de angajați (câți număram înainte de criză) și probabil o rată a șomajului de minimum 4%, dublată de puseuri inflaționiste pe termen scurt. Tensiunile sociale pot deveni importante. Fiecare se va gândi cum să facă rost de ceea ce îi va lipsi. Unii prin eforturi proprii și mai multă muncă, alții prin specularea „oportunităților”.
Și atunci cred ca dacă ne va lipsi siguranța atunci poate ar fi bine ca statul să înceapă să facă angajări în armată și poliție. Se învață o meserie, se câștigă un salariu, se protejează cetațeni. Este asta o măsură care să îngrijoreze? Cu siguranță, dacă nu se face cum trebuie. Dar și lipsa siguranței cetățenilor dă fiori tuturor.
După vorba ardeleanului că e cel mai bine să ai lucrul tău se vede cu ochiul liber că în domeniul medical va fi nevoie să ne putem baza ca țară pe producția internă de medicamente și dispozitive medicale. În România au fost fabrici de medicamente care s-au închis și vedem azi cât este de greu să deschizi o linie de producție sub presiunea pandemiei. Dar este imperios necesar ca pe viitor să nu mai depindem atât de mult de furnizori internaționali care în timp de criză fac priorități de volum și de preț intre țări cu care noi nu putem fi în competiție.
Sunt vremuri care cer gândiri radical opuse celor cu care operam acum o lună. Chiar dacă par brutale, este vremea să ne gândim la ce ne va lipsi în viitorul apropiat și să luăm câteva măsuri. Înainte să constatăm din nou că viața bate filmul.
Un singur lucru însă nu trebuie să ne lipsească în viitor: Democrația - cu forma ei de exprimare Libertatea. La ele sper că ținem încă toții cu dinții.
Versiunea inițială a acestui articol a apărut pe truestoryproject.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cât despre medici, lucrurile pot sta mult mai prost. E posibil ca facultăţile de medicină să devină foarte nepopulare în multe ţări.
Poate că ar fi timpul să vă implicați din nou în viața publică, cu siguranță aveți multe de spus şi ar însemna un aport uriaş!
1) investiții masive în sist. de sănătate (personal, aparatură, centre medicale cu suf. paturi);
2) reformarea din temelii și investiții masive în sist. educațional.
(ambele cu fd. europene).
O națiune needucată și bolnavă nu are niciun viitor !
Eu zic: spațiile de producție nu pleacă nicăieri. Forța de muncă nici ea. Când se va termina își vor relua toți locul. Sau aproape. Cei rămași fără lucru vor găsi în altă parte. Cererea era și înainte imensă, probabil va absorbi forța de muncă excedentară. Oamenii vor mai lăsa din pretenții, după o perioadă de cheltuieli la relanti, și se vor pune pe treabă. Banii vor circula intens. Toți care au un venit vor cumpăra ce lipsește acum: încălțăminte, haine, plante, etc. Vor reîncepe renovările și amenajările. Vor merge la restaurant, hotelurile și pensiunile se vor umple din nou cu cei sătui de stat în casă. Țările mari producătoare vor reloca în mare parte producția din China, posibil în Europa de Est.
PS: siguranță nu era nici înainte, poate doar una falsă, închipuită.
PPS: da, angajări în Poliție pe criterii corecte. Reguli noi, altă atitudine față de om. Poliția a fost intenționat subminată din vremea lui Băsescu și nu și-a mai revenit niciodată. Da, cu salarii bune, nu altfel.
Și da, un pic de optimism (fundamentat) în noianul de știri proaste, pesimism și fake news.
Mea culpa, m-am aflat în treabă să arăt că dracul nu-i atât de negru, că va exista viață după Covid. Nu-i problema mea că unii nu vor să vadă dincolo de ferestrele casei și văd totul în negru. Că n-au altceva de făcut decât să-și verse ura în mediul online. Cu adevărat, criza asta scoate ce-i mai rău din om...
Later edit: Multumesc pentru ca m-ati ascultat. :-)
Ca sa pot sa faci cele mentionate de Dvs. mai sus ai nevoie de un organism care sa gandesca aceste lucruri pe termen lung, indiferent cine este la putere si care sunt ambitiile lor politice, si mai ales sa aiba puterea de a implementa aceste lucruri.
In timpul comunismului existau astfel de organisme, dar ele au disparut dupa 1989. De asemenea este interesant cum pot sa functioneze acestea intr-un mediu politic instabil, cu guverne care schimba la cateva luni si cu partide politice care au diferite interese economice de grup.
Deasemnea sa nu uitam si de anumite restrictii care vin de la EU, referitor la anumite licente de productie sau pur si simplu decalajul tehnologic existent.
Si in plus, cum putem convinge investitori particulari, pentru ca statul nu are bani nici sa plateasca pensiile, sa investeasca in asa ceva cu gandul ca va obtine profit.
In concluzie, toate cele mentionate de Dvs. sunt bune si frumoase, dar la teorie ne pricepem cam toti, in schimb practica de omoara.