Cum se traduce „cool” pentru noi, la orașe și sate

Foto: Guliver/Getty Images

Conceptul care exprimă cel mai bine diversitatea, în formă ei aspirațională, este cel de a fi cool. Conceptul ăsta este atât de subiectiv, încât oricine poate fi cool. Desigur, sunt unii care cred că au deprins sensul exact al acestui concept sau alții care îl confundă cu popularitatea cea îngustă, însă realitatea este că nici măcar wikipedia nu suține că îi poate exprima exact înțelesul. Și acum hai să ne gândim un pic fiecare dacă știm ce înseamnă să fii cool, ce ni se pare nouă cool, ba chiar ne putem întreba dacă noi înșine suntem cool?

Deja termenul cool nu se mai poate evita, cred că s-au lămurit și fundamentalișțîi românismului că el a intrat pe un spațiu gol, pe care limba eminesciană nu-l cuprindea. Așadar, orice român înțelege cuvântul, însă într-un sens foarte personal, întrucât repere exacte ale sale nu există. Iar asta este amuzant pe de o parte, dar și interesant de explorat, pe de altă parte.

În primul rând, termenul are mai multe sensuri care deseori se confundă. Apoi, înțelesul său a variat enorm în ultimii 500 de ani iar trendurile actuale continuă să-l transforme ca pe un organism viu. În vremurile noastre, conotația sa este pozitivă, admirativă, măcar asupra acestui aspect sper că se poate obține unanimitate. Aprecierea admirativă se poate referi însă la un fel de a fi, la o atitudine, un comportament sau o ținută vestimentară. Toate pot fi cool. Desigur, ajuns în vulgaritate, după ce a fost scăpat din buzunar de noua elită culturală de la sfârșitul secolului XX, termenul s-a degradat. Vulgului i-a plăcut, însă nu l-a înțeles în spiritul său, ci l-a confundat cu mișto, termen învechit pentru aspiranții la parvenire socială (ca o răsturnare spectaculoasă de situație, mișto a devenit cool de folosit în jurnalismul modern și diletant). În lumea absenței de spirit, un cântec, un oraș sau chiar și o carte sunt deseori descrise ca fiind cool. Ba chiar se folosește ca interjecție, adică o formulă de răspuns entuziast la o propunere de activitate.

Dacă vorbim de felul de a fi, ești cool dacă ești sigur pe tine, nu te pierzi cu firea, dar nici te entuziasmezi ușor. Ești detașat de aspirațiile mărunte ale muritorilor care durează-n vânt deșerte idealuri. Ești misterios, greu de provocat și pari puțin arogant. De fapt, sugereazi o stare de relaxare și de nepăsare față de mizele nesemnificative ale vieții. Niciodată nu reprezinți un interes comun cu majoritatea, mereu ești în minoritate, tinzând către unicitate. Ești diferit și te comporți diferit.

Cei mai cool sunt artiștii, cei care, de fapt, au promovat termenul în cultura populară. Cool sunt frezele lor, hainele lor, stilul și atitudinea lor. Iar în cazul artiștilor este și mai relevantă concluzia: cea mai mică asemănare, intenționată sau nu, cu elemente din stilul altui artist, îi jignește teribil. Orice search pe net va genera inevitabil liste de sute de personaje cool, de pildă din filme, de la Jay Gatsby la „The Dude” Lebowsky. La femei, nișa cool este ceva mai îngustă, de la Uma Thurman în Kill Bill și până la Prințesa Leia din Star Wars, caractere al căror coolness pare că se trage din excesul lor de masculinitate. Desigur, nu toți artiștii sunt cool, dar foarte mulți sunt, iar din perspectiva asta termenul acoperă o varietate de gusturi. Cool prin asociere încearcă să fie și fanii, capitalul de coolness al artiștilor distribuindu-se între copiatori, în mod egal, respectiv proporțional cu numărul lor.

În media socială, la fel că și în lumea reală, există o limită a reproducerilor unui element original, lansat de influencer și considerat inițial cool. Depășind cantitativ această limită imaginară, cool încetează să mai fie cool și începe degringolada pe toboganul către lame. În lumea reală există și o distribuție geografică a trendurilor de coolness. Trendurile se distribuie la fel ca tehnologia: apar și se dezvoltă în centrele urbane mari, apoi se extind în așezările medii și abia târziu acoperă și mediul rural. La fel și coolness-ul. Din cauza asta elita urbană se amuză de Miss Teracota și de băieții cu freze cu dungi pe tâmple, de la țară. Pentru că în mediul urban sau în mediul digital în care îi observă elitiștii, întârziații culturali de la sate pot fi considerați ridicoli. Însă în mediul lor local, ei sunt cool, mai ales pentru că și ei, și majoritatea observatorilor locali, așa înțeleg termenul.

Cool mai poate fi o atitudine. Poate fi limbajul corpului, poate fi gestica sau grimasa de pe față. Cool pot fi expresii, fluierături sau flegme. Unele accente sau tonalitățile vocii sunt deseori elemente distinctive de coolness. Mesajul exprimat în exterior de o persoană cu atitudine cool este de libertate și nepăsare față de normele sociale sau așteptările celorlalți. Din cauza asta uneori, cei care se străduiesc să fie cool, pentru a fi apreciați de alții, sunt de fapt kitsch. Cool nu este, nu poate fi, o înzestrare genetică așa cum caută să-și descopere unii naivi. Cool ar trebui să fie doar o atitudine relaxată, pe care e dificil să o pretinzi dacă nu o ai.

Comportamenetele cool sunt, în general, cele legate de insubordonare, neacceptarea regulilor și afirmarea autonomiei sub orice chip. E un comportament care costă, lasă urme, are consecințe. Prețul plătit, în general în unități de suferință, este numeric egal cu beneficiul de imagine în rândul publicului. Chiar și acceptarea mioritică a suferinței poate fi considerată cool, când e privită că o experiență revelatoare.

Dacă ne referim la modă, trendurile au evoluat atât de variat, mai ales în noul mileniu, încât singura caracteristică a ținutei cool a rămas cea de a fi cumva diferită de celelalte. Rețetele de noutate includ combinații neașteptate de stiluri, elemente vestimentare improvizate, pentru a fi unice, accesorii însoțite de povești mistice și diverse simboluri ale unor culturi rare sau minoritare. Unicul element aparent indispensabil, sugerat și de emoticoanele digitale sunt ochelarii de soare. Bunul gust se consideră încă subiectiv, iar cultura umanistă încurajează la diversitate și liberă exprimare. Așadar, oricine se poate îmbraca cool dacă observatorii îl percep astfel. Totuși, și în ținuta vestimentară, utilizarea în exces a unui artificiu de coolness ajunge inerent, după un timp, să fie etichetată lame sau kitsch de către publicul pretins avizat.

Dacă acceptăm că în artă frumusețea este în ochii privitorului și că nu există reguli, ci doar admiratori și like-uri, atunci putem înțelege coolness-ul ca funcționând la fel. Ești cool dacă ceilalți cred că ești cool. Iar că să fie așa, ei, ceilalți trebuie să te perceapă foarte diferit de ei.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp