Da, am intrat în Schengen în fix 5 minute, dar tot ca „suboameni”

Foto: Profimedia Images

După eșecul Schengen și ideea boicotului, am observat contra-tendința bagatelizării soluției de boicotare a companiilor și economiei Austriei. Am înțeles argumentul că lucrează tot români în companiile cu capital austriac. La o scanare rapidă a presei austriece, am observat că ideea boicotului a prins însă: nu a existat ziar important austriac care să nu aibă pe prima pagină, în zilele de după Consiliul JAI, informații despre acest boicot. Ce ne spune asta? Ne spune că am atins un punct nevralgic.

Austria e o țară cu economie relativ mică în Europa, o țară care nu-și permite să fie indiferentă la o scădere a profiturilor generate din România. Furnicile astea din România, ca mine și ca tine, cantitățile astea neglijabile și demne de dispreț (conform deciziei guvernului austriac) au împreună o putere mult mai mare decât ne dăm seama.

Sunt conștient că acest boicot este o presiune indirectă la guvernul austriac, o presiune care are și victime colaterale. Ce spun eu este că Austria nu-și permite să fie imună la o presiune internă indirectă venită din rândul companiilor austriece. De fapt, deja, chiar înainte de un boicot semnificativ al consumatorilor români, presiunea venită din partea partidelor politice și din presa mainstream austriacă a fost, pentru mine, surprinzător de mare. Ca răspuns la semnalele de boicotare a companiilor austriece din România, ministrul austriac de interne ne spune ca trebuie separate deciziile politice de cele economice.

Dacă am câștigat ceva în lupta asta surdă cu guvernul austriac pentru aderarea la spațiul Schengen este simpatia Europei occidentale, simpatie clădită pe decența românilor care au primit refugiații ucraineni.

Disprețul cancelarului austriac și al ministrului austriac de interne față de români a fost atât de mare, încât nici nu s-au obosit să vină cu un pretext cât de cât plauzibil. Să spui că ai văzut traseul imigranților pe telefoanele lor mobile, date la care ai doar tu acces, e un argument anecdotic și pueril. Lumea adulților și lumea politicienilor europeni serioși funcționează pe baza datelor publice culese de experți independenți. Datele Comisiei Europene spun altceva. Spun că numărul imigranților ajunși în Schengen prin România este nesemnificativ. Altfel e ca în jocul acela stupid în care îi ceri partenerului să zică un număr, iar tu îi spui un număr mai mare și îl anunți că ai câștigat. Exact asta au făcut cancelarul și ministrul de interne austriac. Și-au inventat propriul joc stupid de copii de generală.

Nu cred că există persoană care să nu bănuiască motive în spatele deciziei guvernului austriac de a ne bloca accesul în Schengen. Dar să rămânem în lumea adulților raționali, să nu intrăm în speculații. Lumea civilizată și statele de drept funcționează pe baza faptelor dovedite, nu pe baza bănuielilor. Hai să fim noi, românii, adulții în discuția cu Austria.

E ridicol să discutăm despre naționalizarea companiilor austriece. Nu suntem un stat bananier, nu suntem nici Rusia. Dar putem vota cu banii noștri, putem alege ce expoziții organizăm în România, putem alege la ce întâlniri ale oamenilor de afaceri participăm, putem alege cui arătăm deschidere și bunăvoință.

A nu se înțelege că avem, cu mici excepții, altceva decât niște impostori semi-analfabeți în guvern și în structurile de conducere ale MAI. A nu se înțelege că e altceva decât e un eșec al guvernanților noștri. Ca lider, orice se întâmplă e responsabilitatea ta. 

Am intrat într-o țară Schengen în fix 5 minute. Problema e că suntem tratați ca „suboameni”

Cât mă încurcă pe mine, personal, că România nu este în Schengen? Prea puțin. Am intrat săptămâna trecută în Spania prin aeroportul din Barcelona în 5 minute. Eram cu copiii și am fost direcționat la o coadă scurtă. Dacă nu eram cu copiii, aș fi stat maximum douăzeci de minute la control, la fel ca un spaniol care venea din afara Schengen.

Dar șoferii români de TIR stau cu orele. Pe lângă deranjul personal al șoferilor profesioniști (deloc de neglijat, când stau cu orele în vamă), avem un cost național al excluderii din spațiul Schengen estimat la 0,5% din PIB.

Însă cel mai mult mă doare disprețul din „motivarea” deciziei guvernului austriac. Disprețul de a nu depune efortul de a croșeta un pretext aparent rațional. Știu că nu există un motiv real. Știu că există un joc în spate, chiar dacă nu pot să îl dovedesc. Doar ne clasează scurt ca sub-oameni, „Untermensch”. Oameni cu care nu merită depus efortul de a comunica o grilă, orice grilă obiectivă. De ce ne refuzați? Nur so. Just because. Că așa „vrea mușchiul nostru".

Repet: dincolo de decizia propriu-zisă, oricât de arbitrară ar fi, mă deranjează desconsiderarea de a nu depune efortul să inventeze un pretext, măcar aparent, logic.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp