Foto Viktor Descenko / Alamy / Alamy / Profimedia
Dacă ești angajator probabil că nu o dată te-ai confruntat în ultima vreme cu faptul că angajatul pur și simplu nu a mai apărut la serviciu. Nu mă refer aici la situații ocazionale în care angajatul are o situație specială și trebuie să absenteze temporar, ci la situațiile în care angajații tineri – studenți sau proaspăt absolvenți – aleg să-și ia „la revedere” de la angajator în tăcere: fără demisie scrisă, fără preaviz, fără un email amărât, fără un telefon, fără notificare de orice fel. „No show” este codul pe care mare parte din companii îl folosesc pentru a justifica plecarea angajaților care astfel nu au mai putut trece printr-un „Exit Interview” și nu au mai dat șansa angajatorului să disece motivele deciziei de a părăsi job-ul.
Mi-amintesc că acum un an am avut un colaborator care s-a despărțit de mine printr-un SMS – văzând feedback-ul actual de la marii angajatori de studenți și proaspăt absolvenți – cred că am fost „norocoasă”… atunci am fost tristă. Grupul celor care pleacă după acceptarea ofertei, după sau în timpul perioadei de instruire în noul job devine din ce în ce mai mare, dar situația nu este aplicabilă doar noilor angajați – se extinde și la cei în primul an de experiență cu compania respectivă.
De ce aleg tinerii să se despartă de angajatorii lor fără niciun cuvânt? Unde au dispărut bunele maniere în business? Iată mai jos punctul meu de vedere:
1. Goana după resurse umane – într-o epocă în care recruiterii se dau peste cap să-și atingă obiectivele de recrutare pentru poziții entry level, nu se mai explorează deloc acea parte din CV (dacă e menționată, căci unii trec ce le convine) care pe vremuri era ca o alarmă în mintea fiecărui angajator: Cât timp ai stat la ultimul job? De ce ai plecat după câteva săptămâni…? Despre referințe nici nu mai poate fi vorba… cine mai are timp să consume aceste resurse pentru roluri de entry level? Iar dacă pentru poziți entry level se folosesc roboți/procese automatizate/algoritmi de selecție ce nu iau în considerare semnalele de alarmă clasice, atunci însăși ideea de „filtru” se modifică. Ce consecință există pentru tânărul angajat? Păi studentul/tânărul dacă știe că nu există consecință – se poartă ca atare. Lasă că merge, și prietenii mei fac la fel și n-au pățit nimic.
2. Bunele maniere în business și cei șapte ani de acasă – au obosit companiile să educe tinerii apropos de norme de comportament în business? Probabil, după mai bine de 30 de ani. Unele nici nu-și asumă acest efort, pentru că se pleacă de la premisa că bunul simț se educă acasă, de către părinți și educatori – în școală. Păi mai este aceasta o așteptare realistă? Cumva, odată plecat departe de familie, în marele oraș, să-și facă un rost, tânărul(a) uită de bunele învățăminte mai ales dacă și anturajul este unul neprielnic. Or dacă de iubită mă despart prin sms, sau Instagram, de ce să depun mai mult efort în depărțirea de angajator? Bunele maniere în business trebuie să facă de acum parte din orice proces de instruire incipientă pentru noii angajați, nu de alta, dar realizez cu tristețe că unii tineri nici măcar nu realizează că acesta nu este normalul.
3. Teama de conflict și incapacitatea de a-l gestiona. Petrecându-și tot mai mult timp în fața device-urilor electronice și restrângându-și comunicarea la exprimări monosilabice și emoticoane, izolându-se uneori într-o bulă a cărei standarde de comunicare nu se regăsesc în business – de unde ar trebui tinerii noștri să învețe să-și argumenteze o decizie în fața unui angajator? Să-și asume un conflict de idei/obiective? Să-l gestioneze decent? Să lase acea ușa deschisă la care cei din alte generații încă se mai gândesc uneori ca abordare de bun simț?
4. Imaturitatea emoțională: Degeaba vorbim de IQ dacă în mod frecvent ignorăm în sistemul educațional elemente ce țin de educarea inteligenței emoționale la tineri, de abilitatea lor de a-și inventaria stările și de a alege un răspuns decent la diverse situații.
E nevoie de mai multă implicare din partea celor ce gestionează procesele de recrutare, dar și de educație a tinerilor (public & privat) să dea o mână de ajutor și să suplinească un gol de educație care pare că în ultimii ani – se transmite de la părinți – copiilor lor. Căci da, e suficient să-i întrebați pe cei din HoReCa, construcții, retail, outsourcing etc. ce au pătimit în vara aceasta cu angajații lor, ca să vă faceți o idee că „no show”, dacă ar fi măsurat la scară națională, nu e un fenomen izolat, specific doar industriilor care angajează cu precădere tineri. Devine un imperativ în educație, pe lângă multe altele. Eticheta în business, ca și abilitatea de a gestiona conflicte, de a argumenta decizii personale sunt abilități ce trebuie să facă parte din bagajul de cunoștințe al fiecărui tânăr, cel puțin în „normalul” meu.
Articol preluat de pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ce as vrea sa precizez: nimeni nu poate să se ridice si sa plece pur si simplu. Pentru ca daca nu te mai prezinți, logic ca vei fi cautat la telefon. Nimeni nu-ti poate închide contractul fără să știe cum. Sunt niste articole de lege. Asa ca tot trebuie sa anunți ca nu mai vi si sa-ti dai o demisie, ceva. Apoi e preavizul care trebuie discutat cu patronul. Dacă îl faci, daca il faci partial sau nu-l mai faci deloc. Dacă patronul dorește sa-l faci nu poti sa-l ignori pentru ca te poate da in judecata. E dreptul lui asa cum e si dreptul tau. Adică dacă patronul se poate lipsi de preaviz, dar tu doresti sa-l efectuezi, nu are ce sa-ti faca. Deci trebuie discutat.
Dacă ești în perioada de proba si nu mai vrei sa stai la job trebuie sa faci o notă prin care anunți ca din data de... nu mai vi.
Deci nu cred ca tinerii, dar de ce doar tinerii ?, nu inteleg, pot pleca asa pur si simplu fără niciun cuvânt. Pana la urma cei de la firma trebue sa vorbeasca cu tine, sa stie despre ce e vorba. Poate ai avut un accident, poate te-ai maritat/însurat, poate ai fugit in lume, poate ai murit. Trebuie sa stie cum iti închid contractul. Altfel dupa 3 zile de absența te pun nemotivat si dupa multe alte chestii iti pot închide contractul cu indisciplină.
Cine a scris articolul nu stiu ce a vrut sa transmită, dar, da, exista multă fluctuație in randul angajaților. Nu mai e nimeni dispus să înghită toate tampeniile angajatorului si stiu ca cererea de mana de lucru calificată, e mare. Si nu vorbesc aici doar de IT sau de multinaționale. La care toată lumea " buna" se raportează si nu inteleg de ce. Ai zice ca toti romanii lucrează doar in IT sau multinaționale.
Iar noua lege prin care daca lucrezi part time sa zicem cu 2 ore și câștigi 1000 lei net, nu mai plătești taxe la mia aia ci la nivelul salariului minim pe economie, daca nu mai ai si alte contracte, etc, stiti voi... mi se pare o mizerie. Adică cum să plătesc taxe pe ceva ce nu castig? Faptul ca eu pot trăi cu mia aia e problema mea. Poate mai am un venit dintr-o chirie spre exemplu. Ce treaba are guvernul cu asta? Nu asa se albesc banii. Nu asa se reglementează piata muncii din punct de vedere al veniturilor declarate. Dar intereseaza pe cineva? Nu. Ei, atunci nici pe "tineri" nu-i intereseaza cine va plăti pensiile prin anii 2040. C-asa-i in viata..
Insa chiar si despartirile prin preaviz erau cu cantec. Angajatorul roman avea intotdeauna impresia ca toti au vazut asfalt prima oara la ei in curte si evident ei te-au dezvoltat de la zero fara nici un aport din partea ta. De asemenea toata contributia ta la dezvoltarea firmei era trecuta cu vederea, chiar daca venisei cu multe idei in fiecare luna. O atitudine similara am mai intalnit-o la firmele mici din Italia, care nesurprinzator se plang de lipsa angajatilor “de calitate” ca si cele mioritice. Ce conincidenta
Iar la mine la munca managerul cauta oameni non stop. Intr-un an am gasit doar 2 oameni. Restul tot tineri vin o zi, nu ii mai vezi, iau interviul si nu mai vin deloc, sau sunt invitati la interviu si nici nu vin...
Nu stiu ce sa zic. Dar nu e strict in Romania e peste tot.
Dar am luat și eu exemplul lor: nu mai stau pe nicăieri dacă nu mi se oferă cel puțin același respect pe care îl ofer eu.
Și plec.
Nu cu "no show", pentru că îmi vreau banii pentru cât am muncit.
Nesimtirea, răutatea, bârfa, invidia, lăcomia și strategiile de manipulare te fac să-ți iei câmpii.
Până la semnarea contractului și o lună după, sunt numai lapte și miere, după aia, parcă iese dracu' din ei.