De ce protestează (și) germanii

Foto: APAImages / Shutterstock Editorial / Profimedia

Încă din perioada anterioară reunificării, Germania, așa divizată cum era, a început să renască din punct de vedere civic. Cei aproape 50 de ani de socialism, cât și exemplul oferit de Solidarność cereau trecerea la fapte...

Astfel au luat naștere „manifestările de luni" (Montagsdemonstrationen), protestele politice pașnice împotriva guvernului socialist - chiar în inima estului, în Leipzig. Biserica Sf. Nicolae din centrul urbei stă mărturie pentru inițiativele ce au durat din 1989 până în 1991.

Anii '90 au reprezentat o „explozie" din toate punctele de vedere. Berlinul se afla într-o continuă evoluție, ca și populația, devenită mult mai activă civic și politic, fiind prinsă de euforia libertății de expresie împotriva așa-numitului „establishment". Capitala devenise deja un „melting pot", conștiința și centrul noului sau „reformatului" stat federal (în prezent s-ar împlini 30 de ani de la Reunificare și 500 de la Reforma lui Luther).

În contextul actual, dominat de discursul coronavirus și de măsurile de securitate impuse de autorități, manifestările publice pro democratice au avut de suferit, însă nu s-au lăsat înduplecate - imediat ce s-au relaxat restricțiile, străzile au revenit la viață, „constrânse" de evenimentele internaționale… 

Manifestările inițiate în Hong Kong la sfârșitul lunii mai, provocate de legile prin care China reduce drastic autonomia regiunii, au avut ecou și la Berlin, unde activiștii de la Amnesty International au organizat diferite manifestații în fața Ambasadei Chinei - joia trecută era cea de-a 10 a zi de rezistență a activiștilor pro-democrație în fața forțelor de ordine ale guvernului cârmuit de Carrie Lam, iar de atunci ele nu au încetat.

În Germania, mișcările de activism și solidaritate în general au avut un rol decisiv în ultimii 30 de ani, având în vedere trecutul nazist al statului care a avut nevoie de decenii pentru a accepta și ulterior pentru a depăși remușcările și reproșurile opiniei publice internaționale. Una dintre consecințele logice a fost și politica federală hotărât îndreptată împotriva oricărui tip de discriminare, la care guvernul actual ține în mod deosebit.

Opinia publică germană este așadar extrem de sensibilă la inițiativele de susținere a drepturilor omului, care au culminat în timpul crizei refugiaților ajunși pe continent traversând Marea Mediterană - cazul navei Sea Watch și al căpitanului Carola Rakete care a fost unul dintre cele mai mediatizate din domeniu în 2019, când în Italia politicile de dreapta ale lui Matteo Salvini și ale partidului său, Lega Nord, au reușit să polarizeze o bună parte din populație... Criza din Italia a rezultat în mișcarea antipopulistă (și anti-Salvini) denumită 6000 Sardine, ce se bucură de o multitudine de simpatizanți și în diaspora, dar mai ales la Berlin, unde oamenii vor ieși în stradă și duminică, 14 iunie.

Demonstrațiile pentru conștientizarea publicului cu privire la diverse probleme globale au deci o anumită tradiție la Berlin: cele pentru susținerea politicilor legate de climă s-au separat demult de „establishment", reprezentat de Partidul Verzilor (Die Grünen), revenind la o formă de tip „grassroots" - de la deja faimoasa Fridays for Future, care și-a făcut simțită prezența în special online în timpul epidemiei, la noi platforme locale motivate de obiective climatice, cum ar fi radikal:klima, fondată doar în urmă cu câteva luni.

Dar nici inițiativele deja afirmate la nivel european nu se lasă mai prejos: un exemplu concludent ar fi Ende Gelände, care militează împotriva energiei nucleare și a combustibilului fosil încă din 2015 (Biroul Federal pentru Protecția Constituției desemnează mișcarea ca "influențată de sfera de extremism de stânga".)

O altă nouă „mișcare progresistă pan-europeană ce își propune să democratizeze Uniunea Europeană înainte de a se dezintegra" prin intermediul unui „Green New Deal" este DiEM25, fondată de Yannis Varoufakis.

Chiar în aceste zile (10-20 iunie) s-au anunțat manifestații post-covid, ce reunesc mișcări care militează pentru sensibilizarea opiniei publice față de politicile legate de climă și protecția mediului, urbanizare/ „gentrificare” (un fenomen într-o evoluție galopantă în capitala germană, prin care se transformă o zonă urbană îmbătrânită într-un cartier pentru populaţie cu un anumit statut social, prin renovarea clădirilor, consecinţele fiind, pe de o parte, creşterea valorii proprietăţilor respective, precum şi strămutarea vechilor rezidenţi săraci), dar mai ales imigrație și  drepturile omului.

La capitolul urbanism, chiriașii berlinezi au destule motive de a se plânge, fiind adesea nevoiți să plătească sume exorbitante pentru o locuință decentă. Fenomenul a luat amploare îndeosebi în ultimii 6 ani, de când piața imobiliară a marilor orașe s-a transformat într-o veritabilă junglă... Nici măcar așa numita politică „Mietpreisbremse" (plafonare a chiriei), ce stabilește un nivel maxim al cuantumului pe metru pătrat în funcție de zonă, nu a avut efecte vizibile. Problemele sunt legate de speculațiile privind chiria „de bază" (Kaltmiete) și cheltuielile de întreținere, ce nu pot fi controlate de administrație - companiile imobiliare (cum ar fi GMRE) și proprietarii profită adesea de poziția privilegiată a metropolei în Europa și de afluxul de „nomazi digitali" ce descoperă în Berlin o reședință atractivă din atâtea puncte de vedere. Organizațiile ce protestează împotriva giganților pieței imobiliare și monopolului deținut de aceștia sunt Mietenwahnsinn (Nebunia chiriilor), Deutsche Wohnen & Co. enteignen! (Exproprierea concernelor imobiliare Deutsche Wohnen & Co).

La capitolul mișcări sociale, din momentul uciderii lui George Floyd în Minneapolis s-a mobilizat și la Berlin, ca în numeroase metropole globale, mișcarea Black Lives Matter, care se va manifesta împotriva rasismului în întreaga țară cel puțin până la sfârșitul lunii în curs.

Apărătorii drepturilor omului nu s-au lăsat intimidați de restricțiile corona nici în ultimele luni, denunțând situația alarmantă (condițiile igienice și de trai) din taberele de refugiați din Grecia, în principal în cea de la Moria. În acest sens, ONG-ul berlinez Seebrücke a inițiat campania #leavenoonebehind, iar organizațiile ce se ocupă de operațiunile de salvare din Marea Mediterană, de situația refugiaților și de drepturile omului în general, Sea Watch, Mediterranea și Mediterranea Berlin și-au continuat activitatea prin intermediul canalelor de social media.

Mulți dintre acești actori din domeniul activismului berlinez vor lua parte la demonstrația din 20 iunie intitulată „Spreedemo", după o prea lungă perioadă de tăcere în spațiul public. Toate aceste manifestări democratice ale opiniei publice în timp ce în România nici măcar nu s-a clarificat cazul „Golaniada" din 12 iunie 1990...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp