
Modificările la legile justiției vor fi făcute în continuare, fără a afecta statul de drept, sună răspunsul PSD la comunicatul Departamentului de Stat al SUA care a îndemnat luni Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și slăbesc lupta împotriva corupției.
Poziția oficială a Parlamentului a fost exprimată marți într-o scrisoare de două pagini redactată în biroul președintelui Senatului.
„Exprimăm speranța că declarația Departamentului de Stat al SUA a fost făcută cu bună credință, dar nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc”, se arată în comunicatul președinților celor două Camere ale Parlamentului.
Reacție la cald CTP:
- Invitat la „Jurnalul de Seară" de la Digi24, Cristian Tudor Popescu a explicat că preşedinţii celor două camere din Parlament, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au săvârşit uz de fals prin acest document pentru că parlamentarii nu au fost consultaţi. „Acolo e fals, şi uz de fals şi uzurpare de calități oficiale. Se spune în acel comunicat - „Parlamentul României luând act" - Parlamentul României nu a luat niciun act de nimic. Nu a fost comunicat, nu a fost trecut prin protocol, nu a fost votat nimic. E un fals ordinar. Categoric ar trebui să vorbească domnul Iohannis. E o chestiune de securitate naţională şi o chestiune esenţială de politică internaţională, politică externă a României. Responsabilul principal pentru politica externă şi pentru securitate naţională în România este preşedintele României”, a declarat Cristian Tudor Popescu.

Comunicatul președinților celor două Camere ale Parlamentului:
„Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției.
Dorim să subliniem că, în orice discuție cu partenerii noștri trebuie să plecăm de la un principiu constituțional fundamental, același în SUA și în România, potrivit căruia dezbaterile, deciziile și voturile din Parlament se desfășoară în numele suveranității poporului și nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.
Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care urmărește să consolideze independența sistemului judiciar și eliminarea influențelor politice în funcționarea justiției.
Statele Unite ale Americii trebuie să aibă încredere în Parlamentul României care dezbate în aceste zile legile de reformă ale justiției, pentru că este același Parlament care:
-a adoptat Declarația privind aniversarea a două decenii de Parteneriat Strategic România – SUA;
-a aprobat alocarea a 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare;
-a decis participarea forțelor armate ale României în teatrele de operațiuni din Afganistan și Irak precum și în cadrul cooperării în coaliția anti-ISIS/DAESH alături de SUA și alți aliați;
-a adoptat legile privind achiziționarea sistemului de apărare antirachetă Patriot
Exprimăm speranța că declarația Departamentului de Stat al SUA a fost făcută cu bună credință, dar nu putem să nu remarcăm că ea nu pare să fie rezultatul unei analize echilibrate, obiective și cuprinzătoare a faptelor, făcând mai degrabă ecou unor opinii vehiculate în spațiul public românesc.
Natura și forma Declarației Departamentului de Stat al SUA sunt de neînțeles în contextul în care este greu de imaginat că în Statele Unite ar fi putut avea loc încălcările drepturilor și libertăților cetățenești la care asistăm frecvent în România. Este greu de crezut că în SUA un procuror și-ar permite să prezinte în fața instanței de judecată interceptări măsluite sau să șantajeze judecătorul că îi va face dosar penal dacă nu ia o decizie în favoarea sa. Este greu de crezut că într-o democrație consolidată, cum e cea a SUA, există protocoale de colaborare între serviciile de intelligence și magistrați. E probabil de neconceput în sistemul de justiție american ca reprezentanții serviciilor secrete să își extindă câmpul tactic până în sala de judecată și să ofere opinii juridice magistraților, după care să urmărească dacă aceștia iau decizii în acord cu soluțiile sugerate. Este de asemenea de neimaginat în SUA ca un funcționar public de rang înalt să refuze a se prezenta în fața unei comisii parlamentare de anchetă, încălcând astfel decizii clare ale Curții Constituționale. Nu în ultimul rând este greu de crezut că în SUA un magistrat care încalcă flagrant drepturile fundamentale ale omului nu are niciun fel de răspundere în fața legii.
Toate aceste numeroase abuzuri care au avut loc în România reprezintă motivul principal pentru inițierea dezbaterilor privind reforma justiției. Fiecare amendament adoptat în cadrul Comisiei speciale are scopul de a îndrepta abuzurile și vulnerabilitățile, precis documentate, din sistemul actual de justiție.
Parlamentul României ar fi bucuros să pună la dispoziție Departamentului de Stat al SUA întreaga documentație referitoare la principiile care au stat la baza elaborării propunerilor actuale de reformă a sistemului judiciar, principii larg susținute de asociațiile profesionale ale magistraților din România care au luat parte activ la dezbaterile ce se desfășoară în această perioadă”.
Ambasadorul Hans Klemm: „Nu ar trebui să fie o surpriză comunicatul de ieri al Departamentului de Stat”
Ambasadorul american Hans Klemm este de părere că poziția exprimată de Departamentul de Stat al SUA nu ar trebui să surprindă pe nimeni. În opinia ambasadorului SUA, comunicatul este expresia îngrijorării SUA în legătură cu reforma în domeniul justiției.
„Nu ar trebui să fie o surpriză comunicatul de ieri al Departamentului de Stat. Ceea ce s-a întâmplat ieri a fost din nou expresia îngrijorării SUA privind măsurile care pot duce la anularea progresului uimitor făcut de România până acum”, a spus ambasadorul Hans Klemm într-o conferință transmisă pe pagina de Facebook a postului Tele2Drobeta.
Ambasadorul SUA a amintit că nu e prima dată când SUA trage un semnal de alarmă.
„Pe 29 august, ambasada a dat un comunicat în care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de propunerile Ministerului Justiţiei. În document nu scria "aşa cred ambasadorul Klemm sau Ambasada SUA", scria că Statele Unite ale Americii sunt preocupate de statul de drept”, a adăugat Hans Klemm.
În ciuda criticilor, puterea merge mai departe cu legile justiției.
Senatorul PSD Șerban Nicolae a reacționat violent după citirea comunicatului dat de Departamentul de Stat al SUA.
„Acest comunicat încalcă toate uzanțele relațiilor diplomatice”, a început senatorul PSD, care a adăugat că textul „e perfect inutil ca demers, e ilogic și incoerent sub aspectul construcției și este profund ofensator”.
O reacție a venit și din partea ministrului Justiției. „Departamentul de Stat al SUA se exprimă cum și cât i se permite”, a spus Tudorel Toader.
Acesta a declarat că „producător de efecte juridice este actul normativ în forma lui finală”, iar „Parlamenul nu poate fi împiedicat să legifereze”. Acesta a declarat că „producător de efecte juridice este actul normativ în forma lui finală”, iar „Parlamenul nu poate fi împiedicat să legifereze”.
Ludovic Orban: Eu exprim poziţa oficială a PNL, părerile exprimate de unii dintre colegii mei sunt puncte de vedere individuale
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a reacţionat marţi la criticile lui Cătălin Predoiu la adresa Departamentului de Stat al SUA, spunând că poziţia oficială a partidului este exprimată de el în calitate de lider, iar opiniile „exprimate de unii” sunt puncte de vedere individuale.
„Din calitatea de preşedinte al PNL, eu exprim poziţa oficială a PNL. Părerile exprimate de unii dintre colegii mei sunt puncte de vedere individuale, care nu corespund poziţiei oficiale a PNL”, a declarat Ludovic Orban, potrivit News.ro.
Reacţia liderului PNL vine după ce fostul ministru al Justiţiei, liberalul Cătălin Predoiu, a declarat referindu-se la criticile Departamentului de Stat al SUA cu privire la legile Justiţiei, că nu poate accepta tonul pe care Departamentul de Stat vorbeşte României.
Robert Turcescu: „Păi, măh, nemernicilor, și eu, și alți colegi facem parte din Parlamentul României și n-am luat act, măh, nemernicilor, cu «neplăcută surprindere» de acest comunicat!”
Deputatul PMP Robert Turcescu și-a arătat indignarea într-un mesaj scris pe contul său de Facebook cu privire la scrisoarea semnată de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu și asumată în numele întregului Parlament.
„Dragnea și Tăriceanu au dat un comunicat comun care începe cu «Parlamentul României a luat act cu neplăcută surprindere de comunicatul emis în data de 27 noiembrie 2017 de către Departamentul de Stat din Statele Unite ale Americii referitor la dezbaterea privind reforma Justiției...» . Păi, măh, nemernicilor, și eu, și alți colegi facem parte din Parlamentul României și n-am luat act, măh, nemernicilor, cu «neplăcută surprindere» de acest comunicat! Dar am luat act cu furie și cu greață de toate mizeriile pe care le puneți la cale de atâta amar de timp. Du-te Dragnea, du-te învârtindu-te!”, a scris pe Facebook deputatul PMP Robert Turcescu.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
O gramada de neaveniti, alesi si nealesi, isi umfla muschii la americani, care pe la TV, care prin presa sau social media...
O agitatie de nedescris intr-o Romanie fara busola diplomatica, tafnoasa si irascibila ca o veritabila tara ex-comunista.
Intr-un singur cuvant - americaneste: OVERREACTING.
Chill... man!
La Moscova unii rad de se prapadesc acum. La Washington, unii se intreaba probabil daca merita sa te inhaitezi cu idioti ca astia. O sa vedem in curand ce zice si Europa. O sa ne sara cu siguranta mustarul si la ei un pic... Pai ce mama dreaq! Avem Parlament! Suveran! E de rahat, da' e al nostru. Poate americanii ar trebui sa invete un pic de democratie. Intre timp noi astia ramanem asa, in permanenta "neplacut surprinsi" de "suveranii" nostri alesi, nealesi, fosti, prezenti ... "E" - la urma urmei - "treburili noastre interne" unde infractorii fac si desfac legile justitiei. Inca.
parlamentul tarii mele ,prin gura celor doi,scuze,golani bătrâni și puturoși, comunica ca un guvern străin le strica ploile, dar lupta lor continua pina la victoria finala!
e prea tirziu,,,,,pentru mine ,dar pentru HAI SICTIR mai este loc.
Nu voi mă reprezentați, neputincioșilor!
NICI O VORBA ÎNAINTE DE ALEGERI DESPRE CE DOREAȚI SA FACEȚI CU JUSTIȚIA!
Nu este pozitia Pralamentului Romaniei, nici pozitia Romaniei; este pozitia a doi inculpati care folosesc abuziv institutii ale statului pentru a-si rezolva problemele personale.
Fiti convinsi ca SUA nu da doi bani pe hartia igienica elucubrata de cei doi inculpati.
Aceasta hartie este scrisa exclusiv pentru "analistii" antenei 3 si rtv.
Atat!