Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Evaluarea, care nu este, a ministrului Justiției

În raport cu tot ce s-a întâmplat din decembrie 2016 încoace, este evident că se impune modificarea legislației prin eliminarea din ecuație a puterii executive în numirea și revocarea funcțiilor de conducere la vârful Ministerului Public - atât pentru e evita imixtiunea nejustificată în activitatea procurorilor, cât și pentru a le proteja independența în anchetele pe care le fac.

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

DNA necesită o „evaluare” a modului în care-și proiectează public anchetele și activitatea de urmărire penală. Inspecția Judiciară are instrumentele necesare pentru o astfel de verificare. Este necesar însă ca Inspecția să iasă din pasivitate și să-și îndeplinească rolul legal.

Actualul ministru al justiției, domnul Tudorel Toader, și-a pornit abrupt și cu aplomb mandatul ministerial, prin anunțul că va proceda la evaluarea procurorului general al României și a procurorului șef al DNA.

În aceeași notă, ministrul a sugerat și i-a îndemnat pe cei doi, procurorul general și procurorul șef, la o „pornire lăuntrică” în a-și prezenta demisia. O determinare, să recunoaștem, ce părea a demonstra hotărârea unui ministru al justiției cum România nu a cunoscut în epoca recentă.

Cu ideea explicită de a restabili „ordinea constituțională” în România, ministrul nostru a informat Comisia de la Veneția (probabil, cu privire la încălcarea limitelor constituționale prin anchetarea unor miniștri că au adoptat un act normativ în interesul public, ar spune ministrul, sau interesul unor persoane cu nume și prenume, ar spune alții).

Și a mai făcut ceva: a anunțat, unde altundeva decât la o televiziune, că va face o evaluare a celor doi procurori cu funcții de conducere. Probabil că dacă făcea anunțul ăsta într-o conferință la care să fie prezentă toată presa, așa cum ar fi fost normal, avântul domniei sale ar fi fost ceva mai temperat. 

Modul, tonul, atitudinea ministrului de la acea emisiune, de la mijlocul lunii martie a.c., arătau că știe cum trebuie să funcționeze statul român, că va restabili neîntârziat normalitatea, atât de grav avariată de procurorul general al României și procurorul șef.

Obiectul evaluării era unul concret, stabilit de ministru la acea televiziune: modul în care procurorii DNA au anchetat membri ai Guvernului pentru apariția în faldurile nopții a celebrei OUG 13/2017. A adăugat ceva important: „sigur, mulți vor spune că încălcarea de lege care a avut loc este suficient de gravă pentru a se declanșa o procedură de demitere”. Cu alte cuvinte, deja ministrul justiției era convins că s-a încălcat „legea”, iar evaluarea avea rostul de a proba această încălcare. Cel puțin, din discursul domniei sale eu asta am înțeles.

Așadar, orizontul de așteptare, prin determinarea și hotărârea afișate inițial, a fost unul foarte mare. Impactul a creat un complex de stări afective, emoționale și intelectuale în toate mediile: justiție, politic, administrație, mass – media, ambasade, Comisia Europeană etc.

Ministrul justiției, prin pozițiile publice ulterioare – ezitante, eliptice, de parcă s-ar fi temut de ceva, de cineva –, dar și prin prezentarea unei pseudoevaluări, a dovedit că nu iese din obiceiul cu care suntem noi, românii, obișnuiți de înalți funcționari publici ministeriali: promisiuni ferme, uneori docte, cum e cazul de față, pentru ca, la final, promisiunile să se transforme în simple perorații 

Două percepții au dominat spațiul public - depinde din ce perspectivă erau gândite sau exprimate:

Prima percepție: va cataliza justiția pe „drumul cel bun” (aici fiecare actor public poate da înțeles sintagmei în raport cu propriile spaime sau proiecții colective. Pentru cei care aveau în vedere abuzurile procurorilor, ”drumul bun”, însemna inclusiv și mai ales restrângerea ariei de mișcare a procurorilor în ce privește lupta anticorupție la nivel înalt.

A doua percepție, contrară celei dintâi, era în sensul că, lupta anticorupție, stoparea furtului public va fi încetinită, dacă nu chiar oprită. Justiția va intra în silentio stampa, sub papucul politicienilor. Statul român va cădea captiv în plasa intereselor personale și de grup ale unor infractori cu gulere albe.

În orice caz, din demarajul în trombă al ministrului justiției rezulta că e un bun și fin cunoscător al sistemului, că știe cum să utilizeze pârghiile ca atât de declamatul stat de drept să funcționeze ca uns, că este decis să treacă la acțiune și are mijloacele să găsească modalități ca activitatea procurorilor și a Ministerului Public să funcționeze fără fisuri. Pe scurt: că este un om care știe ce face, știe cu ce se ocupă justiția și cum trebuie abordată.

Doar că, pe drum, ceva s-a întâmplat, ceva ce a gripat practic întreg procesul de evaluare anunțat cu atâta emfază.

Ministrul justiției, prin pozițiile publice ulterioare – ezitante, eliptice, de parcă s-ar fi temut de ceva, de cineva –, dar și prin prezentarea unei pseudoevaluări, a dovedit că nu iese din obiceiul cu care suntem noi, românii, obișnuiți de înalți funcționari publici ministeriali: promisiuni ferme, uneori docte, cum e cazul de față, pentru ca, la final, promisiunile să se transforme în simple perorații de ce și cum ar fi putut să facă dacă ar fi fost lăsat să facă.

Nu e primul conducător al Ministerului Justiției care constată pe parcursul mandatului, mirat și, poate, intrigat, că în Ministerul Justiției există o dinamică complexă, cu o componentă administrativă esențială. Că atribuțiile, ce țin de autoritatea asupra procurorilor, de autoritatea financiară în cazul instanțelor, de penitenciare, de personalul auxiliar din instanțe, de serviciile de probațiune, cer și o expertiză administrativă solidă.

În plus, e nevoie de o abilitate de comunicare pentru orice ministru, capitol extrem de important pentru a nu genera așteptări care nu se pot îndeplini sau se pot îndeplini în mică măsură. Nu ajunge să fii un universitar cu o teorie impecabilă despre sistemul constituțional, civil, penal etc. Trebuie să știi și administrația sistemului de justiție, cu ce se ocupă, cum funcționează concret instanțele și/sau parchetele, altfel devii prizonierul propriilor proiecții, ce nu au legătură cu realitatea.

Raportului de evaluare întocmit personal de domnul ministru al justiției îi lipsește esențialul. E curios cum, după o construcție frazată, împrumutată fără îndoială din discursul universitar, de fapt nu se află obiectul, scopul esențial al raportului. Adică evaluarea.

Ar fi de dorit ca agenda ministrului să nu fie dominată doar de numirile (sau revocările ...) în și din funcții de conducere la vârful Ministerului Public, capcană în care au căzut și alți miniștri. Ministrul justiției are sarcini tot atât, dacă nu mai dificile, care nu se discută public, dar care grevează activitatea justiției: trecerea bugetului instanțelor judecătorești de la Ministerul Justiției la Înalta Curte de Casație și Justiție, dispoziție legală expresă ce nu a fost pusă în practică de niciun ministru din 2005 până azi (curios e faptul că parchetele au independență financiară, deși Constituția României vorbește de autoritatea ministrului asupra procurorilor, dar instanțele, care sunt independente potrivit aceleiași Constituții, sunt subordonate financiar executivului, ministrului justiției); depolitiziarea numirilor la vârful Ministerului Public, așa cum cere în unanimitate sistemul de justiție, în sensul în care puterea executivă să fie scoasă din ecuația numirilor (oricum, ministrul justiției este membru al secției de procurori la CSM. Dl. Tăriceanu, președintele Senatului, a avut și are pe rolul Parlamentului o inițiativă în acest sens: sunt curios cum se va poziționa ministrul justiției față de această chestiune); asigurarea finanțării adecvate a instanțelor până la trecerea bugetului la ÎCCJ; îmbunătățirea sistemului carceral din România; asigurarea cu posturi și finanțarea adecvată a serviciilor de probațiune etc.

Revenind la evaluarea pe care singur și neprovocat și-a propus-o ministrul justiției față de „derapajul constituțional” al Direcției Naționale Anticorupție, pentru a nu fi acuzat eu însumi că am făcut afirmații anterior fără acoperire, am să fac mai jos o scurtă evaluare a raportului de evaluare ...:

1. Ca observație generală: raportului de evaluare întocmit personal de domnul ministru al justiției, după cum a susținut la conferința de presă anunțată cu din timp și așteptată cu sufletul la gură de jurnaliști, politicieni, cetățeni, magistrați, îi lipsește esențialul. E curios cum, după o construcție frazată, împrumutată fără îndoială din discursul universitar, de fapt nu se află obiectul, scopul esențial al raportului. Adică evaluarea. Și tot atât de curios e cum unii comentatori au remarcat „evaluarea” făcută de ministru (care nu justifică concluzia), când de fapt ministrul nu a făcut vreo evaluare a ceea ce s-a întâmplat cu ancheta de către DNA a miniștrilor și altor funcționari ministeriali privind adoptarea OUG 13/2017.

Evaluarea presupune control, verificare. Adică, o analiză nu numai a cauzelor, ci a efectelor pe baza unor criterii clare, asumate de evaluator.

În cazul de față, ministrul nici nu era nevoit să inventeze criterii, să-și stabilească parametrii de evaluare. Ele, criteriile, sunt prevăzute de lege, aspect pe care, în treacăt (pagina 2 din Raport) ministrul îl menționează: art. 52 și 54 din Legea nr. 303/2004.

Asta înseamnă, pe de altă parte, că ministrul justiției nu putea ieși din cadrul strict legal, care dă satisfacție, de altfel, principiului constituțional al autorității ministrului justiției asupra procurorului, cum de multe ori a ținut să repete în conferința de presă.

Este inexplicabil cum ministrul justiției, deși avea acele criterii la îndemână, nu face o analiză a evenimentului „evaluat” din perspectiva acestora.

Iată care sunt criteriile pentru revocarea unui magistrat din funcția de conducere, pe larg prevăzute de art. 54 și art. 51 aliniatele 2 – 6 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorului și procurorului:

  • verificarea organizării eficiente a activității (aliniat 3);
  • verificarea comportamentului și comunicării (aliniat 4);
  • verificarea asumării responsabilității (aliniat 5) și
  • verificarea aptitudinilor manageriale (aliniat 6).

De asemenea, art. 69 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 (articol amintit, și el, de ministru în Raport, dar neuzitat) vorbește de control.

Or, atunci când se vorbește de verificare, control (și nu de evaluare precum spune domnul ministru, dar să zicem că putem folosi sinonime, deși ca juriști suntem obișnuiți cu acuratețea sintagmelor și cuvintelor pe care le folosim în practică) asta înseamnă: stabilirea obiectivelor verificării, analiză factuală – identificarea faptelor supuse verificării, a cauzelor ca și a efectelor lor prin prisma unor criterii clare, stabilite dinainte –, identificarea erorilor/greșelilor și stabilirea responsabililor pentru aceste erori/greșeli, identificarea măsurilor pentru remedierea acestor greșeli/erori (inclusiv un orizont de timp în care să fie remediate aceste greșeli, precum și conturarea metodelor și mijloacelor de remediere indicate).

2. Tot ca observație generală: dacă procurorului șef DNA, doamna Laura Codruța Kovesi, i se reproșa ancheta declanșată împotriva celor care au declanșat valul de proteste publice cum puține a văzut România postdecembristă, nu e clar ce i se reproșa procurorului general al României, domnul Augustin Lazăr.

Nu știu dacă la debutul pseudoevaluării domnul ministru al justiției știa, dar e bine să-i reamintesc că O.U.G. 43/2002 privind DNA indică cum funcționează DNA, la art. 2 din acest act normativ: independent în raport cu instanțele și parchetele de pe lângă acestea. De altfel, independența structurii de parchet, nu doar a procurorilor din această structură, este menționată și în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (art. 82). Nu era firesc să știm și noi pentru ce urma să fie evaluat procurorul general al României? A inițiat și desfășurat Parchetul General ancheta? Vreun parchet din subordine? Pentru că DNA, funcțional, e independent de Parchetul general și celelalte parchete. Ce vreau să spun: atunci când pornești un demers atât de grav și serios, cum e cel de „evaluare” care are ca posibilitate revocarea unei persoane din funcțiile de conducere ale Ministerului Public, nu te poți juca inocent cu cuvintele. Pentru că ele, cuvintele, se întorc împotriva ta, cel care le arunci fără a le gândi suficient în spațiiul public. Ceea ce s-a și întâmplat până la urmă.

Acum, ca românul imparțial, mă întreb și eu: nu în egală măsură erau îndreptățiți și sutele de mii de români care au ieșit zi de zi în stradă împotriva OUG 13/2017 să fi aflat dacă a fost un derapaj al Guvernului și cum s-a întâmplat asta?

3. Scopul „evaluării”, stabilit în Raport de către ministru, a fost acela ”de a determina, prin prisma constatărilor Curții Constituționale, și a efectelor pe care decizia acesteia le produce, conduita de urmat pentru ministrul justiției”.

Necesitatea, și aici e de remarcat tonalitatea gravă a Raportului, a fost „determinată de puternica reacție publică ce a urmat pronunțării și publicării Deciziei 68/2017 a Curții Constituționale”, soluția CCR evidențiind, spune ministrul, gravitatea actelor de încălcare a legii fundamentale de către DNA.

Acum, ca românul imparțial, mă întreb și eu: nu în egală măsură erau îndreptățiți și sutele de mii de români care au ieșit zi de zi în stradă împotriva OUG 13/2017 să fi aflat dacă a fost un derapaj al Guvernului și cum s-a întâmplat asta?

Veți spune: chiar CCR a spus că DNA nu a procedat constituțional anchetând miniștrii și alți responsabili guvernamentali, că DNA nu poate ancheta astfel de oameni pentru procesul legislativ și oportunitatea actelor normative adoptate.

Astfel de aserțiune venită chiar din partea CCR e discutabilă, pentru că atunci când în spatele unui act normativ se ascund infracțiuni de corupție făptuite de indivizi în folosul altor indivizi, e firesc ca parchetele - că e Parchetul General, DNA sau alte parchete – să ancheteze pe cei care au săvârșit astfel de fapte inclusiv în procesul de elaborare a actelor normative. Eu cel puțin, așa înțeleg, Decizia 68/2017 a CCR: nu cred că CCR a vrut să interpreteze Codul penal și de procedură penală și legislația anticorupție altfel.

De altfel, au existat condamnări penale pentru adoptarea unor acte normative prin care Guvernul României a cedat folosința unor bunuri aflate în patrimoniul statului (a se vedea cazul ”Poșta Română).

Intr-o societate bulversată și măcinată de corupție, nu e greu de imaginat că anumiți indivizi, ajunși în funcții de vârf, pentru a satisface interese de grup, nu ar recurge la doptarea de ordonanțe de urgență sau legi, prin care avuția națională ar ajunge să satisfacă interese personale tocmai prin infracțiuni de corupție. Pe scurt: acte normativ date cu dedicație.

Dar dincolo de asta, revenind la sutele de mii de români care au protestat împotriva OUG 13/2017, oare nu era firesc ca ministrul să-și fi pus întrebarea: de ce CCR a evitat să se pronunțe asupra neconstituționalității OUG 13/2017? Pentru că dacă și-ar fi pus întrebarea asta, așa, în forul interior al domniei sale, și dacă ar fi rememorat sutele de mii de români îngrijorați de posibile derapaje ale executivului prin astfel de acte normative și ar fi pus în ecuație, pe lângă nemulțumirile publice semnificative, după cum se spune în Raport, și nemulțumirile masive ale românilor care s-au opus existenței OUG 13/2017, poate și „evaluarea” ar mai fi avut un element de „oportunitate” în ce privește revocarea celor doi procurori.

Este adevărat că nu emoția trebuie să domine activitatea procurorilor. Și trebuie să spun că nu ancheta în sine mi se pare mie un derapaj al DNA, ci modul în care au fost expuși cei anchetați presiunii publice. Aici, da, se poate vorbi de un derapaj. Este inadmisibil să aduci martori la anchetă și să-i expui public, la intrarea în DNA, știind, tu, ca șef DNA, că toată presa va reflecta că unii miniștri vor da cu subsemnatul. Ca martori, atenție, nu ca suspecți. Dar nu e de găsit în „evaluare” o astfel de analiză

Este adevărat că nu emoția trebuie să domine activitatea procurorilor. Și trebuie să spun că nu ancheta în sine mi se pare mie un derapaj al DNA, ci modul în care au fost expuși cei anchetați presiunii publice. Aici, da, se poate vorbi de un derapaj. Este inadmisibil să aduci martori la anchetă și să-i expui public, la intrarea în DNA, știind, tu, ca șef DNA, că toată presa va reflecta că unii miniștri vor da cu subsemnatul. Ca martori, atenție, nu ca suspecți. Ăsta mi se pare un abuz al DNA, și nu există scuză pentru cum a procedat DNA. Și nu e pentru prima dată. Consecințele sunt foarte grave, din perspectiva dreptului fundamental al unei astfel de persoane la propria imagine, cu atât mai mult cu cât în cauză s-a dat clasare: chiar dacă e martor, publicul va percepe că musai persoana în cauză este vinovată. Cum să-i explici unui procuror sau procurorului șef, orbiți de importanța anchetei pe care o face că răul produs unei persoane în modul ăsta nu va puteaa fi reparat niciodată, sau foarte greu. Până DNA nu va lua măsuri ca în astfel de situații, persoanele care nu au calitate de parte în proces (nu sunt suspecți, inculpați) să aibă dreptul la confidențialitate, mai ales că urmărirea penală e nepublică, astfel de acuze la adresa anchetelor presupus abuzive, vor curge. Situația e asemănătoare cu cea privind ancheta legată de referendumul din 2012, când multor cetățeni care au votat au fost chemați, brusc, cu mandat de aducere și li se luat declarații pe capota mașinii ... Dar nu e de găsit în „evaluare” o astfel de analiză a modului în care martorii au fost expuși oprobriului public.

O verificare a proiecției publice pe care DNA și-o asumă în raport cu anchetele pe care le derulează ar fi necesară, tocmai pentru a evita ca drepturile și libertățile fundamentale ale omului să fie încălcate. Dar nu ministrul este cel care poate face o astfel de verificare, pentru că nu are astfel de instrumente. Însă el poate atrage atenția public, poate cere efectuarea unei astfel de verificări de către Inspecția Judiciară. Rămâne ca Inspecția Judiciară să iasă din pasivitate, să-și îndeplineasc rolul legal.

4. Urmează, în Raport, pe aproximativ 10 pagini – deci, mai mult de 50% din corpul Raportului – o analiză doctă, universitară a mai multor decizii ale CCR.

Sincer, nu am înțeles de ce un excurs atât de lung, ce ocupă mai mult de jumătate din raport, ce curpinde o analiză a conflictului juridic de natură constituțională. Pare mai degrabă un exercițiu futil, narcisist decât un element esențial în procesul de „evaluare”.

În fine, o concluzie se poate desprinde de aici: în sine, Decizia 68/2017 CCR este un remediu.

Atunci, nu avem cum să ne întrebăm de ce a mai fost nevoie de întreaga tărășenie cu evaluarea? Impresia mea e că domnul ministru și-a bătut cuie singur în talpă. Sunt convins că dacă avea, încă de la preluarea mandatului, un discurs de preluare în care menționa apăsat ce a constatat CCR, derapaj la DNA, efectul ar fi fost garantat. S-a lăsat furat de ideea unei evaluări, când de fapt remediul, după cum se spune în Raport, era deja existent în corpul deciziei CCR.

Urmează o analiză, iarăși futilă, a „oportunității” revocării. Observați cum accentul se deplasează brusc de la evaluare, care nu există, să fim serioși, la revocare. De fapt, revocarea, psihanalitic vorbind, a fost ținta, rostul întregii povești.

5. După care urmează o analiză, iarăși futilă, a „oportunității” revocării. Observați cum accentul se deplasează brusc de la evaluare, care nu există, să fim serioși, la revocare. De fapt, revocarea, psihanalitic vorbind, a fost ținta, rostul întregii povești.

Deși, elementele care ar fi caracterizat oportunitatea ar fi trebuit să fie criteriile de la art. 51 alin. 2 – 6 din Legea nr. 303/2004 (text indicat mai sus), Raportul aduce elemente de oportunitate care nu au nicio legătură cu o posibilă activitate defectuoasă a procurorului șef sau procurorului general.

Sunt amintite, de-a valma, Mecanismul de Cooperare și Verificare, participarea ministrului la JAI (întâlnire a responsabililor ministeriali ai afacerilor de interne și de justiție în ce privește cooperarea în limitele date de tratatele de instituire a Uniunii Europene), întâlnire la care mă îndoiesc că s-a discutat de modul defectuos în care a funcționat DNA sau la programul de Guvernare (nu am găsit așa ceva în progamul de guvernare, respectiv că se propune o evaluare a activității parchetelor și procurorilor, oricât m-am străduit să citesc inclusiv printre rânduri. Vă rog să citiți aici și să-mi spuneți că nu am dreptate, de la paginile 149 – 153), dar și iminenta creare a parchetului european (?!).

Așa cum am înțeles eu din Raport, MCV, programul de Guvernare și participarea ministrului la JAI, programul de guvernare 2017 – 2020 nu impune revocarea ... Altfel, cum pot fi explicate elementele de oportunitate extrinseci analizei prevăzute de lege? Mă întreb și vă întreb: dacă într-adevăr ar fi fost derapaje majore și încălcări ale legii, putea ministrul cere revocarea unui procuror șef, față de care are atributul să ceară revocarea, că MCV-ul nu permite? De fapt, mi se pare că a fost o însăilare de ultim moment, o justificare naivă a concluziei ce va să vină.

6. Concluzie care e una ce putea de la început spusă, fără un excurs ca cel cuprins în Raport, și fără un orizont de aștepare creat artificial: nu e momentul revocării celor doi procurori cu înalte funcții de conducere.

7. Singurul lucru ancorat în realitatea faptică, din Raport, este cel al unei măsuri pe care ministrul și-a autoimpus-o: monitorizarea/obligația de raportare a activității acestei instituții (DNA) „pentru identificarea pe viitor a modului în care înțelege să respecte limitele legale de competență și să evite transformarea acțiunilor anticorupție într-un pericol pentru buna funcționare a democrației și pentru respectarea drepturilor și libertăților fundamentale” (extras din Raport).

Așa s-a încheiat demersul (singurul, se spune) al unui ministru al justiției privind revocarea unor procurori cu funcții de conducere de top: lipsă de asumare a unor criterii în evaluare, lipsa unei verificări profesioniste, tulburarea și mai mult a ceea ce Raportul numește „respectarea exigențelor statului de drept”. Pentru că dacă printr-un demers, ce se vrea serios și aplicat, nu rezolvi nimic, ba mai mult, aduci și mai multă neclaritate, mai bine renunți din start la el. Asta înseamnă ca cel care e pe punctul de a iniția un astfel de demers să se gândească la consecințele practice, dar și publice a unui astfel de demers, să-și facă o proiecție a posibilelor rezultate, negative sau pozitive.

Câteva concluzii:

1. Parchetul General, DNA, respectiv procurorul general al României și procurorul șef DNA au ieșit mai întăriți după finalizarea și publicarea acestui Raport. Nu știu dacă asta și-a dorit ministrul justiției sau puterea executivă, dar asta a rezultat;

2. Ministrul justiției nu are instrumentele necesare într-o evaluare profesionistă a activității manageriale a procurorilor cu funcții înalte din Ministerul Public. Nu poate spune că „personal” face evaluarea: nu are cum. Are nevoie de experți, de consilieri, chiar procurori, care să-l ajute în evaluare. Ar fi fost mult mai interesant ca, în actualul context și cu datele pe care le avea la dispoziție, să fi cerut Inspecției Judiciare un raport care să fie prezentat Plenului CSM. Raport care trebuia să fie elaborat de procurori inspectori și față de care ministrul justiției se putea poziționa critic, cu argumente;

3. E necesar mai mult decât oricând, dat fiind modul în care executivul a pus problema prin revocarea celor doi procurori șefi, ca legislativul să ia în considerare cerința formulată unanim de corpul profesional al magistraților: ca din procesul de numire și revocare să fie eliminată puterea executivă, prin ministrul justiției, iar inițierea procedurii, selecția candidaților și propunerile pe posturi să fie făcută de Secția de procurori a CSM, în care ministrul, de altfel, e membru. Sigur, el rămâne cu autoritatea constituțională asupra procurorilor (autoritate cantonată în a identifica situațiile de posibile derapaje și de a solicita verificări Procurorului General al României și Inspecției Judiciare), însă propunerile de numire și revocare trebuie să nu aparțină executivului, altfel pot exista situații în care un ministru, executivul să impună anumiți procurori obedienți în funcții de conducere, ceea ce nu e de dorit.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Domnule judecător Dumbravă, aș fi foarte interesat să aflu, în următorul dv. studiu profesional, ce se poate face când Curtea Constituțională o ia razna și dă verdicte imorale, unele chiar ilogice, bazate doar pe interpetări avocățești (că șmecherii sună urât) ale legii fundamentale. Caracterul sacrosanct al acestui organism este evident depășit prin arondarea politică a membrilor ei. concret, CINE ȘI UNDE POATE FACE APEL LA GREȘELILE FLAGRANTE (ATUNCI CÂND ELE APAR) ALE MEMBRILOR ACESTEI „CURTENITOR” IORGANISM CONSTITUȚIONAL?
    • Like 0
  • Prestaţia domnului Tudorel Toader este prestaţia unui expert îndeplinind un rol politic, ceea ce l-a plasat într-un anumit conflict de rol. Partea bună este că domnia sa a ieşit din paradigma nedeclarată cine pe cine încalecă. Asemenea situaţii n-ar fi apărut dacă s-ar fi respectat cu rigoare separaţia puterilor în stat. Guvrnul, legiuitor delegat, a ajuns să fie principalul legiuitor în România. Atât timp cât se va menţine această situaţie, vor apărea în continuare asemenea conflicte .
    Se pare că domnul Dumbravă a elaborat materialul înainte da a lua cunoştinţă de intenţia domnului ministru privind un eventual audit extern. Alerta continuă...
    • Like 0
  • check icon
    Tudorel Toader este un jurist prea cunoscut și prea bun ca să fie persiflat așa de ușor, adică trebuie să gâfâi bine ca să-i stai în cale. Așa cum spunea în interviul de aseară, este profesor de drept, ca atare are respectul cuvenit pentru cei care lucrează efectiv în sistem, cu referire la DNA și DIICOT. Le-a tăiat-o scurt și clar celor care afirmau că d-na Kövési ar fi plagiat (eu nu pot afirma că a plagiat sau nu, nu am competența necesară, dar el da, o are) etc.
    După părerea mea, discuțiile în jurul justiției din România sunt, în cea mai mare parte, clișee și parti pris-uri care nu pot fi luate în serios. Discuțiile ar trebuie să fie tehnice și profesioniste, ceea ce, de cele mai multe ori, nu este cazul.
    • Like 1
  • Continuare:In cazul ca se va lamuri notiunea de autoritate ,analiza se va face in lumina noului text.Daca aceasta autoritate definita altfel nu cuprinde -cum e firesc -controlul asa zisa "evaluare " (insasi notiunea tradeaza lipsa de constrangere a acestei masuri)are o functie informativa si nu mai mult.Daca noul text cuprinde si raspundere in cazul depasirii competentei sale se va proceda dupa noul text.E probabil o incalcare care duce dupa sine sanctiuni disciplinare..dar nu din partea unui minister ci trebuie data competenta de sanctionare in sfera Curtii.
    • Like 0
  • Apreciez articolul domnului Dumbrava cum am apreciat si continutul expunerii domnului ministru(cam ne la locul unei conferinte de presa) pentru intensitatea materialului cuprins.
    Sunt eforturi ca urmare a unor formulari textuale superficiale si neconcordate cu sistemul intreg a legii in Romania cauzate de travailul delasator a tuturor celor care contribuie la proiectele de lege,obosite oarca in mijlocul activitatii de formulare,lasand multe ori texte "neascutite " evitand precizitatea fie din comoditate fie din necunoastere temeinica al integritatii legiilor poate si din motiive tactice politice.

    Eu cred ca in speta noastra trebuie interpretata dar mai bine nou formulata notiunea de "autoritatea Ministerului de Justitie" In cazul nostru "autoritatea" nu ne lamureste in ce poate consta din momentul in care exista in toata legislatiile tarilor inaintate o suveranitate a organelor de cercetare fata de oricare alt organ juridic. A afirma ca aceasta autoritate poate sa mearga pana la orsicare masura impotriva procuraturii este neconforma cu pozitia constitutionala a Procuratorilor.In fiecare caz unde eventual procuratura depaseste -dupa parerea instantei judecatoresti -competenta sa ,judecatoria va trebui sa gaseasca nula aceasta activitate si sa nu o ia in seama sau sa ordone o recercetarea cazului nu mai mult.Numai instanta fiecare in parte poate sa aprecieze munca procuraturii si anume restrangand totul la cazul respectiv adica respectand cadrul dat de procedura in cazul respectiv.Atat.
    In cazul ca Leguitorul ar vrea sa extinda controlul asupra exercitarii legiilor trebuie sa fie mai explicit.Nota bene:Ministerul de Justitie asa ca toate ministerele de fapt sunt organele Guvernului adica o institutie nascuta politic si aleasa pe o perioada determinata. Deci ,oarecare sa fie aceasta autoritate ea trebuie sa fie formulata in context si foarte precis
    • Like 0
  • salut, Horațiu :) mulțam pentru analiză! am o întrebare foarte specifică, în legătură cu concluzia #3: în ipoteza că puterea executivă ar fi eliminată din procedura de numire/revocare (zic ipoteză, pentru că încă este vorba doar de un proiect aflat în dezbatere parlamentară), „cerința formulată unanim de corpul profesional al magistraților” ar cuprinde și posibilitatea ca reprezentanții societății civile din CSM să participe la procedură? sau „cerința” este de sorginte „corporatistă” (în sensul vechi al cuvântului) și nu a explorat această posibilitate? întreb în calitate de candidat, să știu care este orizontul de așteptare în sânul corpului profesional, mulțumesc :)
    • Like 0
  • check icon
    Ăsta s-a vrut un prim cartonaș galben!
    • Like 0


Îți recomandăm

Silvia Demeter

Acel grajd avea să capete, în doi ani, o nouă funcțiune - living, dining și bucătărie în ceea ce avea să devină, prin măiestria arhitectei, reședința de vară a Prințului Charles. Totul cu un mesaj – păstrarea tradiției, salvarea patrimoniului arhitectural din zonele rurale ale României. Foto opiniatimisoarei.ro

Citește mai mult

Testare Covid-19

„Toată lumea așteaptă ca rezultatul să fie pozitiv sau negativ. În biologia moleculară, rezultatul este detectabil/ nedetectabil. Negativ sau pozitiv se pot asocia altor tipuri de teste, dar nu acestor tipuri de teste”, explică dr. Andreea Alexandru, director medical, divizia de laboratoare Regina Maria.

Citește mai mult

Navigând împreună spre viitor

„M-a luat așa, ca pe șah, m-a aranjat, deci eu nu gândeam în perioada aia. De fapt, când primești vestea asta, tu... ești pur și simplu... te oprești în timp și ai în față un hău și nu știi unde să pornești”. Aceasta este mărturia Lilianei, a cărei poveste impresionantă vă invit să o descoperiți.

Citește mai mult