Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de șapte ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Fericirea de a merge la școală. Ne-o arată Finlanda: școlile care pun accent pe starea de bine a elevilor și a profesorilor ajung să aibă și rezultate academice mai bune

Sală de clasă Finlanda

Foto: Profimedia Images

Pentru mine, cuvântul cheie în educație este echilibru. 

Echilibru între transmiterea de cunoștințe, dezvoltarea de aptitudini/ deprinderi și formarea atitudinilor, pentru a realiza conturarea competențelor (îmi amintesc că, acum mulți ani, în cursurile pe care le țineam, reprezentam aceste idei printr-un triunghi echilateral). Echilibru între folosirea metodelor tradiționale și a celor activ-participative, echilibru între competiție și colaborare, echilibru între rigoare și creativitate, echilibru între reguli și libertăți asumate. Orice abordare extremistă, într-o parte sau în alta, nu a dat roade nicăieri în lume.

Personal, îmi doresc ca în școli să existe bucuria de a învăța, un etos prietenos și bazat pe comunicare, sprijin reciproc și relații pozitive, copii și profesori cât se poate de fericiți și, în același timp, în echilibru, îmi doresc rezultate academice bune și învățare cu obiective atinse pentru fiecare copil.

Relația dintre „fericirea la școală” și „învățare” este una foarte clară și demonstrată de multe studii, care au arătat că școlile care pun accent pe starea de bine a elevilor și a profesorilor ajung să aibă și rezultate academice mai bune. Prin urmare, nu avem doar fericire la școală sau doar învățare, una nu o exclude pe cealaltă, le aducem în școală pe amândouă, în echilibru. Este cam ceea ce fac sistemele performante, cum este Finlanda, în care elevii sunt și printre primii la PISA, și fericiți.

Text apărut pe blogul autoarei

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Nu e vorba de o stare de fericire, ci de o stare de motivație continuă. Fericirea și efortul nu se exclud. Un sportiv, un artist plastic, un matematician talentat, un muzician talentat depun efort. Mai mult: motivația este atât de puternică încât nici nu-l mai simt. Problema e alta: LIBERUL ARBITRU.
    Ideea că un copil sau un preadolescent e lipsit de liber arbitru e delirantă și susținută după ureche.
    Șansele se OFERĂ, nu se OBLIGĂ. Nu faci dans sau chitară pentru că așa vor părinții.
    Printre altele, vă invit să lecturați articolele blogului Pedagogica (pedagogicamagazin.blogspot.com)
    • Like 1
  • Rucs Rucs check icon
    Scoala trebuie sa ofere sanse sociale si educație, nu fericire de moment. Pregateste elevul pentru viata, pentru o profesie sau o meserie. Adesea, copiii sunt fericiți daca profesorul lipsește si nu fac o ora. Sunt fericiti daca iau note mari usor. Unii pedagogi din vest (de ex Germania) ne avertizează ca totul a devenit mai injust, social. Copiii au note mari, iau Abitur ușor, ca atare diplomele s au devalorizat. Ca atare, ceea ce face diferența la angajare tine de altceva: networking (relatii), influenta si banii familiei. Deci cu ce ne ar incalzi daca cei mici sunt fericiți in scoala, dar apoi vedem ca sunt nefericiti si nedreptatiti la maturitate?
    • Like 2
    • @ Rucs
      Valentin check icon
      1. Efortul nu exclude plăcerea de a face un lucru. Din contră, când ceva te pasionează, efortul nici nu se simte;
      2. A OFERI nu este sinonim cu A OBLIGA. Verdictul DEX-ului e clar: nu sunt același lucru;
      Hai să spunem mai bine că multe materii nu se pot băga pe module opționale pentru că astfel ar fi afectată norma de 18 ore a mii de profesori. Și ar ieși cu frământări sociale, ceea ce guvernanții nu vor. Ca să nu se întâmple așa ceva, se fac nenumărate tumbe, cum ar fi cu religia. Când religia a devenit opțională, toți s-au speriat că profesorii de religie vor ajunge șomeri. De fapt, religia e materie obligatorie, dar poți să renunți, ceea ce majoritatea nu o fac, pentru că nu există spații care să primească elevii în aceste ore. N-au unde să se ducă și sunt obligați să stea în clasă. Școala românească e maestră în asemenea trucuri.
      Ați vrut ca religia să fie opțională? Păi este, dar se face. Se face în continuare ca înainte, când era obligatorie.
      Apropo de educație, un blog interesant: pedagogicamagazin.blogspot.com
      • Like 1
  • Patauras check icon
    Idea comentariului meu e ca nu ne putem compara cu popoare care au o tradiție de secole privind instruirea educația în general. Normal că legea medievala finlandeza nu se mai poate aplica în zilele noastre însă ea asa simplă cum a fost a determinat primenirea în timp a generațiilor. adică părinți cât de cât mai instruiți rezulta copii și mai instruiți.asta la modul general.
    • Like 1
  • Marina check icon
    Doamna autoare își dorește cai verzi pe pereți. Își dorește ca școala să fie altceva decât e viața. Își dorește ca în școală să fie numai prietenie, sprijin reciproc, echilibru, relații pozitive. Ce mai, fericire continuă! C-așa e viața, nu?
    Școala românească se zbate să își dea seama ce așteaptă societatea de la ea. Aparent, românii vor ca în școală copiii lor să fie finlandezi, iar în afara școlii români. Ceea ce nu e posibil. Școala e așa cum e societatea, și în România și în Finlanda.
    Să fim fericiți la școală, ce mai obiectiv! De parcă acasă toți copiii și profesorii ar fi fericiți!
    • Like 4
  • Nume check icon
    Cred ca fericire este un cuvant prea pretentios si exprima o stare pentru care fiecare persoana are o anumite definitie sau un anumit standard. Dar, sa mergem mai departe si sa presupunem ca vrem o "fericire" la scoala? Cum o definim? Cine o defineste? Cine detine adevarul absolut referitor la definitia fericirii? Aceasta definitie poate sa fie descompusa in anumite element si actiuni care sa faca parte din procedurile si metodologiile alea bune care sa aduca echilibru in scoli? Se poate masura in afara de rezultatele PISA?
    Oricum impresia este ca cu cat discutam mai mult de sistemul de educatie din Romania cu atat ne dam seama ca nu prea stim ce sa facem. Si aici ma refer la presedintie cu programul lor fantasic, cu guvernul, cu onor ma gandesc la "specialistii" din ministerul educatiei pe care timp de 30 de ani i-am platit mai mult decat fac, profesorii care par pierduti in fara responsabilitatii lor, parintii care cred ca odorul lor este genial si profesorii sunt de vina ca nu ii "valorifica", copiii care cred ca le stiu mai bine decat adultii si nu in ultimul rand ong-isti si consultantii care propun utopii irealizabile, dar care dau bine pentru a primi in continuare fonduri sau job-uri. Cineva poate s-ar deranja ca am inclusiv si copii si ca ei de fapt sunt victime. Dar, dar victimele suntem noi toti, o societate care nu numai ca stagneaza, dar chiar regreseaza. Pacat, am avut si inca o avem o sanse de redresare, dar se pare ca nu suntem in stare o fructificam.
    • Like 1
  • Articol comercial.
    Sa compari civilizatia finlandeza cu cea a romanilor este rea vointa. De fapt sa nu tii cont de diferente istorice este rea vointa.
    • Like 3
  • Patauras check icon
    Tot dam exemplu de modele din alte părți. Când e vorba de educație îi dăm pe finlandezi.Am citit mai demult ca pe la anul 1600 s-a dat o lege ca cei care nu știu să scrie și sa citească nu mai au voie sa facă copii.pai asta ar fi soluția și la noi dacă vrem ca peste 100 de ani sa ajungem și noi ca finlandezii
    și cum asa ceva nu se mai poate acum noi vom rămâne aceeași și peste n generații

    • Like 3
    • @ Patauras
      Marta check icon
      Asta sa fie problema, ca nu știu să scrie și să citească? Singurele persoanele pe care le cunosc eu care să nu știe să scrie și să citească sunt bunicii soțului, și sunt de departe cei mai decenți și înțelepți oameni pe care ii cunosc. În rest, nici la sat nu cred că asta este problema, că părinții/oamenii nu știu să scrie. Poate că au renunțat la școală după 6 ani de școală, că nu au cultura generală, că sunt bețivi, agresivi, neglijează copiii, stau toată ziua cu nasul în tv sau telefon... Astea sunt problemele, nu scrisul său cititul.
      Altfel, și eu cred că nu toată lumea ar trebui să facă copii.


      Articolul în sine mi se pare subțirel. Am mers și pe blog sa văd dacă acolo este și altceva. Echilibrul este bun în toate, dar articolul este plin de vorbe goale. Până una alta, in scoli nici nu se învață, nici nu se aduce bucurie, mulți dintre profesori și dintre elevi sunt deopotrivă de agresivi, de leneși și de rău intenționați. Restul, probabil merg sperând să scape nevătămați. Eu îmi trimit copilul la școală sperând să nu socializeze cu niciunul dintre colegii ei misogini și violenți, și colegele ei sexualizate la 10 ani, are un grup de prietene in cartier, copii normali. Și să facă act de prezență, pentru că engleza, română, matematica, istoria - tot cu noi le studiază, de fapt, până și la sport a trebuit să o ducem tot noi, că la școală se fac două ore pe săptămână dar profesoara îi lasă să facă ce vor (nu fac nimic) sau joaca portocala (uneori la tablă!)
      • Like 0
    • @ Patauras
      Marta check icon
      Comentariu dublat
      • Like 0
    • @ Marta
      Toate ca toate, dar să se interzică unor oameni să facă copii, asta nu e numai neconstituțional, ci e de-a dreptul NAZISM, EXTREMISM. E celebru argumentul de pe vremuri împotriva eugeniei naziste, în care se zicea că dacă s-ar fi aplicat eugenia, nu s-ar mai fi născut Beethoven. Dar nu e vorba numai de asta. Scopul omenirii nu ar trebui să fie joaca de-a Dumnezeu, îmbunătățirea geneticii umane. ORICE om are dreptul să procreeze, cu extrem de puține excepții (cei cu boli psihice grave). Și să presupunem că eugenia ar fi ceva moral, deși e departe de așa ceva. Cine, ce autoritate infailibilă hotărăște, în mod indubitabil, cine poate procrea și cine nu? A! eu înțeleg altfel situația: ar trebui să se limiteze numărul de copii la 1 pe famile, o perioadă de timp, pentru a mai reduce din explozia demografică mondială, care a devenit o provocare. Dar să împarți populația în 2 tabere, unii favorozați și alții oropsiți!?!?! Ce ați zice dacă ar veni statul și ar zice că oamenii care gândesc așa ca Dvs sau colegul Patauras să nu poată avea copii? Întrebare retorică.
      • Like 1
    • @ Dan Cojocaru
      Marta check icon
      Eu nu am spus că ar trebui sa li se interzică oamenilor să facă copii, ci că nu toată lumea ar trebui să facă copii. Uitandu-ma la părinții colegilor fiicei mele, in ultima vreme am o problemă cu cei care fac, dar nu au absolut nicio intenție să petreacă timp cu copilul, doar îi bifează și pleacă la serviciu.
      Deci nu militez pentru interzicerea/restrângerea dreptului de a procrea, ci pentru conștientizarea faptului că a fi părinte este o enormă responsabilitate și nu ar trebui să ți-o "asumi" așa, ca să te afli in treabă. Pe de de altă parte, nu m-aș opune unei propuneri in genul vizite la domiciliul fiecărei familii, discuții cu copiii, etc, așa cum se face in familiile celor adoptați. De ce sa nu fim onești recunoscând că mulți nu sunt apti pentru a fi părinți,
      • Like 0
    • @ Marta
      Pai scrisul si cititul sunt forme de comunicare.
      O natiune, un popor nu poate pune bazele prosperitatii fara scris.
      Nu exista istorie fara scris, nu avem surse de informare si nu avem cum intelege ce gresim sau nu stim.
      Ca un analfabet este o persoana corecta, poate fi sau chiar este. Asta nu inseamna ca poate opera in societate cu rezultate de interes general. Ca nu moare de foame si ca descendentii nu ajung criminali se datoreaza altor cauze, printre care si religia.
      De altfel un copil de 6 ani NU renunta la scoala, nu intelege asa situatia. Parintii sunt cei vinovati.
      In rest, sa auzim numai de bine.
      • Like 3
    • @ Marta
      E corect ceea ce spuneți ACUM, cu asumarea responsabilității de a fi părinte sau nu. Dar mai înainte îl aprobați pe colegul Patauras, care venea cu o idee fix de INTERZICERE prin LEGE, ca la finlandezi în vechime, a procreării unei anumite categorii din populație. Eu înțeleg că atunci când aprobăm ce a zis cineva, îl aprobăm atât în litera cât și în spiritul a ceea ce a zis, sau dacă nu, atunci detaliem și nuanțăm, ca să nu existe confuzii.
      Referitor la urmărirea mediului familial pentru bunăstarea copiilor (de către Asistența Socială presupun) nu ar fi o idee rea, numai să nu se treacă în extrema abuzurilor oribile, uneori acoperite legal, ca la norvegieni. Oricum, pe vremuri, dirigintele cam avea obligația, măcar morală, de a face vizite la domiciliu, având același scop, bunăstarea copilului / elevului. Oare câți mai fac asta acum?
      • Like 0
    • @ Dan Cojocaru
      Marina check icon
      Vizitele la domiciliul elevului erau o obligație, bine spuneți. Știți dvs că bunăstarea copilului creștea după vizita dirigintelui? Asistența Socială poate interveni spre binele copilului, legea i-o permite. Dirigintele merge degeaba. Eventual primește și niște înjurături, într-atât de respectată este breasla asta în România.
      • Like 0


Îți recomandăm

Bloc operator Sanador

Când intri într-o astfel de „navă spațială” numai ca să o vizitezi, te gândești că următorul pas în tehnologie nu e foarte departe: specialiștii consultați în prezent de la distanță, prin videoconferință, vor fi prezenți în sală sub formă de hologramă. Sau, de ce nu- se vor teleporta pentru a-i asista pe colegii lor, când aceștia le solicită sprijinul.

Citește mai mult

Angajat dându-și demisia

Atunci când vorbim despre costul pierderii unui angajat, avem două categorii de costuri: există costurile hard, respectiv costurile soft. Costurile hard sunt în general cele care se referă la cheltuieli vizibile, directe și tangibile, lucruri care se pot măsura material foarte ușor, lucruri pe care le identificăm cu toții foarte ușor. (Foto: Profimedia Images)

Citește mai mult