Foto: Profimedia Images
Pentru mine, cuvântul cheie în educație este echilibru.
Echilibru între transmiterea de cunoștințe, dezvoltarea de aptitudini/ deprinderi și formarea atitudinilor, pentru a realiza conturarea competențelor (îmi amintesc că, acum mulți ani, în cursurile pe care le țineam, reprezentam aceste idei printr-un triunghi echilateral). Echilibru între folosirea metodelor tradiționale și a celor activ-participative, echilibru între competiție și colaborare, echilibru între rigoare și creativitate, echilibru între reguli și libertăți asumate. Orice abordare extremistă, într-o parte sau în alta, nu a dat roade nicăieri în lume.
Personal, îmi doresc ca în școli să existe bucuria de a învăța, un etos prietenos și bazat pe comunicare, sprijin reciproc și relații pozitive, copii și profesori cât se poate de fericiți și, în același timp, în echilibru, îmi doresc rezultate academice bune și învățare cu obiective atinse pentru fiecare copil.
Relația dintre „fericirea la școală” și „învățare” este una foarte clară și demonstrată de multe studii, care au arătat că școlile care pun accent pe starea de bine a elevilor și a profesorilor ajung să aibă și rezultate academice mai bune. Prin urmare, nu avem doar fericire la școală sau doar învățare, una nu o exclude pe cealaltă, le aducem în școală pe amândouă, în echilibru. Este cam ceea ce fac sistemele performante, cum este Finlanda, în care elevii sunt și printre primii la PISA, și fericiți.
Text apărut pe blogul autoarei
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Ideea că un copil sau un preadolescent e lipsit de liber arbitru e delirantă și susținută după ureche.
Șansele se OFERĂ, nu se OBLIGĂ. Nu faci dans sau chitară pentru că așa vor părinții.
Printre altele, vă invit să lecturați articolele blogului Pedagogica (pedagogicamagazin.blogspot.com)
2. A OFERI nu este sinonim cu A OBLIGA. Verdictul DEX-ului e clar: nu sunt același lucru;
Hai să spunem mai bine că multe materii nu se pot băga pe module opționale pentru că astfel ar fi afectată norma de 18 ore a mii de profesori. Și ar ieși cu frământări sociale, ceea ce guvernanții nu vor. Ca să nu se întâmple așa ceva, se fac nenumărate tumbe, cum ar fi cu religia. Când religia a devenit opțională, toți s-au speriat că profesorii de religie vor ajunge șomeri. De fapt, religia e materie obligatorie, dar poți să renunți, ceea ce majoritatea nu o fac, pentru că nu există spații care să primească elevii în aceste ore. N-au unde să se ducă și sunt obligați să stea în clasă. Școala românească e maestră în asemenea trucuri.
Ați vrut ca religia să fie opțională? Păi este, dar se face. Se face în continuare ca înainte, când era obligatorie.
Apropo de educație, un blog interesant: pedagogicamagazin.blogspot.com
Școala românească se zbate să își dea seama ce așteaptă societatea de la ea. Aparent, românii vor ca în școală copiii lor să fie finlandezi, iar în afara școlii români. Ceea ce nu e posibil. Școala e așa cum e societatea, și în România și în Finlanda.
Să fim fericiți la școală, ce mai obiectiv! De parcă acasă toți copiii și profesorii ar fi fericiți!
Oricum impresia este ca cu cat discutam mai mult de sistemul de educatie din Romania cu atat ne dam seama ca nu prea stim ce sa facem. Si aici ma refer la presedintie cu programul lor fantasic, cu guvernul, cu onor ma gandesc la "specialistii" din ministerul educatiei pe care timp de 30 de ani i-am platit mai mult decat fac, profesorii care par pierduti in fara responsabilitatii lor, parintii care cred ca odorul lor este genial si profesorii sunt de vina ca nu ii "valorifica", copiii care cred ca le stiu mai bine decat adultii si nu in ultimul rand ong-isti si consultantii care propun utopii irealizabile, dar care dau bine pentru a primi in continuare fonduri sau job-uri. Cineva poate s-ar deranja ca am inclusiv si copii si ca ei de fapt sunt victime. Dar, dar victimele suntem noi toti, o societate care nu numai ca stagneaza, dar chiar regreseaza. Pacat, am avut si inca o avem o sanse de redresare, dar se pare ca nu suntem in stare o fructificam.
Sa compari civilizatia finlandeza cu cea a romanilor este rea vointa. De fapt sa nu tii cont de diferente istorice este rea vointa.
și cum asa ceva nu se mai poate acum noi vom rămâne aceeași și peste n generații
Altfel, și eu cred că nu toată lumea ar trebui să facă copii.
Articolul în sine mi se pare subțirel. Am mers și pe blog sa văd dacă acolo este și altceva. Echilibrul este bun în toate, dar articolul este plin de vorbe goale. Până una alta, in scoli nici nu se învață, nici nu se aduce bucurie, mulți dintre profesori și dintre elevi sunt deopotrivă de agresivi, de leneși și de rău intenționați. Restul, probabil merg sperând să scape nevătămați. Eu îmi trimit copilul la școală sperând să nu socializeze cu niciunul dintre colegii ei misogini și violenți, și colegele ei sexualizate la 10 ani, are un grup de prietene in cartier, copii normali. Și să facă act de prezență, pentru că engleza, română, matematica, istoria - tot cu noi le studiază, de fapt, până și la sport a trebuit să o ducem tot noi, că la școală se fac două ore pe săptămână dar profesoara îi lasă să facă ce vor (nu fac nimic) sau joaca portocala (uneori la tablă!)
Deci nu militez pentru interzicerea/restrângerea dreptului de a procrea, ci pentru conștientizarea faptului că a fi părinte este o enormă responsabilitate și nu ar trebui să ți-o "asumi" așa, ca să te afli in treabă. Pe de de altă parte, nu m-aș opune unei propuneri in genul vizite la domiciliul fiecărei familii, discuții cu copiii, etc, așa cum se face in familiile celor adoptați. De ce sa nu fim onești recunoscând că mulți nu sunt apti pentru a fi părinți,
O natiune, un popor nu poate pune bazele prosperitatii fara scris.
Nu exista istorie fara scris, nu avem surse de informare si nu avem cum intelege ce gresim sau nu stim.
Ca un analfabet este o persoana corecta, poate fi sau chiar este. Asta nu inseamna ca poate opera in societate cu rezultate de interes general. Ca nu moare de foame si ca descendentii nu ajung criminali se datoreaza altor cauze, printre care si religia.
De altfel un copil de 6 ani NU renunta la scoala, nu intelege asa situatia. Parintii sunt cei vinovati.
In rest, sa auzim numai de bine.
Referitor la urmărirea mediului familial pentru bunăstarea copiilor (de către Asistența Socială presupun) nu ar fi o idee rea, numai să nu se treacă în extrema abuzurilor oribile, uneori acoperite legal, ca la norvegieni. Oricum, pe vremuri, dirigintele cam avea obligația, măcar morală, de a face vizite la domiciliu, având același scop, bunăstarea copilului / elevului. Oare câți mai fac asta acum?