Foto: Inquam Photos/ George Călin
Școala ar trebui să ne învețe sau să ne facă fericiți? Invitat în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, Daniel David, profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și rectorul UBB, a spus că principala funcție a școlii nu este să te facă un om fericit.
„Apar mulți oameni care încearcă să ne convingă că școala trebuie să ne facă fericiți, să ne dezvolte caracterul bun. Funcția școlii, așa cum a fost gândită, este alta. Școala trebuie să ne transfere competențe pentru viață, viața pe care o ducem și poate, dacă vreți, și viața psihologică. Nu, nu strică ca școala să ne transfere și cunoștințe legate de cum să fim mai fericiți, cum să fim mai puțin stresați ș.a.m.d. Dar funcția școlii este asta: să transfere competențe. Dacă putem transfera aceste competențe într-un cadru în care sunt și mulțumit, și fericit la școală, foarte bine. Și așa trebuie să fie. Doar că nu este funcția principală a școlii să mă facă un om fericit”, a declarat el.
Potrivit lui Daniel David, unul dintre rolurile școlii este să dezvolte rezistența la frustrare. „Școala și asimilarea de competențe înseamnă uneori și altceva, înseamnă toleranță la frustrare. Uneori înseamnă stres. Examenul vrei, nu vrei este un factor de stres. Nu poți să spui: Am un examen de bacalaureat sau un examen național, dar nu sunt stresat. Eu sunt foarte fericit așa în general. Deci nu putem trece într-o extremă în care să considerăm așa că școala este ceva în care mergem să ne simțim bine. E foarte ok dacă ne simțim și bine și trebuie să țintim acel lucru. Dar școala în primul rând trebuie să transfere competențe”, a spus rectorul UBB.
Calculul diferențial poate nu te ajută în viața de zi cu zi, dar dezvoltă creierul. A învăța calcul diferențial este pentru creier ce este pentru corp a merge la sală.
El a vorbit despre importanța dezvoltării gândirii abstracte, alături de competențele procedurale. „Competența înseamnă trei lucruri cunoștințe declarative, cunoștințe procedurale și valori legate între ele. (În trecut n.r.) accentul era, ce-i drept, foarte mult pe cunoștințe declarative. Adică învățam lucruri ca să le putem spune, să le putem ști, mai puțin lucruri practice, cunoștințele procedurale. Acest lucru a stimulat gândirea abstractă și a dus la dezvoltarea coeficientului de inteligență în secolul 20. Coeficientul de inteligență pe generație a crescut în toată lumea vestică ca urmare a educației. Acum văd foarte multe voci care spun: Domn'e, să terminăm cu cunoașterea asta declarativă. La ce-mi trebuie mie sistem de ecuații, la ce-mi trebuie mie calcul diferențial? Trebuie să ne focalizăm pe cunoștințe procedurale. Ce știi să faci bun? Cunoștințele procedurale sunt importante. Dar, iarăși, dacă exagerezi cum ai exagerat cu cunoștințele declarative, vei produce buni meseriași, care însă nu vor fi capabili să fie reflexivi, să-i învețe și pe alții ceea ce știu ei și nu vor fi capabili să dezvolte ceea ce știu de la un context la altul”, afirmă Daniel David, care a atras atenția că în ultimii ani asistăm la o stagnare a creșterii coeficientului de inteligență pe generații și, în unele țări vestice, chiar la o scădere.
„Ca psiholog, leg acest lucru de această schimbare a ceea ce înțelegem noi prin competență. Toți vrem numai skills, toți vrem numai proceduri, abilities. Dar cultura? Calculul diferențial poate nu te ajută în viața de zi cu zi, dar dezvoltă creierul. A învăța calcul diferențial este pentru creier ce este pentru corp a merge la sală. Nu trebuie să fii campion, nu trebuie să te faci culturist sau altele. A învăța cunoștințe declarative, a memora lucruri istorice înseamnă că creierul tău se dezvoltă și creierul tău este funcțional. Or, trecem, repet, dintr-o extremă în alta. Nu suntem capabili să găsim acest echilibru. Să înțelegem că tânărul are nevoie și de cunoștințe declarative, și procedurale, și de valori. Cele trei trebuie să meargă împreună. Asta ne lipsește nouă. Trecem ușor dintr-o extremă în alta”, crede profesorul.
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
La sala de forta te duci fiindca vrei, la scoala te duci fiindca esti obligat. Ca doar sunt obligatorii 12 ani de scoala, pe cand 12 ani de sala sunt optiunea proprie. Sigur ca este f importanta si cultura generala si calculul diferential, insa, va asigur, prin obligatie, nu bagi nimanui in cap calculul diferential. Omul cu muschi se duce la sala fiindca vrea (si plateste), nu fiindca este obligat. Stiu, este f greu sa-l faci pe un copil sa-i placa scoala. Insa, scoala nu trebuie sa fie un supliciu. Totusi, sunt anii copilariei si nu trebuie sa scoatem oameni de 18 ani traumatizati.
Aaa, si inca ceva: mi-a placut asta cu “rezistenta la frustrare”. Exact ce-si doresc politicienii - ca oamenii sa-si inghita frustrarile. N-ar fi o problema cu scoala daca te-ar invata sa-ti gestionezi frustrarile dar, in acelasi timp, sa ramai cu un spirit critic, insa prin aceasta rezistenta la frustrare se intelege mai degraba un “ciocu mic”.
In rest, sa auzim numai de bine.
Sistemul românesc de educație seamănă cu un sistem de operare pe care s-au instalat și dezinstalat zeci de programe. E plin de resturi, fișiere rămase de la programele anterioare, rămășițe de tot felul etc. Nimeni nu contestă bunele intenții, dar rezultatele sunt cele pe care le vedem.
Aceste schimbări hei-rupiste nu sunt realizate pe baza unor studii concrete. Nici măcar pe baza unor studii din alte sisteme de învățământ.
Dl. profesor vorbește de antrenament, de sală, dar un antrenor are un întreg sistem, coerent, care include nu doar antrenamentul, ci și alimentație, mod de viață etc. Nu toți elevii fac același antrenament, că altfel îi ia cu targa și antrenorul răspunde cu capul.
Există în școala românească - așa cum există în sistemele performante - întruniri profesorale, în care profesorii să decidă în comun asupra unui cumul de teme, care să ia în calcul și timpul de refacere al copilului? Există în afară de idioțeniile acelea de note, fișe se observație amănunțite, există materie oferită diferențiat? Nu există. Fiecare profesor e șef pe tarlaua lui. Rezultatul? O educație segmentată, disfuncțională.
Nu, domnule profesor, la sală nu toți ridică la unison greutăți de câte 50 de kilograme, încolonați, ca Armata Roșie. Educație diferențiată? În România???? Nu există așa ceva! Și e normal să nu existe, din moment ce făuritorii de programe cu bube și manuale pline de greșeli nu prea au trecut pragul unei școli generale.
Ia să dăm o lege care să CONDIȚIONEZE PARTICIPAREA ÎN ECHIPELE DE PROGRAME, MANUALE ȘCOLARE ȘI SUBIECTE DE EXAMEN DE O PERIOADĂ DE PREDARE LA GRUPA DE VÂRSTĂ RESPECTIVĂ. Nu se vrea o asemenea lege, De ce? Păi... d-aia!
Și nu ajungi să faci calcul diferențial decât dacă mergi la profil real și atunci se presupune că vei avea ce face cu el, altfel alegeai alt profil.
Nu am să înțeleg niciodată treaba cu sechelele cauzate de școală. Sănătos ar fi ca experiența școlii să te învețe cine ești și ce poți. Ești mediocru la matematică, dar bun la filozofie, sau istorie, de exemplu. Nu văd de ce te-ar traumatiza 5-ul de la matematică, este doar realitatea. Chiar dacă ai alt tip de inteligență, poți ajunge la 5 fără eforturi supraomenești.
Dacă acceptăm ca fiind firesc să avem note de la 5 la 10 nu rămânem cu sechele și cu oroarea față de învățare.
Abandonul are de multe ori alte cauze, nu neputința de a face față cerințelor școlii: sărăcia în majoritatea cazurilor, iar în cazul rromilor, în plus, tradițiile.
Ar fi bine ca profesorii să-și facă singuri programa, pentru că în sistemele performante ei sunt cei care își fac programele. România a rămas încă pe sistem de educație CENTRALIZAT. Ca în comunism.
Scoala are multe roluri, printre care si acela de a ne invata cum sa ne controlam frustrarea.
Si totusi... Cam toti am urmat cursurile unor scoli care au indeplinit, mai mult sau mai putin, rolul descris de Daniel David.
Si am ajuns unde suntem acum!
Ne place unde suntem? Continuam. Readucem scoala acolo unde era cand am fost noi elevi.
E loc de mai bine? Atunci hai sa aducem si scoala acolo unde ne dorim.
Dar viata merge inainte. Avem multi olimpici pentru sistemul nostru de invatamant, dar si multi analfabeti. Suntem tara IT-sitilor cu cel mai mic grade de literatie in IT. NIvelul general de IQ scade continuu si acum discutam de AI. Nu suntem deloc pregatiti si usor usor relevanta noastra ca natie in EU va ajunge la un nivel foarte jos.
Nu o frecăm deloc. Din contră, găsim metode să păstrăm ce ne-a venit din comunism, nu să schimbăm. Mai peticim pe ici pe colo, de ochii lumii, dar în esență avem același lucru: o programă centralizată, făcută în mare parte de persoane care n-au călcat pragul unei școli. Aici e buba. Nu se vor schimbări majore pentru că asta ar răsturna barca.
Iar mersul la sală nu este tocmai apogeul grijii pentru corp. Nu știu ce asociere voia să facă în mintea cititorului, dar de la mine a obținut un ridicat din sprânceană. Dacă se referea la mâncat sănătos, la o plimbare in aer liber, la o drumeție la munte, la înot, mai spuneam. Dar mersul la sală? Să transpiri in aer închis, făcând exerciții care ajută doar o parte din corp, căzând în manie și în patima de a face lucruri doar ca să fii văzut, nu știu, asta ar trebui să fie o analogie bună pentru școală? Dezamăgitor. Bine că nu a spus că învățatul este pentru minte ce este geluirea părului/manichiura cu unghii false etc pentru corp
Câteva exemple relevante:
1. 2018-unul dintre cele peste 600 de studii publicate pe baza Women's Health Study (unul dintre cele mai mari studii de prevenție ale bolilor cronice în rândul femeilor, început în 1993, care încă continuă, după 30 de ani) s-a uitat la 35.754 femei înrolate și a determinat că femeile care au raportat activități de tip antrenament de forță au avut un risc cu 30% mai scăzut de a dezvolta diabet de tip 2 și un risc cu 17% mai scăzut de a dezvolta boli cardiovasculare. https://
www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5161704/
2. În plus, exercițiile fizice cu greutăți scad colesterolul total și de tip LDL, întăresc inima și vasele de sânge prin îmbunătățirea circulației.
3. Legat de "doar ca să fii văzut", să știți că și aici există studii reprezentative. Într-un studiu care a evaluat 754 de adulți, a reieșit că cei care au fost la sală au avut valori mai scăzute ale social phisique anxiety (nu sunt în măsură să traduc) și valori crescute ale satisfacției cu corpul lor, crescându-le stima de sine.
Nu putem ierarhiza exemplele date de dvs. în funcție de beneficiile pentru sănătate și nici nu are rost o astfel de ierarhizare. În principal, orice tip de exercițiu fizic executat corect e benefic pentru sănătate.
Modul în care expuneți un obicei benefic pentru corp, dar și pentru minte e menit să dezinformeze.
Iar cuvântul manie e folosit greșit, într-un mod lipsit de empatie. Oamenii care suferă de anumite boli psihice au episoade de manie, iar ceea ce inferați dvs. e că persoanele care merg la sală au/dezvoltă boli psihice.
Când ieșiți la înot, o faceți doar când bazinul este gol? Când vreți să alergați, o faceți doar dimineața la ora 5, într-un vârf de munte ca să nu vă vadă nimeni? E absurdă descrierea.
În plus, ca specialist în orice logos, e foarte important să poți comunica mesajul într-o manieră cât mai colocvială, cât mai ușor de înțeles de către publicul larg/țintă. Aici vorbim in special de adolescenți și tineri, iar mersul la sală în rândul lor a crescut în ultimii ani. Lucrul acesta ar trebui să fie îmbucurător, nu să îl denigrăm, având în vedere ca WHO avertiza în 2018 că mai mult de 80% din adolescenți nu fac destul exercițiu fizic.
Avem o problemă cronică a comunicatorilor în știință, iar domnul Daniel David face asta bine, prin comparații de actualitate, ușor de înțeles.
Dacă simțiți că nivelul conversației nu e pe măsură vocabularului dvs., puteți oricând să citiți oricare din studiile din literatura de specialitate ale dânsului sau ale oricărui alt cercetator/specialist pentru mai multe lămuriri. (Google Scolar, Scopus, ResearchGate, Pubmed și multe altele, decizia vă aparține)
Cu al doilea paragraf al Dvs nu sunt de acord. Eu am înțeles și aprob pe deplin cele spuse în articol. De fapt era și propria mea părere. Să explic. Comparația a fost între exercițiile pentru minte, perspicacitate, inteligență, așa cum e, printre altele, calculul diferențial și integral (analiza matematică), pe de-o parte și exercițiile pentru musculatură, cum sunt cele practicate la sală, pe de altă parte. Adică dacă ne antrenăm musculatura și nu ne deranjează asta, ar trebui să ne antrenăm și mintea și să nu ne deranjeze nici asta. Autorul evident că nu s-a referit la aspectele secundare care țin de mersul la sală (aerul închis, etalarea propriului corp, agațamentele, cocălăreala etc), ci doar la antrenarea musculară. Comparația a fost necesară pentru a contrabalansa părerile unora în favoarea învățării strict a competențelor necesare în viața noastră de azi, deci nimic teoretic ”inutil”, perceput ca balast intelectual. Dimpotrivă, autorul susține, pe bună dreptate, că elevii au nevoie și de ”exerciții”, ”antrenamente” intelectuale, pentru dezvoltarea lor intelectuală armonioasă. Și n-ar trebui să punem la îndoială rolul acestora, așa cum nu spunem că n-o să avem nevoie niciodată în viață să facem așa gimnastică precum la sală, sau să rdicăm așa mari greutăți și de atâtea ori la rând.
Într-o sală de sport, antrenamentele se fac diferențiat, în funcție de fiecare sportiv în parte, nu încolonat, ca în Armata Roșie. Sistemul românesc de învățământ este un SISTEM CENTRALIZAT. Antrenamentul la sală nu e centralizat, ci e personalizat de către antrenor. E o mare diferență.
Profesorul de matematica nu trebuie sa-ti invete dumintale odrasla sa se comporte ca un om normal si nu ca un babuin in calduri... NU trebuie.
Și mai aveți dreptate cu antrenamentele individualizate. Da, ar trebui să existe o componentă de bază, comună a educației, care să țină de cultura generală / instruire / educație / lărgirea viziunii / etc și altă componentă individualizată pe capacitățile native, vocaționale ale fiecărui elev. Astfel se pot obține rezultate bune în ambele categorii. Dimpotrivă, la cum stau lucrurile acum, nu se obțin rezultate bune, pe total, nici la cultura generală, nici la direcțiile de aprofundare.
Daca acasa, si in cei 4 ani anteriori, nu a reusit sa-si formeze comportamentul, inseamna ca acel elev are o problema. Chiar de sanatate.
Atunci intram in zona exceptiilor. Si aplicam alte reguli.
Daca pana la 10 ani ai copilului parintele NU a fost capabil sa-l convinga pe acesta ca scoala este un instrument pentru devenirea lui, atunci parintii sunt incompetenti. Niciodata profu de mate n-o sa poata, nu are timp sau motive, convinge elevul de ceea ce familia nu a reusit in 10 ani. Datoria profesorului este sa transmita informatia si sa foloseasca sistemul de maniera ca elevul sa acumuleze cunostinte si sa invete sa gandeasca, sa invete sa organizeze si sa exploateze informatiile primite si asimilate.
Daca elevul manelica vine cu idea ca el o sa aiba fete la produs... poti sa fii tu doctor docent in pedagogie, n-o sa iasa nimic. Raman notele si sistemul de evaluare si promovare. Parghii esentiale, dar nu suficiente 100%.
Probabil o sa ajungem ca in Franta unde 90% dintre instalatorii sanitari sunt emigranti. Culmea este ca meseria asta in special, aduce venituri serioase.
La noi vor fi nepalezi, filipinezi etc... Romanul o sa fie proxenet sau prostituata.
In rest, sa auzim numai de bine.