Foto: Inquam Photos/ George Călin
Școala ar trebui să ne învețe sau să ne facă fericiți? Invitat în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, Daniel David, profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca și rectorul UBB, a spus că principala funcție a școlii nu este să te facă un om fericit.
„Apar mulți oameni care încearcă să ne convingă că școala trebuie să ne facă fericiți, să ne dezvolte caracterul bun. Funcția școlii, așa cum a fost gândită, este alta. Școala trebuie să ne transfere competențe pentru viață, viața pe care o ducem și poate, dacă vreți, și viața psihologică. Nu, nu strică ca școala să ne transfere și cunoștințe legate de cum să fim mai fericiți, cum să fim mai puțin stresați ș.a.m.d. Dar funcția școlii este asta: să transfere competențe. Dacă putem transfera aceste competențe într-un cadru în care sunt și mulțumit, și fericit la școală, foarte bine. Și așa trebuie să fie. Doar că nu este funcția principală a școlii să mă facă un om fericit”, a declarat el.
Potrivit lui Daniel David, unul dintre rolurile școlii este să dezvolte rezistența la frustrare. „Școala și asimilarea de competențe înseamnă uneori și altceva, înseamnă toleranță la frustrare. Uneori înseamnă stres. Examenul vrei, nu vrei este un factor de stres. Nu poți să spui: Am un examen de bacalaureat sau un examen național, dar nu sunt stresat. Eu sunt foarte fericit așa în general. Deci nu putem trece într-o extremă în care să considerăm așa că școala este ceva în care mergem să ne simțim bine. E foarte ok dacă ne simțim și bine și trebuie să țintim acel lucru. Dar școala în primul rând trebuie să transfere competențe”, a spus rectorul UBB.
Calculul diferențial poate nu te ajută în viața de zi cu zi, dar dezvoltă creierul. A învăța calcul diferențial este pentru creier ce este pentru corp a merge la sală.
El a vorbit despre importanța dezvoltării gândirii abstracte, alături de competențele procedurale. „Competența înseamnă trei lucruri cunoștințe declarative, cunoștințe procedurale și valori legate între ele. (În trecut n.r.) accentul era, ce-i drept, foarte mult pe cunoștințe declarative. Adică învățam lucruri ca să le putem spune, să le putem ști, mai puțin lucruri practice, cunoștințele procedurale. Acest lucru a stimulat gândirea abstractă și a dus la dezvoltarea coeficientului de inteligență în secolul 20. Coeficientul de inteligență pe generație a crescut în toată lumea vestică ca urmare a educației. Acum văd foarte multe voci care spun: Domn'e, să terminăm cu cunoașterea asta declarativă. La ce-mi trebuie mie sistem de ecuații, la ce-mi trebuie mie calcul diferențial? Trebuie să ne focalizăm pe cunoștințe procedurale. Ce știi să faci bun? Cunoștințele procedurale sunt importante. Dar, iarăși, dacă exagerezi cum ai exagerat cu cunoștințele declarative, vei produce buni meseriași, care însă nu vor fi capabili să fie reflexivi, să-i învețe și pe alții ceea ce știu ei și nu vor fi capabili să dezvolte ceea ce știu de la un context la altul”, afirmă Daniel David, care a atras atenția că în ultimii ani asistăm la o stagnare a creșterii coeficientului de inteligență pe generații și, în unele țări vestice, chiar la o scădere.
„Ca psiholog, leg acest lucru de această schimbare a ceea ce înțelegem noi prin competență. Toți vrem numai skills, toți vrem numai proceduri, abilities. Dar cultura? Calculul diferențial poate nu te ajută în viața de zi cu zi, dar dezvoltă creierul. A învăța calcul diferențial este pentru creier ce este pentru corp a merge la sală. Nu trebuie să fii campion, nu trebuie să te faci culturist sau altele. A învăța cunoștințe declarative, a memora lucruri istorice înseamnă că creierul tău se dezvoltă și creierul tău este funcțional. Or, trecem, repet, dintr-o extremă în alta. Nu suntem capabili să găsim acest echilibru. Să înțelegem că tânărul are nevoie și de cunoștințe declarative, și procedurale, și de valori. Cele trei trebuie să meargă împreună. Asta ne lipsește nouă. Trecem ușor dintr-o extremă în alta”, crede profesorul.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Se bazează dl. profesor pe niște studii care corelează un anumit conținut educațional - cum ar fi calculul diferențial - cu un anumit prag de maturizare cognitivă? Dacă da, atunci să vedem acele studii. Se pare că domnia sa confundă pedagogia (educația copilului) cu andragogia (educația adultului). Sunt zone diferite. Copilul și chiar preadolescentul și adolescentul nu este un adult în miniatură.
Sistemele performante de educație se bazează pe asemenea studii pedagogice. Al nostru nu. La noi, sistemul e lăutăresc. Din păcate.
Ni se zice că pentru creier, calculul diferențial e ca sala pentru corp. Aiurea, sala nu e o garanție de sănătate. Pentru sală, ar trebui să dai și un test, la cardiolog, în prealabil, pentru a afla dacă inima suportă efortul. Uneori, efortul poate fi fatal. Înainte de a învăța derivate, nu ești supus la vreun test de inteligență. Ți se predau la oră, și dacă nu le pricepi sau nu faci o pasiune pentru ele, ești considerat prost, cu un creier neantrenat, precum corpul leneș, care nu trage de fiare la sală? Inteligența e o proprietate anizotropă. Adică, nu se propagagă la fel în toate direcțiile. Câți filosofi, scriitori sau medici n-or fi, care habar nu mai au de calculul diferențial, pe care poate nici nu l-au înțeles la vremea școlii și poate că nici o rădăcină pătrată nu mai știu cum se extrage? Înseamnă, că sunt proști? Ăla care rezolvă ecuații diferențiale, e mai doct decât cel care l-a citit, înțeles și scrie recenzii despre Ullysses al lui James Joice, și pentru care matematica poate că a fost un calvar în liceu? Ce tot ne dați exemplele astea cu calcul diferențial, ca și Funeriu, de parcă ar fi alfa și omega cunoașterii?
De trei decenii, stimați profesori și profesorași, titulari și suplinitori, greviști, sau nu, inspectori și specialiști din minister, trecuți miniștri și ministrese de la Andronescu la Funeriu și de la Atanasiu, Miclea și Hârdău la Adomniței, Liviu Pop, Procopie și Rovana Plumb sau Anisie și Câmpeanu, toată această "cremă politică" perindată pe la minister, inclusiv dv, d-le Daniel David, nu ați reușit să vă puneți de acord cu o curriculă și niște legi ale educației care să nu includă "plezirismul care să ne facă fericiți" în dauna " competențelor pentru viață?
Zilnic, mai apare câte un profesor care mai observă câte ceva rău în ale școlii, dar de treizeci de ani, încoace, unde ați fost, domnilor super specialiști și atoateștiutori?
La sala de forta te duci fiindca vrei, la scoala te duci fiindca esti obligat. Ca doar sunt obligatorii 12 ani de scoala, pe cand 12 ani de sala sunt optiunea proprie. Sigur ca este f importanta si cultura generala si calculul diferential, insa, va asigur, prin obligatie, nu bagi nimanui in cap calculul diferential. Omul cu muschi se duce la sala fiindca vrea (si plateste), nu fiindca este obligat. Stiu, este f greu sa-l faci pe un copil sa-i placa scoala. Insa, scoala nu trebuie sa fie un supliciu. Totusi, sunt anii copilariei si nu trebuie sa scoatem oameni de 18 ani traumatizati.
Aaa, si inca ceva: mi-a placut asta cu “rezistenta la frustrare”. Exact ce-si doresc politicienii - ca oamenii sa-si inghita frustrarile. N-ar fi o problema cu scoala daca te-ar invata sa-ti gestionezi frustrarile dar, in acelasi timp, sa ramai cu un spirit critic, insa prin aceasta rezistenta la frustrare se intelege mai degraba un “ciocu mic”.
In rest, sa auzim numai de bine.
Sistemul românesc de educație seamănă cu un sistem de operare pe care s-au instalat și dezinstalat zeci de programe. E plin de resturi, fișiere rămase de la programele anterioare, rămășițe de tot felul etc. Nimeni nu contestă bunele intenții, dar rezultatele sunt cele pe care le vedem.
Aceste schimbări hei-rupiste nu sunt realizate pe baza unor studii concrete. Nici măcar pe baza unor studii din alte sisteme de învățământ.
Dl. profesor vorbește de antrenament, de sală, dar un antrenor are un întreg sistem, coerent, care include nu doar antrenamentul, ci și alimentație, mod de viață etc. Nu toți elevii fac același antrenament, că altfel îi ia cu targa și antrenorul răspunde cu capul.
Există în școala românească - așa cum există în sistemele performante - întruniri profesorale, în care profesorii să decidă în comun asupra unui cumul de teme, care să ia în calcul și timpul de refacere al copilului? Există în afară de idioțeniile acelea de note, fișe se observație amănunțite, există materie oferită diferențiat? Nu există. Fiecare profesor e șef pe tarlaua lui. Rezultatul? O educație segmentată, disfuncțională.
Nu, domnule profesor, la sală nu toți ridică la unison greutăți de câte 50 de kilograme, încolonați, ca Armata Roșie. Educație diferențiată? În România???? Nu există așa ceva! Și e normal să nu existe, din moment ce făuritorii de programe cu bube și manuale pline de greșeli nu prea au trecut pragul unei școli generale.
Ia să dăm o lege care să CONDIȚIONEZE PARTICIPAREA ÎN ECHIPELE DE PROGRAME, MANUALE ȘCOLARE ȘI SUBIECTE DE EXAMEN DE O PERIOADĂ DE PREDARE LA GRUPA DE VÂRSTĂ RESPECTIVĂ. Nu se vrea o asemenea lege, De ce? Păi... d-aia!
Și nu ajungi să faci calcul diferențial decât dacă mergi la profil real și atunci se presupune că vei avea ce face cu el, altfel alegeai alt profil.
Nu am să înțeleg niciodată treaba cu sechelele cauzate de școală. Sănătos ar fi ca experiența școlii să te învețe cine ești și ce poți. Ești mediocru la matematică, dar bun la filozofie, sau istorie, de exemplu. Nu văd de ce te-ar traumatiza 5-ul de la matematică, este doar realitatea. Chiar dacă ai alt tip de inteligență, poți ajunge la 5 fără eforturi supraomenești.
Dacă acceptăm ca fiind firesc să avem note de la 5 la 10 nu rămânem cu sechele și cu oroarea față de învățare.
Abandonul are de multe ori alte cauze, nu neputința de a face față cerințelor școlii: sărăcia în majoritatea cazurilor, iar în cazul rromilor, în plus, tradițiile.
Ar fi bine ca profesorii să-și facă singuri programa, pentru că în sistemele performante ei sunt cei care își fac programele. România a rămas încă pe sistem de educație CENTRALIZAT. Ca în comunism.
Scoala are multe roluri, printre care si acela de a ne invata cum sa ne controlam frustrarea.
Si totusi... Cam toti am urmat cursurile unor scoli care au indeplinit, mai mult sau mai putin, rolul descris de Daniel David.
Si am ajuns unde suntem acum!
Ne place unde suntem? Continuam. Readucem scoala acolo unde era cand am fost noi elevi.
E loc de mai bine? Atunci hai sa aducem si scoala acolo unde ne dorim.
Dar viata merge inainte. Avem multi olimpici pentru sistemul nostru de invatamant, dar si multi analfabeti. Suntem tara IT-sitilor cu cel mai mic grade de literatie in IT. NIvelul general de IQ scade continuu si acum discutam de AI. Nu suntem deloc pregatiti si usor usor relevanta noastra ca natie in EU va ajunge la un nivel foarte jos.
Nu o frecăm deloc. Din contră, găsim metode să păstrăm ce ne-a venit din comunism, nu să schimbăm. Mai peticim pe ici pe colo, de ochii lumii, dar în esență avem același lucru: o programă centralizată, făcută în mare parte de persoane care n-au călcat pragul unei școli. Aici e buba. Nu se vor schimbări majore pentru că asta ar răsturna barca.