La ferma lui Yvette, m-am trezit zicând „No, zua bună!” în loc de „Buenas tardes”. Timpul columbian are ceva din timpul copilăriei la bunici

Yvette e o femeie desprinsă din serialul Yellowstone: curajoasă, hotărâtă, te privește direct în ochi când îți vorbește, n-are sensibilități și nu-și caută copilul interior.

E britanică. Acum 10 ani a ajuns în Columbia într-o călătorie cu motocicleta. I-a plăcut atât de mult, încât și-a cumpărat o finca la țară unde crește cai și organizează expediții călare în munți pentru turiștii pasionați de natură.

Lui Yvette nu-i e frică și nu face deal-uri cu mafioți. Când directorul companiei locale de Apă i-a cerut o șpagă ca să-i racordeze ferma la rețea, l-a trimis în piscul mamei lui și și-a construit propriul rezervor în care strânge apa de ploaie.

Ferma lui Yvette e un mic colț de rai, ca o gospodărie de-acasă, din Ardeal. Şi oamenii sunt calzi și se salută când trec unul pe lângă altul pe uliță. De-aia m-am și trezit într-o zi zicând în loc de “Buenas tardes” - “No, zua bună!”

Timpul columbian e diferit de timpul cu care sunt eu obișnuit într-un oraș nervos și într-o meserie care lucrează cu timpi de emisie și deadline-uri stricte. Timpul columbian are ceva din timpul copilăriei la bunici, când uitai de multe ori ce zi este.

Oamenii aceștia nu se grăbesc și nici nu te poți supăra pe ei. Când îți arde buza să rezolvi ceva, ei se întind la povești, ca babele mele la policioară.

Yvette spune că aici și-a găsit liniștea și libertatea și că să meargă în UK sau în State pentru ea e un chin. Prea multe reguli, prea multă încrâncenare, prea mult control.

Am stat mult de vorbă și i-am spus ce frumoasă e România și că, în goana de a fi moderni și de a avea lucruri, uităm ce bogăție culturală am primit în dar de la Dumnezeu și de la bunici.

Aceasta e ultima relatare columbiană. Să ne vedem cu bine! Zua bună!