139 de absolvenți de clasa a XII-a au încheiat cu media generală 10 examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2018. Ce i-a motivat să învețe? Cum își imaginează viitorul, având în vedere cum merge țara în care au terminat liceul și s-au ambiționat să facă performanță? Vor pleca sau vor sta în România? La toate aceste întrebări au răspuns cinci dintre ei, elevi cu 10 pe linie la examenul maturității. De altfel, în cei patru ani de liceu, interlocutorii noștri s-au remarcat prin rezultate excepționale la concursuri și olimpiade școlare, au terminat șefi de promoție și au adunat fiecare câte un teanc de diplome.
Alegerea lor a fost una strict aleatorie, având convingerea că și ceilalți 134 de colegi de-ai lor ar fi fost la fel de fascinanți și maturi în gândire.
De curând, Ministerul Educației a anunțat că îi va recompensa pe elevii care au luat nota maximă la bacalaureat cu câte 3.000 de lei. Previzibil, elevii de 10 spun că nu au învățat vreodată pentru bani. Surprinzător, nici măcar pentru note. Atunci pentru ce au învățat?
La această întrebare ne vor răspunde chiar ei: Ana-Maria Bugnariu (Liceul „Radu Petrescu” din localitatea Prundu Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud. Performanța tinerei este cu atât mai impresionantă, cu cât avem în vedere faptul că a absolvit studiile liceale în mediul rural), Andra Tofan (Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava, singura elevă din judeţ cu nota 10 la bacalaureat), Diana Dehelean (Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timişoara, singura absolventă de clasa a XII-a din județul Timiș cu 10 pe linie la bacalaureat. Spre deosebire de majoritatea elevilor din generația ei, bănățeanca a susținut patru probe scrise, printre care și pe cea la limba maternă: germană), Teodora Elena Bulichi (Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti, județul Bacău. Tânăra a luat acum patru ani 10 și la Evaluarea Națională), Emilian Mănescu (Colegiul Naţional „Gheorghe Ţiţeica”, din Drobeta-Turnu Severin, unul dintre cei doi elevi din județul Mehedinți carea reușit să obțină media maximă la examenul maturității).
Cum e să fii elev de nota 10 la bac într-o țară condusă de unii care nu au luat bacalaureatul la timp?
Ana-Maria: Să fii elev de 10 într-o astfel de țară nu face altceva decât să te responsabilizeze, să te facă să îți dorești să îți asiguri „spatele”, respectiv viitorul, să te determine să muncești tot mai mult și mai mult pentru a fi pregătit pentru „ce e mai rău”, să spunem.
Andra: De fiecare dată am ales să nu utilizez semnificaţia rezultatelor mele doar pentru a sublinia o anumită idee, deoarece nota mea de 10 este strict legată de o dorinţă interioară de a mă depăşi pe mine şi de o muncă continuă. Cu toate acestea, concentrându-mă doar pe partea a doua a întrebării, recunosc că mă mâhneşte acest adevăr. Este o dezamăgire şi o amărăciune pe care sunt nevoită să o port în suflet.
Diana: Bacalaureatul este în multe țări europene supranumit examenul de maturitate. Mi-aș dori ca societatea noastră să aprecieze la cote mai înalte educația, cunoașterea, valorile umane și pe aceia care le promovează.
Rezultatul excelent la examenul de bacalaureat este încununarea atât a muncii perseverente în decursul multor ani, cât și a multiplelor activități extrașcolare: a participării la concursuri și la olimpiade, a practicării sportului, dar și a cunoașterii culturilor diverse prin participare la programe internaționale.
A fi elev de nota 10, olimpic, persoană fascinată de cunoașterea enciclopedică, iar apoi absolvent de nota 10 atrage după sine deseori invidia și disprețul celor din jur. Sunt dezamăgită de faptul că un larg segment al populației disprețuiește munca cinstită. Sunt mândră să fac parte din eșalonul elevilor de elită din România și mi-aș dori ca societatea românească să ne privească cu mai multă admirație și stimă.
Teodora: Sigur că există anumite dezamagiri pentru toţi elevii din cauza numeroaselor probleme prezente în conducerea ţării. În momentul de faţă, există o frustrare foarte mare în randul tuturor tinerilor, întrucât nu întotdeauna munca este răsplătită, iar mijloacele media promovează în special aspectele negative. În schimb, nu trebuie să trecem cu vederea faptul că în România există foarte mulţi profesori dedicaţi, iar cei mai mulţi dintre ei nu sunt promovaţi aşa cum ar merita. Aşadar, deşi sunt evidente defectele prezente în conducerea ţării, noi suntem încă motivaţi de profesori.
Emilian: Să aflu condiția actuală din România nu poate fi decât dezamăgitor, însă sper și cred că generațiile următoare vor putea să aducă o schimbare în bine, mai ales că văd în jurul meu tot mai multe persoane interesate de problemele actuale care își doresc să se implice.
De ce mai merită să înveți în țara asta în care se ajunge fără carte în funcții publice?
Ana-Maria: Mereu am fost de părere că nu înveți pentru părinți sau pentru a le demostra altora că ești mai bun decât ei, deci da, merită să înveți indiferent de situația țării, cu atât mai mult când aceasta se află într-o astfel de situația, atât de delicată.
Andra: Nu cred că ţelul în viaţă al elevilor este să nu mai înveţe doar pentru că este posibil să ajungă în funcţii publice fără rezultate, aşa cum se prezintă deseori situaţia actuală în România. Merită din extrem de multe motive să se concentreze pe învăţătură deoarece o anumită clasă politică temporară nu le determină viitorul şi nu poate reprezenta în absolut niciun moment motivul pentru care cineva nu ar dori să se dezvolte ca om, să îşi aprofundeze cunoştinţele despre lume, să evolueze spiritual şi intelectual. Viaţa şi cunoaşterea cuprind mult mai mult decât condiţii politice. România este o ţară ca oricare alta: cu oameni dornici să înveţe, să studieze, să aducă o schimbare pozitivă în societate, şi cu cât creşte numărul acestor oameni, cu atât suntem mai aproape de imaginea unui stat unde funcţionează meritocraţia. Tind să cred că procesul de învăţare este legat de sistemul valoric al fiecărei persoane, de o împlinire intelectuală pe care trebuie să o satisfacă, şi de o înaltă conştiinţă care ştie că performanţa vine doar prin muncă. Pe partea practică, cred cu sinceritate că un om este mult mai împlinit dacă şi-a găsit rostul în viaţă luptând corect şi muncind pentru ce şi-a dorit. Este trist şi, în acelaşi timp, greu de înţeles pentru mine cum există oameni politici atât de lipsiţi de conştiinţă de sine. Totuşi, am speranţa că România va trece prin această situaţie grea, dar acest lucru este posibil, din punctul meu de vedere, doar prin vocea tuturor celor care au ceva de spus.
Diana: Învățarea și rezultatul său, cunoașterea, țin de natura umană. Omul învață mereu pentru a progresa, pentru a se desăvârși ca personalitate și individualitate. Merită să înveți oriunde te-ai afla în lume, în orice epocă istorică ai trăi.
Teodora: Cred că cel mai important lucru pe care trebuie să îl conştientizăm este că noi nu învăţăm pentru a ajunge neapărat în funcţii de conducere, ci invăţăm pentru a deveni oameni de calitate. Din păcate, în ziua de astăzi, oamenii de calitate nu sunt scoşi la iveală şi sigur că ar fi o îmbunătăţire radicală a ţării noastre dacă în conducere ar ajunge numai oameni valoroşi.
Emilian: Cred că încă mai merită să înveți în România pentru că a demonstrat de nenumărate ori că poate, ca țară, să creeze valori recunoscute international. În plus, materiile sunt studiate în amănunt și îți permit să îți dezvolți cultura generală și nu doar să știi multe informații dintr-un singur domeniu.
Dacă ai avea ocazia, ți-ai asuma funcții publice?
Ana-Maria: Mi-aș asuma funcții publice numai în momentul în care aș fi sigură de cunoștințele mele în acest domeniu.
Andra: Da, mi-aş asuma funcţii publice deoarece simt o datorie morală faţă de mine şi de societate, în general, să aduc o schimbare pozitivă în lume. Nu am făcut asta până acum, dar pot declara că îmi pot imagina un viitor, ce-i drept, îndepărtat în care să ocup o asemenea poziţie. Îmi surâde ideea, totuşi, doar în contexul în care aş putea să îmi exercit atribuţiile, să îmi fie ascultată viziunea şi să nu fiu condiţionată de un sistem toxic, dominat încă de o ierarhie nejustificată, de corupţie puternică şi de incompetenţă.
Diana: Am avut șansa de a mă angaja pentru drepturile celor din jurul meu încă din clasa a V-a, fiind membru al Consiliului Școlar al Elevilor. Ulterior am coordonat activitatea Departamentului de Cultură din școala mea, organizând diverse evenimente artistice și ajutând revista școlară LenauHeute să renască. Mai apoi am devenit vicepreședinte al Consiliului Școlar al Elevilor. Fiind majoră în ultimul an de liceu, am reprezentat interfața în comunicarea elevilor cu Consiliul de Administrație al școlii mele. Astfel mi-am putut perfecționa abilitățile sociale și de comunicare.
În măsura în care voi dobândi noi abilități în acest domeniu, voi lua în considerare oportunitatea implicării în alte funcții publice și administrative.
Teodora: Sinceră să fiu, în momentul de faţă şi în România, nu mi-aş asuma funcţii publice şi nici nu am făcut asta până acum. Poate pare resemnare din partea mea, dar consider că momentan o funcţie publică presupune mult prea multe compromisuri.
Emilian: Momentan, nu am avut opotunitatea și nu cred că m-aș implica în funcții publice decât dacă aș simți că aș putea face o diferență. E nevoie de mai mulți oameni pentru a schimba situația și mediul politic poate cu ușurință să te schimbe dacă nu ai în jurul tău persoanele potrivite.
Pleci sau rămâi în România la studii?
Ana-Maria: Am ales să rămân aici, acasă, pentru studiile universitare și sper să nu fiu nevoită să plec după terminarea acestora.
Andra: Plec la studii în Londra şi voi studia Drept Englez şi Drept European. Mi-aş dori să urmez un program care să îmi ofere cât mai multe oportunităţi atât în timpul facultăţii, cât şi după. Una dintre ambiţiile mele a fost dintotdeauna să am o carieră internaţională, fără să fiu condiţionată să rămân într-un singur stat, de aceea m-am orientat pe partea aceasta de drept european. În plus, Londra este unul dintre oraşele cu cea mai mare deschidere profesională şi culturală. Va fi locul în care voi putea să îmi îmbunătăţesc abilităţile sociale, de comunicare, de lucru în echipă, cele lingvistice, desigur, şi multe altele. Programul ales este extrem de atrăgător, bine structurat şi gândit, cursurile fiind din diverse domenii de drept care mă vor ajuta să îmi perfecţionez o viziune amplă asupra domeniului prin studiul comparat al sistemelor legislative şi prin numeroasele activităţi extracuriculare. Privesc studiul în străinătate ca pe o provocare pe care vreau să o accept. Este o modalitate evidentă de cunoaştere a sinelui şi de dezvoltare personală. Această decizie nu a reprezentat niciodată şi nu va reprezenta un mod de a mă detaşa de România şi de a-mi uita rădăcinile. Este, pur şi simplu, o aventură a cunoaşterii, locul în care am hotărât că doresc să mă dezvolt la cel mai înalt nivel şi unde este programul de studiu care mă pasionează cel mai mult.
Diana: În anii ce urmează îmi doresc să studiez Dreptul în Germania, iar ulterior să mă specializez în Drept Internațional și Drept European.
De curând am primit un răspuns afirmativ din partea Serviciului German de Schimb Academic DAAD. Acest lucru înseamnă că pe perioada studiilor voi primi o bursa din partea acestei instituții.
Teodora: Voi pleca in Scoţia, la Universitatea Edinburgh, unde voi studia Fizica.
Emilian: Îmi doresc să rămân în România și să studiez la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București.
Cum ai caracteriza învățământul românesc? Care sunt punctele forte? Dar cele slabe?
Ana-Maria: O întrebare destul de grea...eu am avut norocul să învăț la un liceu cu profesori deosebiți, devotați și cu o inimă mare. Ei m-au ajutat foarte mult și au contribuit într-un mod aparte la formarea mea. Daaar, din păcate nu toți elevii au norocul acesta. Știu că există și profesori care nu dau doi bani pe educație și elevi. Sistemul nostru de învățământ are nevoie de o schimbare, acest lucru poate să îl spună toată lumea. Din păcate, nu există destul curaj și destulă implicare pentru începerea acestei schimbări. Totuși, cum spuneam la început există profesori deosebiți care de multe ori te fac să treci cu vederea peste toate lucrurile negative din învățământul românesc.
Andra: Învăţământul românesc este un sistem educaţional, ca oricare altul, care are nevoie de îmbunătăţiri. Punctele forte sunt, din perspectiva mea, fundamentele teoretice de la care porneşte. Numărul destul de semnificativ de materii pe care elevii le studiază în liceu, au rolul de a modela o cultură generală vastă şi a de a forma caractere ce îşi vor asuma responsabilităţi în societate. Pentru mine este un atu faptul că termin liceul cu un număr bogat de cunoştinţe din fiecare domeniu şi mă bucur că am avut extrem de multe oportunităţi la Colegiul Naţional „Petru Rareş” pentru a le folosi într-o manieră diferită (ex. proiecte interdisciplinare şi activităţi extracuriculare: dezbateri academice, club de teatru, poezie, film, inventică, robotică, traduceri etc). Însă, în acelaşi sistem se pot găsi extrem de multe lipsuri. Deşi materiile sunt interesante, am impresia că sistemul nostru educaţional nu pregăteşte aproape deloc elevul pentru viitor sau pentru ceea ce îl aşteaptă după liceu. O problemă evidentă este „învăţarea paralelă”. Interdisciplinaritatea lipseşte în general, căci fiecare materie este tratată izolat, în loc să se întregească cu altele. De cele mai multe ori, programa nu este updatată pentru societatea modernă şi se axează pe vechi principii care provin de acum câteva decenii. În acelaşi timp, mă deranjează profesorii care urmăresc un şablon şi nu ies din zona lor de confort. Educaţia civică şi voluntariatul lipsesc cu desăvârşire. Mai mult, rareori se pune accent pe dezvoltarea unor abilităţi vitale precum: vorbitul în public, lucrul în echipă, capacitatea de sintetizare a informaţiei, de a critica, argumenta şi dezbate. Sunt de părere că dezvoltarea personală a elevului este un concept pe care trebuie să îl aducem mai des în prim-plan – consilierea educaţională nu se practică aproape deloc şi mulţi elevi termină liceul fără să fie siguri că facultatea aleasă este potrivită pentru ei, declară că nu au niciun hobby/pasiune şi că îşi doresc de la viaţă doar să aibă un job şi să câştige bine. Sunt multe puncte forte, dar şi multe puncte slabe. Observ, în ultimul timp, câteva încercări de îmbunătăţire a sistemului. Totuşi, e nevoie de inovaţie, înţelegere a funcţionării societăţii, analiză obiectivă şi schimbare a mentalităţii cu privire la ce înseamnă cu adevărat educaţia.
Diana: Consider că învățământul românesc trebuie analizat de către specialiștii în sociologie și pedagogie.
În România există școli de elită, dar și foarte multe școli slabe, o dovadă fiind rezultatele la examenul de bacalaureat. Totodată, există profesori de excepție, însă numărul acestora scade de la an la an.
Cred că un punct slab al învățământului românesc este aplicabilitatea scăzută a cunoștințelor teoretice acumulate. La finalul liceului, majoritatea absolvenților nu dețin abilități practice care să îi ajute în alegerea carierei.
Teodora: Cred că cel mai bun termen care caracterizează învăţământul românesc este „încărcat”. Programa noastră şcolară este foarte încărcată şi facem foarte multe materii. Desigur, este important să ne formăm o cultură generală cât mai bogată, dar prin programul pe care îl avem ajungem rătăciţi şi obosiţi, nu ştim exact pe ce să ne axăm, ne împărţim în prea multe părţi. Totuşi, învăţământul românesc are şi un punct forte, pe care nu l-am regăsit străinătate: în România se poate face performanţă la un nivel foarte înalt. Olimpiadele din România au un grad mare de dificultate şi reprezintă provocări foarte constructive pentru elevii de aici. De aceea, elevii care reuşesc să îşi găsească o pasiune, pot evolua semnificativ prin intermediul acestor olimpiade.
Emilian: Învățământul românesc este poate cel mai puternic la nivelul înalt de informații pe care îl oferă. Cei doisprezece ani petrecuți în școală îți reamintesc cât de multe sunt de descoperit și cât de diversă și de frumoasă este lumea care te înconjoară. Totuși, nu reușește să facă trecerea de la teoretic la practic; important este să știi informația, nu să o înțelegi și să o aplici, iar aproape tot timpul trebuie oferit studiului. Cred că trebuie recunoscută și componenta personală în formarea unui om matur și educat.
Unde te vezi peste zece ani?
Ana-Maria: Mi-e foarte greu să mă pronunț când vine vorba de viitor, de locul meu sau funcția pe care o s-o ocup. De un lucru sunt sigură însă, o să fac ceva inedit, ceva pentru țara mea, ceva, oricât de mărunt ar fi lucrul acela sau cel puțin am să mă lupt pentru acel ceva ce va propune un start spre schimbare, una în bine.
Andra: Nu îmi place să îmi fac planuri de viitor extrem de amănunţite. De aceea nu mă pot proiecta într-o anumită situaţie peste zece ani. Consider că aş fi naivă dacă aş crede cu tărie că lucrurile se vor desfăşura în următorii ani exact cum mi-aş dori eu. Totuşi, privind lucrurile practic, pe atunci voi fi terminat facultatea. Este posibil să fiu în Marea Britanie, Germania, un anume stat al Uniunii Europene sau poate pe alt continent. Poate voi deveni avocat sau judecător, poate voi ocupa o funcţie înaltă într-o instituţie a UE/ ONU, ori poate voi fi ceva la care nu mă pot gândi acum. Viitorul este într-o continuă schimbare şi ţine de fiecare alegere pe care o fac. Nu pot spune cu certitudine unde voi fi şi ce job voi avea, dar sper din suflet că voi face ceea ce îmi place, că îmi voi păstra şi modela frumos sistemul moral şi emoţional pe care mă bazez, că voi fi un om care inspiră, şi că nu voi renunţa la ambiţiile şi aspiraţiile mele pentru umanitate.
Diana: Nu am puterea de a prevedea unde mă voi afla peste zece ani sau cum va arăta lumea în acel moment.
Teodora: Peste zece ani, mi-aş dori să lucrez într-un laborator de cercetare. De asemenea, mi-aş dori mult să investesc pentru România. De exemplu, mi-aş dori să sponsorizez tinerii olimpici, mi-aş dori să organizez proiecte care să îi ajute pe aceştia în continuarea studiilor. Nu ştiu sigur ce ţară ar fi cea mai bună pentru dezvoltarea mea, dar dorinţa mea este să călătoresc cât mai mult, să am parte de proiecte şi conferinţe în toate colţurile lumii.
Emilian: În zece ani, mă văd un programator de inteligență artificială. Mă gândesc tot mai mult ca după studiile de licență să lucrez în străinătate, dar mă voi răzgândi poate, dacă situația din țară se va îmbunătăți.
Ce te-a dezamăgit/ ce te-a entuziasmat în ultima perioadă în comunitatea în care trăiești? Ce te-a entuziasmat?
Ana-Maria: Dezamăgirea vine din partea oamenilor, din partea acelora care nu fac altceva decât să se plângă, să vorbească mereu despre nemulțumirile lor și despre cât de prost le merge. E vorba despre acei oameni care nu se implică niciodată în nimic, care nu caută să contribuie la reducerea problemelor comune care ne privesc, cei lipsiți de educație, dar plini de ură și ipocrizie.
În ceea ce privește entuziasmul, pot spune că acesta îmi este oferit de colegii mei, viitori studenți, de altfel. Sunt sigură că mă vor face mândră de realizările lor și mă bucur nespus că i-am avut alături, bucurie ce va rămâne intactă până la întâlnirea de 10 ani, când va fi înlocuită cu alta și mai mare.
Andra: Dezamăgiri şi bucurii se găsesc la tot pasul în fiecare etapă a vieţii şi, posibil, chiar în fiecare zi. Modul cum percep eu şi cum mă raportez la comunitate se schimbă constant şi depinde de perspectiva de înţelegere a fiecăruia. Foarte rar las să mă influenţeze negativ anumite remarci, persoane sau situaţii, dar acest lucru nu înseamnă că nu observ şi că nu analizez. Mă dezamăgeşte profund: faptul că unii oameni nu mai ascultă pentru a înţelege, ci ascultă doar pentru a răspunde; convingerea lor că ştiu ei mai bine care e adevărul şi „cum stă treaba”, deşi nici măcar nu cunosc toată povestea; faptul că nu sunt deschişi la dezbatere şi la schimbarea punctului de vedere în cazul aducerii unor argumente mai solide/ facts pe masă; preocuparea lor nejustificată pentru alte persoane, în loc să se axeze pe propria dezvoltare personală; corupţia; denaturarea adevărului; materialismul etc. La polul opus, mă entuziasmează de fiecare dată când adulţii sunt deschişi la discuţii cu noi pe diferite subiecte controversate, fără să se mai remarce o anume superioritate. Mă bucură mult oamenii care au iniţiativă, persoanele cărora nu le este frică să îşi exprime opinia, cei care nu judecă fără să cunoască în amănunt situaţia, oamenii care ştiu să se critice şi să se aprecieze. Îi preţuiesc pe cei care îşi menţin moralitatea şi susţin meritocraţia, adevărul, corectitudinea, egalitatea de şanse, cunoaşterea, dezvoltarea etc, în ciuda unui mediu care poate deveni deseori toxic.
Diana: Sunt dezamăgită văzând în jurul meu muncă de proastă calitate, dispreț pentru muncă și valoare umană, minciună și încălcare a normelor etice, morale și legale.
După publicarea rezultatelor la bacalaureat am fost foarte impresionată de reacția pozitivă a presei. În continuare primesc mesaje care mă onorează de la cunoștințe și prieteni, dar și de la necunoscuți.
Nu trebuie uitat faptul că sunt entuziasmată de prestația echipei croate la Campionatul Mondial de Fotbal, pe care o admir profund pentru hotărârea, forța și spiritul solidar de echipă ce au ajutat-o să ajungă în fruntea clasamentului mondial. Această echipă este un model demn de urmat.
Teodora: Cel mai tare în ultima perioadă mă dezamăgeşte resemnarea oamenilor. Toţi ştim că viaţa noastră aici nu e uşoară, în schimb nu căutăm să ne informăm ce am putea face pentru a îmbunătăţi situaţia actuală şi suntem mult prea uşor de manipulat. Pe de altă parte, mă entuziasmează faptul că în rândul tinerilor, există o motivaţie destul de puternică pentru a întreprinde acţiuni de voluntariat care îi vizează în special pe oamenii nevoiaşi. Deşi traiul în România e greu, iar conducerea ţării nu pare să ia măsuri radicale în privinţa aceasta, există tineri dornici să îi ajute pe cei dezavantajaţi.
Emilian: Sunt foarte impresionat de unitatea pe care o dovedesc românii și de dorința lor de a se opune nedreptății. Este încurajator să vezi că oamenii conștientizează ceea ce se întâmplă. De asemenea, pare că România chiar începe să se modernizeze și să se sincronizeze cu restul Europei.
Ai vreun model anume, vreo persoană sau personalitate care te-a influențat pe parcursul evoluției tale?
Ana-Maria: Nu aș putea spune că am un model după care mă ghidez; bineînțeles...au existat și vor exista persoane de la care am avut ce învăța, a căror sfaturi le-am urmat și mi-au fost de folos, dar mereu mi-a plăcut să fac lucrurile în felul meu și să mă descurc de una sigură.
Andra: Nu am avut niciodată un model anume, ci doar persoane care au avut o influenţă pozitivă asupra evoluţiei mele. Părinţii mei au contribuit cel mai mult la aceasta şi sunt persoanele datorită cărora eu sunt omul de astăzi, căci m-au îndrumat şi susţinut mereu. Consider că fiecare experienţă şi toate persoanele importante pentru mine au avut un impact pozitiv asupra mea. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că o contribuţie vitală au avut-o cărţile citite, de fapt anumite personaje care m-au făcut să înţeleg mai bine realitatea, psihologia oamenilor şi m-au determinat să devin o persoană mai bună. Am o imagine în minte despre cum vreau să fiu (nu ceea ce trebuie să fiu!) şi încerc, prin fiecare decizie, să mă apropii mai mult de ea.
Diana: Cele mai apropiate și dragi modele mie sunt părinții mei. Ei mi-au insuflat încă din primele clipe de viață valorile umane în care cred: dragostea pentru oameni, cunoaștere, artă și natură.
Teodora: Am două modele fără de care dorinţa mea de a învăţa, de a căuta să fiu un om de valoare ar fi fost foarte mică. Este vorba despre profesorii mei de fizică, cei care m-au pregătit pentru olimpiadă (doamna profesoara Lenuţa Basoc - cea care m-a pregătit la gimnaziu şi domnul profesor Costin Dobrotă - cel care m-a pregătit la liceu). Au fost mereu alături de mine şi m-au încurajat în permanenţă. Deşi victime ale unui sistem cu probleme, dumnealor nu şi-au pierdut entuziasmul de a preda. Şi-au dedicat o mare parte din timpul liber pentru a pregăti elevii pasionaţi de fizică, iar colaborarea noastră a fost extrem de placută. Nu numai plăcerea dumnealor de a preda m-a impresionat, ci şi deschiderea pe care o au faţă de elevi, felul în care au trăit toate emoţiile alături de noi.
Emilian: Nu îmi place să îmi formez modele. Important pentru mine este să analizez și să descopăr singur ceea ce rezonează cu propria mea personalitate. Cred că poți învăța ceva nou de la fiecare persoană și crearea unor modele înseamnă limitare.
Elevii noștri de 10 cred în schimbare și înainte de a căuta transformarea în exterior, ei sunt conștienți că orice „reformă” începe cu ei înșiși. Ana-Maria, Andra, Diana, Teodora și Emilian cred în puterea educației de a schimba mentalități și o întreagă societate. Trei dintre interlocutorii noștri au ales să plece la studii în străinătate, în timp ce doi vor continua formarea profesională în universități de stat, din București și Cluj-Napoca. Cei rămași acasă speră „să nu fie nevoiți” să părăsescă România, după absolvirea facultății. Ne propunem să le urmărim evoluția tuturor și peste trei-patru ani să revenim cu un articol de tip follow-up, în care să aflăm împreună dacă și-au concretizat măcar o parte din visuri.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.