În pielea unui profesor tânăr

Foto - Profimedia

Să zicem că ai studiat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, cea mai bună dintre toate din țară.

Ai intrat la specializarea la care ai vrut și pentru care simți sau știi deja că ai o înclinație oarecare, te-ai bucurat și ai început să înveți în general asistat de profesorii cei mai buni din sistem. Poate că deja cunoșteai la un nivel acceptabil pentru un absolvent de liceu limbile și culturile pe care urma să le aprofundezi sau pur și simplu te-ai hotărât să le iei de zero.

În trei ani de studiu după nefericitul sistem Bologna ai dat zeci de examene și parțiale teoretice și practice, ai frecventat asiduu cursuri, care mai simpatice, care mai antipatice, niciunul floare la ureche, te-ai pregătit pentru seminare, ai citit, ai subliniat cărți, ai luat note de curs, ai făcut „conspecte”, ai făcut nopți albe lucrând, ai învățat sute de verbe neregulate, ți-ai însușit un vocabular bogat, ai sacrificat weekenduri de ieșiri în oraș sau de călătorii, te-ai căznit să obții o bursă Erasmus, niciodată realmente acoperitoare a minimumului necesar de cheltuieli în mari universități partenere din Europa ca să ai un contact „la sursă” cu civilizația pe care ai ales s-o pătrunzi, cu lumea academică vibrantă și cu bibliotecile universitare mereu puse la punct cu tot de ce ai nevoie, ai dat și acolo examene, departe de confortul cel puțin lingvistic din țară și ai urmat, din prevedere, un modul pedagogic în general idiot ca să-i poți lumina, când termini, și pe alții. La sfârșit ai reluat un purcoi de materie a cărui cunoaștere o dovediseși în examenele importante din cursul anilor și ai scris o teză cât se poate de originală ca să obții licența. În tot timpul acesta nu ai plagiat, nu ai copiat la examene, ai respectat toate regulile instituției.

Poate vrei să ajungi profesor. Știi de la început că numai cu trei ani de studiu poți să predai doar până în clasa a zecea în sistemul preuniversitar. Ca să poți preda până la sfârșitul liceului mai trebui să faci doi ani de masterat, ciclu universitar cu exigențe sporite incomparabil, chiar și la eterna și inutila, după părerea mea, pedagogie. Am credința fermă că profesor ești sau nu ești. Am cunoscut profesori de pedagogie aflați în totală disonanță cu ceea ce ei credeau că este vocația de profesor, oameni care cunoșteau toate trucurile și metodele de predat din lume, dar erau pur și simplu antiprofesori. Excesul de metodă osifică fără discuție spiritul și lasă în urma-i anxietatea perpetuă pe care ți-o inculcă fandacsia că ai mereu nevoie de cârje ca să poți alerga liber, după cum îți spune vocea interioară. Stăpânirea materiei, o minte bine structurată și alertă și un model din anii proprii de școală sunt condițiile ca să fii un profesor bun. Nu cred să fie profesor care să nu știe asta.

Nu toți colegii tăi de facultate vor să fie profesori în sistemul preuniversitar. Mulți optează de la început pentru mediul privat unde știu că se plătește bine dacă știi limbi străine, mai ales din cele mai rare. Alții, mai aventuroși, se angajează în domenii de vârf ale diverselor structuri ale statului. Alții merg mai departe cu doctorate, gândindu-se la cariere universitare sau de cercetare. Cei mai mulți emigrează. Dar tu ai ideea să-i ajuți pe copii. Pentru asta te așteaptă un salariu de mizerie, dar te gândești că ești tânăr și că pragmatismul imediat nu cadrează neapărat cu frageda ta vârstă: n-ai nevoi stringente, n-ai familie, n-ai credite de plătit, te mai ajută mama-tata. Ai încredere în știința ta și ți se pare că asta va pune lumea la picioarele tale. Ai atâtea de oferit, toate proaspete în mintea și în sufletul tău.

Așa că iei calea inspectoratului școlar, fără să știi că este cea mai odioasă instituție a statului, Sauron absolut al văii sumbre în care te avânți tu, plăpândă trufanda. O armată de orci învechiți în răutăți, maeștri ai facerii și mai ales ai desfacerii, slujesc acestui ochi injectat cu otravă al cărui singur ideal pare să fie sugerea energiilor din oasele tale cu măduvă proaspătă. Orcii îți dau să completezi formulare și să le pui frumos în ordine în dosare cu șină, în așteptarea teribilei titularizări, examenul examenelor în care ești procitit nu numai din materia pe care trebuie s-o cunoști, dar și din absurde tabele, planuri de lecție, întrebări de pedagogie a căror limbă de lemn trebuie nu numai să o visezi, dar și să te schimonosești reproducând-o în scris. 

Dar să zicem că scapi și din această încercare și obții un post oarecare, poate într-o singură școală ceva mai răsărită. O să constați repede că știința ta va părea ifos, că tinerețea ta e suspectă, așa că primești din prima clasele cele mai prizărite, pasămite ca să te călești. 

Ia și o dirigenție nu ca să vorbești în ora aceea specială de arhetipurile lui Jung sau de mirabila lume a quantelor, așa cum tot citești tu prin cărțile tale de pe noptieră, ci ca să te califici și la a doua specializare din școlile românești, aceea de polițist. Pentru că în clasa ta și copiii pentru care ai trecut prin toată tevatura de până acum sunt gata să te întâmpine cu manifestări Poltergeist, cum numai copiii pot declanșa. Când te întorci să scrii ceva la tablă, mai zboară un scaun, se mai mișcă un pupitru, mai o grohăitură și freamătul perpetuu. Tu însă stai bine cu nervii, încerci un îndemn la rațiune, nu sari imediat la urlet. Crezi că știința ta îi va cuceri, cu unii, de fapt cu cei mai mulți așa se și întâmplă. Dar sunt îndrăzneții absurzi care aleg și insistă să te provoace.

Tu crezi că locul tău de la catedră e cumva sacrosanct și începi să faci observații de bun simț ca să pui lucrurile la punct. Îi mai scoți pe unii la tablă. Încă nu urli. Dar a doua zi te trezești pe holurile școlii cu fiara fiarelor, adevărații stăpâni ai inelelor în fața cărora tremură, din experiență, și colegii tăi de cancelarie, de la mic la mare, și secretara, și contabila, și directoarea adjunctă, și directorul plin, și orcii, și până și măritul Sauron cu tot Mordorul lui: părintele! Care are voluptatea nesfârșită să te vestejească de față cu propriii colegi, ideal chiar cu propriii elevi pentru că ai îndrăznit să-i verifici cu exigența ta de mucos tema ilustrei sale odrasle. După ce că ești tânăr și n-ai un chior în buzunar, cu burta ta lipită de spate, mai faci și talente cu materia ta irelevantă la care copilul este îndrituit să ia nota maximă indiferent de ce știe sau nu, pentru că, nu-i așa?!, n-o să aibă nevoie în viață de limba ta marginală și de toată cohorta ei de verbe neregulate. Uite, el sau ea, de pildă, are mașina mașinilor, e stăpân peste o armată de sclavi, face și drege, risipește în stânga și dreapta, e prieten cu parlamentarul X, bea cu ofițerul Y, a călătorit până la capătul lumii și înapoi, chiar de mai multe ori, pe când tu ce ai văzut din lume, știi tu cum se învârtește ea? Dacă vrea și va vrea, o să te stâlcească cu presiunile, cu banii, cu pilele. Ești în general un nimeni, dacă ai nevoie te învață el cum, ce și cât să predai ca să-i edifici odrasla. Jagardea! Din clipa asta înțelegi că te afli în Mordor, Valea Plângerii și te resemnezi: tremuri ca frunza la orice adiere, te conformezi, stai în banca ta și îți duci zilele depresiv până la pensia ta de mizerie.

Greva profesorilor, atât de așteptată, e, sper, dovada că participanții la ea au înțeles că nu au numai nevoie de măriri de salarii. Ele sunt absolut necesare și legitime. Dar miza majoră a acestei mișcări ample de protest reprezintă, în fond, restabilirea demnității profesorilor, recâștigarea autorității lor suverane în clase, instituirea unor examene serioase, scuturarea de presiuni de tot felul, adică redobândirea fondului pierdut de atâta vreme, încă din anii regimului comunist. Nimic din toate cele enumerate de mai sus nu se poate face fără forțarea drastică a mâinii factorului politic, singurul în măsură să intervină în această privință. E momentul ca adevărul să zdrobească minciuna. Altfel, cu o simplă majorare de salariu nu se va face primăvară. Cereți totul!

PS În această atmosferă dramatică, Universitatea din București se face că plouă. O mai mare lipsă de umanitate și de inteligență e greu de conceput de la o instituție care se hrănește în mod legitim din bazinul imens pe care-l reprezintă sistemul preuniversitar. Sunt și mai uluit de absența vocilor individuale de profesori universitari care să susțină cumva greva colegilor lor din preuniversitar. Vorbim de foști parlamentari, europarlamentari, experți în diverse organisme relevante în domeniu, membri în comitete și comiții. Clienții cărui Sauron sunt ei de fapt? 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp