Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

În satul meu, oamenii sunt foarte speriați: „- Ne face praf! Au spus la televizor că o rachetă ajunge la noi de la ruși în trei minute”

Deveselu.

Foto: Inquam Photos / Bogdan Dănescu

Când ies prin sat la cumpărături sau cu alte treburi nu mă mai întreabă bătrânii nimic despre covid sau despre pandemie, ci mă întreabă cu ochii tulburați de o frică rece, dacă va fi război sau nu. Le răspund liniștindu-i că nu va fi, că se va găsi o cale diplomatică de rezolvare a problemei.

Azi iar mi-a ieșit în cale o bătrânică, atunci când mă duceam după pâine. Am dedus că m-a păzit pe geam și, când a văzut că trec, a ieșit repede în drum. Avea un fular gros la gură, dar din ochi îi țipau disperarea și frica.

- O să fie război, doamnă Luminița? m-a întrebat și nu a așteptat răspunsul meu, pe care i l-am mai dat de câteva ori, ci a continuat repezit: Mama a fost vădană de război. Tata a venit de pe front cu schije în plămâni. L-au operat de multe ori, dar nu a mai trăit. Eram mică tare când era război, dar știu că e tare rău. Mama, când vorbea de război, plângea.

În timp ce îmi povestea de mama ei, mi-am amintit-o. O bătrânică sfătoasă, caldă, cu grai duios, căreia i-am fost nespus de dragă, ce îmi aducea nuci în niște buzunare adânci sau ouă. Întotdeauna plângea și în fața mea, când vorbea de război.

Alung din fața ochilor amintirea duioasei ei mame și dau să o liniștesc, dar nu îmi dă voie. Continuă repezit și din ochi îmi spune că nu mai are încredere în mine.

- Au spus la televizor că o rachetă ajunge la noi de la ruși în trei minute. Ne face praf!

Respir adânc. Îi privesc ochii ce nu se mai tem de virus; acela a fost pistol cu apă pe lângă frica de război. 

- Spune-mi, știai că o rachetă de la ruși ajunge atât de repede la noi, la... - acolo unde stau americanii la noi... Au zis la televizor unde, dar eu nu am reținut. Nu știu cum îi zice... - și ne face praf!

- La Deveselu, vreți să spuneți?

- Îhî. așa a zis la televizor. Nu era mai bine să stăm noi în banca noastră, să nu fim cu americanii..., șoptește bătrâna.

- Dacă stăteam în banca noastră acum eram ca și Ucraina. Când am fost sub influența rușilor ne-a dus acolo istoria forțat. Vă mai amintiți ce povestea mama dumneavoastră despre Sevastopol și Odessa, despre luptele la care a participat tatăl dvs? Cu NATO și americanii am cerut noi să fim, am făcut sacrificii și concesii pentru asta. Ne-am dorit, explic.

- Și nu ne folosește la nimic. Dacă vine o rachetă, în trei minute...

Ridic mâna în aer să opresc bătrânica al cărei creier se blocase la rachetă și trei minute.

- Știți cu ce se ocupă baza militară de la Deveselu? Știți ce este acolo? Un scut antirachetă. Ce înseamnă anti-rachetă? întreb, rupând cuvântul în două și explic realizând că bătrâna nu înțelege: scut împotriva rachetelor. Să zicem că pleacă o rachetă de la ruși. Americanii o detectează...

- O ce? întreabă bătrâna mea.

- O caută și o găsesc în aer, reformulez eu pe înțelesul ei. Dar vorbim doar dacă s-ar întâmpla, căci deocamdată nu este posibil. Dar, dacă ar fi, în cele trei minute, scutul de la Deveselu găsește racheta trimisă și o distruge în aer înainte de a atinge România. 

Gesticulam în timp ce explicam.

- Se poate așa ceva?!

- Se poate. Pentru asta este scutul antirachetă de la Deveselu. Stați liniștită, că nu suntem ai nimănui. Facem parte dintr-un pact. Avem niște garanții de securitate.

În sfârșit, bătrânica mea a zâmbit. Ochii i s-au luminat.

...

Am plecat spre magazin furioasă. Cine trebuie să aibă grijă de bătrânii aceștia, ca să nu trăiască sentimentul dureros și pustiitor de a se simți ai nimănui? Oare era atât de greu să iasă într-o seară la televizor președintele sau prim-ministrul țării și să explice ce înseamnă să fim în NATO, ce înseamnă scutul de la Deveselu, cine ne sunt aliați, cine ne apără?! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • am mai citit ceva din ciclul ^dialogurile imaginare ale Luminitei Aldea ^ Ma cam indoiesc de faptul ca a fost externata de la sanatoriu, n-a anuntat... In rest aceleasi articole mediocre , in cazul de fata chiar submediocru.Ca sa vezi : in sat la ea este un fel de guru , pe care lumea il intreaba despre tot...
    • Like 0
    • @ Petru Mirea
      Acasă la noi copiii sunt invățați să salute oamenii în vărstă când îi întâlnesc pe stradă și oamenii discută pe ulițe când se întâlnesc, fără a se întreba care din ei au statut de guru. Haideți să ne acceptăm punctele de vedere fără a arunca cu noroi.
      • Like 0
    • @ Mîndrilă Ion
      cu tot respectul d-le M.I. , in comentariul meu nu vad noroiul de care vorbiti ! sa inteleg ca sunteti coleg de sanatoriu cu autoarea ?
      • Like 0
  • Păi cine le-a băgat în cap că "Ne face praf! Au spus la televizor că o rachetă ajunge la noi de la ruși în trei minute” și că "...era mai bine să stăm noi în banca noastră, să nu fim cu americanii..."? Răspuns: anumite televiziuni, agentura Sputnik, trolii rușilor. Într-un cuvânt coloana a 5-a a rușilor în România, o Românie care este sat fără câini.
    • Like 2
    • @ Gheorghe Burz
      eu cred ca in Romania sunt foarte multi CAINI, chiar prea multi!
      • Like 0
  • Luminita Aldea. Razboaie au fost multe in cele doua milenii si omenirea este totusi in mileniul 3. In satul tau (din povestea inventata de tine), oamenii nu erau speriati prin anii 1990 cand niste zanatici cautau sa conviga oamenii ca vine sfarsitul lumii?
    • Like 1
  • Gandalf check icon
    Cine sa iasa la tembelizor? presedintele? ministrii aia (cu m mic)? au aia timp de mujicii pe spinarea carora, de fapt, traiesc ca lipitorile?
    Nu, n-au cum sa isi faca timp, mai ales acum cand s-a umplut iar ciolanul de carnita macra, de nu mai stiu cum sa imparta bogatia asta picata din cer.
    Asa ar trebui sa fie intr-o lume a normalitatii: ii vorbesti omului pe limba lui, in urechile lui. Tembelizorul e cel mai la indemana, fiindca tot poporul e lipit de sticla (pe partea ne-electrificata, sa zicem asa). Feisbuci au doar unii, cei de care facurati vorbire, cred ca n-au, deci ramane tembe.
    Totusi, daca "ei" nu fac asta, ramanem noi sa o facem, asa cum stim si cum putem mai bine. Si pentru asta ma bucur sa va pot felicita!
    • Like 1


Îți recomandăm

Nico si Rafael

Nico și Rafael sunt niște oameni de toată isprava. I-am remarcat imediat într-un restaurant ticsit de turiști din stațiunea austriacă Ischgl. Erau cei mai săritori și binedispuși ospătari, mereu cu zâmbetul pe buze. Cu turiștii vorbesc în limbile lor, dar între ei Rafael (32 de ani) și Nico (23) vorbesc în română: “Du o ciorbă cu găluște la domnii de la masa 2”.

Citește mai mult

AI act conținut inteligență artificială / sursa foto: Profimedia

Într-o încercare de a accelera colaborarea dintre companiile de AI și societatea civilă, UE a recrutat anul trecut un grup de cercetători în domeniul media și AI care au fost rugați sa redacteze un Cod de bune practici, un document cu niște măsuri concrete ce pot fi adoptate de platformele digitale.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon sursa foto: romania.europalibera.org

Adulții s-au închis iar în camera mică, locul privilegiat care reunește două obiecte foarte prețioase: un radio mare și magnetofonul. Ies din când în când misterioși, șoptindu-și diverse vorbe, ne zâmbesc și se închid din nou în cameră. Mai sosesc și prietene de-ale mamei din vecini, care sunt primite rapid în spatele ușilor închise. Acest „ritual“ nu este deloc nou pentru noi, îi cunoaștem deja etapele și emoția: din când în când, radioul devine punctul central al casei, adulții se îngrămădesc lângă el, închid ușile și ne îndeamnă să ne vedem liniștiți de joacă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Risipa alimentara / sursa foto: Profimedia

În fiecare zi vorbim despre costuri, marje, stocuri, pierderi. Mai rar vorbim despre pâinea, laptele, fructele, mesele gătite și produsele bune pentru consum care ies din circuit și ajung, pur și simplu, gunoi. Iar asta se întâmplă într-o țară în care există copii care se culcă fără o masă sigură, vârstnici care își numără pensia la sfârșitul lunii și asociații care încearcă să țină în viață, la propriu, atât oameni, cât și animale abandonate.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Există în istoria cinematografului două pietre de hotar: „Nașterea unei Națiuni”, de David Wark Griffith (1915), și „Triumful Voinței”, de Leni Riefenstahl (1935). Din punct de vedere al inovării în limbajul cinematografic, aflat în perioada de început a filmului mut la Griffith, și a primilor ani ai sonorului la Riefenstahl, e vorba de capodopere. Însă ideologia și etica lor sunt cât se poate de malefice: rasism feroce antinegri la Griffith, glorificarea lui Hitler la Riefenstahl.

Citește mai mult