Foto: Guliver Getty Images
A fost o coincidență faptul că Isus a murit de Paști. Nu el a inventat sărbătoarea Paștilor, ea exista deja, și era celebrată grandios de poporul evreu. Fiind un tip documentat, Isus era la curent cu diversele profeții care îl anunțau pe Mesia, ultimul mare rege, și pe care evreii le acceptau fără să se îndoiască. Unele profeții erau foarte specifice, cum ar fi intrarea regelui în Ierusalim călare pe un măgăruș, sau purtând cu el o ramură de măslin. Îndeplinirea profețiilor, alături de carisma sa personală, i-au crescut popularitatea lui Isus, în epocă. După răstignirea sa, semnificația Paștelui s-a schimbat pentru creștini. Însă multe meme ale vechiului testament, inclusiv ochi pentru ochi și dinte pentru dinte, au rămas valabile și în Biserica lui Christos.
Pentru evrei, semnificația Paștelui a rămas aceeași. Pessach este evenimentul eliberării poporului sfânt din robia egipteană, de către Moise, cu ajutorul lui Yahweh (Dumnezeu). Astăzi evenimentul propriu-zis poate fi descris ca o răscoală, revoluție și migrație în masă (exodul). Evreii îl văd ca pe o intervenție divină a lui Yahve, zeul protector al poporului, rival al lui Baal, Ra sau al altor divinități contemporane. El a despicat Marea Roșie în două și i-a purtat pe evrei prin deșert, timp de 40 de ani, hrănindu-i cu mană cerească, adică niște pâinici dulci, care cădeau din cer.
Spre deosebire de Dumnezeul creștin, Yahweh este un tip destul de coleric, impulsiv și uneori viclean. El nu iubește toți oamenii, ci doar un neam îngust, de doar 12 familii, iar asta numai atunci când aceștia sunt ascultători. Este doar aparent atotputernic, uneori nu reușește nici el să rezolve problemele grave ale poporului. Se pierd războaie, se demolează temple, se traversează perioade de secetă și foamete sau evreii ajung sclavi în Babylon. Deseori, Yahweh se comportă ca un tată foarte exigent și răzbunător. Uneori își testează făpturile create, cu cinism, ca în legenda lui Iov sau a copiilor lui Abraham.
Atunci când negocierile cu faraonul Egiptului, pentru eliberarea sclavilor evrei, au eșuat, Yahweh a conceput o strategie neașteptată. A aruncat asupra egiptenilor 10 blesteme cumplite. Ele îi priveau pe toți egiptenii de rând, nu numai pe conducători, iar asta doar pentru că oamenii erau supușii infexibilului faraon. Primele 9 blesteme, incluzând mai multe boli, broaște, păduchi și lăcuste, au fost suportate cu stoicism de egipteni. Însă ultima, cea care ulterior a purtat numele de Paște, le-a fost fatală.
Yahweh le-a sugerat evreilor să se izoleze în case și să-și vopsească tocul ușii cu sânge de miel. Apoi a ucis primul născut al fiecărei familii, din fiecare casă care nu avea semnul distinctiv pe ușă. După genocidul uman, a aplicat același tratament și animalelor domestice, omorând primul pui al tuturor dobitoacelor de pe teritoriul Egiptului antic. Explicația că „necunoscute sunt căile Domnului!”, concluzie utilizată de creștini în polemici, după epuizarea argumentelor logice, nu apăruse încă, urma să apară mult mai târziu, abia în secolul 18. Probabil că uciderea animalelor lipsite de conștiință părea logică pe atunci. Însă chiar și pe atunci, părea lipsită de logică incapacitatea lui Yahweh cel atotștiutor de a ști care sunt casele evreilor, chiar și fără semnalizarea cu sânge pe tocul ușii.
Sărbătorirea masacrului copiilor este la fel de ciudată cum ar fi dacă americanii ar sărbatori anual distrugerea orașului Hiroshima. Nu vom afla probabil niciodată care au fost cauzele științifice ale evenimentelor care s-au produs în Egipt, acum 3000 de ani, nici măcar dacă ele chiar s-au întâmplat, cu adevărat, sau sunt doar basme din cărți vechi. Diverși oameni de știință au avansat mai multe variante, inclusiv epidemii similare cu cea din 2020. Cert este că Paștele a fost o sărbătoare mult mai veche decât creștinismul, la fel ca și tradiția vopsirii ouălor.
Toate religiile lumii au sărbători fastuoase, multe dintre ele celebrând orori săvârșite de zei în trecut sau alte evenimente miraculoase în care divinitatea și-a făcut simțită prezența. Ca de obicei în religie, ritualul ajunge, în câteva secole, să fie mai important decât esența teologică a ideologiei. Echivalentul indian al Paștelui, sărbătoarea Holi, a primăverii, celebrează salvarea din foc a unui protejat al zeului hindus Vishnu. Timp de câteva zile, indienii se împroșcă reciproc cu praf de vopsea, pentru a slăvi uciderea lui Hiranyakashipu, echivalentul lui Satan. Tradiții religioase sunt multe prin lume, iar celor veniți din alte culturi, unele obiceiuri li se pot părea sinistre sau hilare.
(festivalul Holi, India/ Foto Guliver/Getty Images)
O altă problemă cu care s-au confruntat creștinii, în dorința lor de a cimenta credința oamenilor prin ritualuri dogmatice, a fost datarea exactă a Sărbătorii de Paști. Această problemă le-a dat multe dureri de cap cercetătorilor scolastici medievali. Până și data nașterii lui Isus Hristos a fost estimată greșit, iar astfel, mântuitorul s-a născut în anul 4, înainte de Hristos! Schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian, din secolul 16, a fost greu de înghițit pentru toți contemporanii. Oamenii și-au dat seama că anii se calculaseră prost, dintotdeauna. Estimat la 365.25 de zile, încă de pe vremea lui Cezar, anul calendaristic are câteva minute în minus, respectiv este ceva mai scurt decât se estimase. În 1582 au înțeles eroarea și și-au dat seama că sunt cu 11 zile în urmă. Pentru prelați, informația a fost devastatoare: au conștientizat, nu numai că trebuie să corecteze deîndată problema științifică revelată, dar și că sărbătoriseră greșit Paștele, în ultimii 1600 de ani.
Sarabanda pierderii celor 11 zile, prin Europa, este o poveste savuroasă, care nu încape însă aici. Fiecare regat a ales altă variantă de a-și sincroniza calendarul cu cel papal. Schimbarea a fost un proces lung și anevoios, care a încurcat comerțul european și a îndepărtat și mai mult ortodocșii de catolici și de protestanți. În România, reforma calendarului a avut loc foarte târziu, respectiv în secolul 20. Data de 31 martie 1919 a fost urmată de 14 aprilie 1919. Observați că pâna la reforma românească, mai trecuseră câteva sute de ani, așadar, între timp se făcuseră 14 zile care trebuiau pierdute. Practic, în viața românilor de acum 101 ani, ultimele două săptămâni nu au existat. Datele duble din istoria recentă, cum ar fi unirea principatelor 12/24 ianuarie, se explică astfel.
La fel se explică și datele diferite ale Paștelui, la Roma și la București: catolicii s-au adaptat la calendarul gregorian, cel corect. În schimb, ortodocșii retrograzi, nu au înțeles nici până în ziua de astăzi că durata unei revoluții a Pământului în jurul Soarelui atât durează, și că ar trebui să accepte și ei această realitate obiectivă. Cel puțin până în 2020, respectarea unor tradiții greșite a părut mai importantă decât adaptarea la realitate. Unii ortodocși ruși sărbătoresc si Crăciunul pe rit vechi (adică greșit) la începutul lui ianuarie. Și tot din această cauză marea lor Revoluție din Octombrie a avut loc de fapt pe 7 noiembrie.
Semnificația actuală a Paștelui este celebrarea sacrificiului lui Isus Hristos. Informațiile noastre sunt 4 texte vechi, redactate la aproape o sută de ani de la întâmplarea evenimentelor. Cei 4 evangheliști au fost trei, Luca și Matei - este o sintagmă populară cunoscută de toată lumea. Remarcabilă este valoarea de adevăr a anecdotei: Cele 4 evanghelii au fost, de fapt 3, respectiv cele după Ioan, Marcu și pierduta sursă Q. Este evident acum faptul că evangheliile după Luca și după Matei sunt doar niște copii, cu foarte puțin conținut original și cu texte preluate în bloc din evenghelia lui Marcu și din sursa Q.
Religiile au ajutat specia umană să evolueze, facilitând încrederea reciprocă și cooperarea dintre oameni. Un creștin avea mai mare încredere într-un străin cu o cruce de gât, decât într-unul fără acest accesoriu. Sentimentul de apartenența la un grup unitar, cu o ideologie coerentă, i-a motivat dintotdeauna pe oameni. Creștinismul, în mod special, a fost un catalizator excelent pentru europenii medievali: ei au construit catedrale, au cucerit lumea și au inventat motorul. Tradițiile religioase, așa cum e Paștele, au fost repere calendaristice necesare, pentru ca adepții să simtă siguranța apartenenței lor, în sânul comunității. Totuși, nivelul evoluției cognitive umane din secolul 21, face toate tradițiile religioase inutile in viitor.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Inca ceva: despre existenta lui Isus nu vorbeste nici istoriograful Flavius care nota orice fapt deosebit. Paragraful in care se vorbeste de Isus e intercalat ulterior de cineva interesat; asta se vede clar daca citesti textul sarind peste acel paragraf, numai astfel firul povestirii avand continuitate.
Crestinii sarbatoresc Invierea Domnului mai Lica. Da, s-a intamplat a doua zi dupa pastele ebraic si a ramas ca reper si ca denumire incorecta. Am inteles, tu crezi in evolutia cunoasterii. Mai astepti tratamentul ala miraculos ca sa traiesti 1000 de ani?
Mai ales ca nu doar in cazul ortodocsilor se aplica. Tarile protestante au avut si ele nevoie de aproape 200 de ani pentru a accepta reforma catolica a calendarului (Regatul Unit in 1752, de pilda - Newton folosea calendarul iulian desi, credeti-ma, stia "durata unei revoluții a Pământului în jurul Soarelui").
Ca sa revenim la ortodoxie. In 1923 a avut loc o Conferinta a acestor Biserici pentru a trece si ei la calendarul gregorian in calculul sarbatorilor. Iar BOR, alaturi de Biserica Greciei, de Patriarhia Ecumenica, de cele ale Alexandriei si Antiohiei, au sustinut acest lucru. Dar Bisericile slave s-au opus, aflandu-se sub influenta celei Ruse, dominata la randul ei de noul regim comunist - exceptia fiind insignifianta Biserica Ortodoxa Poloneza (polonezii de obicei asteapta pozitia Rusiei pentru a se pozitiona contrar - e o gluma, dar cu un sambure de adevar). Si pentru a nu avea doua date ale Pastelui in cadrul aceleiasi confesiuni, si cele ce doreau reforma au hotarat sa pastreze vechiul calendar pentru Paste si sarbatorile asociate cu acesta (Inaltarea si Rusaliile) dar sa foloseasca noul calendar pentru toate celelalte sarbatori. Tot atunci s-a decis ca abia dupa ce ultima Biserica ortodoxa va trece la calendarul gregorian in calculul sarbatorilor sa aiba loc trecerea la acelasi calendar si pentru Paste. Pana acum, in 1963 Biserica Bulgariei a facut-o, dar atat. Ma rog, e o poveste foarte lunga, dar sa discutam despre cat de retrograzi sunt ortodocsii (mai precis, clericii) intr-o tara care avea primele scoli (in aer liber!) pe la 1800, asta cand englezii, cu activitatea lor stiintifica remarcabila, au avut nevoie de 2 secole pentru a reforma calendarul, e ... asa cum e.
A, ca sa lamurim si asta: ortodocsii slavi se opun reformei din motive pur politice, sa fie clar. Stiu cum sta treaba cu rotatia in jurul Soarelui. Ca e anacronic si stupid, asa e, dar unii ortodocsi, intre care si cei romani, au inteles de mult asta.
A, si mai e ceva: de ce sunteti atat de preocupat de calculul datei Pastelui de catre ortodocsi? E o serbare a Bisericii, ce treaba aveti cu felul in care isi fixeaza ea sarbatorile? Ca inafara de a gasi inca un motiv pentru a lovi in ea... nu reusesc sa imi imaginez un altul.
Englezii si protestantii in general au depasit lumea catolica tocmai datorita reformei protestante dupa anul 1600. Dupa anul 1600 catolicii, in frunte cu iezuitii nu mai erau interesati neaparat de adevar, ci de unicitatea lui. Voiau un adevar unic, pur, stabilit de vatican, si evitarea oricarei dezbateri si polemici. si refuzau orice idee riscanta dpdv filozofic. Una ar calculul integral (chestie absolut teologica as zice...), aparut in Italia, care pana atunci era capitala intelectuala a lumii, insa blocat de iezuiti, dar preluat si dus mai departe de protestanti (gen Newton). Momentul a cam corespuns cu decaderea italiei si ridicarea angliei. dpdv intelectual
Lumea catolica se opunea fix din acelasi motiv parlamentarismului, care a inflorit initial tot in lumea protestanta, in timp ce in cea catolica preferau monarhiile absolute. Ideea ca orice poate fi dezbatut si ca nu mai exista adevaruri unice trasate de la centru ii speria. Se temeau ca lipsa unei autoritati necontestate va duce la dezintegrarea civilizatiei. Spune multe despre cata incredere aveau in proprii semeni... Bine, si in Anglia au aparut niste absolutisti dincolo de orice cosmar (cum ar fi Hobbes) insa care din fericire au ramas la nivel de teorii.
Pana in sec.XIX nu exista conceptul de Italia - politic, nu geografic vorbesc. Peninsula era extrem de neomogena, cu Statul Papal, cu regim teocratic, republicile marinare burgheze, dinamice si deschise la nou, si mici principate mai moderne sau nu, dupa cum erau principii lor. Decaderea "Italiei", mai precis a republicilor marinare, in special Venetia, are 2 borne importante: caderea Constantinopolului, care a blocat cetatile de la Marea Neagra, din Crimeea, si marile descoperiri geografice care au mutat centrul de interes dinspre drumurile catre estul Mediteranei spre Atlantic si catre Oceanul Indian, cu ocolirea Africii.
Iar inceputul avansului Angliei are o data inca si mai precisa: 1588, infrangerea Invincibilei Armada. Din acel moment Anglia a inceput sa domine comertul maritim si a inceput edificarea imperiului.
E drept ca protestantismul, ca religie tanara, dinamica, a avut fata de "invechitele" Biserici crestine existente avantaje in aspectele economice, tehnice, stiintifice, etc. Dar nu pentru ca doctrina Bisericilor protestante ar contine ceva special. La origini nu reprezenta decat o contestare a papei si o interpretare mai conforma a Scripturilor - conform sensului INITIAL al acestora (nici vorba de vreo revolutie, din contra). Ce s-a intamplat in sec. XVI si cele ce i-au urmat a tinut de o conjunctura favorabila. Noua clasa, burghezia, dinamica si bogata, tanjea dupa un statut social ce ii era refuzat in vechea ordine medievala. Iar Bisericile protestante erau in cautare de enoriasi. Practic ce s-a intamplat a fost o intalnire a celor doua categorii de interese. Tarile protestante nu au devenit mai avansate economic pentru ca erau protestante ci pentru ca aveau mai multi burghezi iar Bisericile protestante au devenit mai dinamice si mai deschise la nou pentru ca trebuia sa se adapteze la dinamismul enoriasilor lor. In sfarsit, e chiar o discutie muuuult prea lunga.
Pe vremea aia nu exista diferenta intre politica si religie. Separarea asta a venit mult mai tarziu (si multi inca nu o accepta nici acum). Si dupa parerea mea asta a fost diferenta majora dintre lumea crestina si restul (gen musulmana), nu faptul ca noi suntem mai grozavi, ca religia noastra e mai buna si mai toleranta sau ca avem o istorie plina de bunatate si de lumina spre deosebire de ceilalti care sunt barbari. Din fericire Biblia nu (mai) e constitutie, sau cod penal ca la alte religii (si state, recunoscute sau nu)
Islamul este o religie tanara care si-a pastrat elementele politice si sociale si pentru ca in cartile sale sfinte sunt abordate chestiuni care tin de toate aspectele vietii. Crestinismul, mai metaforic si preocupat mai putin de aspecte sociale si politice (idealul crestin este viata monahala, inafara lumii acesteia, in asteptarea Imparatiei Cerurilor), si-a diluat, tocmai ca urmare a esentei sale, caracterul social si politic (fara a si-l pierde vreodata de tot), pastrand valorile etice si religioase in prim-plan.
Cel mai bun umor e cel involuntar :)