Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Lucrare de control pentru primarul tău: 12 semne particulare ale unui oraș prietenos cu copiii

Orașul și copiii

Foto: Guliver Getty Images

În 2020 ne vom alege iarăși primarii, cărora le vom oferi mandate de administrare a orașelor și comunităților noastre, timp de 4 ani. Un bun prilej să ne întrebăm câți dintre viitorii candidați au inclus în agendele și strategiile lor planuri și inițiative legate de cei mai tineri locuitori ai orașului. Totodată, un moment oportun să aducem în discuție o temă mai puțin abordată la noi, dar care ar trebui să fie de interes pentru orice administrație publică cu adevărat europeană – orașul prietenos cu copiii, așa numitul „child friendly city”.

Sigur, copiii nu se numără printre alegătorii liderilor care ne vor conduce localitățile. Cu toate acestea, ei reprezintă un segment cheie din populație. În orice democrație funcțională, copiii ar trebui să fie tratați cu respect și să ocupe un loc central în politicile publice de educație, sănătate, dezvoltare urbană, protecție socială.

În acest articol aducem în atenția publicului câteva informații despre strategiile urbane centrate pe nevoile copilului, care au început să fie discutate și chiar aplicate la nivel mondial. Ele sunt valabile, în primul rând, pentru orașe, dar, la urma urmei, conceptul de „child friendly” poate fi aplicat în orice tip de localitate. Dacă există voință în acest sens, desigur.

O bună parte din populația mondială trăiește azi în centre sau aglomerații urbane și, cu siguranță, acest lucru se va intensifica în următoarele decenii. Orașele reprezintă nuclee ale creativității și diversității umane. Sunt un fel de laboratoare unde se descoperă lucruri noi, se agregă idei și se pun bazele inovațiilor sociale care vor avea impact asupra modurilor în care trăim.

În același timp, orașele rămân adevărate provocări sociale și administrative. Sunt niște spații fizice uriașe și niște conglomerate umane, în care apar nu doar idei creative, ci și o sumedenie de probleme care se cer a fi abordate și rezolvate.

Urbanismul pentru copii

În mediul urban se formează și se dezvoltă majoritatea viitorilor cetățeni activi ai planetei: copiii. Mediul urban le modelează acestora comportamentul, în mod semnificativ, în moduri care, deocamdată, sunt relativ puțin analizate, dezbătute și puse pe agenda publică.

În mod ideal, procesul de influențare ar trebui să fie unul cu dublu sens, astfel încât copiii să participe, la rândul lor, la modelarea orașelor sustenabile și să aibă un cuvânt de spus în dezvoltarea acestora. De regulă, ne pierdem însă în dezbateri infinite despre subiecte într-adevăr importante, cum ar fi educația și sănătatea copiilor, influența rețelelor sociale asupra acestora, modurile în care îi putem proteja cel mai bine etc. Uimitor, foarte puține resurse sunt investite la noi în cercetări și dezbateri care să analizeze efectele produse de planificarea urbană asupra comportamentelor și vieților copiilor!

Pe plan mondial, din ce în ce mai multe voci afirmă faptul că trebuie să modelăm procesele de planificare urbană în funcție de copii și nevoile acestora. Unul dintre cei mai de succes primari ai lumii, Enrique Penalosa, primar al Bogotei de-a lungul a două mandate, dintre care unul se întinde până în prezent, ne spune:

  • „Dacă avem capacitatea de a construi un oraș reușit pentru copii, înseamnă că vom avea un oraș potrivit pentru toți cetățenii săi”.

Venind parcă în completarea cuvintelor sale, în ghidul „Shaping Urbanization for Children”, publicat de UNICEF în mai 2018 se menționează negru pe alb:

  • „Fără urbanism adecvat pentru copii, așezările urbane devin medii disfuncționale și fragmentate”.

Orașul – a doua casă pentru copii sau un bun de consum?

Ar fi util dacă ne-am raporta la oraș ca la cea de-a doua casă a copiilor. La urma urmei, prin interacțiune constantă cu mediul urban, copiii încep să internalizeze primele noțiuni legate de societate și comunitate. Își dezvoltă diverse simțuri cognitive și sociale, care le permit să se adapteze mediului construit. Se știe că un copil absoarbe lumea din jur precum un burete: face ceea ce vede și internalizează cu rapiditate informații.

Așadar, este important la ce fel de spații urbane îi expunem pe copii și, mai ales, ce îi învățăm noi despre orașe! Le inducem faptul că orașele sunt pur și simplu acolo, un bun dat pe care doar îl folosesc, față de care nu e cazul să se intereseze sau să îi înțeleagă modul de funcționare? Sau le prezentăm orașele ca un bun comun, care le aparține, față de care sunt responsabili și îi învățăm să interacționeze în mod sustenabil cu sistemele acestuia: transport, ape, energie, alimente etc.? Vor deveni copiii din ziua de azi niște cetățeni urbani profund implicați în producția spațiului și în viața comunității? Sau vor deveni niște simpli consumatori ai unor orașe cărora le-am permis să se privatizeze complet?

Totul depinde de ceea ce le vom oferi, de modul în care îi vom forma cu privire la orașe, de amploarea dezbaterilor publice și analizelor asupra copilăriei urbane, de punerea în practică a unor strategii echitabile de dezvoltare urbană.

Strategii urbane care iau în calcul nevoile copiilor

Pornind de ideea că niște politici urbane responsabile trebuie să plaseze nevoile copiilor în centrul lor, pe baza analizei principalelor idei vehiculate în mediul internațional și a opiniilor personale conturate în urma muncii mele de antropolog urban (care a lucrat îndeaproape cu copiii și a pus bazele educației urbane pentru tineri, în România, consider că un oraș este unul prietenos cu copiii dacă:

1. Deține spații publice de calitate, gândite și scalate după nevoile copiilor, care să încurajeze socializarea și petrecerea timpului în aer liber.

2. Are spații de joacă moderne, care să contribuie la dezvoltarea abilităților cognitive ale copiilor și care să integreze cât mai mult natura în designul lor.

3. Înlesnește conectarea copiilor la natura din mediul urban și din imediata apropiere a acestuia. Pe blogul meu voi porni în curând o serie de articole pe această temă – www.kindertrips.com

4. Există inițiative menite să atenueze inegalitățile spațiale. Acest termen, aparent greu de înțeles, se traduce printr-un acces mai bun la serviciile urbane pentru copiii care provin din familii dezavantajate. Spre exemplu: îmbunătățirea designului pentru spațiile urbane din cartiere defavorizate; creșterea numărului locurilor de joacă și a spațiilor verzi în astfel de cartire; crearea unei infrastructuri culturale gratuite în cartiere etc.

5. Sprijină revitalizarea bibliotecilor publice, astfel încât acestea să se reinventeze și să devină adevărate hub-uri comunitare, care să deservească, în primul rând, familiile cu copii.

6. E accesibil pentru copiii cu dizabilități.

7. Încurajează mersul pe jos și creșterea capacității orașului de a asigura acest lucru (”walkability”, un termen căruia nu i s-a găsit încă echivalent în limba română).

8. Are un transport public de calitate și o strategie coerentă de întreținere a siguranței pe șosele (road safety). Cu cât un oraș nu prioritizează aceste aspecte, cu atât mobilitatea urbană și libertatea copiilor vor fi mai mici! Oricum, ele sunt mai scăzute ca niciodată, acesta fiind doar unul dintre modurile în care planificarea urbană a impactat copilăria.

9. Asigură proximitatea serviciilor publice, la care copiii sau cei care au grijă de ei să poată ajunge lejer pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public.

10. Sprijină implementarea în școli și licee a unor metodologii de educație urbană, care să îi familiarizeze pe copii cu noțiuni de bază legate de funcționarea orașelor, viața socială a acestora și planificare urbană. În viziunea mea, aceste elemente ar trebui să facă parte din cultura generală a oricui cetățean, la fel ca abilitatea de a cunoaște alfabetul și capacitatea de a jongla cu cifre.

11. Creează contexte de lucru care să aducă laolaltă planificatorii urbani, antropologii și copiii.

12. Investește resurse în cercetări care să analizeze relația dintre copii și mediul construit, propunând modalități de îmbunătățire a acesteia.

În plus, un oraș devine unul prietenos cu copiii nu doar prin design și infrastructura urbană, ci și prin implicarea copiilor în luarea deciziilor care țin de dezvoltarea acestuia. Cum se poate face acest lucru? Cartografiezi perspectivele și părerile pe care le au copiii, modurile în care ei interacționează cu infrastructura urbană sau opiniile lor despre cum le-ar plăcea să arate cartierul/orașul lor. Ulterior, centalizezi datele, le interpretezi, le integrezi în politicile publice și în strategiile de dezvoltare urbană. Antropologii pot face o treabă bună în acest sens, dacă ar face parte din echipele administrațiilor locale. Succes!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Toti primarii ar trebui să urmeze si sa absolve o facultate serioasă de calitate ,cursuri actualizate de politici publice, urbanism , mediu.
    Competențele minimale ale administrațiilor locale implicit ale primarilor au reușit și reușesc să urateasca orașele României .
    • Like 0
  • fc check icon
    orașele României sunt masacrate de edilii-șefi și consiliile locale. în numele ”toaletării”, în numele ”fluidizării”. și-n numele acaparării de terenuri pentru blocuri prin interpuși. iar marea majoritate n-are nicio treabă. urbanismul este măcelărit, batjocorit, mimat cu vorbe. borfașii au făcut masă critică, știu că turma nu are simț estetic și nici civic iar cei buni sunt atât de puțini încât doar a spera îți mai rămâne. că ceva-n genele viitoarelor generații va respinge primitivismul (brutal și trufaș) și cleptomania (acoperită mitomanic) din clasa aflată la putere zilele astea...
    • Like 1
  • Relatez un fapt : Deasupra mea este inchiriat un apartament de la Protectia Copilului. 6 sau 7 copii plus ingrijitoarea imi joaca tontoroiul in cap mai ales in weekend-uri sub pretextul " asa sunt domn`le, sunt copii". Acum, asta a fost partea frumoasa. Ceea ce mi se pare ciudat este faptul ca in acel apartament dorm si se perindeaza de la instalatori, ingrijitori, "mamici", "tatici" si ce naiba or mai fi, precizare, copiii fiind cu adevarate probleme de comportament emotional. Nu mi se pare normal ca aceasta institutie sa-si "faca" asa zisa educatie "emotionala" pe spatele vecinilor sanatosi, mai ales cand cu totii stim ca traim intr-o societate pestrita si precara. Nu ma intelegeti gresit, imi plac copiii dar acest transfer "energetic mecanizat" catre terti, vecini sau persoane care au contact cu realitatea si nu cu partea "psihotica" este din pacate nociv ca si atmosfera de trai. Oricum "curiozitatea" lor catre ceilalti conlocatari din bloc este una foarte ascutita, in ciuda faptului ca ar trebui sa se ocupe de niste copii pana la urma.....
    • Like 1
  • Alien check icon
    Din păcate încă mulți primari și alegătorii lor nu considera ca orașele trebuie sa fie gândite pentru oameni și copii, ci pentru masini.
    • Like 0


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult
sound-bars icon