Foto: Guliver Getty Images
Ultimul curs în Asia pe anul acesta. E al 24-lea curs pe care-l livrez începând din octombrie 2015 încoace. Dubai, Bangkok, Kuala Lumpur, Singapore, Doha. Deocamdată. Și nu, acest articol nu este despre lauda de sine. Este despre conștientizarea faptului că putem fi mai buni, putem construi, putem pune umărul pentru a crea o România mai bună și mai frumoasă. Pentru că dacă alții au putut ridica orașe din nimic, putem și noi. Secretul constă în muncă, pasiune, responsabilitate, cinste. Valori care s-au cam prăfuit în ultimii ani...
De fiecare dată când mă duc în Asia iau cu mine ceva nou și mă încarc de bogăția spirituală a oamenilor. Nu e niciodată timp suficient de plimbare, de aceea mi-am propus ca la fiecare ocazie de acest gen pe care o am să profit și să vizitez câte ceva. Pentru mulți oameni, Asia pare doar un vis frumos. Pentru mine este un vis împlinit.
Mă simt atât de mică în comparație cu măreția clădirilor și cu frumusețea ce te înconjoară la fiecare pas, încât îmi e și teamă să mă bucur prea tare. Culori, mirosuri, aer, verdeață multă, flori, oameni zâmbitori și mereu gata să te ajute, mâncare delicioasă, civilizație și curățenie. O destinație minunată pentru o vacanță reușită, mai ales dacă-ți plac căldura și mâncarea asiatică.
Pentru mine în acest caz, de când am început să livrez cursuri în Asia, munca se îmbină armonios cu plăcerea de a călători. Întotdeauna mi-am dorit să fiu cea mai bună în ceea ce mi-am ales să fac și să mă autodepășesc de fiecare dată, dar parcă acolo totul îți este la îndemână, iar oamenii te ajută să fii mai bun. Nici nu trebuie să deschizi gura că vine cineva lângă tine, fără a fi deloc agresiv, și te întreabă dacă ai nevoie de ceva.
La fiecare curs am participanți din diverse țări ale Asiei, din diverse industrii, departamente, cu funcții de la middle la top management. Am astfel oportunitatea să aflu obiceiuri locale și povești de resurse umane și de management de peste tot. Uneori regăsesc aceleași elemente ca la noi, aceleași probleme, dar uneori diferențele culturale sunt foarte mari și evident își pun amprenta asupra laturii profesionale. Altă legislație, alte cerințe, dar până la urmă toate companiile își doresc angajați eficienți și motivați să livreze rezultate, indiferent de industrie, țară, număr de angajați, constrângeri etc.
Amal este din Iordania și are cinci copii. E „Manager de Calitate” într-o companie foarte mare din Kuala Lumpur. Se citește pe fața lui cât de mândru este de copii, dar și de locul de muncă pe care-l are și pe care se străduiește să-l îmbunătățească continuu. Lucrează în companie de peste 10 ani, deja cunoaște foarte bine toate procesele, dar mereu inovează, învață, împărtășește oamenilor din echipă.
O poveste interesantă a fost a unei participante din Riyadh, capitala Arabiei Saudite, care ne-a povestit cum multe din regulile stricte pe care noi le aplicăm în procesul de recrutare acolo sunt încălcate. Lucrează în domeniul medical, într-o companie cu peste 6000 de angajați, e nevoită să angajeze medici și asistente medicale din alte țări și să le ofere beneficii mai bune decât ceea ce oferă sistemul medical de stat, pentru că acolo statul plătește mai bine.
Asistentele singure, care declară că nu sunt căsătorite, sunt testate pentru sarcină, iar dacă se dovedește că sunt însărcinate sunt trimise acasă. Nu s-a întâmplat de multe ori, dar s-a întâmplat. Candidații nu au voie să fumeze, pentru că asta le-ar scădea productivitatea și timpul efectiv de muncă. E nevoită să aplice mai multe teste ca să verifice potrivirea tuturor candidaților cu profilul căutat. Nu-și permite greșeli în recrutare, responsabilitatea este uriașă, totul trebuie să funcționeze ca acele ceasornicului. Mereu trebuie să inoveze, să găsească soluții pentru a motiva și a reține cât mai mult timp angajații în companie. Având în vedere legislația, care nu permite accesul la distracție, trebuie să se adapteze și să creeze posibilități de agrement și de petrecere a timpului liber pentru toți angajații.
Maria, căci așa o chemă, s-a născut în Indonezia și locuiește de 15 ani în Riyadh. Îi place enorm ce face, se simte din cum vorbește despre companie și despre jobul ei. A fost mult timp „Manager de Calitate” și, pentru că nu mai avea unde să avanseze, după o discuție cu șeful direct i s-a propus să preia și aria de HR. La început i-a fost teamă că nu se va descurca, dar a învățat și a progresat repede. Regulile stricte o ajută mult, zice ea. O mai ajută și dorința oamenilor de a veni să lucreze, de oriunde din lume, în sistemul medical din Riyadh. De ce? Se plătește bine, mediul de lucru este la standarde foarte ridicate, se pune foarte mare accent pe performanță și calitate, beneficiile sunt bune comparativ cu alte industrii. Și e un domeniu unde ai posibilitatea să faci mult bine.
Natalie este din Belarus. Lucrează de un an ca „Hostesse” la Hilton în Doha, înainte a lucrat în IT, dar era totul prea tehnic pentru ea și nu-i place oricum să stea prea mult jos, în fața unui computer, iar ieri și-a dat demisia și pleacă pentru un post de „Supervisor” în industria hotelieră în Hong Kong. Modestă, dar foarte hotărâtă, serioasă, amuzantă și prietenoasă. Mi-a spus că a învățat foarte mult cât a stat în Doha, mi-a povestit unde să mă duc și ce să vizitez și ne-am îmbrățișat la plecare ca și cum ne cunoșteam de ani buni. Omul, într-adevăr, sfințește locul.
Pe Diana am cunoscut-o când am fost în Doha. Diana este româncă, lucrează la o companie multinațională în Doha. E pasionată de ceea ce face, e extrem de talentată, inteligentă și mereu dornică să învețe, să devină din ce în ce mai bună. Se consideră privilegiată pentru că de multe ori i se pare că managerul ei o apreciază mai mult decât pe localnicii din companie. Iar pentru ea acesta este cel mai bun feedback. Și nu mai vrea să plece din Asia. E deja de-a casei.
Natalie și Diana sunt, ca și mine, fascinate de Asia, deși nu sunt asiatice. Dar au fost adoptate.
Fiecare om dintre sutele de participanți la cursuri are o poveste. Și aș putea scrie un roman cu povestea fiecăruia. Și fiecare are un zâmbet aparte. Și un cuvânt frumos pentru mine la final de curs. Cu mulți am grup creat pe WhatsApp, unde ne place să împărtășim impresii de pe unde mergem, articole interesante, poze, noutăți. Alții mi-au cerut ajutorul în găsirea unui nou job. Alții îmi scriu și-mi cer ajutorul în diverse spețe. Cu alții sunt conectată pe LinkedIn, unde ne urmărim reciproc postările. Și asta-mi dă sentimentul că din cetățean român devin, ușor, ușor, cetățean al lumii întregi. Fără discriminări, prejudecăți, etichete.
Nu fac niciodată comparație între România și alte țări. Dar nu pot să nu recunosc că mi-ar plăcea să avem puțin mai mult din profesionalismul, dorința de cunoaștere, seriozitatea, spiritul de echipă, bunăvoința și implicarea asiaticilor, dar și din modestia și smerenia lor. Peste tot se vede că se muncește. Nu neapărat mult, cât inteligent și eficient. Oamenii sunt productivi, veseli și au rezultate pe măsură. Munca ieșită din mâinile lor ajunge, de cele mai multe ori, la perfecțiune. Ceea ce nouă ni se pare excepțional, pentru ei a devenit un obicei.
De aceea, de fiecare dată când mă duc să livrez cursuri în Asia, mi se pare nu doar o onoare, ci și o mare oportunitate de învățare și mă întreb, de fiecare dată: ce mai urmează?
Un CEO „care nu le știa pe toate”
Una dintre lecțiile importante pe care le-am învățat în Asia este despre modestie. Oamenii aceștia sunt ca niște copii care pentru prima oară participă la o lecție deschisă în clasă. Știu atât de multe lucruri, fac atâtea lucruri, dar niciodată nu epatează în niciun fel, niciodată nu ies în evidență la modul negativ. Indiferent de poziția pe care o au, și am avut CEO de companii mari la cursuri, vor să învețe de la cel de lângă sau de la mine, ca formator. Admit că mai au multe de învățat și de schimbat, admit că sunt lucruri pe care le fac greșit sau că sunt lucruri pe care nu le știu sau nu le fac, deși le sunt la îndemână. Nu au aroganța aceea a lui „Eu le știu pe toate", sau a lui „Eu sunt șeful, faci cum spun eu", iar intenția lor declarată la începutul cursului este de a învăța cum pot face lucrurile mai bine.
O altă lecție conștientizată în Asia este despre mine și privilegiul de a lucra în resurse umane într-o țară ca România, unde suntem la început de drum în acest vast domeniu, o țară care nu prea recunoaște valoarea HR-ului decât la gale sau evenimente, rare de altfel, unde mai primește cineva vreun premiu pentru lucrurile minunate livrate în organizație. O să vă întrebați de ce privilegiu. Pentru că lovindu-mă ani de zile de tot ce înseamnă obstacole în activitatea unui om de resurse umane: lipsă de încredere, lipsă de bugete, de suport din partea managementului, nerespectarea promisiunilor, lipsa de respect, de implicare, încălcarea legislației, discriminare și multe altele, mi-am dorit să fac mai mult și să ies din acest cerc vicios și să dovedesc că se poate și altfel. Să arăt că HR-ul nu se rezumă la a face compromisuri și la a pleca mereu capul, la a face lucruri în care nu credem, la a întinde de buget ca de o gumă. Dacă nu eram de atâtea ori pusă la zid și nevoită să găsesc mereu soluții și să mă lupt cu toate armele ca să obțin ce vreau, dacă m-aș fi complăcut, dacă nu aș fi fost dispusă mereu să mă perfecționez și să muncesc, dacă nu aș fi fost pasionată de acest domeniu minunat, aș fi rămas și acum un simplu funcționar administrativ. Pentru că succesul este al celor care muncesc zilnic pentru a-l obține, nu al celor care au răbdare și-l așteaptă.
Și nu în ultimul rând Asia o lecție despre frumusețea locurilor și a oamenilor, despre zâmbetul și căldura cu care te primesc, despre curățenie, disciplină, civilizație și responsabilitatea lucrului bine făcut, despre bunăvoința de a căuta soluții și dorința de a ajuta necondiționat. Toate adunate îți dau sentimentul că ceea ce faci este răsplătit pe deplin doar prin faptul că ești acolo. Nu mai vorbesc despre șansa de a lucra cu acești oameni și de a le oferi din ceea ce știi tu să faci mai bine, șansă pe care o aștept cu mintea și inima deschise de fiecare dată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sau daca odata iesita din turnul de otel si sticla, si din bula "managerilor corporatisti" si cosmopoliti dintr-un oras mare nu exista si o cu totul alta realitate.
Un neo zeelandez care ar da cursuri prin Pipera ar putea scrie aceleasi lucruri si despre Romania. Nimic din experienta lui de "trainer de middle si top managers" nu l-ar avertiza ca la cativa km de sala lui de conferinte climatizata si de barurile de hipsteri unde isi bea berea dupa program exista si o alta Romanie, cu un grad alarmant de analfabetism, plina de superstitii si cu buda in fundul curtii, la propriu.