Măreața impostură. Cum recunoști un sociopat acasă, la serviciu sau la televizor

Un prieten de-ai mei a avut un asociat în afaceri sociopat. Vreme de șapte ani a trăit la început exaltat, apoi chinuit în mrejele unei minciuni pe care a dorit să o creadă și în numele căreia s-a lăsat folosit, șantajat și exploatat. Sesizând în el un individ nesigur, pasiv-agresiv, în prag de ratare a unui destin, așa-zisul partener de business i-a vândut tot ceea ce voia să audă: că este un businessman inteligent și de succes („Eram un leneș lamentabil”, îmi mărturisește amicul), că merită totul și că „alții” furau ce era al lui de drept și că, lucrând din greu pentru acționarul vizionar, va deveni foarte curând un „maaaareeee” succes internațional. În plus, erau prieteni, confidenți, singuri împotriva tuturor în marea junglă a capitalismului local.

În virtutea acestei minciuni pe care a îmbrățișat-o într-un abandon total, cum sunt unii posedați de viziuni angelice, a pedalat sisific la un proiect mort din născare și din care nimeni nu a câștigat nimic cu excepția numitului sociopat. Pe parcurs, multe relații personale și profesionale s-au deteriorat până la a fi, unele, irecuperabile.

Amicul îmi spune că numai întâmplarea a făcut să poată întrerupe acest cerc vicios și să se scuture de iluzia păguboasă. A fost norocos. Arareori victimele sociopaților reușesc să scape nevătămate. Vă întrebați ce s-a întâmplat cu „partenerul” de afaceri? E bine mersi, căutând febril și găsind alte victime pe care să le paraziteze, fiindcă tipologia aceasta descrie și o uriașă capacitate de „reinventare”, de rescriere a istoriei personale și abilitatea de a eluda responsabilitatea morală și uneori legală.

Cum recunoști un sociopat

Știu destui care trăiesc în prezența sociopaților: mici și mari. Unii sunt soți sau soții, tați, frați, surori, șefi la serviciu, clienți și așa mai departe. Cum să-i recunoști la vreme? Din 1995 există un test standard de autodiagnoză, testul Levenson*. Îl găsiți aici în engleză. Nu știu să fie disponibil online și în română, dar poate mă înșel. Există un test similar mai nou, Psycopathic Personality Inventory- Revised (PPI-R) folosit mai ales de specialiști și experți în sistemele de justiție, dar pentru scopurile ilustrative ale textului de față ajunge cel dintâi.

Rezultatele testului Levenson se înscriu pe o scară de la 1 la 5. Cu cât ești mai aproape de 5, cu atât mai clare simptomele de psihopatie și prin urmare manifestări antisociale asociate.

Undeva pe această scară ne aflăm cu toți: morții, viii și nenăscuții. A învăța să recunoaștem semnele nebuniei în noi poate fi o foarte bună cale de a învăța să recunoaștem nebunia parșivă în alții.

Principalele caracteristici ale tipului sociopat sunt, în diverse grade următoarele: șarm personal de suprafață, manipulare și escrocherie (simpatici în aparență, dar foarte ostili și dominanți în fond), grandomanie, minciună patologică, incapacitatea de a avea remușcări, să le fie rușine sau să se simtă vinovați, emoții contrafăcute, irascibilitate din lucruri minore, dar insensibilitate pentru situații care marchează pe oricine altcineva. Se adaugă incapacitatea de a iubi cuplată cu nevoia constantă de stimulare (de unde cupiditatea, uneori promiscuitatea), lipsa de empatie, dispreț pentru suferința celorlalți, impulsivitatea necontrolată, posibil delincvență juvenilă, iresponsabilitate, lipsa unui plan de viață concret, versatilitate criminală.

Undeva pe această scară ne aflăm cu toți: morții, viii și nenăscuții. A învăța să recunoaștem semnele nebuniei în noi poate fi o foarte bună cale de a învăța să recunoaștem nebunia parșivă în alții.

Revin însă. În baza acestei istorii aproape personale cu care am început și a lecturilor istorice, atâtea câte m-a dus capul să citesc, am învățat să fiu sceptic, foarte sceptic în legătură cu oricine vorbește despre măreție, grandoare, absolut și superioritate în legătură cu trecutul, prezentul sau viitorul.

Or, de la o vreme sunt fascinat de subita năvală a tipului sociopat la scara mare a politicii globale.

Când un bun orator umple camera de rezonanță a minții cu promisiuni de restaurare a unei istorii mărețe și a gloriei trecute, ți se pare că adevărul s-a întrupat și Duhul Sfânt al purității s-a pogorât. Tot ce vezi obsesiv este patriotism, loialitate, bărbăție, cumințenie, nenumit sentiment al ființei naționale.

Că avem duble standarde și că suntem mai iraționali decât o meduză pe o frânghie de uscat rufe, se știe de mult. Nu asta ne miră și ne intrigă. Mă întristează să văd cum reveria neinformată a mulțimilor este exploatată de sociopați cățărați ca proverbiala scroafă a lui Bogza direct în vârful copacului social.

Sociopați la scară mare

În America, Trump trâmbițează: Să facem America mare/măreață din nou!

În Rusia, Putin deplânge destrămarea Uniunii Sovietice pe care vrea să o restaureze în spirit și în literă chirilică cu o Uniune Euro-Asiatică. Prin Asia și Africa sunt nenumărați iluminați, fii providențiali ai popoarelor care vor să redea noroadelor lor mândria, gloria eternă a unei istorii botoxate și pios îmbălsămate în mitomanie națională.

La noi, unul trecut la cele veșnice încă abia ciupit de uitare avea pe frontispiciul foii sale niște vorbe din aceeași familie de idei facile, dar cumva stentoriale recitate pe tonul potrivit: „Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât!”

Sunt mulți care suspină după teroarea inumană a lui Țepeș, cumva edulcorată și romantizată după secole de uitare și memorie selectivă și contrafăcută. Ah, măreția lui Vlad, Mircea, Ștefan cel Mare și Sfânt! Cum ați numi astăzi pe cineva care trage în țeapă sau taie mâna cuiva pentru furt sau neplata taxelor?

...și noi, victimele

Nostalgia milităroasă și degrabă plângăcioasă cu sughițuri ipocrite ne face pe toți victime ale sociopaților acestei istorii coșmarești din care nu ne mai trezim. Niciun nazist nu a fost ales pe o platformă de gazare a evreilor, invadarea Rusiei sau bombardarea Berlinului ca potențială consecință. Hitler le cerea cu patos nemților să îl lase să le redea demnitatea, mândria. Le cerea să-l ajute să le repereze onoarea injust terfelită de străini invidioși și răi.

Victimele sociopaților sunt oameni cumsecade, necăjiți care cred despre ei înșiși că sunt pâinea lui Dumnezeu, dar care „fost-au ei la lucru/când s-o-împărțît norocu!” Vor să creadă pe oricine le spune că nimic din ceea ce li se întâmplă nu li se datorează. Totul e o uriașă conspirație a veneticilor.

Alde Constantin Sângheoghe, un fel de plutonier din filmul „Aferim!”, are o replică în care se căinează singur: „Sunt prost de bun!” Bunătatea asta cu nemiluita până în buza hohotului isteric este hrana nebunilor mici și mari ai planetei, capabili să seducă popoare cu bau-bau-uri retorice și lingușătorie josnică. Totul cu și pentru oameni aflați, din nefericire, în deficit de atenție și iubire.

Așa se instalează cercul vicios: iubire contrafăcută pe un fond de vulnerabilitate emoțională urmată arbitrar de abuz psihic, uneori fizic. Este amprenta clară a oricărui sociopat. Victima nevinovată a sociopatului trăiește un vis preafrumos o vreme din care se trezește brusc într-un coșmar fără scăpare și uneori devine la rându-i torționar adorabil pentru alții mai necăjiți decât el.

Actul inițial de seducție manipulativă este neadevărul evident, dar atât de convenabil: te voi face puternic, frumos, deștept cum ai mai fost, popor iubit! Noi suntem buricul lumii, iar restul sunt niște nenorociți: musulmani, mexicani, democrați, kurzi, evrei, chinezi, ruși, americani, femei, rebeli, trădători.

În „1984” George Orwell are un personaj-absent fantastic, Emmanuel Goldstein, simbolul inamicului perfect al Statului, fost revoluționar căzut în dizgrația Partidului și a lui Big Brother. „Trădătorii” sunt mereu chiar foștii aliați și susținători, primii stătători ai „cultului” Marelui Conducător, care evident, nu a fost mereu Mare, dar cine mai știe asta când la putere Cel Dintâi Fiu al Patriei are icoană deasupra Ministerului Adevărului?

E foarte greu să reziști seducției sociopate și toate par că duc inexorabil către un deznodământ catastrofal, de magnitudinea tragediilor grecești. Conducătorul iubit de popor e infailibil, toate greșelile îi sunt iertate pe considerente de bune intenții și revoltă legitimă împotriva corectitudinii politice. Tranșeele se adâncesc însă în fiecare zi, ostilitatea generală crește, irascibilitatea virează bruscamente, aparent fără avertisment, în violență fizică, nu numai simbolică.

Pe panaceul măreției recuperate devine cancerul terminal al amândurora: victimă și sociopat.

Nu vreau să neg grandoarea, numai că atunci când e, acesta este o consecință neintenționată, un efect secundar al unor acțiuni care au orice alt scop social sau politic mai puțin măreția, perfecțiunea, desăvârșirea. Ștefan cel Mare nu este Mare fiindcă așa își spunea el însuși sau contemporanii. Einstein e grandios nu fiindcă și-ar fi propus să redea strălucirea pierdută pe nedrept a fizicii. Invers: „Geniul din Carpați” era exact inversul a ceea ce se declara a fi. Uitați-vă în jur: sunt șanse mari ca orice Șef sau șefuț care vrea să-l lăsați să vă salveze de lumea rea ca să puteți ajunge mulțumită lui in Raiul dumneavoastră, să nu fie altceva decât un prădător în căutarea unei congregații credule.

Trecutul e trecut și nu poate fi înviat, re-întrupat, recuperat. A încerca restaurarea măreției este o rețetă sigură pentru tragedie și nebunie. Zic doar, hai să fim sceptici și profilactic să ne verificăm scorul trăsăturilor sociopatice așa cum din când mai facem analize de sânge ca să ne păzim de relele ce umblă nevăzute în noi.

*La testul Levenson scorul meu primar este de 2 pe o scară de la 1 la 5 și scorul secundar este de 1,3 pe aceeași scară. Majoritatea celor care au participat la test sunt în această zonă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp